ICCJ. Decizia nr. 2965/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2965/2009
Dosar nr. 22173/3/2007
Şedinţa publică din 18 noiembrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Deliberând asupra recursului de faţă, din actele şi lucrările dosarului, constată că prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Buftea, în data de 18 iunie 2007, reclamanta SC S.C. SRL în contradictoriu cu parata SC P.I. SA a solicitat instanţei să pronunţe o hotărâre care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare, cu privire la bazinul piscicol Cozieni, având o suprafaţă de 18 ha luciu de apa şi5 m. zona de protecţie, situat în comuna Găneasa, jud. Ilfov, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 4537 din 14 septembrie 2007, Judecătoria Buftea a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, unde a fost înregistrată sub nr. 32314/3/2007.
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, în data de 15 iunie 2007, sub nr. 22173/3/2007, reclamanta SC P.I. SA în contradictoriu cu pârâta SC S. SA a solicitat instanţei să constate încetarea efectelor contractului de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare sub nr. 93 din 23 iunie 1999 pentru neachitarea în termen a ratelor de leasing.
În şedinţa publică din 21 noiembrie 2007 cele doua cauze au fost conexate, dispunându-se ataşarea dosarului nr. 32314/2007 la dosarul nr. 22173/2007.
Prin sentinţa comercială nr. 9872 din 26 septembrie 2008 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, în dosarul nr. 22173/3/2007, a fost respinsă acţiunea reclamantei SC P.I. SA, a fost admisă acţiunea conexa formulată de SC S.C. SRL şi s-a constatat intervenită între părţi vânzarea-cumpărarea bazinului piscicol Cozieni, situat în comuna Găneasa Jud. Ilfov, hotărârea ţinând loc de act autentic de vânzare-cumpărare; SC P.I. SA a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.943 lei.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut în esenţă că, întârzierea de către SC S.C. SRL la plata ratelor datorate nu poate constitui un argument al încetării efectelor contractului de leasing, întrucât părţile au prevăzut expres posibilitatea existenţei întârzierilor de plată prin consemnarea explicita a penalităţilor calculate. S-a apreciat însă că acţiunea conexă este întemeiată întrucât nu exista nici o culpa a SC S.C. SRL în derularea raporturilor comerciale între părţi.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel SC P.I. SA.
Prin Decizia nr. 229 din 30 aprilie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a fost admis apelul declarat de reclamanta pârâtă SC P.I. SA, schimbată în parte sentinţa apelată şi respinsă cererea conexă.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC S.C. SRL Bucureşti care a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
În esenţă, recurenta a susţinut că termenul de 5 ani se calculează de la data încheierii procesului verbal de predare primire, iar acesta nu a fost încheiat. A fost criticat şi faptul că instanţa nu a reţinut că SC P.I. nu emitea facturi.
Recurenta a mai criticat faptul că voinţa părţilor a fost ignorată de către instanţă, fiind încălcate dispoziţiile art. 977 – art. 983 C. civ.
Înalta Curte, analizând Decizia prin prisma criticilor formulate, va respinge recursul pentru următoarele considerente:
Curtea găseşte nefondat motivul de recurs invocat de recurentă şi prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., în condiţiile în care instanţa de apel s-a pronunţat în raport de probele administrate. În consecinţă, judecătorul care a cercetat fondul cauzei nu a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii şi nici nu a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia. Raporturile juridice dintre părţi au fost corect analizate, natura juridică a acestora nu a fost nici schimbată şi nici denaturată de instanţa de apel. În plus, critica nu se poate circumscrie motivului prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., şi nu rezultă din actele dosarului că instanţa şi-ar fi depăşit atribuţiile, dimpotrivă a soluţionat apelul în limitele investirii.
Astfel, Curtea de Apel a reţinut corect că între părţi s-a încheiat contractul de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare nr. 93 din 23 iunie 1999, având ca obiect exploatarea în sistem de leasing a folosinţei activului B.P. Cozieni, termenul utilizării activului în leasing imobiliar fiind de 5 ani, începând cu data semnării procesului verbal de predare primire a activului. În contract părţile au prevăzut în mod expres faptul că nu se poate prelungi durata acestuia peste termenul stipulat (art. 2), şi că, în cazul în care utilizatorul nu îşi executa obligaţia de plată a redevenţei doua luni consecutiv, locatorul are dreptul de a rezilia contractul cu daune interese, ce cuprind redevenţele scadente şi cuantumul valorii al celor care au rămas de plătit până la expirarea contractului (art. 8). Această ultimă situaţie, neplata redevenţelor la termenele fixate - a determinat locatorul SC P.I. SA să promoveze în anul 2002 o acţiune de reziliere a contractului, care însă a fost anulată la fond ca insuficient timbrată (prin sentinţa comercială nr. 12092 din 2 noiembrie 2004 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia comercială), apelul declarat împotriva acestei sentinţe a fost respins ca tardiv formulat (prin Decizia comercială nr. 616 din 23 septembrie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti), iar recursul declarat de reclamanta P.I. SA a fost respins, ca nefondat, prin Decizia comercială nr. 2336 din 22 iunie 2006 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. 16096/1/2005.
Astfel fiind, în mod eronat a reţinut prima instanţă că situaţia contractului încheiat între părţi „a fost tranşată irevocabil" prin Decizia Înaltei Curţi (nr. 2336 din 22 iunie 2006), câtă vreme litigiul a fost soluţionat în toate fazele procesuale doar pe excepţii, neantamând fondul cauzei.
Curtea găseşte nefondat şi motivul de recurs invocat de recurentă şi prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în condiţiile în care în cauza de faţă nu rezultă că instanţa de apel a recurs la încălcarea unor texte de lege aplicabile speţei sau că a aplicat greşit dispoziţii legale, interpretându-le prea extins sau prea restrâns ori cu totul eronat. De altfel, deşi recurenta indică textele ce ar cădea sub incidenţa motivului de recurs arătat, nu motivează în ce constă concret greşeala instanţei de apel în interpretarea sau aplicarea acestora. Recursul, nefiind o cale de atac devolutivă, pentru a conduce la casarea sau modificarea hotărârii, nu se poate limita la o simplă indicare formală a textelor, condiţia legală a dezvoltării implicând determinarea greşelilor anume imputate, o minimă argumentare a criticii în fapt şi în drept, precum şi indicarea probelor pe care se întemeiază. Recurenta circumscrie motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., critici de netemeinicie şi nu de nelegalitate, ceea ce nu este permis în prezenta cale de atac.
Astfel, Curtea de Apel a reţinut corect că prin contractul de leasing încheiat părţile au înlăturat în mod expres posibilitatea prelungirii acestuia, deci contractul înceta prin ajungerea la termen, 23 iunie 2004, astfel că nu putea înceta la cererea utilizatorului prin acţiune promovată la 3 ani după încetarea de drept.
Pentru aceleaşi raţiuni, însă, nu se putea considera ca utilizatorul şi-a îndeplinit obligaţiile de plata a redevenţelor în termen, câtă vreme în anul 2007 el încă mai achita parte din acestea (după cum se menţionează în concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză).
Instanţa de fond reţine din nou, în mod total eronat că plata cu mare întârziere a fost avută în vedere de părţi, prin menţionarea penalităţilor de întârziere, ignorând ca de esenţa contractului de leasing este tocmai împrejurare că neachitarea locaţiunii (redevenţei) până la termenul stipulat determina, în mod necesar încetare contractului.
Concluzionând, Curtea de Apel a constatat în mod corect că nu se putea reţine îndeplinirea de către intimată a prevederilor contractului, conform art. 969 C. civ., care să fi determinat soluţia pronunţată.
Pentru considerentele de fapt şi de drept reţinute mai sus, conform art. 312 C. proc. civ., se va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC S.C. SRL Bucureşti împotriva deciziei nr. 229 din 30 aprilie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC S.C. SRL Bucureşti împotriva deciziei nr. 229 din 30 aprilie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 18 noiembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2963/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2966/2009. Comercial → |
|---|
