ICCJ. Decizia nr. 2382/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2382/2009
Dosar nr. 12045/3/2008
Şedinţa publică din 13 octombrie 2009
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta R.A. A.P.P.S. – S.A.I.F.I., a chemat în judecată pe pârâta SC I.E. SA şi a solicitat obligarea acesteia la plata sumei de 233.850,95 lei reprezentând contravaloarea chiriei pe perioada august –octombrie 2007 (66.597,87 lei) şi penalităţi de întârziere pentru perioada iulie-octombrie 2007 (167.271,08 lei).
În motivarea cererii, reclamanta a susţinut că prin contractul de locaţiune şi prestări servicii nr. 397 din 16 aprilie 2002, prelungit prin actul adiţional din 3 martie 2005, pârâta s-a obligat la plata chiriei, pe care părţile au convenit să o modifice periodic în funcţie de rata inflaţiei, însă modificarea notificată prin adresa 4791 din 10 mai 2005 nu a fost acceptată de pârâta care a refuzat plata.
Tribunalul Bucureşti, prin sentinţa comercială 7906 din 25 iunie 2008, a respins acţiunea, considerând că majorarea cuantumului chiriei este o măsură unilaterală pentru care nu există derogare în contract, singurul element variabil fiind cuantumul indexării.
Curtea de Apel Bucureşti, prin Decizia comercială 45 din 28 ianuarie 2009, a admis apelul reclamantei, a schimbat în tot sentinţa atacată şi pe fond a admis acţiunea şi a obligat pe pârâtă la plata sumei de 233.850,95 lei debit neachitat.
Instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că prevederile art. 2 alin. (2) din contract sunt ferme în privinţa calculului chiriei care se va indexa periodic, fără ca aceasta să aibă o aplicare abuzivă, iar adresa 4791 din 10 mai 2005, înştiinţează despre majorarea tarifului de chirie conform hotărârii 3 din 2005 a consiliului de administraţie al reclamantei.
Împotriva deciziei astfel pronunţate, pârâta a declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9.
Recurenta susţine că instanţa de apel nu a argumentat hotărârea pronunţată, iar prevederile contractuale au fost greşit interpretate, schimbându-se natura şi înţelesul lămurit al acesteia, în sensul că prevederile art. 2 alin. (2) din capitolul III al contractului prevedea indexarea periodică a tarifului stabilit, în funcţie de rata inflaţiei.
Mai susţine recurenta că instanţa de apel nu a ţinut cont de prevederile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 193/2000 ce stabilesc folosirea în contractele pentru vânzările de bunuri sau prestările de servicii a clauzelor clare, fără echivoc, pentru înţelegerea cărora nu sunt necesare cunoştinţe de specialitate.
Recursul este fondat şi va fi admis pentru considerentele ce se vor expune:
Prin contractul de locaţiune şi prestări servicii 397/2002, prelungit prin actul adiţional din 3 martie 2005, părţile au stabilit folosinţa temporară de către locatar (SC I.E. SA) a spaţiului din Bucureşti pentru care chiria era de 131.139.172 lei pe lună iar valoarea prestaţiilor de 69.631.180 lei pe lună.
Prevederile cap. III art. 2 alin. (2) stabileau calculul chiriei pe baza tarifului care se indexează periodic, în funcţie de rata inflaţiei sau alţi factori obiectivi.
Prin adresa din 10 mai 2005, locatorul înştiinţează pe locatar de majorarea tarifelor la chirie în conformitate cu hotărârea consiliului de administraţie al RA. A.P.P.S.
Interpretarea dată de curtea de apel, clauzei citate este greşită.
Indexarea tarifului de închiriere fie cu rata inflaţiei fie datorită altor factori obiectivi putea fi singurul element de modificare a contractului prin voinţa unilaterală a proprietarului, astfel cum părţile au statuat în art. 21.
Potrivit acestei clauze, modificările contractului sunt opozabile numai în măsura acceptării lor de către ambele părţi, cu excepţia prevederilor art. 2 şi art. 3.
În această măsură clauzele contractuale apar îndoielnice, modificarea tarifului astfel cum reclamanta precizează în acţiune [fila 2 alin. (2) dosar fond] neputându-se confunda cu indexarea în funcţie de rata inflaţiei sau de alţi factori obiectivi, astfel cum susţine reclamanta.
Faţă de dispoziţiilor art. 983 C. civ., „când este îndoială, convenţia se interpretează în favoarea celui ce se obligă" instanţa de apel era îndreptăţită să constate că modificarea tarifului s-a realizat fără invocarea ratei inflaţiei şi fără explicarea unor factori obiectivi care să îl justifice, în afara acordului părţilor.
Aşa fiind în temeiul dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite recursul, va modifica Decizia 45 din 28 ianuarie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, în sensul că va respinge apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei 7906 din 25 iunie 2005 pronunţată de Tribunalul Bucureşti.
În consideraţia culpei procesuale şi a prevederilor art. 274 C. proc. civ. intimata-reclamantă va fi obligată la 2912 lei cheltuieli de judecată către recurenta-pârâtă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta SC I.E. SA Bucureşti împotriva deciziei comerciale nr. 45 din 28 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, pe care o modifică în sensul că respinge apelul declarat de reclamanta RA A.P.P.S., sucursala pentru A.I.F.I. Bucureşti împotriva sentinţei nr. 7906 din 25 iunie 2008 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Obligă intimata la 2912 lei cheltuieli de judecată către recurentă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 octombrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2373/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2387/2009. Comercial → |
|---|
