ICCJ. Decizia nr. 2575/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2575/2009
Dosar nr. 1450/110/2007
Şedinţa publică din 27 octombrie 2009
Deliberând asupra recursului de faţă, din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Reclamanta SC T. SA, sucursala E.B., a chemat în judecată pe pârâţii C.L. ONEŞTI şi SC T. SA Oneşti solicitând să se constate nulitatea înregistrării la R.C. Bacău a societăţii comerciale pârâte dar şi lichidarea şi radierea acesteia, întrucât este constituită cu un singur acţionar, contrar prevederilor art. 10 alin. (2) Legea nr. 31/1990 şi are acelaşi obiect de activitate cu SC T. SRL, acelaşi sediu şi acelaşi asociat unic C.L. Oneşti. Totodată, capitalul social provine din fonduri ilicite iar datoriile consiliului local şi al Societăţii cu răspundere limitată către reclamantă sunt de 83.852.031 lei.
Tribunalul Bacău, prin sentinţa civilă 1174 din 7 iunie 2007, a respins acţiunea reclamantei, considerând că nulitatea înmatriculării unei societăţi comerciale se poate cere în condiţiile art. 56 din Legea nr. 31/1990 când obiectul de activitate este ilicit sau contrar ordinii publice, ori când clauzele actului constitutiv încalcă normele imperative, situaţii ce nu rezultă din certificatele de înregistrare, iar societăţile cu capital integral sau majoritar de stat pot funcţiona cu orice număr de asociaţi.
Curtea de Apel Cluj, sesizată pentru soluţionarea apelului prin strămutarea dispusă de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin încheierea 1315 din 1 aprilie 2008, prin Decizia civilă 217 din 13 noiembrie 2008, a respins, ca nefondat, apelul reclamantei obligând-o la 580 lei cheltuieli de judecată către C.L. Oneşti.
Instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că excepţia lipsei de interes a reclamantei a fost respinsă de instanţa de fond astfel încât nu se justifică critica sentinţei atacate sub acest aspect; executarea silită îndreptată împotriva unei alte societăţi comerciale şi a persoanelor chemate să răspundă împreună cu debitoarea nu are relevanţă în constatarea nulităţii înregistrării societăţii pârâte, obiectul de activitate al societăţii pârâte este reglementat de OG nr. 73/2002 şi art. 56 din Legea nr. 325/2006 privind delegarea gestiunii serviciilor energetice de interes local; constituirea societăţii comerciale pe acţiuni cu acţionar unic este posibilă în condiţiile art. 283 din Legea nr. 31/1990 iar sumele necesare constituirii capitalului social, nu au fost indisponibilizate de reclamanta creditoare.
În privinţa condiţiilor de formă ale constituirii societăţii comerciale pârâte, instanţa de apel a considerat că, atât timp cât încheierea judecătorului delegat la registrul comerţului nu a fost atacată prin recurs, nu se poate analiza nelegalitatea acesteia în prezenta cauză iar actele administrative încheiate de C.L. pentru înfiinţarea acelei entităţi juridice nu au fost anulate.
Împotriva deciziei astfel pronunţate, reclamanta a declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 6, 7 şi 8 C. proc. civ.
Recurenta susţine că instanţele au încălcat dispoziţiile art. 56, coroborate cu art. 10, 111 şi 283 alin. (4) din Legea nr. 31/1990; pârâta a fost înfiinţată fără licenţa A.N.R.SC, dobândită la un an de la înfiinţare; reclamanta este creditoarea SC T. SRL care se află în stare de insolvenţă iar noua societate comercială înfiinţată nu i-a preluat datoriile, ceea ce dovedeşte reaua-credinţă a pârâtelor şi copul ilicit, contrar ordinii de drept al înfiinţării noii societăţi comerciale; pârâta este constituită cu încălcarea art. 10 din Legea nr. 31/1990 care prevede un număr minim de 2 asociaţi şi nu se încadrează în niciuna din situaţiile prevăzute de art. 283 din aceeaşi lege, iar capitalul social este ilicit.
Mai susţine recurenta ca refuzul instanţei de apel de a administra probe încalcă prevederile art. 6 din C.E.D.O. şi ale art. 1 din Protocolul 1.
Toate documentele depuse dovedesc caracterul contrar ordinii publice al obiectului de activitate al pârâtei SC T. SA, creându-se confuzie în denumirea celor două societăţi.
Critica deciziei atacate, are în vedere publicarea în M. Of. a înfiinţării societăţii la un termen foarte mare dar şi faptul că instanţa de apel nu a răspuns criticii de nelegalitate a art. 16 din actul constitutiv.
Recursul este nefondat şi va fi respins pentru considerentele ce se vor expune.
Criticile de nelegalitate întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 6, 7 şi 8 C. proc. civ., sunt nemotivate, textele de lege citate reglementând situaţia acordării mai mult decât s-a cerut, ori ceea ce nu s-a cerut, a necuprinderii motivelor pe care se întemeiază hotărârea sau a motivelor contradictorii sau străine de natura pricinii sau când instanţa interpretând greşit actul dedus judecăţii a schimbat natura ori înţelesul lămurit al acestuia.
Dezvoltarea motivelor în cererea de recurs fac însă posibilă încadrarea acestora în motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., acestea referindu-se la lipsa de temei legal ori la încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
Potrivit dispoziţiilor art. 56 din Legea nr. 31/1990, nulitatea unei societăţi înmatriculate în registrul comerţului poate fi declarată numai atunci când lipseşte actul constitutiv sau acesta nu a fost încheiat în formă autentică, toţi fondatorii au fost incapabili la data constituirii, obiectul de activitate este ilicit sau contrar ordinii publice, lipseşte încheierea judecătorului delegat, autorizaţia administrativă de constituire, actul constitutiv nu prevede denumirea, obiectul de activitate, aporturile asociaţilor sau capitalul, încalcă dispoziţiile privind capitalul minim subscris şi vărsat sau nu respectă numărul minim de asociaţi.
Singurul motiv de nulitate ce se poate circumscrie condiţiilor prevăzute de lege, apare cel legat de numărul minim de asociaţi, de la care însă prevederile pct. 284 alin. (4) din Legea nr. 31/1990 derogă în sensul că societăţile comerciale cu capital integral ori majoritar de stat pot funcţiona cu orice număr de asociaţi.
Faptul că societatea a funcţionat o perioadă fără licenţa A.N.R.S.C. nu conduce la declararea nulităţii societăţii, ci la alte sancţiuni prevăzute în normele speciale. Licenţa de funcţionare nu poate fi confundată cu autorizaţia administrativă de constituire, pentru a fi invocată ca motiv de nelegalitate a deciziei curţii de apel.
În privinţa statutului de creditor al unei societăţi comerciale, chiar dacă aceasta are acelaşi asociat cu cel al pârâtei, nu poate fi invocat drept temei al nulităţii cu atât mai mult cu cât ordinul de plată 4228 din 18 octombrie 2006 a fost aprobat prin hotărârea 56 a consiliului local care a alocat suma de 100.000 lei cu titlu de capital social subscris la SC T. SA
Evocarea nelegalităţii art. 16 din actul constitutiv al societăţii pârâte este nepertinentă, acesta stabilind competenţele generale a acţionarilor în conformitate cu prevederile art. 111 – art. 113 din Legea nr. 31/1990.
Oricum, în raport cu dispoziţiile art. 56 din aceeaşi lege, prevederile actului constitutiv relative la atribuţiile adunării generale a acţionarilor nu pot conduce la nulitatea societăţii.
Refuzul instanţei de apel, de a admite probe testimoniale şi nu expertiză contabilă (încheierea din 3 iulie 2008) a fost justificat de obiectul acţiunii şi actele depuse de părţi. Încălcarea dreptului la un proces echitabil de o instanţă care nu şi-a manifestat independenţa şi imparţialitatea este surprinzător invocată de reclamantă, căreia i s-a admis cererea de strămutare a procesului la o altă instanţă de acelaşi grad şi căreia nu i se putea admite administrarea unor probe neconcludente şi nepertinente cauzei. În considerarea tratamentului egal al părţilor, al preeminenţei dreptului şi a dispoziţiilor procedurale privind administrarea probelor în procesul civil, instanţa de apel a încuviinţat dovezile pe care le-a considerat necesare pentru soluţionarea cauzei.
Aşa fiind, în temeiul dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondat, recursul declarat împotriva deciziei civile 217 din 13 noiembrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Cluj.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC T. SA Bucureşti împotriva deciziei nr. 217 din 13 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 octombrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2571/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2578/2009. Comercial → |
|---|
