ICCJ. Decizia nr. 2514/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2514/2009
Dosar nr. 8294/30/2007
Şedinţa publică din 21 octombrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta SC O. SRL Timişoara, prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş, a chemat în judecată pe pârâţii P.M. TIMIŞOARA – prin P. şi C.L.M. TIMIŞOARA şi SC S. SA Lovrin, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate că, prin efectul legii, imobilul situat în Timişoara, Str. Ion Barac, a trecut în proprietatea pârâtei SC S. SA şi să se dispună intabularea dreptului de proprietate asupra acestui imobil în CF.
Prin sentinţa civilă nr. 110 din 15 februarie 2008, Tribunalul Timiş, secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis acţiunea formulată de reclamanta SC O. SRL, a constatat că imobilul situat în Timişoara, Str. Ion Barac a trecut în proprietatea SC S. SA, prin efectul legii, şi a dispus intabularea dreptului de proprietate al reclamantei asupra imobilului situat în Timişoara, Str. Ion Barac.
Pentru a pronunţa această sentinţă, a reţinut, în esenţă, că prin încheierea din 19 aprilie 2001, pronunţată în dosarul nr. 2487/com/s/2001 al Tribunalului Timiş, a fost admisă cererea formulată de către lichidatorul societăţii S. Lovrin fiind aprobată propunerea privind vânzarea directă a imobilului situat în Timişoara, Str. I Barac, sub denumirea de „spaţiu comercial înscris la poziţia 2, neintabulat".
Deşi dreptul de proprietate al SC S. SA Lovrin nu a fost înscris în C.F., acest drept a fost dobândit de către societate prin efectul legii, potrivit dispoziţiilor art. 1, 20 şi 21 din Legea nr. 15/1990, astfel că pârâta avea posibilitatea de a dispune de bunurile aflate în proprietatea sa, printre care şi imobilul în litigiu.
Totodată, instanţa de fond a respins, ca neîntemeiată, excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de pârâţii S.R. reprezentat de către P.M. TIMIŞOARA – prin P. şi C.L. TIMIŞOARA, întrucât nu au fost îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1201 C. civ., în sensul că prezentul litigiu nu s-a purtat între aceleaşi părţi, între care s-a purtat litigiul ce a făcut obiectul dosarului nr. 6542/com/s/2005 al Tribunalului Timiş, dosar în care inclusiv pârâţii au recunoscut că nu au fost părţi.
Curtea de Apel Timişoara, prin Decizia civilă nr. 103/ A din 26 mai 2008, a respins apelul formulat de pârâţii P.M. TIMIŞOARA – prin P. şi C.L.M. TIMIŞOARA, reţinând, în esenţă, că, în cauză nu operează excepţia autorităţii de lucru judecat, deoarece între prezentul litigiu şi cel în care s-a pronunţat sentinţa civilă nr. 9747 din 24 octombrie 2006 pronunţată în dosarul nr. 2241/325/2006, rămasă definitivă prin Decizia nr. 231/ A din 27 martie 2007 şi irevocabilă prin Decizia nr. 647/ R din 18 iunie 2007 a Curţii de Apel Timişoara, nu este îndeplinită condiţia triplei identităţi dintre litigii, respectiv identitatea de obiect, cauză şi părţi.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâţii P.M. TIMIŞOARA – prin P. şi C.L.M. TIMIŞOARA, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii recurate în sensul admiterii apelului şi respingerea acţiunii ca fiind netemeinică şi nelegală.
Recurenţii pârâţi, prin motivele de recurs, au susţinut că atât instanţa de fond cât şi instanţa de apel au aplicat greşit dispoziţiile legale incidente în cauză şi fără a se ţine cont de starea de fapt dovedită cu înscrisurile existente la dosarul cauzei. Pe fondul acţiunii, recurenţii-pârâţi, reluând cu punct şi virgulă motivele din apel sub forma criticilor în recurs, au reiterat excepţia puterii de lucru judecat, întrucât pe rolul Tribunalului Timiş s-a aflat dosarul nr. 6542/Com/S/2005, iar prin acţiunea formulată de reclamanta SC O. SRL împotriva SC S. SA Lovrin a solicitat să se dispună intabularea în favoarea reclamantei a imobilului în litigiu, în suprafaţă de 35 mp, a cotei indivize din 771 m.p., înscris în C.F. Timişoara, cu părţi comune 4,54 % şi teren în folosinţa, prin construirea unei cărţi funciare noi.
Totodată, recurenţii-pârâţi au susţinut că deşi art. 26 alin. (2) din Legea nr. 7/1996, consacră existenţa unor drepturi reale extratabulare şi opozabilitatea acestora faţă de terţi, chiar fără înscrierea în C.F., la alin. (3) al aceluiaşi articol, se precizează că titularul unor drepturi astfel dobândite nu poate dispune de ele, decât după înscrierea lor în C.F.
Totodată, susţin că SC S. SA a dispus în mod nelegal dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu, fără ca acesta să fie înscris în C.F. şi fără ca hotărârea judecătorească să fie pronunţată şi în contradictoriu cu instituţia noastră.
Analizând Decizia atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte va respinge recursul pentru următoarele considerente.
Deşi recurenţii-pârâţi indică, în drept, motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., se constată că în realitate pârâţii aduc în discuţie greşita stabilire a situaţiei de fapt, ceea ce nu poate face obiect al controlului de nelegalitate în calea de atac folosită. Recursul, nefiind o cale de atac devolutivă, pentru a conduce la casarea sau modificarea hotărârii, nu se poate limita la o simplă indicare formală a textelor, condiţia legală a dezvoltării implicând determinarea greşelilor anume imputate, o minimă argumentare a criticii în fapt şi în drept, precum şi indicarea probelor pe care se întemeiază. Recurenţii-pârâţi circumscriu motivelor prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., critici de netemeinicie şi nu de nelegalitate.
Cât priveşte critica excepţiei puterii de lucru judecat instanţa de apel în mod corect a reţinut că între prezentul litigiu dedus judecăţii şi cel în care s-a pronunţat Decizia irevocabilă nr. 647/ R din 18 iunie 2007 al Curţii de Apel Timişoara pronunţată în dosarul nr. 2241/325/2006, nu este îndeplinită condiţia triplei identităţi dintre litigii, respectiv identitate de obiect, cauză şi părţi.
În raport de considerentele expuse anterior, Înalta Curte urmează să înlăture critica privind art. 26 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 7/1996.
Potrivit art. 274 C. proc. civ., recurenţii pârâţi urmează a fi obligaţi către intimata-reclamantă SC O. SRL Timişoara la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 2.000 lei.
Pentru considerentele reţinute, conform art. 312 C. proc. civ., se va respinge recursul declarat de pârâţii P.M. TIMIŞOARA – prin P. şi C.L.M. Timişoara împotriva deciziei civile nr. 103/ A din 26 mai 2008 a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâţii P.M. TIMIŞOARA – prin P. şi C.L.M. TIMIŞOARA împotriva deciziei civile nr. 103/ A din 26 mai 2008 a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială, ca nefondat.
Obligă recurenţii pârâţi la suma de 2000 lei cheltuieli de judecată către intimata reclamantă SC O. SRL TIMIŞOARA.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 21 octombrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2479/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2515/2009. Comercial → |
|---|
