ICCJ. Decizia nr. 3057/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3057/2009
Dosar nr. 5553/1/2009
Şedinţa publică din 24 noiembrie 2009
Asupra contestaţiei în anulare de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin contestaţia în anulare formulată la 26 iunie 2009 SC M. SRL a solicitat anularea deciziei nr. 2031 din 24 iunie 2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, în dosarul nr. 8340/3/2008 şi rejudecarea recursului în contradictoriu cu intimata SC C. SA.
În motivarea contestaţiei în anulare, a arătat că a formulat cererea de recurs în termen, urmând ca motivele să fie depuse separat după comunicarea deciziei instanţei de apel; că, comunicarea a fost făcută ilegală prin afişare încălcându-se art. 87.2 C. proc. civ. coroborat cu art. 91 C. proc. civ.; că neavând o dată certă a comunicării nu se pot socoti cele 15 zile şi nu se poate stabili tardivitatea motivelor de recurs; că a depus motivele în data de 19 ianuarie 2009; că citaţia pentru primul termen de judecată s-a făcut în data de 20 martie 2009 ocazie cu care motivele de recurs au fost transmise pârâtului, nefiind vătămat; că în mod eronat la primul termen de judecată instanţa a invocat excepţia tardivităţii depunerii motivelor de recurs, constatând nul recursul; că în raport de art. 60 alin. (4) din Legea nr. 31/1990 republicată prin OUG nr. 32/1997, depunerea motivelor de apel în materie comercială se poate face cu 2 zile înainte de prima zi de înfăţişare; că se impune admiterea cererii de recurs în baza art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. şi în temeiul acestor dispoziţii, admiterea cererii de constatare a aplicării ilegale de către pârât a prevederilor H.C.G.M.B. nr. 215/2006, nr. 248/2006, nr. 32/2007, admiterea cererii de anulare a facturilor fiscale emise de pârât în baza H.C.G.M.B. şi pe cale de consecinţă obligarea pârâtului la restituirea „garanţiei de solvabilitate" de 1100 RON şi obligarea la cheltuieli de judecată.
În drept şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 317 alin. (2) şi art. 318 C. proc. civ.
La data de 19 octombrie 2009 contestatorul a depus note scrise şi acte susţinând în esenţă că instanţa de recurs prin nejudecarea recursului pe fond a omis să analizeze din punct de vedere legal fraudarea Legii nr. 550/2002, a Normelor de aplicare a Legii nr. 550/2002 şi a H.C.G.M.B. nr. 271/2002, precum şi fraudarea de către pârât a H.C.G.M.B. nr. 215/2006, nr. 248/2006, nr. 32/2007.
Analizând Decizia atacată prin prisma susţinerilor invocate de contestatoare, Înalta Curte constată că este nefondată contestaţia în anulare.
Astfel, prin Decizia nr. 2031 din 24 iunie 2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a admis excepţia tardivităţii motivării recursului şi s-a constatat nul recursul declarat de reclamanta SC M. SRL Bucureşti împotriva deciziei comerciale nr. 510 din 6 noiembrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, reţinându-se în considerente că, reclamantei i-a fost comunicată Decizia curţii de apel, la data de 2 decembrie 2008, legal prin afişare.
Constatând că recursul reclamantei nu a fost motivat în termen şi că nu sunt motive de ordine publică ce ar urma să fie puse în discuţia părţilor, instanţa a constatat că recursul declarat este nul, potrivit art. 306 C. proc. civ..
Art. 318 C. proc. civ. prevede că se poate formula contestaţie în anulare împotriva unei hotărâri a instanţei de recurs atunci când soluţia dată a fost consecinţa unei greşeli materiale.
Arătând că o hotărâre dată în recurs poate fi retractată dacă a fost rezultatul unei greşeli materiale, textul se referă la erori materiale evidente în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, pentru verificarea cărora nu este necesară o reexaminare a fondului, o reapreciere a probelor sau a modului în care instanţa de recurs a înţeles să interpreteze textele de lege incidente.
În cauză instanţa de recurs a avut cunoştinţă de existenţa şi conţinutul actului procedural - procesul-verbal de îndeplinire a comunicării deciziei curţii de apel şi a făcut asupra lui o apreciere şi o interpretare a textelor de lege incidente, astfel că nu mai poate fi vorba de o greşeală materială în sensul art. 318 C. proc. civ., ci eventual de o greşeală de judecată. Legea nu a urmărit să deschidă părţilor calea recursului la recurs, care să fie soluţionat de către aceeaşi instanţă.
Legat de dispoziţiile art. 317 alin. (2) C. proc. civ.se reţine faptul că nu se poate utiliza contestaţia în anulare de contestator, al cărui recurs a fost constatat nul, faţă de dispoziţiile art. 306 C. proc. civ., deoarece s-ar deschide astfel posibilitatea acestei părţi, vinovate de a nu fi respectat dispoziţiile legale privitoare la respectarea termenului de motivare a recursului, să îşi realizeze dreptul, încălcând interdicţia instituită de art. 317 alin. (1) C. proc. civ.
Aşadar, şi din perspectiva dispoziţiilor art. 317 alin. (2) C. proc. civ., contestaţia în anulare nu poate fi primită.
În cauză nu sunt incidente nici dispoziţiile art. 60 alin. (4) din Legea nr. 31/1990 republicată nefiind în situaţia prevăzută de acest text de lege.
Aşa fiind Înalta Curte urmează a respinge contestaţia în anulare ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondată contestaţia în anulare formulată de contestatoarea SC M. SRL Bucureşti împotriva deciziei nr. 2031 din 24 iunie 2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 noiembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3056/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3069/2009. Comercial → |
|---|
