ICCJ. Decizia nr. 2623/2009. Comercial

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr. 2623/2009

Dosar nr. 3269/1/2009

Şedinţa publică din 28 octombrie 2009

Asupra cererii de revizuire de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Este de observat că în pricina de faţă Înalta Curte a fost învestită cu soluţionarea cererii de revizuire a deciziei nr. 3755 din 11 decembrie 2008, prin care instanţa de recurs a soluţionat o cale extraordinară de atac.

În paralel cu menţionata cerere de revizuire, aceeaşi parte care a formulat-o a promovat şi contestaţie în anularea aceleiaşi decizii dată în recurs.

Aşadar, revizuienta din pricina de faţă s-a constituit şi în contestatoare în dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 10819/1/2008, vizând în ambele situaţii aceeaşi soluţie pronunţată în recurs cu scopul imediat al anulării acesteia prin admiterea uneia dintre cele două căi abordate, revizuirea ori contestaţia în anulare.

Cum, la data de 5 mai 2009, deci, anterior soluţionării prezentei cereri de revizuire, Înalta Curte a admis contestaţia în anulare îndreptată împotriva aceleiaşi decizii atacată şi pe calea revizuirii de faţă, rezultă că justificarea interesului în prezenta pricină este îndepărtat datorită câştigului produs urmare rezultatului obţinut de către aceeaşi parte în contestaţia în anulare admisă.

Aşa fiind, faţă de cele de mai sus, Înalta Curte urmează să admită excepţia lipsei de interes şi, pe cale de consecinţă, să respingă cererea de revizuire formulată, ca lipsită de interes.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite excepţia lipsei de interes a revizuienţilor şi, în consecinţă, respinge cererea de revizuire a deciziei Secţiei comerciale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 3755 din 11 decembrie 2008, formulată de revizuienţii SC A.C. SA Braşov prin administrator judiciar I.D.I. SPRL, P.G. şi P.L.Z.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 octombrie 2009.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2623/2009. Comercial