ICCJ. Decizia nr. 2442/2009. Comercial

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr. 2442/2009

Dosar nr. 5955/55/2008

Şedinţa publică din 15 octombrie 2009

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa nr. 7679 din 27 octombrie 2008, Judecătoria Arad a admis excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Tribunalului Arad.

În argumentarea soluţiei pronunţate, Judecătoria Arad a reţinut că în raport de cuantumul pretenţiilor reclamantei, respectiv 238.552,81 lei, potrivit dispoziţiilor art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ., competenţa de soluţionare a cauzei, revine Tribunalului Arad.

Prin sentinţa nr. 21 din 14 ianuarie 2009, Tribunalul Arad, secţia comercială, a declinat la rândul său, competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Arad, a constatat existenţa conflictului negativ de competenţă şi a trimis cauza Curţii de Apel Timişoara, în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.

Pentru a pronunţa această soluţie, Tribunalul a reţinut că obiectul prezentei cauze este obligaţia de a face, respectiv obligaţia pârâtei de predare a unor bunuri mobile, ca efect al contractului încheiat între părţi la 6 noiembrie 2007, având ca obiect vânzarea unei cantităţi de buştean de furnir până la limita sumei de 238.552,81 lei. Faţă de împrejurarea că din creanţa trecută în contractul de vânzare-cumpărare, de 238.552,81 lei, s-a achitat suma de 150.000 lei, rămânând de achitat 88.552,81 lei, în temeiul dispoziţiilor art. 1 pct. 1 C. proc. civ., competenţa materială de soluţionare a cauzei revine judecătoriei.

Prin sentinţa nr. 6/ COM din 12 martie 2009, Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială, a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Arad, reţinând în esenţă, că litigiul este de natură comercială, evaluabil în bani, valoarea fiind sub 100.000 lei, astfel încât competenţa revine Judecătoriei Arad, potrivit dispoziţiilor art. 1 pct. 1 C. proc. civ.

Împotriva deciziei sus-menţionate, a declarat recurs reclamanta SC A.F. SRL VLADIMIRESCU, arătând că în mod greşit curtea de apel a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Arad, având în vedere că valoarea prezentului litigiu îl constituie valoarea bunurilor, respectiv 238.552,81 lei. A mai susţinut recurenta că potrivit clauzelor contractuale, părţile au stabilit ca în cazul neexecutării chiar şi parţiale a obligaţiilor pârâtei, reclamanta urmează să devină de drept şi fără plata vreunei sume de bani, proprietara bunurilor indicate prin acţiunea introductivă de instanţă.

Recursul este fondat, pentru considerentele ce urmează:

Potrivit art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ., tribunalul judecă în primă instanţă, procesele şi cererile în materie comercială, al căror obiect are o valoare de peste 100.000 lei. Or, aşa cum rezultă din actele dosarului, prin acţiunea introductivă de instanţă, reclamanta a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să fie obligată pârâta la predarea bunurilor mobile, trei autotractoare şi trei semiremorci, intrate în proprietatea reclamantei, ca efect al contractului încheiat la data de 6 noiembrie 2007, valoarea bunurilor fiind de 238.552,81 lei. Prin acelaşi contract, părţile au convenit ca în cazul neexecutării, chiar şi parţiale a obligaţiilor pârâtei, bunurile sus menţionate vor intra în proprietatea reclamantei.

Prin urmare, obiectul cauzei îl constituie revendicare mobiliară, valoarea obiectului prezentului litigiu îl constituie valoarea bunurilor, respectiv 238.552,81 lei, fiind lipsită de relevanţă împrejurarea achitării vreunei sume de bani de către pârâtă, astfel încât, potrivit dispoziţiilor art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ., competenţa de soluţionare a cauzei revine Tribunalului Arad.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va modifica hotărârea atacată şi va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Tribunalului Arad, secţia comercială.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de reclamanta SC A.F. SRL VLADIMIRESCU, împotriva sentinţei nr. 6/ COM din 12 martie 2009, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială.

Modifică sentinţa recurată, în sensul că stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Tribunalului Arad, secţia comercială.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 15 octombrie 2009.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2442/2009. Comercial