ICCJ. Decizia nr. 222/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 222/200.
Dosar nr. 3702/1/200.
Şedinţa publică din 28 ianuarie 2009
Asupra contestaţiei în anulare de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar constată că, în temeiul art. 318 şi art. 319 C. proc. civ., împotriva deciziei nr. 315 din 1 februarie 2008 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, în dosarul nr. 440/2/2007, prin care s-au respins recursurile R.A.D.E.F. R. şi MINISTERUL CULTURII SI cultelor împotriva deciziei nr. 136 din 15 martie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, s-a formulat contestaţie în anulare, prin care s-a cerut să fie anulată ca fiind în mod vădit netemeinică şi nelegală şi, pe fond, să fie admise recursurile, cu consecinţa modificării în tot a sentinţei comerciale nr. 11.686 din 13 decembrie 2006 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, în sensul respingerii acţiunii SC C.I.B. SRL, ca fiind netemeinică şi nelegală, pentru următoarele motive:
1. s-au depăşit de către instanţa de recurs atribuţiile puterii judecătoreşti clasificând Cinematograful şi Gradina de vară "DOINA", situate in Bucureşti, ca fiind active disponibile pentru a se putea vinde în mod nejustificat;
2. Decizia contestata nu ţine cont de prevederile art. 65 din OG nr. 39 din 14 iulie 2005 privind Cinematografia;
3. Decizia contestată nu ţine cont de corespondenţa dintre părţi desfăşurată anterior apariţiei OG nr. 39/2005 privind cinematografia care s-a întemeiat pe Ordinul Ministrului Culturii şi Cultelor nr. 2461/2004 şi care a fost anulat ca fiind nelegal prin sentinţa civilă nr. 1665 din 06 iulie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în dosarul nr. 46203/3/2005.
Analizând Decizia atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare pentru următoarele considerente:
Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, împotriva hotărârilor judecătoreşti rămase definitive şi poate fi promovată numai pentru motivele prevăzute expres şi limitativ la art. 317 şi art. 318 C. proc. civ.
Potrivit art. 318 C. proc. civ., invocat de contestatoarea R.A.D.E.F. R.F., hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie, când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul din motivele de casare.
Primul motiv prevăzut de art. 318 C. proc. civ. pentru formularea contestaţiei în anulare are în vedere erori materiale evidente în legătură cu aspectele formale ale judecăţii recursului. Textul legal vizează greşe1i de fapt, involuntare, iar nu greşeli de judecată, respectiv de interpretare a unor dispoziţii legale, de apreciere a probelor sau de rezolvare a unui incident procedural.
În consecinţă, Înalta Curte constată faptul că motivele invocate de către contestatoare respectiv "depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti" sau criticile privind aplicabilitatea dispoziţiilor OG nr. 39/2005 exced motivului de contestaţie prevăzut de art. 318 teza I C. proc. civ.
Referitor la cel de-al doilea motiv prevăzut de art. 318 C. proc. civ., Înalta Curte reţine faptul că, în situaţia vizată prin textul menţionat se urmăreşte, în cazul în care contestaţia s-ar găsi întemeiată, o rejudecare parţială a recursului şi anume în limita motivului de casare omis a fi fost cercetat.
Aşadar, calea de atac este pusă la îndemâna părţii pentru a putea provoca cenzurarea hotărârii în raport de critica formulată prin motivul de casare neluat în considerare, motiv pe care instanţa de recurs nu l-a examinat şi asupra căruia nu s-a pronunţat în nici un fel. Ca urmare, nu pot fi repuse în discuţie acele motive care au făcut obiectul preocupării instanţei de recurs.
Totodată, pentru a se justifica folosirea şi admiterea contestaţiei pe motivul prevăzut de art. 318 teza a II-a C. proc. civ. urmează a se face deosebirea dintre motivele de recurs şi eventuale argumente, ce pot fi subsumate unui motiv de recurs.
Contestatoarea, re1uând argumentele formulate prin cererea de recurs, consideră că Decizia contestată nu ţine cont de prevederile art. 65 din OG nr. 39/2005 precum şi de corespondenţa dintre părţi, desfăşurată anterior apariţiei OG nr. 39/2005 privind cinematografia, care s-a întemeiat pe Ordinul Ministrului Culturii şi Cultelor nr. 2461/2004 şi care a fost anulat ca fiind nelegal prin sentinţa civilă nr. 1665 din 06 iulie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în dosarul nr. 46203/3/2005.
În consecinţă, din simpla lecturare a cererii contestatoarei rezultă faptul că aceasta nu se plânge de omisiunea cercetării vreunui motiv de casare, ci ia în discuţie felul în care a fost soluţionat recursul.
Contrar celor afirmate de către contestatoare, instanţa de recurs, analizând motivele de casare invocate, s-a pronunţat chiar şi asupra argumentelor formulate de recurente reţinând: "Cu privire la motivele de recurs invocate de recurenta R.A.D.E.F. R.F. subsumate prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. se constată că sunt nefondate, fiind fundamentate pe aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 67 din OG nr. 39/2005 care, aşa cum s-a arătat anterior nu s-a aplicat în cauză dată fiind naşterea raporturilor juridice dintre părţi anterior intrării în vigoare a acestui act normativ".
Totodată, în mod greşit, contestatoarea înţelege să formuleze noi argumente şi chiar motive de recurs. Astfel, contestatoarea susţine că, "prin pronunţarea deciziei contestate s-au depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti" deoarece, în viziunea acesteia "acest atribut de stabilire a calităţii de active disponibile aparţine, în acest caz, în exclusivitate R.A.D.E.F. R.F., conform dispoziţiilor art. 13 alin. (4) din Legea nr. 346/2004 pentru stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, adică aceeaşi lege pe care se întemeiază soluţia deciziei contestate care vizează cele două active neînscrise pe lista activelor disponibile".
Astfel cum rezultă din cuprinsul cererilor de recurs formulate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie, atât contestatoarea cât şi intervenientul Ministerul Culturii şi Cultelor, nu au înţeles să invoce motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 4 respectiv "când instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti".
În consecinţă, nu se justifică admiterea contestaţiei, deoarece temeiurile invocate de către contestatoare nu corespund prevederilor textului citat, nefiind vorba de absenţa punctului de vedere al instanţei, ca rezultat al omisiunii cercetării unuia dintre motivele de casare invocate. Contestatoarea nu face decât să repună în discuţie soluţia însăşi a instanţei de recurs, ceea ce este inadmisibil pe calea contestaţiei in anulare.
Dispoziţiile legale ale art. 318 C. proc. civ. au un câmp limitat de aplicaţie, astfel că ele trebuie să fie interpretate, în toate cazurile, în mod restrictiv, pentru a nu deschide, în ultimă instanţă, calea unui veritabil recurs la recurs.
Fiind o cale de retractare şi nu de cenzură judiciară, contestaţia în anulare nu poate fi exercitată pentru alte motive decât cele prevăzute de lege, fiind inadmisibilă repunerea în discuţie a unor probleme de fond ce au fost soluţionate de instanţă şi care s-a pronunţat asupra motivelor de casare invocate de parte.
Pentru toate considerentele reţinute, conform art. 320 şi art. 274 C. proc. civ. se va respinge contestaţia în anulare formulată de R.A.D.E.F. R.F. BUCUREŞTI împotriva deciziei nr. 315 din 01 februarie 2008 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, şi se va dispune obligarea contestatoarei la 4760 lei cheltuieli de judecată către intimata SC C.I. B. SRL BUCUREŞTI.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anulare formulată de R.A.D.E.F. R.F. BUCUREŞTI împotriva deciziei nr. 315 din 01 februarie 2008 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială.
Obligă contestatoarea la 4760 lei cheltuieli de judecată către intimata SC C.I. B. SRL BUCUREŞTI.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 28 ianuarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 218/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2244/2009. Comercial → |
|---|
