ICCJ. Decizia nr. 218/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 218/2009
Dosar nr. 8910/1/2007
Şedinţa publică din 28 ianuarie 2009
Asupra contestaţiei în anulare de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar constată că, în temeiul art. 318 C. proc. civ., împotriva deciziei nr. 1617 din 3 mai 2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, prin care s-au admis recursurile declarate de pârâţii SC S.B. SRL TIMIŞOARA şi U.C.G. împotriva deciziei nr. 134/A din 19 septembrie a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială, în sensul că s-a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul Z.C. împotriva sentinţei civile nr. 2242 din 12 octombrie 2004 a Tribunalului Timiş, s-a formulat contestaţie în anulare de către reclamant.
Contestatorul a susţinut că instanţa de recurs a săvârşit mai multe erori materiale, anume: a reţinut în mod greşit că U.C. a fost achitat în dosarul penal, a ignorat motivele esenţiale pentru care instanţa de apel a admis apelul contestatorului şi a reţinut greşit că pentru încheierea contractului de cesiune de creanţă a existat mandatul prealabil al Consulului de administraţie.
Analizând Decizia atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare pentru următoarele considerente:
Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, împotriva hotărârilor judecătoreşti rămase definitive şi poate fi promovată numai pentru motivele prevăzute expres şi limitativ la art. 317 şi art. 318 C. proc. civ.
Potrivit art. 318 C. proc. civ., invocat de contestator, hotărârile instantelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie, când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul din motivele de casare.
Primul motiv prevăzut de art. 318 C. proc. civ. pentru formularea contestaţiei în anulare are în vedere erori materiale evidente în legătură cu aspectele formale ale judecăţii recursului. Textul legal vizează greşe1i de fapt, involuntare, iar nu greşeli de judecată, respectiv de interpretare a unor dispoziţii legale, de apreciere a probelor sau de rezolvare a unui incident procedural.
În consecinţă, Înalta Curte constată faptul că motivele invocate de către contestator, expuse mai sus, exced motivului de contestaţie prevăzut de art. 3 18 teza I C. proc. civ.
Astfel, cu privire la primul motiv de contestaţie, anume că Instanţa Supremă a reţinut în mod greşit că U.C. a fost achitat în dosarul penal, Înalta Curte reţine că: obiectul dosarului prezent este constatarea nulităţii contractului de cesiune şi nu are relevanţă că U.C. a fost condamnat, (ulterior graţiat) pentru o infracţiune de fals intelectual ca urmare a încheierii acestui contract de cesiune. Motivarea pentru această condamnare se află la fila 7 a sentinţei penale, iar pentru a se reţine o eroare materială, în conformitate cu dispoziţiile art. 318 C. proc. civ., ar fi trebuit ca încheierea contractului a cărui anulare se cere, să fie un element al cauzei care să ducă la condamnarea acestuia.
Atât timp cât inculpatul U. a fost achitat pentru infracţiuni cum ar fi: bancruta frauduloasă, evaziune fiscală, delapidare, nu rezultă modalitatea în care acest dosar penal, în care a fost implicat, poate avea vreo consecinţă asupra contractului de cesiune încheiat.
Cu privire la al doilea motiv al contestaţiei în anulare, potrivit art. 318 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că trebuie să fie vorba despre anumite de erori, şi nu despre cum înţelege instanţa să judece pricina. Faptul că instanţa de recurs a înţeles să nu împărtăşească aceeaşi opinie cu instanţa de apel, nu constituie elementele unei greşeli materiale, acesta fiind şi scopul cu care legiuitorul a permis părţilor să atace o sentinţă, respectiv Decizia la o instanţă superioară, tocmai pentru a putea fi reformate hotărârile celor ce judecă dosarul în prima şi a doua instanţă.
Nici cel de-al treilea motiv al contestaţiei în anulare nu se încadrează în prevederile art. 318 alin. (1) teza 1 C. proc. civ. deoarece prin critica formulată se reiterează apărări din recurs şi nu se invocă greşeli materiale, în sensul definit în cele ce preced. Oricum, la fila 30 din dosarul de fond se află certificatul constatator al S.C. S.B. S.R.L. din care rezultă că S.E. este unicul administrator al celor patru firme asociate, iar la fila 44 se afla Hotărârea Adunării Generale a Asociaţilor prin care S.V.A. a fost împuternicit să semneze contractul de cesiune.
Pentru toate considerentele reţinute, conform art. 320 C. proc. civ. se va respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorul Z.C. prin mandatar L.D.T. împotriva deciziei nr. 1617 din 3 mai 2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorul Z.C. prin mandatar L.D.T. împotriva deciziei nr. 1617 din 3 mai 2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 28 ianuarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 216/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 222/2009. Comercial → |
|---|
