ICCJ. Decizia nr. 2315/2009. Comercial
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2315/2009
Dosar nr. 46640/3/2007
Şedinţa publică din 7 octombrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată că, prin încheierea din 19 februarie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, a fost calificată calea de atac exercitată de către reclamanta SC A.R.A. SA Bucureşti împotriva sentinţei comerciale nr. 12127 din 12 noiembrie 2008 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca fiind recurs.
Împotriva încheierii Curţii de apel a formulat recurs SC A.R.A. SA Bucureşti.
Faţă de excepţia invocată din oficiu de către Curte şi având în vedere dispoziţiile art. 137 C. proc. civ., potrivit cărora „Instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură şi asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii", se vor reţine următoarele considerente:
Calea de atac a recursului este deschisă numai pentru încheierile prin care s-a întrerupt cursul judecăţii, conform art. 299 alin. (1) coroborat cu art. 282 alin. (2) C. proc. civ.
Art. 299: „Hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum şi, în condiţiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicţională sunt supuse recursului. Dispoziţiile art. 282 alin. (2) sunt aplicabile în mod corespunzător."
Art. 282 alin. (2): "Împotriva încheierilor premergătoare nu se poate face apel decât odată cu fondul, în afară de cazul când prin ele s-a întrerupt cursul judecăţii."
În speţă, încheierea prin care instanţa dă calificarea căii de atac exercitate este o încheiere premergătoare, care nu suspendă cursul judecăţii.
Aşadar, ea se poate ataca numai odată cu hotărârea ce se va da asupra fondului cauzei.
Pentru considerentele de fapt şi de drept reţinute mai sus, se va respinge recursul declarat de reclamanta SC A.R.A. SA Bucureşti împotriva încheierii din 19 februarie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC A.R.A. SA Bucureşti împotriva încheierii din 19 februarie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, ca inadmisibil.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 7 octombrie 2009.
← ICCJ. Decizia nr. 2311/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2319/2009. Comercial → |
---|