ICCJ. Decizia nr. 216/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 216/2009
Dosar nr. 94/1285/2006
Şedinţa publică din 28 ianuarie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Timiş, sub nr. 8537/30 din 19 noiembrie 2007, reclamantul F.P. a chemat-o în judecată pe pârâta SC M.I.F.A.B.A.R. SRL, solicitând instanţei să dispună anularea Hotărârii A.G.A., organizată la sediul pârâtei,din data de 12 septembrie 2007.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că, potrivit celor prevăzute în hotărârea atacată, s-ar înţelege că la data de 12 septembrie 2007, la sediul din Bucureştial Cabinetului de avocat S.M., s-ar fi întrunit adunarea generală a acţionarilor, în scopul elaborării respectivei hotărâri. Aceasta însă nu a fost convocată în termenele şi în condiţiile stipulate de art. 195 pct. 3 din Legea nr. 31/1990 republicată, iar în conţinutul hotărârii s-a arătat că au fost prezenţi toţi asociaţii, inclusiv asociatul majoritar F.P., în persoana reclamantului, care însă, având domiciliul în Austria, la acea dată nu s-a aflat în Bucureşti şi nici nu a fost reprezentat în baza vreunei procuri speciale. S-au invocat prevederile art. 131 alin. (4) din lege, cu referire la opozabilitatea faţă de terţi şi la termenul de înregistrare la O.R.C. care a avut loc doar la 16 noiembrie 2007.
S-a mai susţinut că nici d-na M.L. nu se afla în Bucureşti la acea dată, ci în localitatea Caransebeş, că nu s-a publicat în Monitorul Oficial hotărârea şi, ca urmare, nu îi este opozabilă, susţinând că nu deţine un exemplar al hotărârii pentru a putea vedea cine a semnat în numele reclamantului, solicitând instanţei să constate că s-a falsificat semnătura acestuia.
Deşi, în cuprinsul cererii de chemare în judecată se face referire şi la d-na M.L. ca reclamantă, aceasta nu apare ca semnatară a acţiunii şi nici nu s-a prezentat în instanţă.
Prin întâmpinare, pârâta a invocat în principal excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, a prematurităţii formulării cererii şi a lipsei calităţii procesuale active a reclamantului, iar pe fondul cauzei, respingerea acţiunii, ca neîntemeiate.
S-a solicitat a se constata că cererea reclamantului este formulată peste termenul imperativ prevăzut de art. 132 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 31/1990 republicată, cel de 15 zile, care curge de la data la care a luat cunoştinţă de hotărârea pe care o atacă, prin urmare, acţiunea fiind tardiv formulată, reclamantul luând cunoştinţă despre aceasta la data de 12 septembrie 2007, adică la data adoptării şi semnării ei, acţiunea fiind introdusă numai la 19 noiembrie 2007. În legătură cu această excepţie, reclamantul a apreciat că termenul de 15 zile curge de la data publicării în Monitorul Oficial al României, nicidecum de la data la care asociatul a luat cunoştinţă despre existenţa hotărârii A.G.A., ori, această publicare nu a avut lor. S-a mai arătat că, fiind invocate motive de nulitate absolută, potrivit art. 132 alin. (39, dreptul la acţiune este imprescriptibil.
Cu privire la prematuritatea introducerii cererii, respectiv înainte de a fi publicată în Monitorul Oficial, reclamantul a solicitat respingerea şi a acesteia, motivat de faptul că, potrivit art. 196, termenul de a ataca hotărârile adunărilor generale este de 15 zile de la data la care asociatul a luat cunoştinţă de hotărârea adunării generale, fără ca textul să facă referire la obligativitatea publicării în Monitorul Oficial şi că, la data de 16 noiembrie 2007, reclamantul a înaintat la O.R.C. de pe lângă Tribunalul Timiş opoziţie cu privire la înregistrarea acestei hotărâri, cât şi a contractului de cesiune, iar Comisia de Supraveghere a Asigurărilor nu a emis avizul prealabil necesar înregistrării respectivelor menţiuni la O.R.C. Timiş.
Excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului a fost susţinută de pârâtă prin indicarea dispoziţiilor imperative ale art. 132 alin. (2), care precizează categoriile de persoane care au calitatea de a introduce o acţiune în anularea unei hotărâri A.G.A. (acţionarii care nu au luat parte la adunare sau care au votat împotrivă şi acţionarii care au cerut să se însereze obiecţiunile lor în procesul verbal) ori, în speţă, hotărârea a fost semnată de reclamantul care nu a votat împotrivă şi nu a ridicat vreo obiecţie, iar prezenţa/identitatea reclamantului din momentul semnării hotărârii este atestată prin avocat. Cu privire la această excepţie, reclamantul a solicitat a fi respinsă, având în vedere faptul că acţiunea în nulitate absolută a unei hotărâri poate fi promovată de orice persoană interesată.
Privind cererea de suspendare a punerii în executare a hotărârii supuse cenzurii, reclamantul a solicitat prorogarea punerii în discuţie a acestei cereri pe cale de ordonanţă preşedinţială, după ce instanţa se va pronunţa pe excepţii.
Prin sentinţa nr. 4/CC din 29 ianuarie 2008, Tribunalul Timiş, secţia comercială şi de contencios administrativ, a respins excepţia prematurităţii, cât şi a tardivităţii introducerii acţiunii în anulare.
A admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului şi a respins acţiunea în anulare formulată de reclamant, pentru lipsa calităţii procesuale active.
L-a obligat pe reclamant faţă de pârâtă la 1000 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut, în esenţă, următoarele:
Reclamantul şi-a motivat acţiunea în anulare în principal prin aceea că nu-i aparţine semnătura existentă în hotărârea supusă cenzurii, care este, de altfel, un fals, că nici nu se afla în România la data adoptării acesteia, 12 septembrie 2007, dar în probaţiune nu justifică cu înscrisuri aceste afirmaţii, mai mult, nu declară că se înscrie în fals. Nu poate fi reţinută ca motivaţie incidenţa dispoziţiilor art. 195 pct. 3 din Legea nr. 31/1990 republicată, cu referire la modalitatea şi termenul de convocare a adunării generale a acţionarilor, raţiunea textului fiind aceea de a aduce la cunoştinţa fiecărui asociat cu privire la desfăşurarea adunării, acţiunea în nulitate nefiind admisibilă dacă toţi asociaţii au fost prezenţi şi au votat în unanimitate.
Cât priveşte calitatea persoanei care poate introduce o acţiune în nulitatea hotărârii, tribunalul a reţinut că terţii care dovedesc un interes legitim pot ataca hotărârea pe calea instituită de art. 132 alin. (3) când invocă motive de nulitate absolută, oricând, acţiunea fiind imprescriptibilă. Acţionarii, însă, care au votat în favoarea hotărârii lovite de nulitate ori s-au abţinut de la vot nu au calitatea de a introduce acţiunea în constatarea nulităţii absolute, altă soluţie echivalând cu încurajarea propriei turpitudini. In speţă, reclamantul, în calitate de acţionar majoritar, a participat la adoptarea hotărârii (nefacându-se dovada falsului semnăturii), votând în favoarea hotărârii, astfel că acestuia îi lipseşte calitatea procesuală activă, în înţelesul art. 132 alin. (2).
S-a reţinut, prin urmare, că prin acţiunea în anulare, fiind invocate motive care vizează nulitatea absolută, aceasta poate fi invocată oricând, considerent pentru care s-au respins excepţiile privitoare la prematuritatea şi tardivitatea introducerii cererii şi s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului, respectiv s-a respins acţiunea în constatarea nulităţii pentru lipsa acestei calităţi. Admiterea acestei ultime excepţii a fost apreciată ca făcând de prisos examinarea fondului cauzei.
Prin Decizia civilă nr. 117/A din 5 iunie 2008, Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamant şi 1-a obligat pe acesta la plata sumei de 5000 RON către intimata SC M.I.F.A.B.A.R. SRL, cu titlu de onorariu avocat, în apel.
În motivarea acestei soluţii, instanţa de apel a reţinut următoarele:
Schimbând susţinerea de fals a semnăturii cu cea de nerecunoaştere a actului semnat, apărările reclamantului exced dispoziţiilor art. 294 C. proc. civ., având în vedere că se schimbă, în fapt, obiectul cererii de chemare în judecată, iar în ce priveşte aplicabilitatea dispoziţiilor art. 295 alin. (2) C. proc. civ., care se referă la încuviinţarea unor probe noi faţă de cele administrate sau cerute la fond, s-a constatat că acestea nu au fost cerute în limitele impuse de dispoziţiile art. 292 C. proc. civ.
Deşi s-a criticat de către apelant faptul că nici la fond nu i-au fost admise probele, s-a omis a se prezenta faptul că, la fond, s-a susţinut doar nelegala constituite a A.G.A. şi faptul că semnăturile sale şi ale d-nei M.L. erau false, în timp ce în apel nici nu s-a mai tins a se dovedi aceste susţineri, actele contestate fiind semnate de fiecare asociat, cu semnături necontestate şi, mai mult, certificate de un avocat.
S-a formulat o cerere de înscriere în fals de către reprezentantul reclamantului, avocat C., însă, nu s-a făcut nicio referire la elementele art. 177 şi urm. C. proc. civ., în ce priveşte autorul falsului, recunoscând însă că îi aparţine semnătura.
În esenţă, raportat la susţinerile pe care reclamantul, prin avocat, le-a prezentat în apel, diferite de cele prezentate în primă instanţă, nu se poate reţine ca fiind incident în cauză nici unul dintre motivele de nulitate absolută a hotărârii adunării generale a pârâtei, ţinută în data de 12 septembrie 2007.
Raportat la dispoziţiile art. 1169 C. civ., în sarcina reclamantului era probarea faptului că s-a aflat în altă localitate decât cea în care s-a ţinut adunarea generală, însă, acest aspect nu a fost dovedit deşi, fiind în calea devolutivă a apelului, instanţa a acordat mai multe termene de judecată în scopul realizării acestei obligaţii procesuale,diferitele rezervări de bilete de avion, în zile diferite, la o anumită companie aeriană, neputând proba fără putinţă de tăgadă faptul că reclamantul nu s-a aflat la 12 septembrie 2007 în Bucureşti, câtă vreme nu s-a dovedit faptul pozitiv, contrar, respectiv acela că s-ar fi aflat într-o altă localitate.
Chiar şi factura de la un hotel din Varşovia, pe care se întemeiază apărarea, prezintă cheltuieli efectuate din data de 13 septembrie, astfel că tocmai pentru data de 12 septembrie nu se poate stabili cu certitudine că reclamantul s-ar fi aflat acolo şi, în plus, la fila 50 dosar apel, reclamantul a susţinut că se afla la Viena în data de referinţă, 12 septembrie.
În fine, a concluzionat instanţa de apel,aspectele contradictorii şi tendinţa de a proba diferite fapte juridice, în etape, în absenţa unor prezentări curente şi susţinute a stării de fapt şi a unor norme de drept incidente în cauză, atât la fond cât şi în apel, nu pot decât să conducă la respingerea ca nefondat a apelului declarat de reclamant.
Împotriva deciziei curţii de apel a declarat recurs reclamantul, întemeindu-se pe dispoziţiile art. 304 pct. 9, 7 şi 5 C. proc. civ. şi solicitând admiterea recursului, casarea deciziei curţii de apel şi trimiterea cauzei spre rejudecare.
În temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul susţine că, în judecarea cauzei, instanţa de apel a dat o interpretare greşită textelor legale corespunzătoare situaţiei de fapt, nu a luat în considerare probele existente la dosar din care rezultă că la data de 12 septembrie 2007, între orele 13 - 17 se afla la Viena, beneficiind de asistentă medicală ambulatorie, ceea ce exclude în mod automat prezenţa sa în Bucureşti, participarea la Adunarea Generală din 12 septembrie 2007 şi semnarea hotărârii. Arată că era obligatoriu ca Adunarea Generală a Asociaţilor să fie ţinută la sediul societăţii din Timişoara şi nicidecum la Bucureşti şi, totodată, că se impunea respectarea prevederii legale exprese privind obligativitatea convocării de către administratorul societăţii sau asociatul care deţine cel puţin o pătrime din valoarea părţilor sociale,în contextul în care, în speţă, nu s-a făcut niciun fel de convocare.
Recurentul, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., critică Decizia curţii de apel, susţinând că aceasta nu este motivată, instanţa nearătând motivele avute în vedere la soluţionarea cauzei. De asemenea, instanţa nu şi-a format aprecierea în funcţie de întregul ansamblu probator administrat, a încălcat dreptul la apărare şi la un proces echitabil prin respingerea altor probe propuse şi nu a dat dovadă de rol activ.
Întemeindu-se pe dispoziţiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., recurentul susţine că în mod eronat cererea de recuzare i-a fost respinsă, astfel că judecătorii recuzaţi au făcut parte din completul care a soluţionat cauza, deşi în timpul soluţionării cauzei s-au antepronunţat, cauzându-i o vătămare a drepturilor, ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârii.
Recursul nu este fondat.
În ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se constată următoarele:
Ambele instanţe care s-au pronunţat în cauză au aplicat judicios dispoziţiile legale incidente la o situaţie de fapt corect stabilită şi au admis întemeiat excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului, în deplin acord cu dispoziţiile imperative ale art. 132 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 republicată, care prevăd că au calitatea de a introduce o acţiune în anulare a unei hotărâri A.G.A. oricare dintre acţionarii care nu au luat parte la adunarea generală sau care au votat contra şi au cerut să se insereze aceasta în procesul verbal al şedinţei.
Or, contrar susţinerilor reclamantului, inconsecvente şi chiar contradictorii privind semnarea/nesemnarea (semnătura aplicată ar fi falsă) şi nerecunoaşterea/recunoaşterea (ar fi fost în eroare cu privire la conţinutul actelor semnate), cât şi a locului unde se afla reclamantul (Varşovia sau Viena), ceea ce ar exclude prezenţa sa la Bucureşti, unde s-a semnat hotărârea A.G.A.,din actele dosarului (filele 116 dosar apel, 23 dosar fond) rezultă fără nici un dubiu că hotărârea a fost semnată de reclamantul, care, nu a votat împotrivă şi nici nu a ridicat vreo obiecţie.
Prin urmare, se constată că hotărârea A.G.A. adoptată a fost semnată de toţi asociaţii şi, în plus, prin încheierea nr. 382 din 12 septembrie 2007 au fost atestate conţinutul, data înscrisului şi identitatea părţilor, cum la aceeaşi dată, 12 septembrie 3007, au fost perfectate şi contractele de cesiune a părţilor sociale, prin semnarea lor, de asemenea, de către toate părţile şi, din nou, printr-o încheiere, nr. 379 din 12 septembrie 2007, au fost atestate conţinutul, data înscrisului, precum şi identitatea părţilor.
Astfel fiind, în speţă, devin aplicabile dispoziţiile art. 121 din Legea nr. 31/1990, potrivit cărora, acţionarii reprezentând întreg capitalul social vor putea, dacă niciunul dintre ei nu se opune, să ţină o adunare generală şi să ia orice hotărâre de competenţa adunării, fără respectarea formalităţilor cerute pentru convocarea ei.
Rezultă drept urmare că obligaţia de convocare a acţionarilor este înlăturată atunci când sunt îndeplinite cumulativ două condiţii şi anume unanimitatea acordului acţionarilor şi totalitatea capitalului social,aceste două condiţii fiind îndeplinite în speţă.
În virtutea prevederilor textului legal mai sus arătat există posibilitatea de a deroga de la dispoziţiile legale şi statutare, prin convenţia părţilor, având în vedere motivele de operabilitate şi viteza cu care se realizează/derulează tranzacţiile comerciale în prezent. Ca atare, nici locul în care se afla reclamantul în momentul semnării hotărârii şi nici data nu au o semnificaţie deosebită şi devin elemente lipsite de relevanţă juridică, atât timp cât există certitudinea că toţi asociaţii, inclusiv reclamantul, au semnat hotărârea A.G.A.
În consecinţă, se reţine că instanţele care s-au pronunţat în cauză au apreciat corect că reclamantul este lipsit de calitate procesuală activă în cauză, în raport de dispoziţiile imperative ale art. 132 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 republicată, întrucât, astfel cum s-a mai arătat, hotărârea este semnată de reclamant, acesta nu a formulat nicio obiecţie, iar identitatea reclamantului din momentul semnării hotărârii este atestată de avocat.
Reclamantul nu are în aceste condiţii calitatea de a ataca hotărârea A.G.A. cu o acţiune în constatarea nulităţii absolute, pentru că a-i recunoaşte o astfel de calitate ar însemna a-i da posibilitatea să se prevaleze de propria turpitudine, ceea ce în drept este evident inadmisibil.
Drept urmare, criticile formulate de recurentul-reclamant în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. vor fi respinse ca nefondate.
Nici criticile întemeiate de recurent pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., care de fapt nu vizează exclusiv pct.7 nu sunt fondate, întrucât ambele instanţe, atât cea de fond, cât şi cea de apel au luat în considerare întregul probatoriu existent la dosar, au reţinut corect şi echitabil apărările părţilor, şi-au exercitat rolul activ, mai ales având în vedere susţinerile inconsecvente şi contradictorii ale reclamantului şi au motivat deciziile date prin raportare la textele legale incidente.
În fine, ultimul motiv de recurs fundamentat de recurent pe dispoziţiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., care conţine în esenţă susţinerea potrivit căreia judecătorii, deşi recuzaţi, au făcut parte din completul care a soluţionat cauza, cauzându-i recurentului o vătămare este de asemenea nefondat, având în vedere că prin încheierea pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială, la data de 29 mai 2008 cererea de recuzare a completului de judecată a fost respinsă, consemnându-se în considerentele acesteia atât faptul că cererea a fost greşit întemeiată pe dispoziţiile art. 37 pct. 7, în loc de art. 27 pct. 7 C. proc. civ., cât şi că recurentul nu a respectat dispoziţiile art. 29 alin. (1) C. proc. civ. şi, de asemenea, că, în speţă, nu au fost respectate cerinţele art. 27 pct. 7 C. proc. civ., care impuneau ca opinia judecătorului să fie exprimată de aceasta înainte sau în cursul judecăţii.
Drept urmare, reţinându-se că recurentul nu a formulat niciun motiv de recurs întemeiat, care în condiţiile strict şi limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 304 C. proc. civ. să conducă la desfiinţarea deciziei curţii de apel, aceasta va fi menţinută, ca fiind legală şi se va respinge recursul declarat în cauză de reclamat, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul P.F. împotriva deciziei civile nr. 117/A din 5 iunie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 ianuarie 2009
| ← ICCJ. Decizia nr. 2139/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 218/2009. Comercial → |
|---|
