ICCJ. Decizia nr. 3350/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.3350/2009
Dosar nr. 4992/1/2009
Şedinţa publică din 11 decembrie2009
Deliberând asupra recursului de faţă, din actele şi lucrările dosarului constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată formulată, la data de 13 noiembrie 2003, reclamanta SC V. SA a chemat în judecată pe pârâta SC A. SRL pentru a fi obligată la plata sumei de 4.154.526.007 lei (ROL) reprezentând 1.312.212.610 lei contravaloare locaţie datorată, 1.618.216.143 ROL penalităţi aferente locaţiei neachitate şi 1.224.097.254 ROL datorii achitate de SC V. SA, proprietara activului în contul locatarului SC A. SRL, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, în anul 1993, părţile au încheiat un contract de locaţie de gestiune nr. 2731 din 23 iunie 1993 prin care i-a închiriat pârâtei locaţia gestiunii „Complexul V.B.", activ aflat în proprietatea SC V. SA La data de 01 ianuarie 1996 din SC V. SA s-a divizat SC B. SA care a preluat în patrimoniul său vilele ce au făcut obiectul contractului de locaţie de gestiune, inclusiv contractul de locaţie de gestiune nr. 2731/1993, al cărui unic administrator a fost semnatarul contractului, până în anul 2001. În perioada 1996 - 2000 părţile au încheiat mai multe acte adiţionale la contractul de locaţie de gestiune, însă din anul 2000 pârâta nu a mai plătit chiria pentru activ decât anumite sume, mai mici decât cele datorate. În anul 2002, reclamanta a hotărât ca SC B. SA să fuzioneze prin absorbţie cu SC V. SA, situaţie în care Complexul V.B. a revenit în patrimoniul SC V. SA semnatara contractului de locaţie de gestiune, prilej cu care reclamanta a achitat toate datoriile acumulate de SC B. către terţi.
S-a luat act la termenul de judecată din 15 martie 2005 că reclamanta a făcut dovada schimbării denumirii din SC V. SA în SC T.H.R. SA Eforie Nord.
Prin sentinţa civilă nr. 2179/ COM din 25 aprilie 2006, Tribunalul Constanţa, secţia comercială, s-a admis în parte acţiunea reclamantei şi a obligat pârâta la plata sumei de 1.060.402.549 lei reprezentând contravaloare locaţie neachitată în perioada 1 ianuarie 2000 – 31 decembrie 2002 şi 2.378.339.312 lei reprezentând penalităţi de întârziere pentru aceeaşi perioadă şi la plata sumei de 74.690.260 lei reprezentând cheltuieli de judecată. Prin aceeaşi sentinţă a fost respins capătul de cerere referitor la obligarea pârâtei privind suma achitată de reclamantă în contul pârâtei, ca locaţie
Pentru a pronunţa astfel, tribunalul a reţinut că părţile au încheiat contractul de locaţiune de gestiune nr. 2371 din 23 iunie 1993 potrivit căruia reclamanta în calitate de locator s-a obligat să predea pârâtei gestiunea, Complex V.B., amplasat în staţiunea turistică V., iar pârâta, în calitate de locatar, s-a obligat să achite contravaloarea preţului taxei de locaţie şi cheltuielile de susţinere a activităţii, la termenele stabilite prin contract. Prin acelaşi contract părţile au prevăzut penalităţi în cazul neachitării preţului stabilit la scadenţă.
Pârâta nu şi-a îndeplinit obligaţiile de plată asumate prin contractul de gestiune, situaţie în care aceasta a fost obligată la plata debitului datorat şi a penalităţilor aferente pentru perioada 1 ianuarie 2000 – 31 octombrie 2002.
Împotriva acestei sentinţe pârâta a declarat apel criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Prin Decizia civilă nr. 26/ COM din 11 februarie 2008 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, s-a admis apelul şi a fost schimbată, în parte, sentinţa atacată în sensul că a fost obligată pârâta la plata sumei de 778.184.885 lei Rol (77.819 lei Ron) reprezentând contravaloare locaţie în perioada 1 ianuarie 2000 – 31 decembrie 2002; au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.
Împotriva acestei decizii, pârâta SC A. SRL. a declarat recurs, care a fost respins prin Decizia civilă nr. 3604 din 2 decembrie 2008, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială.
Pentru a pronunţa astfel, instanţa de recurs a reţinut că pârâta nu şi-a îndeplinit obligaţia de a plăti contravaloarea locaţiei de gestiune calculată conform art. 9 alin. (2) din contract şi că părţile au prevăzut răspunderea beneficiarei locaţiei sub forma penalităţilor de întârziere, situaţie în care în mod corect instanţa de apel a obligat pârâta la plata sumei de 778.184.885 ROL (77.819 RON) reprezentând contravaloarea locaţiei pentru perioada 1 ianuarie 2000 – 31 decembrie 2002, stabilită prin raportul de expertiză efectuat în apel, menţinând celelalte dispoziţii cu privire la penalităţile de întârziere acordate şi la cheltuielile de judecată. În ceea ce priveşte critica recurentei vizând obligarea greşită la TVA-ul aferent, instanţa supremă a respins-o întrucât aceasta a fost formulată pentru prima dată în recurs, fapt pentru care nu poate fi analizată în recurs „omisso medio".
La data de 22 aprilie 2008, pârâta SC A. SRL Constanţa a formulat o cerere de îndreptare a deciziei nr. 26/ COM din 11 februarie 2008 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, în temeiul art. 2811 cu referire la art. 2812 C. proc. civ., în sensul că, instanţa de apel, în mod eronat, a considerat suma de 77.819 lei neachitată (suma locaţiei pentru perioada 01 ianuarie 2000-31 decembrie 2002), întrucât această sumă a fost achitată integral, situaţie în care nu datorează penalităţile de întârziere şi cheltuielile de judecată; a mai solicitat completarea hotărârii judecătoreşti în sensul precizării sumei care reprezintă TVA-ul din suma pretins datorată, pe care pârâta consideră că nu o datorează.
Prin Decizia nr. 92/ COM din 22 mai 2008 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, s-a respins cererea de lămurire/completare a deciziei nr. 26/ COM din 11 februarie 2008 a Curţii de Apel Constanţa formulată de pârâta SC A. SRL Constanţa, în temeiul art. 2811 cu referire la art. 2812 C. proc. civ.
Pentru a pronunţa această decizie, Curtea de apel a apreciat, în esenţă, că prin cererea formulată de pârâtă se urmăreşte modificarea dispozitivului hotărârii, fapt neprevăzut de legiuitor pentru hotărârile împotriva cărora pot fi exercitate de părţi în căile de atac, iar pârâta a înţeles a aborda calea de atac a recursului.
Ulterior acestei din urmă decizii, pârâta a formulat, la data de 28 ianuarie 2009, o cerere de lămurire a înţelesului dispozitivului din Decizia nr. 26/ COM din 11 februarie 2008 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal.
În motivarea acestei cererii, pârâta a solicitat lămurirea înţelesului din dispozitivul deciziei invocate în sensul de a se preciza distinct în considerentele hotărârilor nr. 26/ COM din 11 februarie 2008 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal şi nr. hotărârii nr. 92/ COM din 22 mai 2008 a aceleiaşi instanţe, cuantumul locaţiei şi cuantumul penalităţilor de întârziere, întrucât există inadvertenţă între considerentele hotărârii şi dispozitivul decizie nr. 26/ COM din 11 februarie 2008 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal.
Prin încheierea de şedinţă din camera de consiliu de la 18 martie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, s-a respins cererea de lămurire a dispozitivului deciziei nr. 26/ COM din 11 februarie 2008 Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a pronunţa această încheiere, Curtea de apel a constatat că sumele solicitate de pârâta au fost clar explicate în considerentele deciziei, astfel pârâta datorează un debit, preţul locaţiei de gestiune, în sumă de 77.819 lei şi 237.904 lei penalităţi de întârziere; în ceea ce priveşte penalităţile, curtea de apel a avut în vedere cuantumul stabilit de prima instanţă, deoarece cel stabilit în apel prin expertiza efectuată în cauză era cu mult mai mare, suma de 704.786 lei, ceea ce i-ar fi creat o situaţie mai grea în propria cale de atac.
La data de 28 ianuarie 2009, pârâtă SC A. SRL a declarat recurs împotriva încheierii din camera de consiliu de la 18 martie 2009 pronunţată de Curteade Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. 3387/36/2006 pârâtă SC A. SRL.
În motivarea recursului pârâta arată că nu rezultă dacă suma de 778.184.885 ROL (77819 lei RON) reprezentând contravaloarea locaţiei este însumată în contravaloarea penalităţilor de întârziere. Ori, în considerentele hotărârii pronunţată în apel această sumă reprezintă numai cuantumul locaţiei cu penalităţile de întârziere pentru perioada 2000 - 2002, iar în dispozitivul deciziei este trecută suma cu titlu de preţ al locaţiei.
În aceste condiţii recurenta susţine că există o inadvertenţă între considerentele hotărârii şi dispozitivul acesteia, fiind neclare sumele datorate, în raport de soluţia dată în apel, care se referă numai la suma datorată cu titlu de preţ al locaţiei. În continuare recurenta susţine critici pe fondul cauzei, cu referire la cuantumul sumelor stabilite prin cele două expertize efectuate în fond şi apel.
Mai arată pârâta, într-o descriere amplă, că a formulat obiecţiuni privind sumele stabilite de expertizele efectuate în cauză, deoarece în considerentele deciziei se referă la preţul locaţiei şi penalităţile de întârziere, iar în dispozitivul deciziei este trecut doar cuantumul preţului locaţiei.
Distinct recurenta critică încheierea şi sub aspectul cheltuielilor de judecată care trebuie lămurite în temeiul aceluiaşi text de lege invocat, în sensul de a fi exonerată de la plata acestora.
Invocă ca temei al recursului dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., cu referire la art. 2811 alin. (1) C. proc. civ.
Recursul este nefondat, conform considerentelor ce se vor expune în continuare:
Criticile formulate de recurentă în temeiul motivului de nelegalitate înscris la pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., cu referire la lămurirea dispozitivului deciziei invocate nu se circumscriu acestui text de lege evocat, întrucât lămurirea despre care face vorbire recurenta se referă fără nici un fel de dubiu la fondul cauzei.
Or, în sensul art. 2811 alin. (1) C. proc. civ., în cazul în care sunt necesare lămuriri, cu privire la „înţelesul, întinderea dispozitivului hotărârii sau acesta cuprinde dispoziţii potrivnice ce nu pot fi aduse la îndeplinire", se procedează la „lămurirea hotărârii".
Prin lămurirea hotărârii nu poate fi modificat dispozitivul, ci se clarifică, se interpretează doar măsurile dispuse de instanţă prin hotărârea a cărei lămurire se doreşte. Această procedură a fost pusă la dispoziţia părţii interesate atunci când, din culpa instanţei, dispozitivul hotărârii nu este suficient de clar, ceea ce poate genera dificultăţi la executare.
Rezultă că instanţa de judecată poate dispune lămurirea unei hotărârii când aceasta nu cuprinde suficiente date care să permită executarea ei, părţile având alegerea folosirii procedurii reglementată de textul de lege enunţat sau pe calea unei contestaţii la executare.
Din examinarea criticilor formulate de recurentă, Înalta Curte constată că acestea se referă la greşeli de judecată care nu pot fi îndreptate pe calea acestei proceduri, ori neconcordanţa dintre considerentele şi dispozitivul deciziei pretinsă de recurentă nu poate fi invocată decât pe calea unui recurs, iar nu prin intermediul procedurii reglementate de textul de lege enunţat mai sus.
Pe de altă parte, pârâta a invocat pe calea recursului criticile vizând neconcordanţa despre care face vorbire, astfel că problema aceasta a fost tranşată cu autoritate de lucru judecat, prin Decizia pronunţată în recurs, la data de 2 decembrie 2008, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială; reţinându-se în considerente că pârâta nu şi-a îndeplinit obligaţia contravalorii locaţiei de gestiune calculată conform art. 9 alin. (2) din contractul părţilor situaţie pentru care părţile au prevăzut răspunderea beneficiarei locaţiei sub forma penalităţilor de întârziere, iar instanţa a aplicat corect dispoziţiile art. 969, 1073 C. civ., art. 46 C. com., art. 1066 C. civ., când a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 778.184.885 lei reprezentând contravaloare locaţie pentru perioada 1 ianuarie 2000 - 31 decembrie 2002 stabilită de expertiză în apel, menţinându-se celelalte dispoziţii cu privire la penalităţile de întârziere şi la cheltuielile de judecată.
Faţă de considerentele expuse anterior, Înalta Curte constată că susţinerile recurentei nu se circumscriu motivului de nelegalitate evocat de recurentă, motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează să respingă recursul pârâtei ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC A. SRL CONSTANŢA împotriva încheierii din 18 martie 2009 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, de contencios administrativ.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 decembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3344/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3351/2009. Comercial → |
|---|
