ICCJ. Decizia nr. 2069/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2069/2009
Dosar nr. 215/291/2006
Şedinţa publică din 30 iunie 2009
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 29 noiembrie 2006, reclamantul M.I.V. a chemat în judecată pe pârâtul B.M. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea contractului de cesiune pentru 13 părţi sociale la SC L. SRL Roman, autentificat cu nr. 4612 din 15 decembrie 2005, cu cheltuieli de judecată.
Pârâtul B.M. a formulat o cerere reconvenţională, la data de 17 mai 2007, prin care a solicitat să se constate că a dobândit dreptul de proprietate asupra a 13 părţi sociale în valoare totală de 130 lei reprezentând capital social la SC L. SRL Roman în temeiul contractului de cesiune în 4612/2005, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 116 din 22 februarie 2008, Tribunalul Neamţ, a respins acţiunea reclamantului şi cererea reconvenţională a pârâtului, ca nefondate, fiind compensate cheltuielile de judecată.
Curtea de Apel Bacău, prin Decizia nr. 53 din 12 septembrie 2008, a respins ca nefondate apelurile formulate de reclamant şi pârât, menţinând soluţia instanţei de fond.
Împotriva acestei din urmă hotărâri judecătoreşti au declarat recurs ambele părţi.
Prin recursul său reclamantul, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicită, în esenţă, admiterea acţiunii sale principale, aşa cum a fost formulată, în sensul anulării cesiunii de părţi sociale, întrucât a fost indus în eroare de pârât în ceea ce priveşte valoarea patrimoniului societăţii comerciale în discuţie.
Prin recursul său întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pârâtul solicită, în esenţă, admiterea cererii sale reconvenţionale şi constatarea dreptului său de proprietate asupra celor 13 părţi sociale cedate de reclamant.
În legătură cu recursurile de faţă se reţin următoarele:
În ceea ce priveşte recursul reclamantului, care reiterează susţinerile sale din fazele procesuale anterioare, se constată că acestea nu sunt de natură a conduce la modificarea hotărârii atacate, întrucât nu sunt întrunite condiţiile art. 304 punctul 9 C. proc. civ., aşa cum greşit se solicită.
În speţă, aşa cum rezultă din probatoriile administrate, reclamantul a solicitat anularea contractului de cesiune de părţi sociale autentificat cu nr. 4616/2005, întrucât a fost în eroare cu privire la valoarea patrimoniului S.C L. SRL Roman.
Este necontestat că, cesiunea părţilor sociale între cei doi asociaţi reclamant şi pârât a operat cu titlu oneros, prin manifestarea consimţământului ca asociatul cedent (reclamantul) să primească 70.000 euro, deşi aportul său a fost de 3.800 lei.
Astfel că, prin transmiterea părţilor sociale în discuţie nu a fost afectat caracterul societăţii cu răspundere limitată, cesiunea contestată neavând ca obiect patrimoniul societăţii, care cuprinde atât activul cât şi pasivul social, aşa cum corect s-a reţinut prin hotărârea ce se atacă.
Cu alte cuvinte, deşi reclamantul confundă patrimoniul cu părţile sociale, invocând eroarea sa asupra valorii patrimoniului societăţii comerciale, se constată că actul juridic a cărui nulitate se solicită a avut ca obiect transmiterea unor părţi sociale, prin încheierea unui contract de cesiune în formă autentică, potrivit voinţei liber exprimate ale părţilor.
În consecinţă, instanţa a apreciat corect aplicaţiunea dispoziţiilor art. 954 şi art. 960 C. civ., întrucât reclamantul nu a făcut dovezi concludente privind eventuala sa eroare asupra obiectului convenţiei şi nici că s-ar fi folosit mijloace dolosive fără de care nu s-ar fi încheiat convenţia respectivă.
Astfel că, recursul reclamantului se priveşte ca nefondat şi va fi respins ca atare.
În ceea ce priveşte recursul pârâtului, se constată că deşi a fost citat cu menţiunea de a completa taxa de timbru potrivit Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru şi OG nr. 32/1995 privind timbru judiciar cu modificările lor ulterioare, nu a dat curs obligaţiei sale legale, precizând, în şedinţa publică de astăzi, că nu înţelege să timbreze.
În consecinţă, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, menţionată mai sus, recursul pârâtului va fi anulat ca insuficient timbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul M.I.V., împotriva Deciziei nr. 53 din 12 septembrie 2008, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Anulează ca insuficient timbrat recursul pârâtului B.M.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 iunie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2066/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2074/2009. Comercial → |
|---|
