ICCJ. Decizia nr. 2426/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2426/2009
Dosar nr. 18349/3/2007
Şedinţa publică din 15 octombrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea introductivă de instanţă, reclamantul M.C. a solicitat instanţei să constate nulitatea absolută parţială a Protocolului nr. 10105 din 23 ianuarie 2003, încheiat între A.D.S. şi SC G. SA, prin care s-a predat pârâtei A.D.S. de către SC G. SA, suprafaţa de 10 ha teren arabil.
Prin sentinţa nr. 10264 din 20 septembrie 2007, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a admis excepţia lipsei de interes şi a respins cererea de constatare a nulităţii absolute a Protocolului nr. 10105 din 23 ianuarie 2003, în ceea ce priveşte suprafaţa de teren neagricol de 26,061 ha, ca fiind formulată de o persoană ce nu prezintă interes. Prin aceeaşi hotărâre, a fost respinsă acţiunea privind constatarea nulităţii absolute a Protocolului, în ce priveşte suprafaţa de 10 ha, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa fondului a reţinut că reclamantul a solicitat constatarea nulităţii absolute parţiale a Protocolului nr. 10105 din 23 ianuarie 2003, întrucât la data de 9 martie 1998, între SC G. SA şi C.G., s-a încheiat contractul de schimb autentificat sub nr. 385/1998, cu privire la terenul în cauză. Ulterior, la 14 iulie 1998, tatăl reclamantului a cumpărat de la C.G., prin act autentic de vânzare-cumpărare, suprafaţa de 20.000 m.p. din terenul respectiv. Reclamantul a devenit unic proprietar al terenului, în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2752 din 20 decembrie 2002.
În ceea ce priveşte excepţia lipsei de interes a reclamantului în constatarea nulităţii absolute totale a protocolului, instanţa fondului a reţinut că reclamantul nu justifică un folos practic prin anularea protocolului, în ce priveşte predarea suprafeţelor cu privire la care nu pretinde niciun titlu, respectiv cele cu destinaţie de drumuri, curţi şi construcţii.
Pe fondul cauzei, tribunalul a reţinut că SC G. SA nu a obţinut niciodată un certificat de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului în cauză, iar în contractul de schimb nr. 385 din 9 martie 1998, deşi se face referire la împrejurarea că SC G. SA a dobândit terenul, prin HG nr. 167/1990, această hotărâre nu face nicio referire la bunurile care trec în proprietatea societăţii.
Tribunalul a stabilit, în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 286/2001, că terenul în cauză s-a aflat în administrarea şi nu în proprietatea SC G. SA, astfel încât, în mod corect, s-a încheiat Protocolul, privind predarea-primirea terenurilor cu destinaţie agricolă din domeniul public sau privat al statului, deţinute în administrare de către SC G. SA.
Soluţia instanţei de fond a fost menţinută de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, care, prin Decizia nr. 346 din 23 septembrie 2008, a respins, ca nefondat, apelul reclamantului.
Împotriva sus-menţionatei decizii, a declarat recurs reclamantul M.C., solicitând în temeiul art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., în principal, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare şi în subsidiar, modificarea deciziei recurate, admiterea apelului, cu consecinţa admiterii cererii de chemare în judecată şi constatării nulităţii absolute a Protocolului.
În argumentarea motivelor de nelegalitate invocate, recurentul-reclamant a susţinut că Decizia recurată cuprinde considerente contradictorii, având în vedere că deşi recunoaşte faptul că pentru a aprecia asupra validităţii Protocolului, se impune verificarea îndeplinirii condiţiilor de valabilitate ale acestuia, în mod contradictoriu, reţine că nu trebuie analizat conţinutul contractului de schimb şi al actelor de vânzare-cumpărare ulterioare.
A mai susţinut recurentul că Decizia recurată a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 287 alin. (2) C. proc. civ., coroborat cu art. 134 C. proc. civ., art. 129 alin. (5) acelaşi cod, art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990, art. 31 alin. (2), art. 34 şi art. 36 din Legea nr. 7/1996.
În susţinerea motivului de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul a susţinut că în mod greşit, instanţa a reţinut că motivele de apel au fost depuse tardiv, în raport de calificarea primei zile de înfăţişare, la 8 ianuarie 2008. A mai susţinut recurentul că instanţa de apel a ignorat dispoziţiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ., având în vedere că, în speţă, se impunea administrarea probei cu expertiză topografică, însă această probă a fost respinsă, cu toate că, în virtutea rolului activ, ar fi trebuit administrată. În mod nelegal, susţine recurentul, instanţa de apel a confirmat soluţia de admitere a excepţiei lipsei de interes, în condiţiile în care terenul în suprafaţă de 20.000 m.p., face parte din parcela (A 495), cu suprafaţa de 98.130 m.p. la care se referă Protocolul.
A mai susţinut recurentul că în mod eronat, instanţa de apel a apreciat că SC G. SA, nu a deţinut dreptul de proprietate asupra imobilului înstrăinat prin contractul de schimb, având în vedere că prin Legea nr. 15/1990 şi HG nr. 1353/1990, SC G. SA a dobândit dreptul de proprietate prin efectul legii.
Recursul este fondat, pentru considerentele ce urmează:
Potrivit dispoziţiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ., hotărârea este nelegală dacă nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive străine de natura pricinii.
Analizând critica formulată, în raport de dispoziţiile art. 261 pct. 5 C. proc. civ., se constată că instanţa de control judiciar şi-a argumentat soluţia pronunţată, iar împrejurarea că nu şi-a însuşit criticile formulate de reclamant în susţinerea căii de atac, nu poate conduce la concluzia încălcării dispoziţiilor legale sus menţionate, pentru a putea fi reţinută incidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
În ceea ce priveşte criticile referitoare la încălcarea sau aplicarea greşită a legii, motiv prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată a fi fondate, pentru următoarele considerente:
Prin HG nr. 1353/1990, a luat fiinţă SC G. SA, iar potrivit Protocolului privind scindarea patrimoniului fostei I.I.C Bucureşti, printre bunurile preluate de SC G. SA, se număra şi terenul în suprafaţă de 98.130 m.p., identificat ca fiind parcela A495, ce include suprafaţa de 20.000 m.p., proprietatea recurentului-reclamant.
La data de 9 martie 1998, între SC G. şi C.G., s-a încheiat contractul de schimb nr. 385, prin care, în schimbul suprafeţei de teren de 98.130 m.p., numitul C.G. a transferat către SC G. SA, dreptul de proprietate asupra unor bunuri imobile situate în jud. Dâmboviţa.
Ulterior, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1325 din 14 iulie 1998, C.G. a înstrăinat dreptul de proprietate asupra unei suprafeţe de 20.000 m.p., din totalul de 98.130 m.p., tatălui recurentului-reclamant. Urmare a încheierii mai multor acte translative de proprietate, la data de 20 decembrie 2002, recurentul-reclamant M.C. a devenit unicul proprietar al suprafeţei în litigiu, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2752.
La data de 23 ianuarie 2003, în temeiul dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 268/2001, între SC G. SA, prin lichidator judiciar şi A.D.S., s-a încheiat Protocolul nr. 10105, prin care, A.D.S. a preluat în patrimoniu, o suprafaţă de 30.061 ha, teren agricol şi neagricol, care include şi suprafaţa de 20.000 m.p.
Se constată că, anterior încheierii Protocolului, prin H.C.G.M.B. nr. 269/2000, toată suprafaţa de teren identificată ca fiind parcela A495, din care face parte şi suprafaţa de 20.000 m.p., a fost trecută în intravilan. În acest context, se observă că terenul în litigiu, nu mai putea face obiectul unei convenţii translative de drepturi, în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 268/2001, fiind scos din circuitul agricol.
Totodată, se constată că la data încheierii Protocolului, 23 ianuarie 2003, SC G. SA nu mai era titulara dreptului de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 20.000 m.p., în litigiu, astfel încât nu putea încheia în mod valabil un act translativ de drepturi, potrivit principiului nemo plus iuris ad alium transfere potest quam ipse habet.
Aşa fiind, pentru considerentele ce preced, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (2) C. proc. civ., recursul va fi admis, cu consecinţa modificării deciziei recurate, în sensul admiterii apelului reclamantului, schimbării sentinţei instanţei de fond şi admiterii acţiunii precizate, în sensul constatării nulităţii absolute parţiale a Protocolului nr. 10105 din 23 ianuarie 2003, privind suprafaţa de 20.000 m.p.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul M.C., împotriva deciziei nr. 346 din 23 septembrie 2008, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, modifică Decizia recurată, admite apelul reclamantului M.C., declarat împotriva sentinţei nr. 10264 din 20 septembrie 2007, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, schimbă în tot sentinţa, admite acţiunea precizată formulată de reclamant, constată nulitatea absolută parţială a protocolului din 23 ianuarie 2003, privind suprafaţa de 20.000 m.p.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 octombrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2424/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2427/2009. Comercial → |
|---|
