ICCJ. Decizia nr. 2547/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2547/2009
Dosar nr. 5015/2/2008
Şedinţa publică din 22 octombrie 2009
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Contestatorul L.I. prin contestaţia înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, în contradictoriu cu A.V.A.S. Bucureşti, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se admită contestaţia formulată împotriva procesului-verbal de aplicare a sechestrului nr. 22196/1 din 6 august 2008, să se constate nulitatea acestuia şi să se dispună ridicarea sechestrului.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, prin sentinţa comercială nr. 172 din 24 noiembrie 2008, a respins excepţia de prematuritate, ca neîntemeiată, a admis în parte contestaţia la executare, a dispus anularea tuturor formelor de executare silită efectuate în cauză, inclusiv a procesului verbal de sechestru nr. 22196 din 6 august 2008, ridicarea sechestrului instituit asupra imobilului situat în comuna Raşova, jud. Constanţa, proprietatea contestatorului L.I. şi a respins capătul de cerere privind constatarea nulităţii contractelor de ipotecă nr. 2247 şi 2248 din 1 iunie 1994.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că L.I., prin contractul de credit nr. 10157 din 2 iunie 1997 încheiat cu B.A. SA, sucursala Constanţa, a luat un împrumut din credite B.I.R.D./B.E.R.D. de 160.799 dolari S.U.A. şi din sursele Băncii, de 89.008.000 lei, echivalentul a 55.630 dolari S.U.A. la cursul zilei, pentru procurarea de utilaje agricole din ţară şi import, creditul urmând a fi utilizat până la 31 august 1994 şi rambursat în 5 ani, prima rată scadentă fiind la 31 august 1995.
Creditul acordat a fost garantat cu bunurile cumpărate din credite şi contractele de garanţie imobiliară nr. 20955 din 31 mai 1994, nr. 2247 din 1 iunie 1994 şi nr. 2249 din 1 iunie 1994, ultimele două fiind autentificate de N.S. Medgidia.
Prin actul adiţional încheiat la 17 ianuarie 1997 la contractul de credit nr. 10157 din 2 iunie 1994 s-a procedat la reeşalonarea rambursării creditului potrivit graficului anexă.
La data de 29 februarie 2006 a fost încheiat contractul de novaţie nr. 8118 potrivit căruia toate obligaţiile ce decurg din contractul de credite nr. 10157 din 2 iunie 1994 şi actul adiţional au fost preluate de către A.N.V., care a devenit „noul şi unicul debitor", fostul debitor, L.I., nemaiasumându-şi nici o obligaţie în ceea ce priveşte restituirea debitului şi garantarea restituirii acestuia, urmând ca, pe calea executării silite, creditorul să recupereze sumele datorate doar de la debitorul principal A.N.V.
Astfel fiind, instanţa a reţinut că prin contractul de novaţie încheiat la 29 februarie 1996 voinţa creditoarei B.A. a fost neîndoielnic şi limpede exprimată în sensul că a consimţit ca A.N.V. să fie „noul şi unicul creditor", astfel încât s-a putut constata că novaţiunea în prezenta cauză nu s-a prezumat, ci a rezultat evident din contractul încheiat, în sensul dispoziţiilor art. 1130 C. civ.
Totodată, s-a reţinut că din clauzele contractului de novaţie nu rezultă că B.A., în calitate de creditor, a rezervat expres ipotecile creanţei celei vechi, în sensul dispoziţiilor art. 1134 C. civ., după cum nu şi-a rezervat expres nici dreptul de a se regresa împotriva fostului debitor, dacă noul debitor devine insolvabil (art. 1133 C. civ.).
Stabilirea de către R.B. SA, de conivenţă cu intimata A.V.A.S., la peste 10 ani de la încheierea contractului de novaţie nr. 8118 din 29 februarie 1996, respectiv la 20 iulie 2006, în cadrul unui alt raport juridic contractual decât raportul juridic de novaţie, respectiv în cadrul cesiunii de creanţă, că se menţin garanţiile imobiliare care garantau debitul iniţial, între care şi garanţia imobiliară încheiată la 1 iunie 1994 asupra unei case de locuit, compusă din 6 camere cu dependinţe şi teren în suprafaţă de 1.270 m.p. situată în comuna Raşova, jud. Constanţa, proprietatea petentului L.I., este ilegală, contravenind dispoziţiilor legale care reglementează novaţia, urmărindu-se în mod vădit fraudarea dispoziţiilor legale menţionate în favoarea cesionarului A.V.A.S., care nu a reuşit să îşi valorifice creanţa în procedura falimentului debitoarei SC A.N.V., deschis prin sentinţa civilă nr. 2635 din 22 ianuarie 2001, şi a încercat, după închiderea procedurii, să execute pe fostul debitor L.I., motiv pentru care l-a şi notificat pe acesta în calitate de „garant" calitate atribuită ad hoc, abia la data de 31 august 2006, în situaţia în care, suspendarea acţiunilor individuale împotriva debitorului (art. 35 din Legea nr. 64/1995 rep.) nu avea efecte asupra acţiunilor propriu-zise sau asupra urmăririi silite îndreptate împotriva unui „codebitor" solidar, pentru că o asemenea urmărire nu îi lezează pe ceilalţi creditori ai debitorului falit, codebitorul solidar (sau fidejusorul) putându-se înscrie la masa credală pentru suma plătită în locul debitorului, urmând a fi plătit în rând cu ceilalţi creditori chirografari.
Cât priveşte contractul de credit nr. 10157/1994 şi actul adiţional încheiat la 17 ianuarie 1997, s-a reţinut că petentul nu a justificat vreun interes în susţinerea cererii privind nulitatea acestora, faţă de faptul că nu a figurat ca parte în respectivul contract, urmare a novaţiei intervenită la 29 februarie 1996, după cum nici principiul executării silite nu a fost relevant faţă de faptul că acesta nu a rămas în continuare obligat faţă de creditor în ceea ce priveşte restituirea împrumutului, iar garanţiile care au fost înfiinţate pentru debitorul iniţial nu au mai fost menţinute, de asemenea, prin contractul de novaţie intervenit, motiv pentru care contestatorul nu mai poate constitui obiect al executării silite pornite de către cesionara intimată A.V.A.S., faptul plăţii a 0,02 dolari S.U.A. fiind lipsit de relevanţă în acest context.
Referitor la excepţia de prematuritate invocată de către intimata A.V.A.S., în baza prevederilor art. 46 din OUG nr. 51/1998, republicată, instanţa a respins-o, ca neîntemeiată, având în vedere dovada comunicării acţiunii şi actelor doveditoare de către contestator anterior introducerii acţiunii de faţă pe rolul instanţei.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs contestatorul L.I. şi intimata A.V.A.S. Bucureşti.
În recursul său, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., contestatorul L.I. a susţinut că instanţa de apel a considerat greşit că el nu are interes în constatarea nulităţii contractelor de ipotecă întrucât dacă nu se constata nulitatea contractelor de ipotecă acestea rămân valide şi vor greva imobilele ipotecate astfel susţine recurentul ar fi lipsit de dreptul de a le înstrăina, solicitând în esenţă admiterea recursului, modificarea deciziei recurate în sensul admiterii capătului de cerere privind nulitatea contractelor de ipotecă.
A.V.A.S. Bucureşti în recursul său întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7,8 şi 9 C. proc. civ., a susţinut că instanţa de fond în mod eronat a reţinut că la data încheierii contractului de novaţie nr. 8118 din 29 februarie 1996 petentul L.I. nu mai avea calitatea de debitor faţă de creditoarea cedentă B.A. SA, prin contractul de novaţie operând schimbarea debitorului întrucât debitorul L.I. prin plata efectuată la data de 10 ianuarie 2000 cu OP nr. 6 a recunoscut debitul şi calitatea de codebitor.
De asemenea, susţine recurenta, instanţa de fond nu a analizat contractul de novaţie şi din perspectiva prevederilor art. 1134 C. civ., întrucât la Cap. 2 – Garanţii Asiguratorii, din contractul de novaţie se stipulează că „Fostul debitor se angajează să garanteze noul debitor A.N.V. pentru creditele neachitate", astfel că precizează recurenta, în lipsa unui act juridic prin care ex B.A. SA ar fi descărcat expres de obligaţie pe debitorul novat L.I. acesta rămâne obligat valabil şi solicită, în esenţă, admiterea recursului, modificarea hotărârii recurate cu consecinţa respingerii contestaţiei la executare.
Recursurile sunt nefondate.
Recursul contestatorului L.I.
Motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., are în vedere, controlul de nelegalitate în ceea ce priveşte lipsa de temei legal a hotărârii recurate ori încălcarea sau aplicarea greşită a legii de către instanţă.
Prin prisma motivului invocat critica formulată de recurentul contestator privind nulitatea contractelor de ipotecă este nefondată.
Astfel, instanţa de fond a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor legale reţinând că nulitatea contractelor de ipotecă nr. 2247 din 1 iunie 1994 şi nr. 2248 din 1 iunie 1994 ca fiind determinate sub aspectul bunului afectat garanţiei şi al valorii creanţei garantate.
Nici critica referitoare la reţinerea instanţei de fond privind lipsa de interes a recurentului nu este fondată întrucât aşa cum s-a susţinut petentul nu figurează ca parte în contractul de credit nr. 10157/1994 şi actul adiţional încheiat la 17 ianuarie 1997, ca urmare a novaţiei intervenite la 29 februarie 1996.
Recursul intimatei A.V.A.S. Bucureşti.
Recursul, astfel cum rezultă din prevederile art. 299 – art. 316 C. proc. civ., este definit drept o cale extraordinară de atac, de reformare, nedevolutivă care se află la dispoziţia părţilor în proces în ce priveşte promovarea sa în instanţă.
Regulile procedurale stabilesc expres cerinţele pe care trebuie să le îndeplinească o astfel de cerere şi în acest sens sunt de observat dispoziţiile art. 3021 lit. c) C. proc. civ., care impun indicarea motivelor de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor. După cum rezultă din sinteza susţinerilor din recurs, aşa cum a fost redată mai sus, recurenta a indicat motivele prevăzute de art. 304 alin. (7), (8) şi (9) pe care nu le-a dezvoltat şi argumentat distinct, cerinţă care este impusă de faptul că fiecare motiv vizează o anumită nelegalitate.
Astfel, motivul prevăzut de art. 304 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., ce se poate invoca atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii sau străine de natura pricinii, nu poate fi analizat atâta timp cât recurenta nu a prezentat critici ce pot fi încadrate în acest motiv.
Potrivit pct. 8, Decizia este nelegală când instanţa interpretând greşit actul dedus judecăţii, a schimbat natura şi înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia.
Din analiza deciziei recurate s-a constatat că instanţa de fond a analizat corect contractul de novaţie nr. 8118 din 29 februarie 1996 reţinând că în calitate de „nou şi unic debitor" SC A.N.V. preia obligaţiile ce decurg din contractul de credit nr. 10157 din 2 iulie 1994 şi actul adiţional din 16 decembrie 1999.
Cât priveşte critica privind interpretarea prevederilor art. 1134 C. civ., este nefondată, întrucât instanţa de fond a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor legale reţinând în mod corect că odată cu vechea obligaţie se sting şi toate accesoriile şi garanţiile care o însoţeau, afară de cazul când părţile, prin acordul lor, prevăd expres că noua obligaţie să fie garantată prin garanţiile care însoţeau vechea obligaţie.
Nici critica privind faptul că instanţa de fond nu a examinat, din perspectiva art. 1134 C. civ., capitolul „Garanţii asiguratorii" din contractul de novaţie nu poate fi reţinută atâta timp cât rubrica cu „fostul debitor" nu este completată, dosar fond.
Faţă de cele ce preced se va reţine că motivele invocate nu demonstrează încălcarea unor dispoziţii imperative ale legii, astfel fiind, recursul, potrivit art. 312 C. proc. civ., se va respinge ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de contestatorul L.I. şi intimata A.V.A.S. Bucureşti împotriva sentinţei comerciale nr. 172 din 24 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 octombrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2545/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2559/2009. Comercial → |
|---|
