ICCJ. Decizia nr. 3036/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3036/2009
Dosar nr. 3260/62/2007
Şedinţa publică din 24 noiembrie 2009
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 31 martie 2006 reclamanta A.V.A.S. a chemat în judecată pârâta SC G.O. SRL solicitând ca în baza sentinţei ce se va pronunţa să fie obligată la plata sumei de 1274,86 lei reprezentând penalităţi pentru nerespectarea obligaţiilor asumate prin clauzele 7.4, 7.11.6, 7.12.1 şi 7.13.8 din contractul de vânzare-cumpărare acţiuni nr. CBV 19 din 19 septembrie 2002.
Pârâta a formulat cerere reconvenţională prin care a solicitat să se dispună rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare acţiuni şi restabilirea situaţiei anterioare, cerere precizată ulterior în sensul obligării reclamantei la plata contravalorii pachetului de acţiuni şi completată în sensul că s-a solicitat şi constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni pentru fraudă la lege. Ulterior pârâta a renunţat la capătul de cerere privind rezoluţiunea contractului.
Tribunalul Bucureşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 1420 din 30 iunie 2008 a respins excepţia prematurităţii privind pretenţiile reclamantei A.V.A.S. întemeiate pe dispoziţiile art. 7.11.16 din contract şi excepţia prescripţiei dreptului la acţiune privitoare la pretenţiile reclamantei întemeiate pe dispoziţiile art. 7.13.8 din contract şi în consecinţă a respins pretenţiile reclamantei întemeiate pe acest articol ca prescrise.
A admis în parte cererea reclamantei obligând pârâta la plata sumei de 18.002 Euro echivalent în lei la data plăţii efective.
Totodată a respins cererea reconvenţională ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a avut în vedere clauzele contractului încheiat, dispoziţiile OG nr. 25/2002 şi Decretul nr. 167/1958 privind prescripţia extinctivă.
Împotriva acestei soluţii a promovat apel ambele părţi.
Criticile reclamantei fac referire la modul eronat în care s-a soluţionat excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune cu privire la penalităţile în cuantum de 1.274,86 lei calculate în conformitate cu dispoziţiile clauzei 7.13.8 din contract, aplicând normele de drept comun şi nu pe cele derogatorii care reglementează privatizarea.
Sunt invocate în acest sens, dispoziţiile art. 1 din HG nr. 489/2003 privind normele de aplicare a OG nr. 25/2002 în conformitate cu care contractele încheiate anterior, sau ulterior intrării în vigoare a ordonanţei sunt considerate ca aflate în perioada de derulare până când acestea încetează să mai producă efecte, înţelegându-se prin aceasta stingerea obligaţiilor şi valorificarea tuturor drepturilor izvorâte din respectivele contracte inclusiv până la rămânerea definitivă şi irevocabilă a unor hotărâri judecătoreşti cu privire la litigiile născute din neexecutarea parţială a contractelor.
Apelanta-reclamantă a mai făcut referire şi la dispoziţiile art.4 din OG nr. 25/2002 în temeiul cărora A.V.A.S. are obligaţia d ea urmări derularea şi modul de respectare a obligaţiilor contractuale asumate prin contractele privatizate.
Pârâta, prin criticile formulate susţine că instanţa în mod eronat a respins excepţia prematurităţii formulării pretenţiilor întemeiate pe clauza prevăzută la art. 7.4 din contract, conform căreia avea obligaţia să realizeze o cifră de afaceri din care 70% să fie realizată din obiectul principal de activitate. Din această formulare reiese că, perioada de raportare este cuprinsă între 19 septembrie 2002 şi 19 septembrie 2007 fiind lipsit de relevanţă respectarea procentului pe fiecare an.
Cu privire la excepţia prescripţiei dreptului la acţiune pentru suma de 3000 Euro izvorâtă din nerespectarea clauzei 7.11.6 apelanta susţine că această obligaţie trebuia îndeplinită până la data de 31 martie 2003. Ca urmare dreptul reclamantei la acţiune a luat naştere la data de 1 aprilie 2003 astfel că termenul de prescripţie s-a împlinit la data de 1 aprilie 2006.
De asemenea apelanta-pârâtă consideră că a reuşit săvârşirea fraudei la lege de către reclamantă, aceasta fiind sancţionată de către legiuitor cu nulitatea absolută.
Prin Decizia Curţii de Apel Braşov, secţia comercială, nr. 147 din 4 decembrie 2008 a respins apelurile ca nefondate.
În fundamentarea soluţiei pronunţate instanţa de control judiciar a arătat că dispoziţiile legale invocate de apelanta-reclamantă nu prezintă nicio relevanţă asupra datei la care începe să curgă termenul de prescripţie al acţiunilor izvorâte din nerespectarea obligaţiilor asumate prin contractele de privatizare. Aceste dispoziţii nu conţin nicio derogare de la dreptul comun cu privire la acest aspect.
În lipsa unor norme derogatorii, în mod corect prima instanţă a considerat că termenul de prescripţie începe să curgă, potrivit art. 7 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, de la data naşterii dreptului la acţiune.
Cu privire la apelul pârâtei, instanţa de apel a apreciat că sunt improprii criticile referitoare la modul de soluţionare a excepţiei prematurităţii.
S-a precizat că motivul pentru care instanţa a respins această excepţie nu este analiza detaliată a obligaţiei d ea efectua investiţia pe ani, ci faptul că această excepţie a fost invocată ulterior datei de 19 septembrie 2007, dată până la care pârâta era obligată să realizeze cifra de afaceri stipulată.
Cu privire la excepţia dreptului la acţiune pentru pretenţiile izvorând din clauza 7.11.6 se reţine că şi în situaţia în care data împlinirii termenului de prescripţie este cea calculată de apelantă respectiv 1 aprilie 2006, acţiunea este introdusă în termen, fiind trimisă prin poştă la data de 31 martie 2006.
S-a mai reţinut că folosirea de manopere dolosive pentru inducerea în eroare a unei persoane în vederea determinării acesteia să încheie un contract constituie un caz de viciere a consimţământului, prin dol, ceea ce atrage nulitatea relativă a contractului şi nu nulitatea absolută aşa cum pretinde apelanta.
Reclamanta a declarat recurs împotriva sentinţei instanţei de apel criticile făcând referire la modul de interpretare a dispoziţiilor OG nr. 25/2002 faţă de excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune cu privire la penalităţile în cuantum de 1.274,86 lei calculate în conformitate cu dispoziţiile clauzei 7.13.8.
Potrivit OG nr. 25/2002 A.V.A.S., are nu numai dreptul, dar şi obligaţia de a urmări derularea şi modul de respectare a obligaţiilor contractuale asumate prin contractele de privatizare şi de a aplica sancţiunile considerate necesare.
Criticile pârâtei-recurente au făcut referire la modul de interpretare a incidenţei dreptului material la acţiune privind plata sumei de 3000 Euro aferentă clauzei 7.11.6.
S-a considerat că acţiunea înregistrată în data de 4 aprilie 2006, este ulterioară împlinirii termenului de prescripţie general, motiv pentru care instanţa era obligată să constate că dreptul material la acţiune era prescris.
Cu privire la motivele invocate şi probele administrate în susţinerea cererii reconvenţionale recurenta-pârâtă apreciază că instanţa de apel a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii.
S-a arătat că dosarul de prezentare întocmit de către A.V.A.S. în vederea scoaterii la licitaţie a vânzării pachetului de acţiuni din cadrul SC A.W.E. H.D. SA cuprinde informaţii false care au făcut o prezentare neconformă cu realitatea, solicitând să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare.
În continuare, se prezintă aspecte privind bunurile menţionate în dosarul de prezentare întocmit de reclamantă.
Recursurile sunt nefondate.
Cu privire la excepţia prescripţiei dreptului la acţiune a pretenţiilor izvorâte din nerespectarea clauzei 7.11.6 din contractul de privatizare se reţine că potrivit articolului amintit, obligaţia efectuării investiţiei de 20.000 Euro făcută până la data de 31 martie 2003 dreptul la acţiune al reclamantei-recurente născându-se cel mai devreme la data de 1 aprilie 2006, termenul de prescripţie de 3 ani împlinindu-se la data de 7 aprilie 2006.
Or, aşa cum au reţinut instanţele anterioare acţiunea recurentei-reclamante a fost trimisă prin poştă la data de 31 martie 2006, astfel că justificat s-a procedat la respingerea acestei excepţii.
De reţinut este şi faptul că potrivit art. 7.11.7 din contractul de privatizare dovada realizării investiţiilor de mediu trebuie transmisă vânzătorului de către cumpărător în termen de cel mult 30 de zile de la data scadenţei, 31 martie 2006, adică până la 30 aprilie 2006 abia anterior acestui moment născându-se dreptul la acţiune al reclamantei astfel încât şi din această perspectivă acţiunea a fost formulată în cadrul termenului general de prescripţie.
În privinţa excepţiei dreptului la acţiune al reclamantei faţă de pretenţiile izvorâte din nerespectarea clauzei 7.13.8 din contract, justificat s-a reţinut că reclamanta a luat la cunoştinţă de data eliberării confirmării de plată a acţiunilor la data de 1 noiembrie 2002, în termen de 15 zile de la acest moment cumpărătorul fiind obligat să-i prezinte dovada înregistrării garanţiei reale mobiliare la Registrul Acţionarilor Societăţii dreptul la acţiune privind plata penalităţilor de 0,15% pe zi şi întârzierea născându-se la 17 noiembrie 2002, acţiunea fiind trimisă la instanţă, aşa cum s-a mai arătat la data de 31 martie 2006, cu depăşirea termenului de prescripţie de 3 ani, criticile privind admiterea excepţiei urmând a fi înlăturate.
Trimiterile recurentei-reclamante la dispoziţiile art. 1 alin. (2) din HG nr. 483/2003 şi art. 4 din OG nr. 25/2002 sunt lipsite de relevanţă cu atât mai mult cu cât contractul se supune dispoziţiilor Legii nr. 137/2002,se arată că „ cererilor privind executarea obligaţiilor prevăzute în contractele de vânzare-cumpărare de acţiuni ale societăţilor comerciale privatizate li se aplică termenul general de prescripţie".
Se va înlătura şi critica privind modul de realizare a notificării prevăzute de art. 7.11.10 din contract cu atât mai mult cu cât motivul pentru care s-a respins această excepţie nu este analiza defalcată a obligaţiei de a efectua investiţia pe ani, ci faptul că această excepţie a fost invocată ulterior datei de 19 septembrie 2007, dată până la care pârâta era obligată să realizeze cifra de afaceri stipulată.
Nu se pot reţine nici criticile privind respectarea art. 7.4, art. 7.11.6 şi art. 7.12.1 din contractul de privatizare faţă de valoarea investiţiei realizată pe perioada 30 septembrie 2002 – 30 septembrie 2003 şi 30 septembrie 2003 -30 septembrie 2004.
În adevăr, instanţele au procedat corect reţinând că în speţă nu este operantă frauda la lege, înlăturând susţinerea recurentei-pârâte în sensul că ar fi existat fraudă la lege datorită prezentării situaţiei juridice eronate a societăţii privatizate, prin nedepunerea diligentelor menţionate atât în contractul de privatizare cât şi în HG nr. 450/1999 aceasta nefăcând altceva decât să-şi invoce propria culpă.
Celelalte critici formulate de pârâta-recurentă nu pot fi examinate întrucât fac referire la aspecte de netemeinicie, ce ţin de caracterul devolutiv al apelului.
Având în vedere considerentele menţionate, văzând şi dispoziţiile art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanta A.V.A.S. Bucureşti şi de pârâta SC G.O. SRL Braşov împotriva deciziei 147/Ap. din 4 decembrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 noiembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3035/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3046/2009. Comercial → |
|---|
