ICCJ. Decizia nr. 3351/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3351/2009
Dosar nr. 1180/1/2009
Şedinţa publică din 11 decembrie 2009
Asupra contestaţiei în anulare de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
I. Prin cererea înregistrată, la data de 10 februarie 2009, pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub nr. 1180/1/2009, SC B. SRL Ploieşti a formulat în contradictoriu cu intimata SC M.H.S. SRL Bucureşti, contestaţie în anulare împotriva deciziei nr. 136 pronunţată la data de 22 ianuarie 2009 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. 1018/2/2008, prin care a fost finalizat litigiul arbitral derulat între cele două părţi.
Contestatoarea şi-a întemeiat contestaţia în anulare promovată pe dispoziţiile art. 318 alin. (1) C. proc. civ., susţinând că Decizia contestată, pronunţată de Înalta Curte ca instanţă de recurs, este rezultatul unei greşeli materiale evidente în sensul că din eroare instanţa de recurs a analizat şi o decizie a unei instanţe de apel, decizie inexistentă în litigiul dintre părţi.
Sub acelaşi motiv, contestatoarea arată că instanţa de recurs şi-a fundamentat Decizia adoptată, de admitere a recursului, pe un act tradus inexact din limba germană, act care emană de la societate, fapt ce a putut crea interpretări, fără fundament real, în ce priveşte presupusa culpă a societăţii în executarea contractului dedus judecăţii.
Sub un al doilea motiv, contestatoarea susţine că instanţa de recurs nu a cercetat şi motivul de modificare invocat de recurenta SC M.H.S. SRL, autoarea recursului, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., potrivit cu care hotărârea instanţei de fond ar fi fost nemotivată.
Totodată, contestatoarea arată că instanţa de recurs, evocând fondul nu a pus în dezbaterea părţilor necesitatea completării probatoriilor, judecând cauza exclusiv pe baza probelor existente la dosar ceea ce constituie, în opinia sa, o încălcare a principiului contradictorialităţii care guvernează procesul civil şi al dreptului său la apărare.
II. Înalta Curte, verificând îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a căii extraordinare de atac, de retractare, promovate de contestatoare, constată următoarele:
1. Litigiul dintre părţi îşi are originea în cererea arbitrală formulată de SC B. SRL în calitate de reclamantă împotriva pârâtei SC M.H.S. SRL Bucureşti, având ca obiect obligarea pârâtei la plata sumei de 150.000 euro datorată cu titlu de preţ în baza contractului de antrepriză nr. 116/2006 încheiat de cele două părţi.
Tribunalul arbitral investit din cadrul Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României, prin sentinţa arbitrală nr. 276 din 14 decembrie 2007, a admis acţiunea arbitrală şi a obligat pârâta la plata sumei de 150.000 euro cu titlu de preţ şi 6.000 euro dobânzi.
Acţiunea în anulare formulată de pârâtă împotriva sentinţei arbitrale a fost respinsă, ca nefondată, de Curtea de Apel Bucureşti prin sentinţa nr. 60 din 18 aprilie 2008.
Împotriva sentinţei nr. 60 a Curţii de Apel Bucureşti a declarat recurs pârâta SC M.H.S. SRL întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi art. 3041 C. proc. civ., susţinând, în esenţă, că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, fiind încălcate totodată principiul disponibilităţii şi al contradictorialităţii.
Prin Decizia nr. 136 pronunţată la data 22 ianuarie 2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul declarat de pârâtă, a modificat Decizia nr. 60/2008 a Curţii de Apel Bucureşti, în sensul admiterii acţiunii în anulare formulată de pârâta SC M.H.S. SRL, anulării sentinţei arbitrale nr. 276 din 14 decembrie 2007 şi evocând fondul, instanţa de recurs a respins acţiunea reclamantei, ca nefondată, stabilind că suma pretinsă de reclamantă nu este datorată întrucât prin adresa nr. 775 din 12 ianuarie 2007 aceasta şi-a recunoscut propria culpă de a nu fi respectat termenele intermediare statuate, că valoarea penalităţilor nu putea depăşi 8 % din valoarea contractului şi trebuia reţinută din factura finală.
2. Raportat la conţinutul deciziei atacate, Curtea constată că, ipoteza art. 318 C. proc. civ., pe care contestatoarea îşi întemeiază contestaţia în anulare, nu este îndeplinită.
Se impune a sublinia, prealabil analizei motivului invocat, că, exercitarea contestaţiei în anulare specială reglementată de dispoziţiile art. 318 C. proc. civ., se poate face numai pentru motivele expres şi limitativ prevăzute de textul de lege, motive nesusceptibile de extrapolare şi aceasta datorită caracterului de excepţie al acestei căi de atac, de retractare, materiale se tinde la remedierea încălcării anumitor norme de procedură sau greşeli, din cauza unor inadvertenţe de ordin formal.
În sensul art. 318 C. proc. civ., noţiunea de greşală materială are în vedere greşeli cu caracter procedural, comise prin confundarea unor elemente sau date materiale importante.
Or, contestatorul invocă referirea în cuprinsul deciziei date în recurs la Decizia pronunţată de instanţa de apel, în loc de Curtea de Apel ceea ce evident nu se încadrează în noţiunea de greşeală materială de natură să conducă la pronunţarea unei hotărâri greşite.
Cât priveşte cea de-a doua greşeală materială invocată respectiv inexactitatea traducerii din limba germană a adresei nr. 775 din 12 ianuarie 2007 emisă de un angajat al societăţii, Curtea constată că, în realitate contestatoarea, potrivit propriilor argumente, pune în discuţie modul în care instanţa de recurs a reţinut relevanţa înscrisului în stabilirea situaţiei de fapt, cu alte cuvinte o chestiune legată de aprecierea probelor administrate, care excede noţiunii de greşeală materială în sensul art. 318 C. proc. civ.
Referitor la motivul contestaţiei în anulare întemeiat pe dispoziţiile art. 318 teza II C. proc. civ., vizând nepronunţarea asupra unui motiv de recurs, Curtea constată sub un prim aspect că acest motiv nu poate fi invocat decât de recurentul din cererea de recurs, or, contestatara în recurs a avut calitatea de intimată şi prin urmare nu poate pune în discuţie o eventuală omisiune de examinare a motivelor formulate de cealaltă parte.
Sub un al doilea aspect, motivul îşi găseşte aplicarea numai în ipoteza în care recursul a fost respins sau admis numai în parte, potrivit textului de lege nu şi în situaţia modificării în totalitate a deciziei atacate, ca urmare a admiterii recursului, deoarece numai în varianta respingerii recursului sau admiterii în parte, neexaminarea vreunui motiv de recurs ar putea conduce la reformarea soluţiei pronunţate cu încălcarea dispoziţiilor procedurale incidente.
În sfârşit, susţinerea contestatoarei potrivit căreia instanţa de recurs, evocând fondul, nu a pus în discuţia părţilor necesitatea completării probatoriilor, nu poate fi încadrată în motivul reglementat de art. 318 C. proc. civ., pentru a conduce la retractarea hotărârii, nefiind vorba de o eroare cu privire la aspectele formale ale judecăţii, ci de judecata însăşi în cauză.
Aşa fiind, Înalta Curte, constatând că, nu sunt îndeplinite cerinţe prevăzute de art. 318 alin. (2) C. proc. civ., va respinge prezenta contestaţie în anulare ca nefondată.
Cererea intimatei privind obligarea contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de apărarea sa în această cale de atac, va fi respinsă, ca nedovedită, constatându-se că intimata nu a depus acte justificative în original sau semnate pentru conformitate în dovedirea pretenţiilor sale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondată, cererea de contestaţia în anulare formulată de contestatoarea SC B. SRL Ploieşti împotriva deciziei comerciale nr. 136 din 22 ianuarie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială.
Respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, ca nedovedită, formulată de intimata SC M.H.S. SRL Bucureşti.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 decembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3350/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3353/2009. Comercial → |
|---|
