ICCJ. Decizia nr. 3046/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3046/2009
Dosar nr. 7923/105/2006
Şedinţa publică din 24 noiembrie 200.
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 26 iulie 2009 expertul judiciar C.M. a solicitat completarea dispozitivului sentinţei nr. 87 din 14 ianuarie 2008 în sensul de a obliga părţile la plata suplimentului de onorariu încuviinţat de instanţă prin încheierile de şedinţă din data de 28 noiembrie 2007 şi 12 decembrie 2007.
În motivarea cererii s-a arătat că a fost depus un efort deosebit pentru identificarea şi măsurarea unor lucrări atât de variate, multe dintre ele ascunse sau greu accesibile, pentru care nu există proiecte sau documente de recepţie.
Prin sentinţa nr. 45 din 28 ianuarie 2009 Tribunalul Prahova a respins ca neîntemeiată cererea privind completarea dispozitivului sentinţei nr. 87 din 14 ianuarie 2008.
Pentru a pronunţa această sentinţă Tribunalul a reţinut că în temeiul dispoziţiilor art. 2812 alin. (3) C. proc. civ. dacă prin hotărârea dată, instanţa a omis să se pronunţe asupra cererilor martorilor, experţilor, traducătorilor, interpreţilor sau apărătorilor cu privire la drepturile lor, se poate cere completarea hotărârii în acelaşi termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs.
S-a observat că cererea a fost formulată cu mult peste termenul legal prevăzut mai sus, la aproape un an de la momentul pronunţării hotărârii a cărei completare se solicită. Pe de altă parte, este real că prin încheierea de şedinţă din data de 28 noiembrie 2007 s-a dispus majorarea onorariului stabilit pentru expert, însă completarea lucrării de expertiză pentru care s-a solicitat suplimentarea onorariului nu s-a mai efectuat în cauză, instanţa pronunţând hotărârea în considerarea celorlalte probatorii administrate.
Împotriva sentinţei pronunţată de Tribunalul Prahova a declarat apel reclamanta – C.M., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând schimbarea în tot a acesteia şi pe fond admiterea cererii aşa cum a fost formulată.
Prin Decizia nr. 50 din 3 aprilie 2009 Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, a respins ca nefondat apelul şi a obligat apelanta C.M. să plătească intimatei D.J.T. suma de 300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a hotărî astfel instanţa a reţinut că pentru a fi aplicabile dispoziţiile art. 2811 alin. (3) C. proc. civ. este necesar a se dovedi existenţa unei cereri depusă de cei enumeraţi în text şi asupra căreia instanţa a omis a se pronunţa. În cauză din verificarea actelor dosarului expertul C.M. a depus în faţa instanţei de fond o cerere prin care solicita plata unei majorări de onorariu. O asemenea cerere a fost formulată în cursul soluţionării cauzei, instanţa dispunând prin încheierea din data de 28 noiembrie 2007, majorarea onorariului la suma de 2500 lei urmând ca fiecare parte să mai achite câte 1000 de lei, pentru ca prin încheierea din data de 7 ianuarie 2008 să revină asupra măsurii dispusă. S-a considerat că nu este întemeiată cererea depusă de expertul cauzei cu privire la completarea dispozitivului sentinţei, întrucât aşa cum a reţinut instanţa de fond a fost făcută cu mult peste termenul prevăzut de textul art. 2811 alin. (3) C. proc. civ., sentinţa fiind pronunţată la data de 14 ianuarie 2008, cererea fiind depusă la data de 19 ianuarie 2009.
S-a mai reţinut că apelanta nu poate invoca necomunicarea sentinţei a cărei completare a dispozitivului o solicita, deoarece instanţa nu era obligată să facă acest lucru, potrivit art. 261 alin. (3) C. proc. civ., comunicarea se face numai către părţi. Cum apelanta nu a fost parte în proces, comunicarea către aceasta nu era obligatorie. Din verificarea actelor existente la dosarul de fond, s-a reţinut că diferenţa de onorariu de 2000 lei a fost depusă de către pârâtă (chiar dacă instanţa a revenit asupra hotărârii de majorare), dovada fiind depusă la fila 172 dosar fond, ceea ce face ca cererea în acest sens să fie nefondată.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs C.M. solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei în sensul admiterii cererii aşa cum a fost formulată şi anularea obligaţiei de plată a sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.
În dezvoltarea în fapt a recursului s-a susţinut, în esenţă, că după verificarea situaţiei pe teren, a constatat că se cere identificarea, măsurarea şi evaluarea conform tarifelor legale a unui număr mare de lucrări de întreţinere, reparaţii şi investiţii efectuate asupra unui complex; că a solicitat instanţei modificarea sumei stabilită drept onorariu; că după aprobarea noii sume, instanţa nu a aplicat art. 1551 alin. (1) C. proc. civ., insistând pentru efectuarea lucrării sub ameninţarea unei amenzi discutabile în raport cu prevederile art. 1081 alin. (1) şi (2) C. proc. civ.; că a fost obligată să depună lucrarea, după care instanţa a dispus anularea majorării fără motivare temeinică; că este ilegală aplicarea art. 274 C. proc. civ., având în vedere că acelaşi cod prevede la art. 2813 alin. (2) că părţile nu pot fi obligate la plata de cheltuielilor legate de îndreptarea sau completarea hotărârii, iar art. 296 C. proc. civ. precizează că apelantului nu i se poate crea în propria cale de atac o situaţie mai grea decât aceea din hotărârea atacată; că în raport de cheltuielile reale, cantitatea şi calitatea prestaţiilor, onorariul de 300 lei aprobat avocatului sugerează comparaţia cu cei 500 de lei acordaţi pentru expertiză.
Recurenta a depus precizări arătând că nu mai susţine primul motiv de recurs întrucât suplimentul de onorariu dispus iniţial a fost achitat şi că cererea D.J.T. PRAHOVA, privind obligarea sa la 300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel trebuia respinsă, întrucât contravine prevederilor art. 2813 alin. (2) C. proc. civ. şi art. 296 C. proc. civ.
Recursul este fondat.
Articolul 2813 alin. (2) C. proc. civ. prevede că părţile nu pot fi obligate la plata cheltuielilor legate de îndreptarea, lămurirea sau completarea hotărârii.
În speţă se constată că Tribunalul Prahova a fost investit cu soluţionarea unei cereri privind completarea dispozitivului sentinţei nr. 87 din 14 ianuarie 2008 pronunţată de Tribunalul Prahova în contradictoriu cu D.J.T. PRAHOVA şi SC O. SRL Ploieşti.
Din textul de lege enunţat rezultă că, cheltuielile efectuate cu îndreptarea, lămurirea sau completarea hotărârii nu pot fi puse în sarcina părţilor.
În aceste condiţii instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 2813 alin. (1) C. proc. civ. când a obligat petenta la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel către D.J.T. , astfel că hotărârea este afectată de motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ. se va admite recursul declarat de recurenta C.M., se va modifica în parte Decizia în sensul că se va respinge cererea de obligare a apelantei C.M. la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 300 lei către intimată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de recurenta C.M. împotriva deciziei nr. 50 din 3 aprilie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în parte Decizia atacată în sensul că respinge cererea de obligare a apelantei C.M. la plata cheltuielilor de judecată către intimata-reclamantă D.J.T. PRAHOVA.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 noiembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3036/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3056/2009. Comercial → |
|---|
