ICCJ. Decizia nr. 2964/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALÄ.
Decizia nr. 2964/2009
 Dosar nr. 679/111/2006
Şedinţa publică de la 18 noiembrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 24 ianuarie 2006, reclamantul M.M.V. i-a chemat în judecată pe pârâţii J.B. şi SC R. SRL Oradea, solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună excluderea pârâtului din SC R. SRL, arătând în motivare că a înfiinţat cu pârâtul societatea comercială în baza încheierii nr. 1447 din 11 august 2004 a Tribunalului Bihor, având ca obiect principal de activitate transporturi rutiere de mărfuri.
Pentru buna desfăşurare a societăţii, l-a convocat pe pârât, în calitate de asociat-administrator de mai multe ori în anii 2004, 2005, 2006, pentru a supune analizei adunării generale a asociaţilor un raport cu privire la activitatea societăţii, bilanţul anual, precum şi programul de activitate şi cel de buget pe anul următor, însă pârâtul nu s-a prezentat niciodată.
S-a mai arătat că pârâtul este asociat unic şi administrator în cadrul SC S. SRL din Franţa, cu care societatea din România a încheiat diferite contracte care s-au derulat sau sunt în curs de derulare. Datorită neregulilor constatate în derularea contractelor, în urma verificărilor la Grefa Tribunalului de Comerţ din Perpignan, s-a constatat că societatea pârâtului din Franţa nu a avut, nu are nicio activitate şi este o firmă fantomă.
Acţiunea nu a fost motivată în drept.
Reclamantul a depus ulterior Precizare de acţiune, prin care a chemat în judecată şi SC SA. SRL Oradea, solicitând excluderea pârâtului J.B. atât din cadrul SC R. SRL, cât şi din SC S. SRL.
În drept, au fost invocate prevederile art. 217 lit. d) din Legea nr. 31/1990.
Prin sentinţa nr. 959/COM din 22 mai 2007, Tribunalul Bihor Oradea a respins acţiunea precizată formulată de reclamantul M.M.V. în contradictoriu cu pârâţii J.B., SC R. SRL şi SC S. Oradea, fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a avut în vedere actele dosarului, precum şi dispoziţiile legale aplicabile în cauză.
Prin Decizia nr. 9/C-A din 5 februarie 2008, Curtea de Apel Oradea, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamant împotriva sentinţei tribunalului, pe care a menţinut-o în totalitate.
L-a obligat pe apelant să-i plătească intimatului J.B. suma de 1500 RON cheltuieli de judecată în apel.
În motivarea acestei soluţii, instanţa de apel a reţinut, în considerente, că.
Prin acţiunea formulată în faţa primei instanţe, apelantul reclamant a solicitat instanţei excluderea intimatului pârât din cele două societăţi comerciale SC R. SRL şi SC S. SRL, unde amândoi îndeplinesc, atât calitatea de asociaţi, cât şi administratori, invocând fraudarea societăţilor de către administratorul pârât, cetăţean străin.
Motivele invocate în susţinerea acţiunii formulate de către reclamant, constând în inducerea sa în eroare la momentul la care a optat să-i cesioneze pârâtului părţi sociale din cele două societăţi şi neachitarea unei cantităţi de marfă livrate unei societăţi din Franţa, la care a fost asociat pârâtul, au fost în mod corect reţinute de prima instanţă drept motive neîntemeiate pentru existenţa actului de fraudă invocat prin prisma dispoziţiilor art. 222 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990 republicată, invocate drept temei al cererii de excludere.
Astfel, cum în mod judicios a reţinut prima instanţă, neachitarea de către o societate terţă a contravalorii mărfii livrate de către o altă societate, nu reprezintă în mod automat un act de fraudă săvârşit de pârâtul administrator, care deţinea şi la societatea debitoare părţi sociale, atâta vreme cât acest fapt nu a fost însoţit şi de dovedirea unui element voliţional intenţionat săvârşit de pârât care să permită calificarea faptului drept un act de înşelăciune, simpla neplată a creanţei nefiind suficientă, atâta vreme cât creditorul are la îndemână şi este îndreptăţit să exercite împotriva debitorului său mijloacele şi posibilităţile conferite de lege pentru recuperarea creanţei.
De asemenea, neînţelegerile dintre cei doi administratori, ori neparticiparea pârâtului intimat la conducerea societăţii, respectiv dezinteresul acestuia, nu constituie motive de excludere a acestuia, potrivit normelor legale, iar săvârşirea vreunei fraude prin aceste fapte, nu s-a dovedit a exista.
De altfel, atâta vreme cât neglijenţa, inabilitatea în afaceri, dezinteresul în afaceri nu sunt însoţite de probe din care să rezulte existenţa unui element voliţional care să permită calificarea lor ca fiind elemente frauduloase, acestea nu pot constitui de sine stătător fapte care se pot încadra în noţiunea de fraudă săvârşită de administrator în dauna societăţii.
În consecinţă, curtea de apel a reţinut că în mod judicios a apreciat prima instanţă, prin prisma probatoriul administrat şi a dispoziţiilor legale incidente, că acţiunea reclamantului este neîntemeiată, motivele de apel invocate fiind nefondate.
Împotriva deciziei curţii de apel a declarat recurs reclamantul M.M.V., întemeindu-se pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi solicitând admiterea recursului şi modificarea în totalitate a hotărârii atacate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată; în subsidiar, solicită casarea hotărârilor atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe.
În motivarea recursului său, reclamantul susţine că intimatul, în calitate de administrator, nu numai că nu s-a implicat deloc în conducerea societăţilor, dar prin acţiunile sale a săvârşit fraude în dauna lor.
Astfel, acesta, punând mai presus interesul societăţii sale, S.D. SRL, a încheiat cu SC S. SRL un contract, cu intenţia vădită de a o frauda pe aceasta din urmă, prin refuzul de a achita contravaloarea mărfii livrate.
Intimatul, conştient fiind de faptul că neachitarea sumei datorate urma să producă pagube însemnate SC S. SRL, a stăruit în atitudinea sa păgubitoare pentru societate.
Mai arată că deşi intimatul a prezentat instanţei înscrisuri care atestă faptul că s-au efectuat plăţi în favoarea SC S. SRL, acestea nu fac dovada că s-a achitat contravaloarea suporţilor de crăciun livraţi în luna decembrie 2004, - frauda săvârşită de către intimat fiind evidentă.
În fine, susţine că dacă se va aprecia că nu este dovedită în mod neechivoc frauda intimatului, s-ar impune a se avea în vedere faptul că prima instanţă a respins în mod nejustificat proba testimonială, cu care a încercat să dovedească în mod indubitabil acest aspect.
Recursul nu este fondat.
Din examinarea susţinerilor din recurs, în raport de actele dosarului, precum şi de hotărârile pronunţate în cauză, se constată următoarele:
Susţinerea recurentului-reclamant potrivit căreia intimatul-pârât ar fi refuzat achitarea contravalorii suporţilor de crăciun livraţi în luna decembrie 2004, cu intenţie vădită de fraudă, nu constituie în sine un motiv suficient de puternic pentru a atrage aplicabilitatea dispoziţiilor art. 222 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990, atât timp cât faptul invocat nu a fost însoţit de dovedirea elementului voliţional invocat.
Din analizele de debitare depuse de pârât la dosar rezultă că SC S.D. SRL a efectuat plăţi în favoarea SC S. SRL, în perioada martie-septembrie 2005, în valoare de 11.300 Euro, iar, pe de altă parte, pârâtul invocă împrejurarea că livrarea s-ar fi efectuat în cele din urmă către o altă firmă, deşi societatea din Franţa a plătit contravaloarea mărfii, astfel încât devine evident că între părţi există discuţii sub acest aspect, a căror clarificare excede însă obiectului litigiului de faţă.
Pentru ca dispoziţiile art. 222 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990 să poată deveni aplicabile în prezenta cauză, s-ar fi impus ca reclamantul să probeze frauda săvârşită de pârât, ori modul în care acesta s-a servit de semnătura socială sau de capitalul social în folosul său sau al altora, ceea ce în speţă nu s-a întâmplat, iar proba testimonială propusă de reclamant în mod corect a fost respinsă de instanţă ca neconcludentă cauzei, întrucât prin aceasta s-a intenţionat să se demonstreze neînţelegerile dintre asociaţi, or, aceasta nu constituie un motiv de excludere a asociatului din societatea cu răspundere limitată, atât timp cât cazurile de excludere a asociaţilor sunt prevăzute limitativ de art. 222 alin. (1) din Legea nr. 31/1990.
Potrivit aceloraşi prevederi nici neparticiparea intimatului-pârât la şedinţele AGA la care a fost convocat nu poate constitui în sine un motiv de excludere din societate.
În ce priveşte susţinerile reclamantului, în sensul că ar fi fost indus în eroare în momentul asocierii cu pârâtul în cadrul celor două societăţi din România, nu s-a probat că SC S.D. SRL nu are niciun fel de activitate, iar din înscrisurile depuse de pârât rezultă că acesta a cesionat părţile sale sociale din cadrul SC S.D. SRL, în baza contractului de cesiune de părţi sociale din 20 decembrie 2005, societatea menţinându-şi sediul pe raza Tribunalului Comerţului din Paris.
Pe de altă parte, se constată că, în acest sens, reclamantul a invocat o situaţie concomitentă cu momentul constituirii societăţilor, or, în accepţiunea dispoziţiilor art. 222 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990, faptele abuzive ale administratorului trebuie să fie săvârşite pe parcursul derulării activităţii societăţii, pentru ca aceste dispoziţii să poată deveni aplicabile.
În consecinţă, reţinându-se că reclamantul nu a formulat nicio critică întemeiată, care în condiţiile expres şi limitativ ale art. 304 C. proc. civ. să conducă la modificarea deciziei curţii de apel, aceasta va fi menţinută, ca fiind legală şi se va respinge recursul declarat de reclamantul M.M.V., ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul M.M.V. împotriva deciziei nr. 9/C-A din 5 februarie 2008 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 18 noiembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2913/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2968/2009. Comercial → |
|---|
