ICCJ. Decizia nr. 2522/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2522/2009
Dosar nr. 404/289/2008
Şedinţa publică din 21 octombrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamantul S.S.T., prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Reghin, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâtei SC D. SRL să permită reclamantului accesul atât pe jos cât şi cu maşina, precum şi libera şi netulburata exploatare a spaţiului din municipiul Reghin, Str. Pandurilor, până la expirarea termenului pentru care a fost încheiat contractul de închiriere nr. 1 din 15 iunie 2006. De asemenea, a solicitat obligarea pârâtei să realimenteze acel imobil atât cu energie electrică cât şi cu apă pe aceeaşi perioadă de timp a valabilităţii contractului de închiriere respectiv.
Prin acţiunea reconvenţională formulată de pârâta SC D. SRL s-a solicitat constatarea nulităţii absolute a contractului de închiriere nr. 1 din 15 iunie 2006 încheiat între pârâtul-reconvenţional S.S.T. şi pârâta-reconvenţională SC D. SRL REGHIN, pe considerentul că acesta este lipsit de obiect.
Prin sentinţa civilă nr. 501 din 7 mai 2008, Judecătoria Reghin, ca urmare a admiterii excepţiei de necompetenţă materială invocată atât de pârât cât şi de instanţă, s-a dispus declinarea competenţei în favoarea Tribunalului Comercial Argeş.
Tribunalul Comercial Mureş, prin sentinţa comercială nr. 1673 din 4 noiembrie 2008, a luat act şi a constatat renunţarea pârâtei SC D. SRL la susţinerea excepţiei autorităţii de lucru judecat şi excepţiei inadmisibilităţii invocate în apărare asupra acţiunii principale promovate de reclamantul S.S.T.
A respins, ca nefondată, acţiunea principală formulată de reclamantul S.S.T.
A respins, ca nefondată, acţiunea reconvenţională promovată de reclamanta-reconvenţională SC D. SRL în contradictoriu cu pârâţii reconvenţionali S.S.T. şi SC D. SRL Reghin.
A obligat reclamantul la plata sumei de 2.975 lei către societatea pârâtă, reprezentând cheltuieli parţiale de judecată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut următoarele.
Pârâta-reconvenţională SC D. SRL nu avea posibilitatea de a transmite lui S.S.T. mai mult decât ceea ce a dobândit prin contractul de comodat încheiat cu SC D. SRL la data de 15 februarie 2006, iar contractul de încheiere este inopozabil SC D. SRL, care în calitate de proprietar este terţ faţă de raportul juridic generat de contractul de închiriere nr. 1 din 15 iunie 2006. Cum reclamanta reconvenţională SC D. SRL este proprietarul imobilului, titulară a unui drept real absolut, nu-i pot fi opuse efecte ale unui contract încheiat de terţe persoane.
Instanţa de fond a constatat că cererea reconvenţională este neîntemeiată întrucât orice motiv de nulitate a unei convenţii civile, trebuie să fie premergător sau concomitent momentului încheierii contractului criticat. Ori, dreptul de folosinţă a fost pierdut de pârâta reconvenţională SC D. SRL la 1 decembrie 2006, ulterior încheierii contractului de închiriere, atrăgând fie motive de ineficacitate fie de încetare a actului juridic, dar nicidecum nulitatea absolută.
Curtea de Apel Târgu Mureş, prin Decizia nr. 3/ A din 19 ianuarie 2009, a respins, ca nefondate, apelurile formulate de SC D. SRL şi de reclamanţii S.S.T. şi SC D. SRL, reţinând în esenţă următoarele.
Contractul de închiriere nr. 1 din 15 iunie 2006 şi-a produs efectele în timp, până la data de 1 decembrie 2006, când a intervenit convenţia de reziliere a acestuia, rezilierea fiind definitiv consfinţită de Tribunalul Comercial Mureş prin sentinţa nr. 1326 din 17 septembrie 2007. Totodată, a constatat că, aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, motivele de nulitate ale unei convenţii civile prevăzute de art. 948 C. civ., trebuie să fie premergătoare sau concomitente încheierii acestei convenţii.
Faptul că, ulterior, cel care s-a obligat la transmiterea folosinţei spaţiului a pierdut calitatea de titular al dreptului prin desfiinţarea contractului de comodat, nu poate atrage nulitatea contractului, chiar dacă acesta este cu executare succesivă în timp, ci poate constitui un alt motiv de ineficacitate sau încetare a contractului.
De asemenea, instanţa de apel a mai constatat că, contrar prevederilor art. 294 C. proc. civ., SC D. SRL a modificat cauza cererii reconvenţionale, în sensul că în primă instanţă a solicitat constatarea nulităţii absolute a contractului de închiriere, iar în apel a solicitat constatarea nulităţii absolute sub forma specială a caducităţii acestuia. În speţă, contractul de închiriere şi-a produs efecte până la intervenirea desfiinţării contractului de comodat, aşa încât nu putea fi pusă problema caducităţii contratului de închiriere.
Cu privire la apelul reclamantului pârât reconvenţional S.S.T., instanţa a reţinut în esenţă că, în speţă, contractul de închiriere vizează doar un raport juridic născut între SC D. SRL şi S.S.T. iar în aceste condiţii SC D. SRL nu este obligată să respecte un contract ce nu-i este opozabil.
În ce priveşte apelul pârâtei reconvenţionale SC D. SRL, instanţa a constatat că acesta nu a fost motivat.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanţii S.S.T., SC D. SRL şi pârâta SC D. SRL.
Recurenţii-reclamanţi au solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei atacate în sensul admiterii acţiunii principale formulate de reclamantul S.S.T. şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Au fost invocate în drept dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reclamanţii criticând hotărârea pe aspectele reţinute de instanţa de apel referitoare la inexistenţa unui raport juridic direct între reclamantul S.S.T. şi proprietarul tabular al imobilului SC D. SRL care să dea naştere vreunei obligaţii din partea proprietarului care să-i permită reclamantului exercitarea drepturilor pretinse prin petitele acţiunii principale. Totodată, susţin că, considerentele care au stat la baza emiterii sentinţei comerciale nr. 1673 din 4 noiembrie 2008 sunt contradictorii pe de o parte se respinge cererea reclamantului S.S.T. motivat de faptul că SC D. SRL nu putea să transmită numitului S.S.T. mai mult decât ceea ce a dobândit prin contractul de comodat, iar pe de altă parte se respinge acţiunea reconvenţională formulată de către pârâtă motivat de faptul că acest drept s-a dovedit a fi pierdut de SC D. SRL abia la 1 decembrie 2006, deci ulterior contractului de închiriere.
Recurenta-pârâtă SC D. SRL a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei atacate în sensul admiterii apelului formulat de subscrisa şi modificării în parte a sentinţei de fond în sensul admiterii cererii reconvenţionale şi pe cale de consecinţă constatarea nulităţii absolute, sub forma sa specială a caducităţii, a contractului de închiriere nr. 1 din 15 iunie 2006 şi menţinerea celorlalte dispoziţii. Cu cheltuieli de judecată.
Recurenta-pârâtă a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., sub aspectul inexistenţei obiectului contractului de închiriere, astfel că acesta este lovit de nulitate absolută sub forma caducităţii, în condiţiile în care dispoziţiile art. 948 C. civ., statuează cu titlu imperativ faptul că lipsa oricăruia dintre condiţiile esenţiale ale unui contract conduce la constatarea nulităţii acestuia.
Or, în speţă, SC D. SRL nu mai avea dreptul de folosinţă asupra imobilului începând cu data de 1 decembrie 2006, dată la care contractul de comodat a încetat. Totodată, recurenta susţine că în opinia sa contractul de închiriere este caduc, deoarece în urma rezilierii contractului de comodat SC D. SRL nu mai deţine folosinţa imobilului, astfel încât nici nu poate să transmită folosinţa imobilului către S.S.T., contractul de închiriere nemaiputându-şi produce efectele sale.
Recurenta mai susţine că rezilierea cu efecte ex nunc a contractului primar, respectiv contractul de comodat, atrage şi desfiinţarea contractului subsecvent, respectiv contractul de închiriere, începând cu data perfectării actului de reziliere. Mai arată că între recurenta, în calitate de proprietar al imobilului în litigiu, şi pârâtul S.S.T. nu există vreun raport juridic menit să îi confere acestuia vreun drept de folosinţă asupra imobilului. Totodată, precizează că, contractul de închiriere nu-i este opozabil, astfel încât nu poate fi obligată să-i pună la dispoziţie lui S.S.T. folosinţa imobilului. În concluzie, solicitarea de acordare a folosinţei imobilului şi a accesului la acesta fiind invocat un contract de închiriere caduc, este nefondată.
Recursul declarat de reclamanţii S.S.T. şi SC D. SRL este nefondat pentru următoarele considerente.
Motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se poate invoca atunci „când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii".
Cu privire la primul motiv arătat de recurenţii reclamanţi sub aspectul că instanţa de apel a respins apelul reclamantului S.S.T. datorită inexistenţei unui raport juridic direct între S.S.T. şi SC D. SRL, instanţa de control judiciar cât şi instanţa de fond în mod corect au reţinut că în speţă, în raport de contractul de închiriere, SC D. SRL este doar un terţ, astfel că nu poate fi obligată la ceva ce ea însăşi nu s-a obligat.
Mai trebuie precizat că raţionamentul instanţei de apel respectă regula prevăzută de art. 973 C. civ., potrivit căruia „convenţiile n-au efect decât între părţile contractante". În consecinţă, în urma contractului de închiriere nr. 1 din 15 iunie 2006 s-a dat naştere unui raport juridic între SC D. SRL şi S.S.T., astfel că în aceste condiţii SC D. SRL nu este obligat să respecte un contract ce nu-i este opozabil.
În ce priveşte critica recurenţilor privind contradictorialitatea în considerentele sentinţei comerciale nr. 1673 din 4 noiembrie 2008, aceasta nu poate fi analizată întrucât nu se încadrează în prevederile şi exigenţele acestei căi de atac, sentinţa susmenţionată fiind supusă controlului judiciar.
În consecinţă, faţă de cele ce preced recursul declarat de reclamanţii S.S.T. şi SC D. SRL, conform art. 312 C. proc. civ., se va respinge.
Recursul declarat de SC D. SRL este nefondat pentru următoarele considerente.
Prin motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta a înţeles să pună în discuţie ambele teze ale acestuia pe care le-a enunţat fără să le dezvolte în concret. În realitate, prin prisma acestui motiv, bazându-se pe acest motiv de nelegalitate a readus spre analiză întreaga situaţie de fapt. În acelaşi sens este de observat şi faptul că motivele de recurs sunt o expunere a motivelor de apel, iar ceea ce se aduce în discuţie este cererea reconvenţională şi fondul însuşi.
Prin urmare toate aceste argumente care exprimă punctul de vedere al recurentei în legătură cu cererea reconvenţională şi fondul litigiului nu vor fi analizate întrucât nu se încadrează în prevederile şi exigenţele acestei căi de atac.
În ce priveşte critica privind inexistenţa obiectului contractului de închiriere ce face ca acesta să fie lovit de nulitatea absolută sub forma caducităţii, aceasta este nefondată întrucât instanţa de control judiciar în mod corect a constatat că, în speţă, contractul de închiriere şi-a produs efecte până la intervenirea desfiinţării contractului de comodat, adică până la data de 1 decembrie 2006 ca urmare a semnării convenţiei de reziliere, ce a fost consfinţită definitiv de Tribunalul Comercial Mureş prin sentinţa nr. 1326 din 17 septembrie 2007, astfel încât nu poate fi pusă problema caducităţii acestuia. Mai mult decât atât, instanţa de apel a constatat că SC D. SRL a modificat cauza acţiunii reconvenţionale, în sensul că dacă în primă instanţă a solicitat constatarea nulităţii absolute a contractului de închiriere, iar în apel a solicitat constatarea nulităţii absolute sub forma specială a caducităţii acestuia, modificare ce contravine prevederilor art. 294 C. proc. civ.
În consecinţă, faţă de cele ce preced, potrivit art. 312 C. proc. civ., recursurile vor fi respinse ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de reclamanţii S.S.T., SC D. SRL REGIN şi pârâta SC D. SRL REGIN împotriva deciziei nr. 3/ A din 19 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Tg. Mureş, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 21 octombrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2518/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2526/2009. Comercial → |
|---|
