ICCJ. Decizia nr. 2336/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2336/2009
Dosar nr. 3349/98/2007
Şedinţa publică din 8 octombrie 2009
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta SC P.C. SRL a chemat-o în judecată pe pârâta SC C. SRL, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să o oblige pe aceasta din urmă la plata sumei de 37.000 euro + TVA, echivalent în lei la cursul B.N.R. din ziua plăţii, reprezentând diferenţă de preţ al serviciilor de consultanţă neachitate, prestate în temeiul contractului de prestări servicii nr. 23 din 17 iunie 2007, cu cheltuieli de judecată.
A arătat în cererea sa că între pârâtă în calitate de beneficiar şi reclamantă în calitate de prestator a fost încheiat contractul de prestări servicii nr. 23 din 17 iunie 2006, având ca obiect asigurarea de servicii de asistenţă şi consultanţă, realizarea studiului de fezabilitate, planului de afaceri şi cererii de finanţare şi tehnoredactarea proiectului, în vederea obţineri unei finanţări nerambursabile de la A.P.D.R.P. pentru construirea unui abator, preţul contractului fiind convenit la 40.000 euro + TVA, care trebuia achitat în tranşe respectiv 3.000 euro + TVA în avans la semnarea contractului, 7.000 + TVA euro la predarea proiectului şi 20.000 euro + TVA la semnarea contractului cu agenţia S.A.P.A.R.D. A mai arătat că şi-a îndeplinit obligaţia de întocmire a documentaţiei care a făcut obiectul contractului, proiectul fiind corespunzător şi aprobat de agenţie, fiind încheiat şi contractul de finanţare pentru construirea abatorului, dar cu toate acestea nu a încasat de la pârâtă cu titlu de preţ al contractului decât suma de 3.000 euro + TVA, rămânând de achitat diferenţa de 37.000 euro.
A precizat că a convocat-o pe pârâtă pentru efectuarea concilierii directe a litigiului, în temeiul art. 7201 C. proc. civ., conciliere care s-a soldat cu recunoaşterea sumei datorate şi cu încercarea pârâtei de a negocia această sumă.
Prin sentinţa comercială nr. 36/ R din 29 ianuarie 2008, Tribunalul Ialomiţa, secţia civilă, a admis acţiunea, a obligat-o pe pârâtă la plata către reclamantă a sumei de 37.000 Euro + TVA, echivalent în lei la cursul B.N.R. din ziua plăţii şi la 8487,48 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a apreciat că reclamanta şi-a îndeplini obligaţiile contractuale, proiectul întocmit de aceasta fiind primit de autoritatea contractantă, care a eliberat şi fişa de verificare a conformităţii, că ceea ce pârâta a solicitat ulterior este o completare a proiectului pentru clarificarea unor subiecte, informaţiile suplimentare solicitate fiind făcute în baza înscrisurilor pe care pârâta avea obligaţia să le depună la cererea reclamantei şi că în baza proiectul astfel completat pârâta a încheiat contractul cu autoritatea contractantă obţinând finanţarea nerambursabilă, scopul acţiunii sale fiind atins.
A mai apreciat instanţa de judecată că pentru invocarea excepţiei de neexecutare a contractului trebuie îndeplinite mai multe condiţii, astfel că neexecutarea chiar şi parţială trebuie să fie suficient de importantă, iar executarea defectuoasă a obligaţie de întocmire a obiectului invocat de pârâtă prin completarea ulterioară nu poate fi în nici un caz considerată suficient de importantă pentru a putea fi invocată o excepţie de neexecutare.
Soluţionând apelul declarat de pârâtă împotriva sentinţei mai sus-menţionate, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, l-a respins, ca nefondat, cu obligarea apelantei la plata sumei de 3633 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, aşa cum rezultă din Decizia comercială nr. 443 din 29 octombrie 2008.
Instanţa de apel, verificând probatoriile administrate în cauza de faţă, a constatat că proiectul întocmit de intimata reclamantă a fost primit de autoritatea contractantă fiind considerat conform, eliberată fişa de verificare a conformităţii, că acest proiect împreună cu completarea notificării de solicitare de informaţii suplimentare a fost predat conform proceselor verbale de predare primire la 18 iunie 2007 şi 21 august 2006, înlăturând afirmaţia apelantei pârâte în sensul că proiectul a fost implementat efectiv nu în baza documentaţiei întocmite de reclamantă ci în baza actului adiţional nr. 1 din 15 mai 2007, acest act adiţional neavând relevanţă deoarece a fost încheiat la contractul cadrul de finanţare şi nu a făcut obiectul contractului de prestări servicii încheiate între cele două părţi, aşa încât considerând că reclamanta şi-a îndeplinit obligaţiile contractule, în temeiul art. 296 C. proc. civ., a respins apelul, ca nefondat, cu obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei decizii pârâta a formulat recurs prin care a solicitat modificarea în tot a deciziei, schimbarea deciziei comerciale atacate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca nefondată şi obligarea intimatei reclamante la plata cheltuielilor de judecată.
Recurenta şi-a întemeiat motivele de recurs pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În motivarea recursului pârâta a susţinut că reclamanta nu şi-a îndeplini obligaţiile contractuale deoarece activitatea de consultanţă s-a încheiat la 21 august 2006 prin întocmirea procesului verbal de predare-primire a notificării la proiect, iar implementarea proiectului a început la 18 ianuarie 2007 în baza actului adiţional care a presupus o lucrare de 200 de pagini întocmită de pârâtă, dosare de plată şi a invocat excepţia de neexecutare a contractului în baza reglementării art. 1020 – art. 1021 C. civ..
A mai arătat că reclamanta nu a avut nici o participare la operaţiunea de implementare a proiectului conform înţelegerii verbale ale reprezentanţilor celor două părţi, contravaloarea acestei asistenţe fiind la nivelul sumei de 46.648 Ron, sumă pe care nelegal reclamanta a pretins-o.
Recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare:
Conform art. 304 pct. 9 C. proc. civ., hotărârea atacată poate fi modificată când hotărârea este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii, acest articol vizând esenţialmente nelegalitatea hotărârii atacate şi conţine două ipoteze distincte: - pronunţarea unei hotărâri lipsite de temei legal şi cea de a doua, încălcarea sau aplicarea greşită a legii, recurenta neprecizând în care din cele două ipoteze ne aflăm, şi nici dispoziţia legală care a fost încălcată prin hotărârea supusă recursului.
Totuşi, din dezvoltarea motivelor, Curtea apreciază că motivele invocate se referă la cea de a doua ipoteză, recurenta având în vedere interpretarea eronată a contractului sub aspectul executării tuturor obligaţiilor de către prestator, reclamant în cauză.
Sub acest aspect, verificând legalitatea interpretării şi aplicării dispoziţiilor contractuale, se constată că instanţa de apel a apreciat corect asupra îndeplinirii obligaţiilor contractuale de către prestator, în recurs nefiind invocat niciun articol din contractul de prestări servicii nr. 23 din 17 iunie 2006 care să fi fost încălcat de către reclamantă.
În ceea ce priveşte excepţia de neexecutare a contractului invocată de recurenta pârâtă, Curtea constată că în mod corect a fost respinsă.
Excepţia de neexecutare a contractului este un mijloc de apărare aflat la dispoziţia uneia dintre părţile contractului sinalagmatic, în cazul în care i se pretinde executarea obligaţiilor ce-i incumbă, fără ca partea care pretinde această executare să-şi execute propriile obligaţii, partea care o invocă obţinând, fără intervenţia instanţei judecătoreşti, o suspendare a executării propriilor obligaţii, până la momentul în care cealaltă parte îşi va îndeplini obligaţiile ce-i revin şi de îndată ce aceste obligaţii vor fi îndeplinite, efectul suspensiv al excepţiei de neexecutare a contractului încetează.
Această excepţie are ca temei juridic interdependenţa obligaţiilor reciproce din contractul sinalagmatic, împrejurarea că fiecare dintre aceste obligaţii constituie cauza juridică a obligaţiei corelative, fiecare dintre obligaţiile reciproce fiind cauza juridică a celeilalte implicând astfel simultaneitatea de executare a acestor obligaţii, deci posibilitatea de invocarea excepţiei de neexecutare, în cazul în care simultaneitatea nu este respectată.
Excepţia de neexecutare a contractului este o sancţiune specifică a faptului că partea care pretinde executarea obligaţiei nu înţelege să-şi îndeplinească îndatoririle contractuale pe care şi le-a asumat, aceasta neputând fi invocată decât între părţi, fără a fi necesar a se pronunţa instanţa judecătorească.
Ca urmare pârâta ar fi trebuit să opună reclamantei excepţia de neexecutare a contractului în faza de executare a contractului cu privire la neîndeplinirea unei obligaţii contractuale, situaţie faţă de care cel căruia i s-a opus excepţia, constatând că aceasta nu este întemeiată să sesizeze instanţa judecătorească, în această perioadă intervenind efectul suspensiv al executării contractului.
Cum, însă, pârâta a înţeles să invoce această excepţie după executarea contractului, Curtea constată că excepţia de neexecutare a contractului nu poate fi primită, acţiunea fiind formulată după încetarea efectelor contractului de prestări servicii nr. 23 din 17 iunie 2006.
De reţinut este faptul că art. 1020 – art. 1021 C. civ., reglementează condiţia rezolutorie, care nu are legătură cu prezenta cauză, şi nicidecum excepţia de neexecutare a contractului.
Referitor la motivul invocat de recurentă privind nejustificarea sumei de 46.788 Ron (13.000 Euro) rezultat din nerespectarea înţelegerii verbale dintre reprezentanţi celor două societăţi cu privire la participarea reclamantei la operaţiunea de implementare a proiectului, se constată că acest motiv nu poate fi reţinut întrucât în contractul încheiat între părţi nu există o astfel de dispoziţie, instanţa de apel neîncălcând nicio dispoziţie contractuală şi pronunţând o hotărâre legală.
Faţă de considerentele de mai sus, în conformitate cu dispoziţiile art. 312 C. proc. civ., Curtea va respinge recursul ca nefondat.
Conform art. 2741 C. proc. civ., „partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.
Intimata a solicitat obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, cererea sa nefiind însoţită de acte justificative privind cheltuielile pe care le-a efectuat în cauză, motiv pentru care cererea urmează a fi respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta SC C. SRL Urziceni împotriva deciziei nr. 443 din 29 octombrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, ca nefondat.
Respinge cererea intimatei pentru obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 8 octombrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2323/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2339/2009. Comercial → |
|---|
