ICCJ. Decizia nr. 2578/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2578/2009
Dosar nr. 7079/3/2007
Şedinţa publică din 27 octombrie 2009
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, la data de 27 februarie 2007, reclamanta SC F. SRL a chemat în judecată pe pârâta SC F.I.L. I.F.N. SA, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să fie obligată pârâta să înmatriculeze autovehiculul autoutilitara F.T., achiziţionat de reclamantă prin contractul de leasing nr. 4193 din 29 septembrie 2006, cu obligarea pârâtei la taxa de primă înmatriculare aferentă înmatriculării vehiculului şi la plata cheltuielilor de judecată.
La data de 7 mai 2007 pârâta a formulat întâmpinare solicitând respingerea cererii formulată de reclamantă.
Prin sentinţa comercială nr. 5409 din 14 aprilie 2008 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, în dosarul nr. 7079/3/2007, s-a admis în parte cererea formulată de reclamanta SC F. SRL, împotriva pârâtei SC C.E.L. I.F.N. SA pe care a obligat-o să înmatriculeze autovehiculul autoutilitara F.T. şi a fost respins, ca neîntemeiat, capătul de cerere privind taxa de primă înmatriculare, cu 210 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunţa astfel, tribunalul a avut în vedere dispoziţiile legale în materie.
Împotriva sentinţei comerciale nr. 5409 din 14 aprilie 2008 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a declarat apel pârâta SC C.E.L. I.F.N. SA (fosta SC F.I.L. I.F.N. SA), solicitând „modificarea" în parte a sentinţei apelate în sensul respingerii primului capăt de cerere şi menţinerea sentinţei sus-menţionate în privinţa celui de-al doilea capăt de cerere.
Prin Decizia nr. 513 din 26 noiembrie 2008, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, a respins, ca nefondat, apelul formulat de pârâtă, în considerentele căreia s-a reţinut că la 29 septembrie 2006 s-a încheiat între părţile litigante contractul de leasing financiar nr. 4193 pentru achiziţionarea unui autovehicul utilitar F.T.
Din înscrisurile existente la dosarul cauzei a rezultat că deşi intimata – reclamantă a achitat avansul şi patru rate de leasing nu putea folosi autovehiculul deoarece perioada de valabilitate a autorizaţiei de circulaţie provizorie a expirat la 18 decembrie 2006.
Instanţa de apel a reţinut că în raport de art. 32 din contractul de leasing nr. 4193 din 29 septembrie 2006, finanţatorul era proprietarul bunului în condiţiile stipulate în contractul de vânzare-cumpărare încheiat între acesta şi furnizor pe toată durata contractului de leasing menţionat, iar conform articolul 9 lit. e) din OUG nr. 51/1997 finanţatorul (în cauza de faţă apelanta-pârâtă) avea obligaţia de a „garanta locatarului/utilizatorului folosinţa liniştită a bunului, în condiţiile în care acesta a respectat clauzele contractuale"; faţă de textele de lege enunţate instanţa de apel a apreciat că pârâtă în calitate de finanţator şi proprietar de drept trebuia să facă demersuri în vederea înmatriculării autovehiculului în intervalul limitat stabilit de Autorizaţia de circulaţie provizorie nr. 01013466, emisă de M.A.I. care permitea circulaţia cu autovehiculul achiziţionat între 20 octombrie 2006 şi 18 decembrie 2006.
În contra celei din urmă hotărâri, pârâta a declarat recurs SC A. SRL pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând modificarea acesteia în sensul recalificării căii de atac în apel, în acord cu jurisprudenţa în materie.
La termenul de astăzi, Înalta Curte a invocat excepţia nulităţii cererii de recurs în raport de prevederile art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., potrivit cărora cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.
În asigurarea respectării principiului disponibilităţii şi pentru determinarea limitelor controlului judiciar, respectiv limitelor învestirii instanţei de recurs, enunţarea motivelor de recurs trebuie să fie urmată de dezvoltarea lor prin redarea textelor de lege ori principiilor de drept violate în apel şi de argumentarea analitică a criticilor formulate.
Prin urmare, dezvoltarea motivelor de nelegalitate a hotărârii recurate, presupune încadrarea lor într-unul din motivele limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ., iar pentru a conduce la casarea sau modificarea hotărârii, condiţia legală a dezvoltării motivelor implică determinarea greşelilor anume imputate instanţei de apel, o minimă argumentare a criticii în fapt şi în drept, precum şi indicarea probelor pe care se întemeiază.
În cauză, din examinarea criticilor formulate de recurentă se constată că acestea nu constituie motive de nelegalitate în sensul textului de lege evocat, acestea referindu-se numai sub aspectul netemeiniciei probelor, fără a fi motivate în drept.
Faţă de considerentele anterior expuse, Înalta Curte va face aplicarea sancţiunii prevăzute de art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. şi va declara nulă cererea de recurs formulată de pârâtă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nulitatea cererii de recurs formulată de pârâta C.E.L. I.F.N. SA Bucureşti împotriva deciziei nr. 513 din 26 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, conform art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 octombrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2575/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2579/2009. Comercial → |
|---|
