ICCJ. Decizia nr. 2448/2009. Comercial

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr. 2448/2009

Dosar nr. 7291/328/2008

Şedinţa din Camera de Consiliu de la 15 octombrie 2009

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Prin sentinţa nr. 1473 din 17 martie 2009 pronunţată de Judecătoria Turda, a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cererii prin care creditoarea SC S.V. SRL TURDA a solicitat obligarea debitoarei SC T. SA Târnăveni, la plata sumei de 24.761,78 lei, reprezentând contravaloare facturi şi penalităţi de întârziere, în favoarea Judecătoriei Târnăveni.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că din analiza înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, nu rezultă incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 10 pct. 4 C. proc. civ., iar faţă de împrejurarea că sediul debitoarei este în oraşul Târnăveni, competenţa de soluţionare revine Judecătoriei Târnăveni.

Prin sentinţa nr. 758 din 2 iulie 2009, Judecătoria Târnăveni a admis la rândul său, excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Turda. Prin aceeaşi hotărâre, instanţa a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a dispus trimiterea cauzei la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării incidentului referitor la competenţă.

Judecătoria Târnăveni şi-a fundamentat soluţia pe dispoziţiile art. 10 pct. 4 C. proc. civ. şi în raport de dispoziţiile cap.3 lit. b) din contractul nr. 213/2005 încheiat între părţi, potrivit cărora, plata facturilor urma a fi efectuată lunar, la casieria unităţii SC S.V. SRL TURDA.

Înalta Curte, constatând că, în cauză, există un conflict negativ de competenţă, în sensul art. 20 alin. (2) C. proc. civ., ivit între cele două instanţe, care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Turda, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 10 pct. 4 C. proc. civ., ce reglementează o competenţă teritorială alternativă în afară de instanţa domiciliului pârâtului, mai sunt competente, în cererile având ca obiect obligaţii comerciale, instanţa locului unde a luat naştere obligaţia sau aceea a locului plăţii.

Cum în cauză, prin contractul nr. 213/2005, la cap. 3 lit. b), părţile au convenit ca plata facturilor emise de creditoarea SC S.V. SRL TURDA, să se efectueze la casieria acesteia, respectiv în raza teritorială a Judecătoriei Turda, în considerarea dispoziţiilor art. 10 pct. 4 C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea acestei instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei, privind pe creditoarea SC S.V. SRL TURDA şi debitoarea SC T. SA TÂRNĂVENI, în favoarea Judecătoriei Turda.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 octombrie 2009.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2448/2009. Comercial