ICCJ. Decizia nr. 2282/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2282/2009
Dosar nr. 33010/3/2007
Şedinţa publică din 6 octombrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 7002 din 6 iunie 2008, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI- a comercială, a fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamanta SC E. Bucureşti SA, sucursala E. Bucureşti, în contradictoriu cu pârâta R.A.D.E.T. A fost obligată societatea pârâtă la plata sumei de 14.559.352,98 lei cu titlu de penalităţi de întârziere. A fost respinsă cererea de reactualizare a penalităţilor de întârziere ca neîntemeiată.
Reclamanta a învestit instanţa cu o acţiune în pretenţii, constând în penalităţi de întârziere de 14.559.352,98 lei aferente perioadei 1 august 2002 - 31 decembrie 2002 ca urmare a neplăţii la scadenţă a obligaţiilor asumate prin contractul nr. 1/2001. De asemenea, reclamanta a solicitat şi actualizarea sumei solicitate până la momentul plăţii.
Din analiza actelor şi probatoriului administrat, instanţa a reţinut că între T. SA, sucursala E. Bucureşti, - în calitate de vânzător - şi R.A.D.E.T. – în calitate de cumpărător – s-a încheiat contractul nr. 1/2001 având ca obiect vânzarea - cumpărarea energiei termice în baza art. 5 din HG nr. 1524/2002, reclamanta preluând toate drepturile şi obligaţiile din acest contract.
S-a mai reţinut că, potrivit art. 23 şi art. 13 din contract, părţile au inserat o clauză penală, în condiţiile art. 1066 C. civ., astfel încât au fost calculate penalităţi de întârziere aferente neachitării la scadenţă a facturilor fiscale emise de reclamantă în derularea contractului, în cuantum de 0,1% pe zi de întârziere pentru perioada 01 august 2002-16 noiembrie 2002, în condiţiile actului adiţional la contract – şi de 0,07% pentru perioada 17 noiembrie 2002-31 decembrie 2002 - conform actului adiţional nr. 2.
Tribunalul a constatat că pârâta nu contestă modul de calcul al penalităţilor de întârziere de 14.559.352,98 lei, concluziile raportului de expertiză contabilă coincizând cu cele indicate de reclamantă în privinţa calculului penalităţilor de întârziere. Referitor la aplicabilitatea OUG nr. 115/2001, s-a arătat că ordonanţa a fost adoptată după semnarea contractului şi nu a avut drept finalitate modificarea clauzelor contractuale dintre părţi.
Capătul de cerere privind actualizarea penalităţilor a fost considerat de către tribunal ca neîntemeiat, cu motivarea că stipularea unei clauze penale are drept consecinţă tranşarea definitivă a răspunderii, întrucât prin aceasta se determină anticipat despăgubirile pe care le va plăti debitorul în cazul neexecutării sau executării necorespunzătoare a obligaţiilor contractuale. În consecinţă, s-a apreciat că reclamanta nu mai are dreptul să pretindă şi actualizarea, acordarea unor daune-interese mai mari decât cele determinate potrivit voinţei contractuale fiind în contradicţie cu dispoziţiile art. 1087 C. civ.
Împotriva sentinţei comerciale pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, au declarat în termen legal apel atât reclamanta cât şi pârâta.
Prin Decizia nr. 597 din 10 decembrie 2008, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta R.A.D.E.T. şi a admis apelul formulat de reclamanta SC E. Bucureşti SA, sucursala E. Bucureşti, schimbând în parte sentinţa atacată, în sensul că a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 252.061,53 lei reprezentând cheltuieli de judecată. S-au menţinut în rest dispoziţiile sentinţei şi s-a respins cererea reclamantei de acordare a cheltuielilor de judecată în apel .
În considerentele deciziei s-a reţinut că, art. 1 din OUG nr. 115/2001 prevede la alin. (1) că „pentru asigurarea fondurilor necesare în vederea producerii energiei termice în sistem centralizat, agenţii economici producători de energie termică sau agenţii economici producători şi distribuitori de energie termică au obligaţia să deschidă, împreună cu agenţii economici distribuitori de gaze naturale şi, respectiv cu agenţii economici distribuitori de alţi combustibili, conturi de tip Escrow la o societate bancară comercială convenită de comun acord".
Alin. (3) al articolului dispune că „în conturile de tip Escrow" prevăzute la alin. (1), beneficiarii de energie termică vor vira sumele aferente energiei termice consumate, iar autorităţile administraţiei publice locale vor vira subvenţiile pentru acoperirea diferenţelor de preţ şi de tarif pentru energia termică livrată populaţiei, ajutoarele băneşti pentru energia termică livrată populaţiei, precum şi ajutoarele băneşti pentru energia termică ce se acordă categoriilor defavorizate ale populaţiei, potrivit legii. Agenţii economici producători şi/sau distribuitori de energie termică sunt obligaţi să înscrie în facturile privind livrarea energiei termice conturile de tip „Escrow" în care vor încasa valoarea acesteia".
De asemenea, instanţa a reţinut că la alin. (5) al aceluiaşi articol se prevede că „din conturile de tip „Escrow" se vor face viramente în conturile curente ale agenţilor economici, în strictă concordanţă cu partea procentuală a fiecăruia, convenită şi stipulată în contractul care stă la baza deschiderii conturilor de tip „Escrow".
Din analiza acestor prevederi legale, instanţa a constatat obligaţia apelantei-pârâte de a efectua plăţile datorate reclamantă prin contul de tip Escrow, dar acesta nu modifică obligaţia contractuală prevăzută la art. 19 lit. a) din contractul nr. 1/2001 în sarcina R.A.D.E.T. de a achita „integral şi la termen facturile emise de vânzător pentru cantitatea de energie termică livrată, pentru agenţii termici nereturnaţi, pentru cantitatea de energie termică necesară aducerii apei de adaos de la temperatura medie a apei brute la temperatura medie a returului, precum şi pentru eventualele penalităţi conform art. 23, eventualele corecţii sau regularizări ale acestora urmând să fie efectuate la următoarea facturare".
S-a considerat că prevederea de la art. 1 alin. (5) din OUG nr. 115/2001 conform căreia viramentele din contul Escrow se vor face în conturile curente ale agenţilor economici în strictă concordanţă cu partea procentuală a fiecărui agent economic nu este de natură să modifice prevederea contractuală sus-menţionată, deoarece achitarea energiei termice livrate către agenţii economici producători/distribuitori de energie termică se realizează în conformitate atât cu partea procentuală a fiecăruia, atunci când sunt mai mulţi astfel de agenţi, precum şi cu datele de scadenţă ale datoriilor către aceştia.
Instanţa a mai reţinut că aceste prevederi legale sunt menite să garanteze plata proporţională a datorilor deopotrivă scadente, din veniturile cumpărătorului de energie termică, intrate direct în contul Escrow, dar ele nu exonerează pe cumpărătorul de energie termică de obligaţia de plată integrală şi la scadenţă a datoriilor exigibile, ceea ce presupune virarea în contul Escrow a sumelor în cuantumul necesar pentru acoperirea tuturor datoriilor exigibile la un moment dat.
În ceea ce priveşte apelul declarat de apelanta-reclamantă, s-a constatat că primul motiv de apel nu este întemeiat câtă vreme, conform prevederilor contractuale inserate la art. 23 alin. (1) lit. a) din Contractul nr. 1/2001, „neachitarea contravalorii facturii de către cumpărător în termen de 5 zile lucrătoare de la data limită de plată conform art. 13 atrage după sine: a) perceperea de penalităţi de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere, începând cu prima zi după expirarea termenului de plată şi până la achitarea ei. Penalităţile nu se indexează şi nu se capitalizează."
Având în vedere că există clauză contractuală expresă de neindexare a penalităţilor contractuale, instanţa a apreciat că nu sunt întemeiate susţinerile apelantei-reclamante cu privire la actualizarea cuantumului penalităţilor de întârziere cu rata inflaţiei.
S-a constatat însă, că este întemeiat cel de-al doilea motiv de apel.
Astfel, s-a reţinut că deşi reclamanta a solicitat, prin cererea de chemare în judecată plata cheltuielilor de judecată, şi cu toate că instanţa a admis în parte acţiunea formulată de aceasta, totuşi nu a acordat reclamantei cheltuieli de judecată.
A fost respinsă cererea apelantei-reclamante de obligare a apelantei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată efectuate în apel, întrucât motivul de apel considerat întemeiat a vizat neacordarea cheltuielilor de judecată, iar o asemenea cerere este scutită de plata taxei judiciare de timbru, nefiind dovedite nici alte cheltuieli reprezentând onorarii de avocat efectuate în apel.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs ambele părţi.
Prin cererea de recurs, R.A.D.E.T. Bucureşti a invocat motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în dezvoltarea căruia susţine următoarele:
- Atât sentinţa cât şi Decizia atacată sunt date cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 969, art. 970 alin. (2), art. 1082 şi art. 1169 C. civ., precum şi prevederile OUG nr. 115/2001.
- În cauză nu sunt îndeplinite condiţiile angajării răspunderii civile contractuale. Raportat la prevederile menţionate, recurenta susţine că o neexecutare culpabilă din parte sa ar presupune încălcarea obligaţiilor contractuale privitoare la condiţiile şi modalităţile de plată aşa cum au fost reglementate prin lege şi, în consecinţă, atâta timp cât pârâta a respectat obligaţiile de a încasa toate veniturile sale în contul Escrow şi a efectuat plăţile zilnice în cota procentuală stabilită, nu se poate susţine că nu şi-a îndeplinit în mod culpabil obligaţiile asumate.
Se susţine că obligaţia de a proba existenţa unei încălcări culpabile a contractului în sensul efectuării unor plăţi cu nerespectarea condiţiilor stabilite prin contract, OUG nr. 115/2001 şi contractul de cont Escrow revenea reclamantei conform art. 1169 C. civ.
- Instanţele de fond nu au avut în vedere dispoziţiile art. 1082 C. civ., respectiv faptul că pârâtei nu-i poate fi imputabilă neexecutarea pentru simplul fapt că nu putea să efectueze plata într-un alt cuantum sau într-o altă manieră, fiind constrânsă de prevederile OUG nr. 115/2001 şi ale contractului de Escrow.
Recurenta SC E. Bucureşti SA, sucursala E. Bucureşti, şi-a întemeiat cererea de recurs pe prevederile art. 304 pct. 8, 9 C. proc. civ., motivând următoarele:
- Din succesiunea actelor adiţional încheiate de părţi, clauza de indexare a penalităţilor a produs efecte numai până la data încheierii actului adiţional nr. 1, când a fost eliminată, respectiv până la data 15 decembrie 2001.
Recurenta susţine că pretenţiile sale vizează actualizarea în funcţie de rata inflaţiei pentru intervalul 01 ianuarie 2003 – 01 septembrie 2009 a sumei de 14.559.352,98 lei reprezentând penalităţi calculate pentru intervalul 01 august 2002 – 31 decembrie 2002.
Or instanţa de apel s-a raportat doar la forma iniţială a contractului, ignorând modificarea intervenită prin actul adiţional nr. 1.
Analizând Decizia atacată prin prisma motivelor de recurs invocate de părţi, Înalta Curte constată că recursul reclamantei este fondat, iar recursul pârâtei este nefondat pentru următoarele considerente:
În ce priveşte recursul reclamantei SC E. SA.
Prin contractul nr.1/2001, părţile au convenit – prin art. 23 alin. (1) – că neachitarea contravaloare facturii de către cumpărător în termen de 15 zile de la data limită de plată conform art.13 atrage după sine, perceperea de penalităţi de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere, începând cu prima zi după expirarea termenului de plată şi până la achitarea ei, penalităţi ce nu se indexează şi nu se capitalizează.
Ulterior, prin actul adiţional nr. 1/2002 la contract, părţile au convenit asupra unor modificări ale contractului ce au vizat, inclusiv, dispoziţiile art. 23.
Astfel, s-a stabilit de comun acord că neachitarea contravalorii facturii de către cumpărător în termenul prevăzut la art. 13 atrage după sine – perceperea de penalităţi de întârziere egale, cu cele utilizate pentru neplata obligaţiilor de stat, care sunt de 0,1% pe zi de întârziere conform HGR nr. 1043 din 18 octombrie 2001, urmând ca în cazul modificării procentului de penalitate pentru neplata obligaţiei faţă de bugetul de stat, noul procent să intre automat în vigoare de la data publicării în Monitorul Oficial al României fără să fie necesar un act adiţional în acest scop. De asemenea, s-a prevăzut că valoarea penalităţilor nu va depăşi cuantumul debitului, menţiune preluată şi în actul adiţional nr. 2/2002.
Analizând aceste clauze se constată că instanţa apelului a pronunţat o soluţie eronată prin respingerea petitului privind actualizarea penalităţilor întrucât s-a raportat doar la clauza cuprinsă în contract prin care s-a prevăzut interzicerea de indexare, fără a avea în vedere şi prevederile celor două acte adiţionale prin care s-au adus modificări acesteia.
În realitate, prin actul adiţional nr. 1/2001 şi apoi prin al doilea act adiţional, art. 23 alin. (1) din contract a fost modificat substanţial, eliminându-se totodată şi interdicţia de indexare.
Dacă intenţia părţilor ar fi fost aceea de a menţine interdicţia de indexare s-ar fi reflectat în convenţiile ulterioare prin care s-ar fi putut specifica modificarea doar în parte a art. 23 sau că se menţin celelalte prevederi.
Or, în cele două acte adiţionale, în locul prevederii în discuţie s-a introdus aceea potrivit cu care " valoarea penalităţilor nu va depăşi cuantumul debitului" ceea ce denotă în mod clar că părţile nu au dorit să menţină clauza de neindexare, ci dimpotrivă.
În atare situaţie se constată că, sub acest aspect, criticile recurentei sunt fondate, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Referitor la motivul de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 8 C. proc. civ. ce vizează pretinsa interpretare greşită a actului juridic dedus judecăţii, respectiv a contractului, nu poate fi primit în contextul în care instanţa de apel şi-a fundamentat soluţia doar pe clauza din contract fără să se refere – într-un fel sau altul – la actul adiţional care a modificat clauza în discuţie.
Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte constată că recursul reclamantei este fondat şi, cum stabilirea cuantumului actualizat al penalităţilor de întârziere presupune administrarea de probe, prin raportarea la dispoziţiile art. 312 alin. (3) şi art. 315 C. proc. civ. se impune casarea – în parte – a deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Cu privire la recursul pârâtei R.A.D.E.T. Bucureşti.
Recurenta susţine în mod eronat că Decizia atacată este dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 969 şi urm. C. civ., art. 1082 şi art. 1169 C. civ., precum şi cu nesocotirea dispoziţiilor OUG nr. 115/2001.
Astfel, prin prevederile art. 1, art. 3, art. 5 din OUG nr. 115/2001 s-a reglementat obligaţia beneficiarilor de energie termică de a efectua plăţile aferente energiei electrice consumate prin contul de tip Escrow însă aceste prevederi nu au modificat cu nimic obligaţia convenită de părţi prin art. 19 lit. a) din contractul nr. 1/2001 prin care pârâta şi-a asumat obligaţia de a achita integral şi la termen facturile emise de vânzător pentru cantitatea de energie termică livrată, pentru agenţii termici nereturnaţi, pentru cantitatea termică necesară aducerii apei de adaos de la temperatura medie a apei brute la temperatura medie a returului, precum şi pentru eventualele penalităţi conform art. 23, eventualele corecţii sau regularizări ale acestora urmând să fie efectuate la următoarea facturare.
Pârâta nu se poate prevala de dispoziţiile OUG nr. 115/2001 pentru a invoca forţa majoră sau cazul fortuit pentru a obţine exonerarea de răspunderea contractuală, dându-se corect eficienţă prevederilor art. 969 C. civ.
În consecinţă, conform considerentelor expuse Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtă.
În rejudecare, instanţa de apel va administra probele necesare stabilirii cuantumului reactualizat al penalităţilor de întârziere şi, în consecinţă, vor reconsidera cheltuielile de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul reclamantei SC E. BUCUREŞTI SA prin sucursala E. BUCUREŞTI, declarat împotriva deciziei nr. 597 din 10 decembrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Casează în parte Decizia atacată şi trimite pentru rejudecarea apelului reclamantei la aceeaşi instanţă.
Menţine restul dispoziţiilor deciziei.
Respinge recursul declarat de pârâta SC R.A.D.E.T. BUCUREŞTI împotriva aceleiaşi decizii, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 octombrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2281/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2288/2009. Comercial → |
|---|
