ICCJ. Decizia nr. 2434/2009. Comercial

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr. 2434/2009

Dosar nr. 8613/99/2007

Şedinţa publică din 15 octombrie 2009

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele.

Prin acţiunea introductivă de instanţă reclamanţii A.S.N. IAŞI şi B.D.C. au solicitat instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să se constate nulitatea absolută a hotărârii A.G.E.A. a SC N. SA IAŞI, din data de 18 octombrie 2007, pentru nerespectarea dispoziţiilor art. 117 alin. (2) şi (7), art. 132 alin. (2) din Legea nr. 31/1990.

Prin sentinţa nr. 10 din 27 mai 2008, Tribunalul Iaşi a respins acţiunea reclamanţilor, reţinând că reclamanta A.S.N. IAŞI a participat la A.G.E.A. din 18 octombrie 2007, prin reprezentantul său, B.D.C. , care a aprobat ordinea de zi, fără a face opoziţie la întrunirea adunării generale, potrivit dispoziţiilor art. 117 alin. (2) din Legea nr. 31/1990.

În ceea ce priveşte încălcarea dispoziţiilor art. 117 alin. (7) din legea sus menţionată, instanţa a mai reţinut că reclamanţii nu au făcut opoziţie nici faţă de această situaţie, ceea ce conduce la concluzia că nu au fost vătămate în nici un fel, interesele acestora.

Sentinţa instanţei de fond a fost apelată de către reclamanţii A.S.N. IAŞI şi B.D.C., iar prin Decizia nr. 9 din 26 ianuarie 2009, Curtea de Apel Iaşi, secţia comercială, a admis apelurile, a schimbat în tot hotărârea şi a constatat nulitatea absolută a hotărârii A.G.E.A. a SC N. SA IAŞI din 18 octombrie 2007.

Pentru a hotărî astfel, Curtea a reţinut că, la data de 18 octombrie 2007, în cadrul şedinţei A.G.E.A., s-a supus la vot ordinea de zi, aprobată în unanimitate de cei 10 acţionari prezenţi, după care, reprezentanta A.V.A.S. Bucureşti a solicitat modificarea proiectului de statut, cuprins în convocator, în sensul reducerii numărului membrilor Consiliului de Administraţie de la 5 la 3 membri. A mai reţinut instanţa că, noul proiect de statut, cu modificările propuse de A.V.A.S., a fost adoptat cu 58,34 % din voturi, A.S.N. IAŞI votând împotrivă.

Curtea a reţinut că solicitarea A.V.A.S. reprezintă în fapt, un nou punct pe ordinea de zi, ce trebuia publicată cu îndeplinirea cerinţelor legale, respectiv a dispoziţiilor art. 1171 alin. (3) din Legea nr. 441/2006 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 31/1990 republicată şi a Legii nr. 26/1990 republicată a căror încălcare atrage nulitatea absolută a hotărârii.

În contra acestei decizii, a declarat recurs pârâta SC N. SA IAŞI pentru motivul prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ., în temeiul căruia a solicitat casarea în parte a deciziei recurate, aceasta urmând a-şi întinde efectele numai asupra acelor prevederi ce intră sub incidenţa art. 1171 din Legea nr. 31/1990 republicată.

În argumentarea motivului invocat, recurenta a susţinut că instanţa s-a pronunţat asupra unor acte cu care nu a fost investită şi căprintr-o interpretare eronată a actului juridic dedus judecăţii, a acordat mai mult decât s-a solicitat, având în vedere că reclamanţii au contestat numai propunerea acţionarului majoritar A.V.A.S. şi nu şi punctul 2 al ordinii de zi, respectiv vânzarea unui teren aflat în patrimoniul societăţii.

Recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează:

Potrivit dispoziţiilor art. 304 pct. 6 C. proc. civ., modificarea unei hotărâri se poate cere dacă „instanţa a acordat mai mult decât s-a cerut, ori ceea ce nu s-a cerut"

Aşa fiind, motivul de plus petita (art. 304 pct. 6) nu subzistă, având în vedere că instanţa de apel s-a pronunţat în raport de cererea cu care a fost investită, soluţionarea acţiunii impunând analizarea în ansamblu a modului de desfăşurare a adunării generale, în raport de dispoziţiile legale ce reglementează modul de organizare şi funcţionare a organului suprem de conducere al societăţii.

Aşa fiind, se constată că reclamanţii au contestat în integralitatea sa, hotărârea A.G.E.A. din 18 octombrie 2007, pentru încălcarea dispoziţiilor art. 117 alin. (2) şi (7) şi art. 132 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, atât în ceea ce priveşte modalitatea de convocare a ordinii de zi, cât şi completarea cu propunerea A.V.A.S. Bucureşti.

Faţă de aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de pârâta SC N. SA IAŞI împotriva deciziei nr. 9 din 26 ianuarie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 octombrie 2009.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2434/2009. Comercial