ICCJ. Decizia nr. 2355/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2355/2009
Dosar nr. 1000/1259/2006
Şedinţa publică din 13 octombrie 2009
Asupra cererii de recurs de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată că, prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Comercial Argeş, reclamantul P.C. a chemat în judecată pe pârâta SC G.I. SA Piteşti, solicitând anularea hotărârii nr. 92 din 20 septembrie 2006 a A.G.E.A. pârâtei, precum şi obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acţiunii reclamantul a arătat că este acţionar în cadrul societăţii, calitate în care contestă hotărârea menţionată mai sus, întrucât majorarea de capital cu suma de 3.000.000 lei noi a fost făcută cu încălcarea dispoziţiilor Legii nr. 31/1990 cu modificările şi completările ulterioare.
Astfel, majorarea de capital s-a făcut fără ca patrimoniul societăţii să fie evaluat printr-o expertiză care să respecte normele C.N.V.M. şi de către un expert independent, conform standardelor internaţionale de reevaluare. Nu s-a efectuat evaluarea faptică, pe teren, a tuturor societăţilor care compun societatea pârâtă, ci s-a făcut o evaluare scriptică, contabilă, din birou. De asemenea, auditul s-a efectuat tot din birou. Nu s-a evaluat terenul aferent construcţiilor şi atelierelor societăţilor care compun societatea pârâtă. Nu a fost luat în calcul patrimoniul SC I.L.B. Nu se cunoaşte modul de calcul prin care s-a stabilit indicele de subscriere a acţiunilor noi faţă de cele vechi. Nu se cunoaşte modul de calcul, de evaluare a patrimoniului societăţii faţă de suma vărsată.
Reclamantul a arătat că aceste susţineri au fost consemnate ca obiecţiuni în procesul verbal al şedinţei A.G.E.A. din data de 20 septembrie 2006.
Cererea a fost întemeiată în drept pe dispoz. art. 132 şi celelalte ale Legii nr. 31/1990, modificată prin Legea nr. 164/2006, şi pe dispoz. Normelor C.N.V.M. privind evaluarea societăţilor.
Prin sentinţa nr. 39/ CC din 13 noiembrie 2007, prima instanţă a respins acţiunea reclamantului ca neîntemeiată.
În motivarea sentinţei prima instanţă a reţinut că, la data de 20 septembrie 2006, s-a desfăşurat A.G.E.A. din G.I. SA, cu următoarea ordine de zi:
1. Majorarea capitalului social al societăţii de la valoarea de 14.083.317,50 lei (RON) la 17.083.317,50 lei(RON), prin aport în numerar, cu suma de 3.000.000 lei (RON).
2. Aprobarea emiterii unui număr suplimentar de 1.200.000 acţiuni nominative cu valoare nominală de 2,5 lei (RON)/ acţiune şi valoarea de emisiune de 2,5 lei (RON)/acţiune în schimbul unui aport în numerar adus de acţionari în valoare de 3.000.000 lei (RON).
3. Aprobarea perioadei de cel puţin o lună de zile în care acţionarii înscrişi în Registrul acţionarilor la data de înregistrare îşi pot exercita dreptul de preferinţă.
4. Aprobarea modalităţii de subscriere şi de plată a acţiunilor subscrise.
5. Aprobarea anulării acţiunilor rămase nesubscrise.
6. Aprobarea interzicerii tranzacţionării dreptului de preferinţă.
La A.G.E.A. din 20 septembrie 2006 au participat deţinătorii unui număr de 5.347.975 acţiuni, reprezentând 94,9345 % din capitalul social, iar hotărârea a fost adoptată cu majoritate de voturi. Hotărârea A.G.E.A. exprimă voinţa societară, dedusă de votul majoritar, astfel că nu poate fi anulată decât dacă este contrară legii sau actului constitutiv. Adunarea generală este organul de deliberare şi decizie al societăţii comerciale, exprimând voinţa socială, care decide în toate problemele esenţiale ale activităţii societăţii. Obligativitatea hotărârii adoptate de către aceasta este un corolar al principiului majoritar, care guvernează formarea voinţei sociale a oricărei societăţi comerciale.
Hotărârea A.G.E.A. din data de 20 septembrie 2006 este legală din moment ce a fost adoptată cu votul favorabil al acţionarilor reprezentând 94,9345 % din capitalul social al societăţii. Legea societăţilor comerciale nu permite instanţei să cenzureze hotărârile pe criteriul oportunităţii măsurii luate, ci doar în raport cu încălcarea sau nu a legii sau a actului constitutiv şi raportându-se la prevederile acestora. Un eventual control de oportunitate ar echivala cu un amestec în administrarea societăţii, ceea ce contravine Legii nr. 31/1990.
Nu poate constitui un motiv de nulitate a hotărârii nici critica în sensul că valoarea patrimoniului societăţii este mult mai mare decât cea stabilită de adunarea acţionarilor prin hotărârea a cărei anulare se solicită.
Împotriva sentinţei, în termenul legal, a formulat apel reclamantul care a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând aceleaşi motive de fapt din cererea de chemare în judecată: neevaluarea patrimoniului printr-o expertiză care să respecte Normele C.N.V.M. prin evaluarea faptică a tuturor societăţilor ce fac parte din G.I. SA; evaluarea patrimoniului şi auditul au fost efectuate din birou; nu a fost evaluat terenul aferent construcţiilor şi atelierelor în care societăţile G.I. SA îşi desfăşoară activitatea; au fost omise de la evaluare mai multe societăţi printre care şi SC I.L.; nu se cunoaşte modul de calcul prin care s-a stabilit indicele de subscriere al acţiunilor noi faţă de cele vechi; nu se cunoaşte modul de calcul de evaluare a patrimoniului societăţii faţă de suma vărsată.
În plus, apelantul a criticat sentinţa şi pentru că:
- Prima instanţă nu a reţinut în motivare faptul că, potrivit raportului anual pentru exerciţiul financiar al anului 2006, capitalul social vărsat a fost mai mic decât cel subscris, diferenţa nefiind confirmată de către acţionarul P.T. în instanţă.
- Prima instanţă nu a reţinut obiecţiunile apelantului faţă de raportul de expertiză, obiecţiuni prin care a arătat că experta nu a răspuns obiectivelor expertizei, mulţumindu-se să precizeze „nu era necesar".
- Prima instanţă nu a reţinut nici faptul că apelantul nu a confirmat cererea de mărire de capital prin depunere de bani, întrucât a sesizat că se încalcă Legea nr. 31/1990 şi că sunt prejudiciaţi acţionarii fondatori.
- Prima instanţă nu a reţinut că prin mărirea de capital acţionarul P.T. a urmărit obţinerea procentului de 95 % din totalul capitalului social cu consecinţa scoaterii societăţii de pe piaţa bursieră şi excluderea acţionarilor fondatori, inclusiv a apelantului.
- Prima instanţă nu a reţinut că avizul nr. 9298 din 13 martie 2007 al P.R. şi avizul „C." justifică lansarea operaţiunii de eliminarea a acţionarilor fondatori de către acţionarul majoritar, prin transmiterea banilor pe acţiuni prin mandate poştale fără o cerere prealabilă din partea acţionarilor, încălcându-se astfel normele C.N.V.M. Măsura nr. 8/2006 din Regulamentul nr. 1/2006 al C.N.V.M. coroborat cu art. 2 alin. (7) din aceeaşi Măsură.
- Prima instanţă nu a reţinut faptul că indicele de subscriere a fost formulat doar pentru o parte din societăţile ce compun G.I. SA
Examinând sentinţa prin prisma motivelor de apel formulate, prin Decizia nr. nr. 20/ A-C din 13 februarie 2008 Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, a respins apelul ca nefondat.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând aceleaşi motive de fapt din cererea de chemare în judecată şi din apel şi care au fost deja expuse de Curte în cele ce preced. Recurentul nu a indicat formal niciunul dintre cele 9 motive de recurs prevăzută de art. 304 C. proc. civ., dar a solicitat admiterea recursului, desfiinţarea deciziei atacate şi a sentinţei tribuanlului şi, rejudecând cauza, anularea hotărârii A.G.E.A. nr. 92 din 20 septembrie 2006. În raport cu acest aspect, Curtea nu consideră că recursul apare ca nemotivat, atât timp cât este posibilă încadrarea lui în motivul prevăzute de art. 304. pct. 9 C. proc. civ.
Înalta Curte constată că recursul este este nefondat pentru următoarele considerente: intimata - pârâtă este o societate pe acţiuni admisă la tranzacţionare pe o piaţă reglementată, conform Legii nr. 297/2004, iar majorarea capitalului social prin aport în numerar s-a făcut în condiţiile art. 210 din Legea nr. 31/1990/R, art. 240 din Legea nr. 297/2004 şi art. 130 din Regulamentul nr. 1/2006 emis de C.N.V.M. Pentru majorarea capitalului social prin aport în numerar nu există pentru pârâtă obligaţia legală de a purcede la evaluarea (scriptica sau/şi faptică) a patrimoniului său sau a patrimoniului societăţilor comerciale la care aceasta deţine acţiuni.
În privinţa modului de calcul prin care s-a determinat indicele de subscriere al acţiunilor noi faţă de cele vechi, Curtea de apel a reţinut corect că expertiza judiciară efectuată în faţa instanţei de fond a expus modul de calcul respectiv şi a concluzionat că indicele de subscriere a fost corect stabilit. De altfel, modul de calcul a fost arătat în Nota de Fundamentare nr. 660 a propunerii de majorare a capitalului social.
În privinţa evaluării patrimoniului societăţii în raport de suma vărsată, Curtea reţine că majorarea capitalului social prin aport în numerar nu impunea evaluarea patrimoniului, inclusiv deci prin raportare la capitalul social vărsat.
Instanţa de apel a apreciat corect că prima instanţă îndreptăţit nu a reţinut în motivare faptul că suma vărsată la capitalul social iniţial a fost mai mică decât cea subscrisă, întrucât reclamantul nu a indicat acest aspect prin cererea de chemare în judecată şi nici ulterior ca motiv de nulitate a Hotărârii A.G.E.A. de majorare a capitalului social, iar instanţa nu se putea investi din oficiu cu alte motive de nulitate decât cele expres invocate de reclamant.
În plus, Curtea constată că înscrisul la care se referă recurentul (Raportul anual către C.N.V.M.) nu face dovada susţinerilor acestuia legate de faptul că, până la data adoptării hotărârii de majorare a capitalului social, nu a fost vărsată întreaga sumă subscrisă iniţial. În înscrisul respectiv se face menţiune despre capitalul social al SC G.I. SA la data întocmirii raportului (30 aprilie 2007), deci după majorarea acestuia prin hotărârea A.G.E.A. din speţă.
Nemulţumirea reclamantului relativă la faptul că prima instanţă nu a reţinut obiecţiunile sale faţă de raportul de expertiză, nu poate fi analizată în calea de atac a recursului, nefiind un motiv de nelegalitate, ci de eventuală netemeicicie. Oricum, respectivele opinii şi concluzii nu au valoare prestabilită şi nu au precădere în raport de alte probe administrate în cauză, instanţa putând să le primească sau să le înlăture în măsura în care se coroborează sau nu cu alte probe.
Instanţa de apel a reţinut corect faptul că apelantul „nu a confirmat cererea de mărire de capital prin depunere de bani", acest aspect nefiind invocat în cererea de chemare în judecată şi fiind fără relevanţă sub aspectul dovedirii neegalităţii Hotărârii A.G.E.A. de majorare a capitalului social.
Atât instanţa de apel, cât şi prima instanţă în mod corect nu au reţinut că scopul măriri de capital a fost ca acţionarul P.T. să obţină 95 % din totalul acţiunilor cu consecinţa scoaterii societăţii de pe piaţa bursieră şi excluderea acţionarilor fondatori, inclusiv a apelantului, întrucât recurentul reclamant nu a învestit instanţa cu verificarea acestor aspecte în susţinerea afirmaţiilor sale de nelegalitate a Hotărârii A.G.E.A. atacate.
Atât instanţa de apel, cât şi prima instanţă în mod corect nu au reţinut faptul că „indicele de subscriere a fost formulat doar pentru o parte din societăţile" la care H. J. are acţiuni, întrucât indicele de subscriere a fost calculat pentru acţiunile cu care s-a dorit majorarea capitalului social doar pentru pârâtă. Împrejurarea că, prin respectiva majorare de capital, pârâta a dorit să aibă posibilitatea de a contribui ulterior la majorarea capitalului social al unora din societăţile la care are acţiuni nu atrage nelegalitatea a Hotărârii A.G.E.A. din cauză şi a majorării de capital al pârâtei. În plus, instanţa de recurs nu poate cenzura în această cale de atac calculul preţului pe acţiune şi calculul numărului de acţiuni deţinute în raport cu care se poate subscrie o acţiune nouă, acest lucru nefiind posibil într-un control de legalitate.
Aşadar, în condiţiile în care hotărârea A.G.E.A. atacată nu încalcă prevăzută art. 140 din Legea nr. 297/2006 şi nici ale art. 110 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, rezultă că nu subzistă motivul prevăzută de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi nu se poate despinde concluzia că instanţa de apel ar fi recurs la încălcarea unor texte de lege aplicabile spetei sau că a aplicat greşit dispoziţii legale, interpretându-le prea extins sau prea restrâns ori cu totul eronat. Recursul, nefiind o cale de atac devolutivă, pentru a conduce la casarea sau modificarea hotărârii, nu se poate limita la o simplă indicare formală a textelor, condiţia legală a dezvoltării implicând determinarea greşelilor anume imputate, o minimă argumentare a criticii în fapt şi în drept, precum şi indicarea probelor pe care se întemeiază. Recurenta circumscrie motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., critici de netemeinicie şi nu de nelegalitate, ceea ce nu este permis în prezenta cale de atac.
Pentru considerentele de fapt şi de drept reţinute mai sus, conform art. 312 C. proc. civ., se va respinge recursul declarat de P.C. împotriva deciziei nr. 20/ A-C din13 februarie 2008 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGĂ
DECIDE
Respinge recursul declarat de P.C. împotriva deciziei nr. 20/ A-C din 13 februarie 2008 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 13 octombrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2343/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2359/2009. Comercial → |
|---|
