ICCJ. Decizia nr. 2362/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2362/2009
Dosar nr. 19709/63/2007
Şedinţa publică din 13 octombrie 2009
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta SC C. Dolj SA, a chemat în judecată pe pârâţii I.F. şi I.C. şi a solicitat să se constate valabilitatea antecontractului de vânzare-cumpărare a suprafeţei de 1,70 ha pentru care s-a eliberat titlu de proprietate 831-58985 din 24 martie 1996 şi să se pronunţe o hotărâre care să ţină loc de act de vânzare-cumpărare, motivat pe faptul că la data de 14 octombrie 2000, a fost încheiată chitanţa prin care contra sumei de 17.000.000 lei (ROL) plătiţi parţial, urma să se încheie actul autentic de înstrăinare.
Prin cererea de intervenţie din 1 octombrie 2007, intervenienta I.S.F. a solicitat să se constate că este proprietara suprafeţei de teren, dobândit prin act de donaţie de la bunica sa I.F.
Judecătoria Craiova, prin sentinţa 12465 din 1 octombrie 2007, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj.
Prin cerere completatoare, reclamanta a solicitat instanţei constatarea nulităţii actului de donaţie.
Prin sentinţa 404 din 18 aprilie 2008, tribunalul respinge acţiunea şi cererea de intervenţie, obligând pe reclamantă la 350 lei cheltuieli de judecată către pârâtul I.C.
Instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că actul a cărei validare pe care a fost încheiat de A.I., persoană neîmputernicită de adevăratul proprietar I.F. să înstrăineze suprafaţa de teren, mai mult, aceasta a înţeles să doneze terenul nepoatei sale, încheind act autentic la 27 ianuarie 2006.
Apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei tribunalului, a fost respins ca nefondat, prin Decizia 272 din 9 octombrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Craiova.
Instanţa de apel a reţinut că, reclamanta nu a făcut dovada unui mandat încheiat între I.C. şi mama sa I.F., iar înscrisul denumit „chitanţă" nu a fost semnat de reclamantă, ci de un terţ, A.I., care nu era reprezentant al reclamantei.
Împotriva deciziei astfel pronunţate, reclamanta a declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurenta susţine că I.F. a dat un mandat expres verbal fiului său I.C. să încheie „chitanţă" privind înstrăinarea suprafeţei de teren, iar dovada acestuia rezultă din împrejurările de fapt, remiterea titlului de proprietate, a certificatului de moştenitor, schiţei topo a terenului şi documentaţia cadastrală dar şi din posesia bunului înstrăinat.
Cu privire la actul de donaţie, recurenta susţine că după vânzarea intervenită în anul 2000, I.F. a donat nepoatei sale suprafaţa de teren, convenţia fiind lipsită de cauză licită iar părţile dând dovadă de rea-credinţă.
Recursul este nefondat şi urmează a fi respins, pentru considerentele ce se vor expune.
Recursul este o cale extraordinară de atac de reformare, în condiţiile prevăzute de art. 299-316 C. proc. civ., pentru motivele enunţate de art. 304 pct. 1-9.
Primul motiv de recurs are în vedere interpretarea probelor, prevăzută în temeiul art. 304 pct. 10 C. proc. civ., abrogat prin art. I pct. 111 din OUG nr. 138/2000.
Însă indiferent de existenţa sau nu a unui mandat verbal al proprietarului pentru întocmirea antecontractului de vânzare-cumpărare, chitanţa a fost încheiată de o altă persoană decât reclamanta, în numele propriu al său, astfel încât instanţele de fond, judicios au stabilit lipsa fundamentului acţiunii societăţii comerciale care nu este parte semnatară a actului şi care nu a dovedit existenţa unui raport juridic între aceasta şi A.I.
Motivul de recurs relativ la greşita interpretare a cauzei ilicite a actului de donaţie este neîntemeiat în raport cu soluţionarea primului capăt de cerere a acţiunii.
Situaţiile de fapt nu se pot analiza în calea de atac a recursului iar deţinerea unor acte ale proprietarului terenului nu poate conduce la concluzia cauzei ilicite a actului de donaţie, cu atât mai mult invocat de reclamanta nesemnatară a chitanţei de vânzare, detentor precar al bunului.
De altfel, prevederile art. 1073 C. civ., pe care îşi întemeiază reclamanta acţiunea au în vedere îndeplinirea exactă a obligaţiei iar în caz contrar dreptul la despăgubiri, pe care îl poate pretinde numai semnatarul „chitanţei".
Temeiul art. 1077 C. civ. invocat de reclamantă prin care creditorul poate fi autorizat la îndeplinirea exactă a obligaţiei, exclude obligaţiile intuitu personae, caz în care obligaţia nu se poate executa decât de debitor (nemo potest cagi ad factum) iar în cazul acţiunii de faţă nu îşi găseşte aplicaţie, pentru aceleaşi considerente relative la titularul dreptului.
Aşa fiind, în temeiul dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge ca nefondat recursul declarat împotriva deciziei 272 din 9 octombrie 2005 pronunţată de Curtea de Apel Craiova.
În considerarea culpei procesuale, faţă de dispoziţiile art. 274 C. proc. civ., instanţa va obliga pe recurentă la 1000 lei cheltuieli de judecată către pârâtul I.C.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC C. Dolj SA Craiova împotriva deciziei nr. 272 din 9 octombrie 2008 a Curţii de Apel Craiova, secţia comercială, ca nefondat.
Obligă recurenta să plătească intimatului I.C. suma de 1000 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 octombrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2358/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2366/2009. Comercial → |
|---|
