ICCJ. Decizia nr. 2269/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2269/2009
Dosar nr. 382/120/2008
Şedinţa publică din 6 octombrie 2009
Asupra recursului de faţă :
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele :
Prin cererea înregistrată la data de 25 august 2006 pe rolul Judecătoriei Târgovişte reclamantul T.G., în contradictoriu cu pârâţii SC D.G.N. D.S. SA şi T.R., a solicitat să fie obligaţi aceştia la racordarea la reţeaua de alimentare cu gaze naturale, potrivit contractului nr. 36054 din 4 ianuarie 2005.
Judecătoria Târgovişte, prin sentinţa nr. 2684 din 3 iulie 2007 a admis acţiunea şi a obligat pârâta SC D.G.N. D.S. SA Târgovişte să amplaseze conducta de gaze, în lungime de 37 mp pentru locuinţa reclamantului pe limita AB din schiţa raportului de expertiză tehnică, pe drumul de servitute pietonal.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta SC D.G.N. D.S. SA, motivând în temeiul art. 2 pct. 1 C. proc. civ., că tribunalul este competent să soluţioneze cauza.
Tribunalul Dâmboviţa, secţia civilă, prin încheierea din 15 noiembrie 2007, a recalificat apelul drept recurs şi a dispus transpunerea dosarului la secţia comercială a tribunalului, secţie competentă să soluţioneze recursul, iar prin Decizia nr. 692 din 28 noiembrie 2007 s-a admis recursul pârâtei SC D.G.N. D.S. SA, dispunându-se trimiterea cauzei la Tribunalul Dâmboviţa, secţia comercială, pentru soluţionarea pe fond a acţiunii.
Prin sentinţa nr. 650 din 24 aprilie 2008 Tribunalul Dâmboviţa a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei SC D.S.R. SRL BUCUREŞTI - punct de lucru Târgovişte, în contradictoriu cu reclamantul T.G. şi intervenienţii L.O., T.M. şi S.E..
A fost admisă acţiunea reclamantului T.G., fiind obligată pârâta SC D.S.R. SRL BUCUREŞTI - punct de lucru Târgovişte să amplaseze conducta de gaze pentru locuinţa reclamantului pe limita AB din schiţa raportului de expertiză tehnică, în lungime de 37 mp pe drumul de servitute pietonal.
A fost respinsă acţiunea faţă de pârâta T.R., fiind obligată pârâta la 210 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că, reclamantul este titularul unui drept de folosinţă asupra drumului de servitute pietonal în lungime de 37 mp identificat prin expertiză, în indiviziune cu intervenienta L.O. şi T.M., intervenienta L.O. păstrându-şi uzufructul viager al acestei servituţi prin actul de donaţie făcut către A.A.C.
S-a mai reţinut că reclamantul este îndreptăţit să folosească servitutea, inclusiv pentru trecerea conductei de gaze care să alimenteze imobilul său, întrucât a plătit la zi despăgubirea pentru servitutea de trecere datorată proprietarei fondului aservit – intervenienta S.E., mai ales că ceilalţi coindivizari au consimţit la efectuarea lucrărilor necesare, iar pârâta a avut cunoştinţă din Decizia nr. 1728 din 9 decembrie 2005 a Curţii de Apel Ploieşti, despre dreptul de servitute al reclamantului, astfel că, refuzul pârâtei de a rebranşa imobilul reclamantului la conducta de gaze naturale pe traseul drumului de servitute apare nejustificat, în condiţiile art. 17 lit. h) din HG nr. 1043/2004.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel intervenienta S.E. criticând soluţia pentru nelegalitate şi netemeinicie, susţinând că reclamantul, în calitate de proprietar al fondului dominant, este obligat să exercite dreptul de servitute în limitele modului de constituire şi să execute numai lucrările necesare pentru asigurarea existenţei şi conservării servituţii, respectiv trecerea cu piciorul şi cu mijloacele de transport, nu şi amplasarea unei conducte de gaze pe drumul de servitute cu o lungime de 37 m.
Prin Decizia nr. 187 din 7 octombrie 2008, Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, a respins ca nefondat apelul intervenientei S.E., reţinând că, reclamantul a prezentat, potrivit dispoziţiilor legale în materie, dovada că are un drept de folosinţă asupra terenului pe care va fi amplasată conducta de gaze şi că acesta plăteşte despăgubiri pentru servitutea de trecere datorată proprietarei fondului aservit.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs S.E. solicitând admiterea recursului, casarea celor două hotărâri pronunţate în cauză ca fiind nelegale şi netemeinice.
Critica adusă deciziei atacate se referă, în esenţă la faptul că în mod greşit s-a respins ca nefondat apelul său, întrucât instanţa de fond nu putea obliga pârâta SC D.S.R. SRL BUCUREŞTI - punct de lucru Târgovişte să amplaseze conducta de gaze pe drumul de servitute, deoarece apelanta nu a fost obligată să-i permită acest lucru şi că pentru încheierea contractului de racordare la sistemele de distribuţie a gazelor naturale, potrivit dispoziţiilor legale în materie, era necesar, printre altele şi acordul scris al proprietarilor terenurilor afectate de instalaţia de racordare, iar acordurile date în cauza de faţă aparţin unor persoane care nu sunt proprietari ai terenului în litigiu, aspect care nu a fost avut în vedere de către instanţa de apel.
Motivele invocate de recurentă prin cererea de recurs sunt întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
Se impune a se arăta că recurenta a fost introdusă în cauză la data de 13 martie 2008 - în calitate de intervenientă - pentru ca hotărârea să-i fie opozabilă, însă aceasta nu a formulat cerere de intervenţie în interes propriu în condiţiile legii.
Analizând argumentele recurentei folosite în dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., se constată că este nefondat, în condiţiile în care în considerentele deciziei atacate, instanţa apelului a reţinut - în baza probelor administrate - că reclamantul are un drept de folosinţă asupra terenului pe care ar urma să fie amplasată instalaţia de racordare, drept recunoscut prin sentinţa nr. 4933 din 2 octombrie 2001 a Judecătoriei Târgovişte, modificată în parte prin Decizia nr. 881 din 22 aprilie 2002 a Curţii de Apel Ploieşti.
Chiar dacă în cuprinsul acestor considerente nu s-a făcut trimitere expresă la prevederile art. 17 lit. h) din Regulamentul din 1 iulie 2004 aprobat prin HG nr. 1043/2004, este evident că instanţa apelului le-a avut în vedere, situaţie în care nu se poate vorbi de o nemotivare a deciziei sub acest aspect.
În ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. se constată că pretinsele critici vizează de fapt sentinţa instanţei de fond şi nicidecum Decizia atacată.
Pe de altă parte, acestea vizează aspecte ce nu pot fi analizate în această etapă procesuală, în care pot fi examinate strict motivele de nelegalitate prevăzute la punctele 1-9 ale art. 304 C. proc. civ.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de intervenienta S.E. împotriva deciziei nr. 187 din 7 octombrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
IREVOCABILĂ.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 octombrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2266/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2281/2009. Comercial → |
|---|
