ICCJ. Decizia nr. 2104/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2104/2009
Dosar nr. 165/1/2009
Şedinţa publică din 1 iulie 2009
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 2890 pronunţată în Dosarul nr. 5389/1285/2006 al Tribunalului Comercial Cluj s-a respins ca neîntemeiată cererea formulată de către reclamantul O.N.R.C. Bucureşti reprezentată de către O.R.C. de pe lângă Tribunalul Cluj, împotriva pârâtei SC P. SRL.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut următoarele:
Lista de control emisă de către O.R.C. Cluj atestă că pârâta nu a înregistrat bilanţul anual aferent anului 2003.
La cererea oricărei persoane interesate, precum şi a O.N.R.C., tribunalul a pronunţat dizolvarea societăţii în cazurile în care societatea nu a depus, în cel mult şase luni de la expirarea termenelor legale, situaţiile financiare anuale sau alte acte care, potrivit legii, se depun la oficiul registrului comerţului, conform dispoziţiilor art. 237, alin. (1) din Legea nr. 31/1990.
Societăţile comerciale au obligaţia să organizeze şi să conducă contabilitatea proprie, respectiv contabilitatea financiară, potrivit legii, şi contabilitatea de gestiune adaptată la specificul activităţii şi au obligaţia să întocmească situaţii financiare anuale, în condiţiile legii, potrivit dispoziţiilor art. 1 coroborate cu dispoziţiile art. 28 din Legea nr. 82/1991. Durata exerciţiului financiar este de 12 luni şi coincide cu anul calendaristic, astfel că în raport cu finele anului calendaristic se determină şi termenul în care trebuia să fie înregistrate situaţiile financiare anuale întocmite de către societatea comercială pârâtă.
Asigurarea publicităţii situaţiei reale a societăţilor comerciale viabile este un deziderat care nu poate fi realizat decât în condiţiile aplicării stricte şi consecvente a prevederilor Legii nr. 26/1990 şi ale Legii nr. 31/1990.
Probaţiunea administrată în cauză relevă asupra împrejurării că ulterior iniţierii demersului judiciar pârâta a procedat la înregistrarea bilanţului contabil aferente exerciţiilor financiare ale anului 2003.
Cazurile de dizolvare a societăţii comerciale reglementate de art. 237 din Legea nr. 31/1990 privesc anumite situaţii de fapt care induc ideea încetării activităţii societăţii. Dar, încetarea activităţii nu produce, de drept, dizolvarea societăţii, aceasta urmând a se pronunţa prin hotărârea instanţei judecătoreşti. Tribunalul investit cu soluţionarea cererii are abilitarea de a se pronunţa asupra oportunităţii încetării fiinţei societare în raport cu împrejurările care se află la originea neexecutării acestei obligaţii ori a neexecutării ei în termenul legal, pronunţarea dizolvării judiciare fiind facultativă.
Legea recunoaşte legitimarea procesuală activă în a sesiza tribunalul cu acţiunea în pronunţarea dizolvări judiciare pe temeiul prevederilor art. 237, lit. b) din Legea nr. 31/1990 O.R.C., precum şi oricărei persoane interesate, dizolvarea judiciară fiind facultativa atât pentru partea care are dreptul să o ceară, cât şi pentru instanţa de judecată, judecătorul fiind liber să aprecieze dacă dizolvarea sancţiune a societăţii este oportună sau nu. în situaţia în care considerente de fapt induc ideea că activitatea societăţii nu a încetat şi că dizolvarea cu titlu de sancţiune a acesteia nu se impune pentru asigurarea asanării activităţii comerciale, cererea fundamentată pe prevederile art. 237, lit. b) din Legea nr. 31/1990 poate fi respinsă.
În speţă, actul îndeplinit de către pârâtă în afara termenului se impune a fi validat, interesul menţinerii fiinţei societare urmând să primeze, alături de ocrotirea acestuia, impunându-se ocrotirea deopotrivă şi a restului subiectelor de drept cu care se presupune că aceasta a intrat în raporturi juridice, câtă vreme activitatea sa comercială nu a încetat.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâta SC T. SA solicitând admiterea apelului, iar în principal în temeiul dispoziţiilor art. 297 alin. (2) C. proc. civ., raportat la art. 40 alin. (5) din acelaşi cod să se constate că sentinţa comercială nr. 2890/C/2007 este desfiinţată de drept prin efectul admiterii cererii de strămutare formulată privitor la dosarul fondului iar în subsidiar în temeiul dispoziţiilor art. 296 C. proc. civ. se solicită să se schimbe în tot sentinţa atacată în sensul respingerii cererii de chemare în judecată şi admiterii acţiunii reconvenţionale.
Apelanta arată că apreciază că sentinţa atacată este esenţialmente nelegală şi vădit netemeinică dată cu încălcarea flagrantă a legii şi cu nesocotirea întregului ansamblu probatoriu administrat în cauză.
Prima critică vizează aplicabilitatea dispoziţiilor art. 40 alin. (5) C. proc. civ. întrucât orice altă interpretare decât aceea potrivit căreia urmează să se dea efect acestor dispoziţii înseamnă o încălcare a încheierii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a dispus strămutarea.
Al doilea motiv de apel a fost circumscris de apelantă dispoziţiilor art. 297 C. proc. civ. şi vizează lipsa oricărei motivări cu privire la petitele nr. 2 şi 3 din cererea reconvenţională formulată de apelantă.
Instanţa fondului nu a cercetat în integralitate cererea reconvenţională omiţând să ia în discuţie petitele 2 şi 3 ceea ce echivalează cu necercetarea în fond a acestor petite.
Al treilea motiv de apel priveşte un aspect cumulativ de nelegalitate şi netemeinicie şi vizează contradicţiile vădite şi repetate din hotărârea apelată.
Prima instanţă deşi a cercetat cauza ilicită şi a invocat dispoziţiile art. 966, art. 968 în mod nelegal nu s-a pronunţat cu privire la cauza ilicită a contractului de vânzare-cumpărare ci doar cu privire la cauza falsă a acestuia astfel că deci a omis a se pronunţa asupra caracterului licit sau ilicit al cauzei.
Considerentele care au stat la baza pronunţării hotărârii au reţinut că SC N.S.C.M. SA nu şi-a îndeplinit obligaţia de a notifica SC T. SA despre oferta SC V.P. SRL şi despre preţul oferit în sensul art. 19 din contractul de închiriere, a reţinut că aceste prevederi nu sunt caduce şi cumpărătorul a cunoscut existenţa contractului de închiriere însă toate aceste elemente nu dovedesc o înţelegere între părţi în sensul fraudării intereselor SC T. SA.
Argumentele prezentate nu pot fi primite din perspectiva apelantei întrucât exercitarea dreptului de preemţiune al acesteia se putea realiza doar după ce pârâta SC N.S.C.M. SA notifica intenţia de a vinde imobilul şi preţul vânzării iar toate reţinerile referitoare la derularea unei licitaţii publice nu pot fi primite ca reale având în vedere că din cuprinsul acestora lipsea un element esenţial respectiv preţul.
Apelanta mai susţine că societatea reclamantă a fost de totală rea-credinţă la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare întrucât cunoştea despre existenţa contractului de închiriere încheiat în anul 2003 şi implicit şi clauzele contractuale.
Intimata SC N.S.C.M. SA prin întâmpinarea depusă la dosar solicită respingerea apelului ca nefondat cu menţinerea hotărârii ca legală şi temeinică (f. 7-12).
Poziţia procesuală adoptată a fost motivată arătându-se că instanţa de fond cercetând fondul cererii reclamantei-intimate SC V.P. SRL coroborat cu cererea reconvenţională a cercetat implicit toate capetele cererii reconvenţionale acestea fiind dependente şi în strânsă legătură unul cu altul.
Intimata SC N.S.C.M. SA a arătat „cauza actului juridic civil constă în scopul urmărit la încheierea lui iar ilicit poate fi doar scopul mediat care reprezintă acel element al cauzei care constă în motivul determinant al încheierii unui act juridic numit şi scopul actului juridic", astfel că raportat la cauza de faţă scopul urmărit la încheierea contractului de vânzare-cumpărare atât cel imediat cât şi cel mediat este evident unul legal realizat conform art. 35 din Decretul nr. 31/1954 în concordanţă cu principiul „cel ce exercită dreptul său nu prejudiciază pe nimeni actele dosarului dovedind fără echivoc că sunt îndeplinite condiţiile de valabilitate ale cauzei".
Intimata a mai susţinut că în raport de faptul că prima instanţă a reţinut ca motiv esenţial al soluţiei date caracterul public al vânzării imobilului ceea ce face normal, logic şi legal inoperante, lipsite de efecte juridice orice clauze de genul dreptului de preferinţă.
Analizând apelul în raport de motivele invocate, Curte de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal prin Decizia nr. 214 din 10 noiembrie 2008, l-a admis decizând:
Admite apelul declarat de pârâta apelantă SC T. SA cu sediul în Cluj-Napoca, judeţul Cluj împotriva sentinţei civile nr. 2890/C/2007 pronunţată în Dosarul nr. 5389/1285/2006 al Tribunalului Comercial Cluj pe care o schimbă în tot în sensul că:
Respinge acţiunea formulată de reclamanta SC V.P. SRL cu sediul în Floreşti, judeţul Cluj împotriva pârâtei SC T. SA având ca obiect evacuare.
Admite, în parte, cererea reconvenţională formulată de reclamanta reconvenţională SC T. SA împotriva pârâtelor reconvenţionale SC V.P. SRL şi SC N.S.C.M. SA cu sediul în Cluj-Napoca judeţul Cluj şi în consecinţă;
Constată nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1165/1 iunie 2006 de către B.N.P.P.L. şi a încheierii de CF nr. 20710 din 2 iunie 2006.
Dispune radierea dreptului de proprietate înscris în CF 24607 Cluj în favoarea pârâtei SC V.P. SRL.
Obligă pârâta SC N.S.C.M. SA, să vândă reclamantei reconvenţionale imobilul situat în Cluj-Napoca, înscris în CF 24607 Cluj, în suprafaţă de 7652 m.p. contra unui preţ de 250.000 Euro.
Respinge petitul privind daunele cominatorii.
Admite, în parte, cererea de chemare în garanţie formulată de pârâta SC V.P. SRL împotriva SC N.S.C.M. SA şi în consecinţă obligă SC N.S.C.M. SA să restituie preţul plătit.
Respinge celelalte petite ale cererii de chemare în garanţie.
Obligă intimatele să achite apelantei suma de 7509 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei decizii, în termen legal au introdus recurs recurenta-reclamantă SC V.P. SRL Floreşti şi pârâta SC N.S.C.M. SA Cluj-Napoca.
Recurenta-reclamantă, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8, 9 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi rejudecând în fond recursul, admiterea acţiunii, respingerea cererii reconvenţionale a pârâtei, iar în subsidiar casarea cu trimitere spre rejudecare.
În fapt, în susţinerea motivelor de recurs, recurenta a formulat următoarele critici:
- Din conţinutul considerentelor, rezultă argumente contradictorii, de îndată ce se reţine că instanţa de fond apreciind corect starea de fapt, totuşi s-a constatat că valenţele juridice pe care le-a dat acestei stări de fapt au fost greşite, respectiv aprecierea că realizarea vânzării prin licitaţie publică a înlocuit îndeplinirea obligaţiei de notificare şi ca atare a exclus orice intenţie de fraudare a intereselor pârâtei SC T. SA Cluj.
Or, modalitatea de vânzare aleasă şi anume licitaţia publică, constituie o modalitate obligatorie, imobilul respectiv făcând parte din fondul de comerţ al vânzătoarei.
- Instanţa de apel, în mod greşit a reţinut că prin scopul mediat al încheierii convenţiei de vânzare-cumpărare între SC N.S.C.M. SA şi SC V.P. SRL, se eludează dispoziţiile din contractul de închiriere.
Or, faptul că vânzarea s-a făcut prin licitaţie publică, licitaţie organizată prin publicarea în presă a intenţiei de vânzare, exclude orice intenţie de fraudare a intereselor SC T. SA Cluj.
Pactul de preferinţă nu transmite dreptul de proprietate şi nu conferă dreptul de a intenta acţiune în revendicare sau nulitatea vânzării, decât atunci când se dovedeşte, că s-a făcut în frauda beneficiarului promisiunii, cu complicitatea la fraudă a terţului achizitor.
Recurenta SC N.S.C.M. SAa precizat că Decizia este afectată de motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 4, pct. 7, pct. 8 şi pct. 9 C. proc. civ., susţinând în fapt următoarele critici:
1. Instanţa depăşindu-şi atributele puterii judecătoreşti, deoarece instanţa a pronunţat „o hotărâre care reprezintă o adevărată expropriere – confiscare a dreptului de proprietate", de îndată de se ignoră un drept de proprietate asupra unui bun cumpărat prin licitaţie în favoarea interpretării transmiterii acestui drept în baza unui antecontract, aşa cum a fost apreciat contractul de închiriere nr. 1382 din 6 mai 2003, situaţie în care nu putea fi obligată să vândă bunul reclamantei reconvenţionale SC T. SA.
2. Decizia atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, cuprinzând însă motive contradictorii.
Astfel instanţa de apel reţine faptul că: obligaţia notificării în scopul exercitării dreptului de preemţiune s-a realizat doar în ceea ce le priveşte pe Universitatea B.B., SC SCS CFR E. Cluj şi nu şi în ceea ce priveşte şi pe SC T. SA, ignorând faptul că vânzarea la licitaţie publică s-a făcut după publicitatea făcută în ziare şi deci şi faţă de această societate.
3. Instanţa de apel a nesocotit principiul prevăzut de art. 969 C. civ. potrivit căruia convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante, interpretând eronat, cu încălcarea voinţei părţilor, contractul de închiriere nr. 1382 din 6 mai 2003.
Procedând în acest mod instanţa de apel a determinat schimbarea naturii juridice a contractului de închiriere, transformându-l în antecontract de vânzare-cumpărare.
4. Instanţa de apel, nu a ţinut seama de prevederile imperative ale contractului de închiriere, referitoare la încetarea de drept şi la predarea imobilului în litigiu la cererea locatorului, aşa cum este precizat în mod clar la art. 2 din contractul de închiriere, încălcând dispoziţiile art. 969 C. civ.
Analizând legalitatea recursului în raport de criticile formulate de recurenţi Înalta Curte urmează a reţine că Decizia este afectată de motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., ca urmare a aplicării greşite a legii.
Aşa cum rezultă din considerentele deciziei, cererea reconvenţională, a fost admisă, în sensul constatării nulităţii absolute a contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1165 din 1 iunie 2006, reţinându-se că acesta este lovită de nulitate absolută, pentru cauză ilicită, contractul fiind astfel lipsit de efecte juridice.
Instanţa de apel, aplicând greşit dispoziţiile legale ce reglementează nulitatea a reţinut greşit că în cauză, acest contract este lovit de nulitate absolută.
Este de principiu că încheierea unui act juridic trebuie să se realizeze cu respectarea normelor privind condiţiile de validitate, a legilor imperative, aceasta constând una din premisele stabilităţii şi siguranţei circuitului civil.
În cazul în care un act juridic se încheie cu încălcarea regulilor prevăzute de lege el este afectat de sancţiuni civile, care îl fac ineficient, una dintre acestea fiind nulitatea.
Aşa fiind ineficacitatea lipseşte în totalitate sau în parte, temporar sau definitiv actul juridic de efectele urmărite de parte la încheierea sa.
Nulitatea ca sancţiune juridică propune o viziune procesuală în raport de care intervenţia judecătorului pentru constatarea nulităţii este impusă în virtutea principiului că nimeni nu-şi poate face singur dreptate.
Soluţia dată de instanţa de apel, în sensul admiterii cererii reconvenţionale este nelegală.
Reclamanta-reconvenţională, respectiv intimata SC T. SA, a fixat un cadru procesual clar cererii de constatarea nulităţii contractului în litigiu.
În atare situaţie, instanţa de fond a analizat, dacă acesta este lovit de nulitate absolută, pentru cauză ilicită, concluzionând că dreptul de preemţiune pentru cumpărarea imobilului instituit conform art. 19 din contract în favoarea intimatei, nu a fost încălcat prin vânzarea acestuia, după anunţul vânzării prin publicitate, nereţinându-se o fraudare a acesteia.
Concluzia instanţei de apel, potrivit căreia judecătorul fondului, a interpretat greşit dispoziţiile referitoare la cauză, este greşită în raport de starea de fapt reţinută, stabilind că aceasta este ilicită, de îndată ce clauza privind dreptul de preemţiune la cumpărarea imobilului, instituit în favoarea apelantei reclamante reconvenţională SC T. SA, a fost încălcată prin convenţia reclamantei cumpărătoare şi pârâtei vânzătoare.
Or instanţa de apel, în cadrul procesual stabilit, şi respectând principiul disponibilităţii, trebuia să stabilească dacă încălcarea acestui drept – dacă ea s-a realizat – reprezintă o încălcare a unei norme imperative, care are ca scop ocrotirea unor interese generale sau o încălcare a unei dispoziţii care are ca scop ocrotirea unor interese personale.
Această cerinţă se impunea, de îndată ce cauzele nulităţii absolute, sunt acele împrejurări care învederează lipsa unui element structural al actului juridic sau încălcarea unei condiţii de validitate.
Aşa fiind împrejurarea că bunul în litigiu ar fi fost vândut cu încălcarea unui drept de preemţiune, al unui terţ nu afectează cu nulitatea absolută contractul de vânzare-cumpărare a bunului în litigiu, contract în care reclamanta reconvenţională nu a fost parte, pe considerentul unei cauze ilicite, deoarece cauza are o dublă funcţie: pe de o parte, ea este un mijloc de ocrotire a voinţei părţilor din actul juridic, iar, pe de altă parte oferă un instrument eficace de apărare a ordinii de drept.
Or în cauză, reclamanta reconvenţională nu este parte în convenţie, pentru a invoca că i-a fost încălcarea libertăţii de voinţă şi nu poate susţine că vânzarea bunului în litigiu s-a făcut cu încălcarea interesului public.
Aşa fiind, în mod greşit s-a făcut o aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 966 şi art. 968 C. civ., admiţându-se nelegal apelul pârâtei reclamante SC T. SA, constatând nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1165 din 1 iunie 2006 şi a încheierii de CF nr. 20710 din 2 iunie 2006, cu consecinţa reducerii dreptului de proprietate în favoarea recurentei SC V.P. SRL.
În acelaşi context fără temei legal s-a dispus obligarea recurentei pârâte să vândă intimatei imobilul şi admiterea cererii de chemare în garanţie pentru restituirea preţului.
Pentru cele ce preced, în baza art. 312 C. proc. civ. urmează a se admite recursurile ca fondate, a se modifica Decizia în sensul respingerii apelului formulat de pârâta SC T. SA Cluj-Napoca împotriva sentinţei civile nr. 2890/C din 29 mai 2007 a Tribunalului Comercial Cluj.
În baza art. 274 C. proc. civ. intimata-pârâtă urmează a fi obligată la plata sumei de 5000 lei reprezentând cheltuieli de judecată către reclamanta recurentă SC V.P. SRL şi 6555 lei recurentei-pârâte SC N. SRL Cluj.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de reclamanta SC V.P. SRL Floreşti şi pârâta SC N.S.C.M. SA Cluj-Napoca împotriva Deciziei civile nr. 214 din 10 noiembrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică Decizia recurată în sensul că respinge apelul formulat de pârâta SC T. SA Cluj-Napoca împotriva sentinţei civile nr. 2890/C din 29 mai 2007 a Tribunalului Comercial Cluj, pe care o menţine.
Obligă intimata-pârâtă SC T. SA Cluj-Napoca la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 5000 lei recurentei-reclamantă SC V.P. SRL Floreşti şi 6555 lei recurentei-pârâtă SC N.S.C.M. Cluj-Napoca.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 1 iulie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2090/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2117/2009. Comercial → |
|---|
