ICCJ. Decizia nr. 2244/2009. Comercial

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr. 2244/2009

Dosar nr. 4773/111/200.

Şedinţa publică din 2 octombrie 2009

Asupra perimării recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamanta SC G.M.C. SRL prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Bihor, secţia comercială şi de contencios administrativ, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâtei SC T.O. SRL la plata sumei de 64.391,61 lei reprezentând debit neachitat şi penalităţi de întârziere în valoare de 348.680,57 lei calculate pentru factura fiscală nr. 586242 din 15 iulie 2003 .

Prin sentinţa nr. 648/COM din 21 martie 2007, Tribunalul Bihor a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei SC R.O.I. SRL reprezentată prin lichidator SC G.M.C. SRL, invocată de pârâta SC T.O. SRL. A admis în parte acţiunea reclamantei SC R.O.I. SRL şi pe cale de consecinţă a fost obligată pârâta SC T.O. SRL să plătească reclamantei suma de 64.391,61 lei reprezentând debit şi a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata penalităţilor de întârziere.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta SC T.O. SRL Oradea solicitând admiterea apelului schimbarea sentinţei în sensul respingerii cererii reclamantei.

Curtea de Apel Oradea, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 96/C72007-A din 26 iunie 2007 a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta SC T.O. SRL Oradea, menţinând în totalitate sentinţa apelată, reţinând, în esenţă, că reclamanta are calitate procesuală activă câtă vreme a livrat cantitatea de motorină ce face obiectul facturii nr. 586242 din 15 iulie 2003, pârâta prin preluarea motorinei avea obligaţia de plată a contravalorii acesteia în conformitate cu prevederile art. 1361 C. civ.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC T.O. SRL criticând-o pentru nelegalitate în temeiul dispoziţiilor art. 299 C. proc. civ.

Instanţa de recurs nu a putut păşi la analiza motivelor de nelegalitate întrucât părţile nu s-au prezentat în instanţă şi nici nu au solicitat judecarea în lipsă, astfel că prin încheierea de şedinţă din data de 28 noiembrie 2008 în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. s-a dispus suspendarea judecării recursului.

Cauza a rămas suspendată mai mult de 6 luni aşa încât la data de 2 iunie 2009 a fost repusă pe rol, din oficiu, în vederea constatării perimării, dată de la care au devenit aplicabile prevederile art. 248-252 C. proc. civ. În acest sens se va reţine că art. 248 alin. (1) C. proc. civ. declară perimată orice cerere de chemare în judecată, apel, recurs, revizuire şi orice cerere de reformare sau revocare rămasă în nelucrare timp de şase luni din vina părţilor.

Din articolul citat rezultă că perimarea operează ca sancţiune procedurală aplicabilă în cazul nerespectării termenului stabilit de lege pentru îndeplinirea unor acte procedurale în scopul de a se relua judecata dar şi ca o prezumţie de desistare, dedusă din faptul „nestăruinţei în judecată".

În speţă, condiţiile prevăzute de art. 248 C. proc. civ. pentru aplicarea acestei sancţiuni procedurale sunt îndeplinite întrucât Curtea a fost investită cu o cerere de recurs care după suspendare a rămas în nelucrare mai mult de şase luni, iar rămânerea în nelucrare s-a datorat culpei părţilor constând în lipsa oricărei activităţi procesuale pentru reluarea judecăţii.

Cum nu se constată motive de întrerupere sau de suspendare a termenului de şase luni, potrivit art. 252 C. proc. civ., urmează să se constate perimat recursul, cu consecinţa stingerii procesului în faza în care se găseşte împreună cu toate actele de procedură efectuate în această instanţă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Constată perimat recursul declarat de pârâta SC T.O. ORADEA împotriva deciziei nr. 96/C/2007-A din 26 iunie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 octombrie 2009.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2244/2009. Comercial