ICCJ. Decizia nr. 3357/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3357/2009
Dosar nr. 2567/105/200.
Şedinţa publică din 11 decembrie 2009
Deliberând asupra recursului de faţă, din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele :
Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Prahova sub nr. 2567/105/2008, reclamanta CASA DE CULTURA A SINDICATELOR PLOIEŞTI în contradictoriu cu pârâta SC S. SRL a solicitat evacuarea pârâtei din imobilul - incinta Casei de cultură, proprietatea reclamantei, situat în Municipiul Ploieşti, judeţul Prahova, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii reclamanta a arătat că a încheiat cu SC B.C.I.B.E. SRL contractul de închiriere din 1 noiembrie 2002, prin care, în calitate de proprietar a închiriat pârâtei spaţiul situat în Ploieşti, judeţul Prahova, în suprafaţă totală de 758 mp, compus din 4 încăperi, dependinţe şi un grup sanitar, pe o perioadă de 2 ani, iar prin actul adiţional din 1 noiembrie 2004 părţile au convenit prelungirea termenului de închiriere până la 1 noiembrie 2007 când reclamanta a solicitat prelungirea de drept a contractului, pe 3 ani, începând cu data de 1 noiembrie 2004.
Prin actul adiţional la contract părţile au prelungit contractul de închiriere pe o perioadă de 3 ani, începând cu data de 1 noiembrie 2004, iar ulterior la data de 15 mai 2005 s-a încheiat contractul de cesiune, potrivit căruia locatarul a cesionat către pârâta SC S. SRL toate drepturile şi obligaţiile izvorâte din contract, care s-a prelungit prin act adiţional până la data de 1 noiembrie 2007 urmând a fi preluate începând cu data de 1 iunie 2005.
Ca urmare a încetării dreptului de locaţiune la data de 01 noiembrie 2007, reclamanta a propus pârâtei o ofertă de închiriere a spaţiului din litigiu, ulterior părţile au purtat o corespondenţă în acest sens pârâta comunicând reclamantei cu adresele nr. 449 din 13 septembrie 2007 şi 455 din 17 septembrie 2007 punctul său de vedere, la rândul său, pârâta a comunicat reclamantei condiţiile în care va încheia un nou contract pe 10 ani, fără a se prezenta la negocieri, situaţie în care reclamanta a organizat o nouă licitaţie pentru închirierea spaţiului, licitaţie la care a participat şi pârâta, alături de SC I.I. SRL Bucureşti şi SC N.D. SRL în urma ofertelor a fost declarată câştigătoare SC I.I. SRL.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei motivat de faptul că a introdus cererea de chemare în judecată în nume propriu dintr-un imobil care nu-i aparţine şi asupra căruia nu are niciun drept de administrare, deoarece imobilul este în patrimoniul statului; patrimoniul caselor de cultură al sindicatelor din România este o asociaţie non-profit de utilitate publică, conform HGR. nr. 1646 din 07 octombrie 2004.
Pârâta a formulat şi cerere reconvenţională în contradictoriu cu reclamanta şi pârâţii A.N.C.C.S.R. şi Consiliul Local al Municipiului Ploieşti. Pârâta a formulat precizări la cererea reconvenţională potrivit cărora a solicitat să se aibă în vedere dispoziţiile Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia solicitând să se constate existenţa dreptului de folosinţă al societăţii pentru spaţiul ce face obiectul contractului de închiriere.
Prin sentinţa civilă nr. 1236 din 23 decembrie 2008 Tribunalul Prahova, secţia comercială de contencios administrativ, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei invocată de pârâtă prin întâmpinare şi a admis acţiunea reclamantei dispunând evacuarea pârâtei din imobilul incinta Casei de Cultură, situat în Ploieşti, judeţul Prahova. Prin aceeaşi sentinţă a fost respinsă cererea reconvenţională formulată de pârâta S.C. S. S.R.L. în contradictoriu cu reclamanta şi pârâţii A.N.C.C.S.R. şi Consiliul Local al Municipiului Ploieşti şi a fost obligată aceasta la 20,3 lei cheltuieli de judecată către reclamanta.
S-a reţinut, în esenţă, că iniţial Consiliul de administraţie al reclamantei în urma ofertelor depuse, a declarat câştigătoare pe SC I.I. SRL, urmând ca spaţiul să fie închiriat acesteia, începând cu data de 1 noiembrie 2007 şi în urma contestaţiilor formulate s-a hotărât selectarea unei selecţii de oferte şi urmare deschiderii ofertelor a fost declarată câştigătoare SC N.D. SRL şi în aceste condiţii pârâta nemai deţinând, un titlu care să justifice detenţia imobilului din litigiu.
Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, invocată de pârâta S.C. S. S.R.L. prima instanţă a reţinut că pârâta a încheiat cu reclamanta cu acordul A.N.C.C.S.R., contractul de închiriere pentru imobilul în litigiu, având astfel un drept de administrare al imobilului, iar potrivit art. 1411 şi art. 1413 C. civ., avea posibilitatea de a solicita evacuarea pârâtei, când termenul de închiriere a expirat.
Împotriva sentinţei a declarat apel pârâta SC S. SRL, criticând hotărârea pentru nelegalitate şi netemeinicie, arătând că în mod greşit prima instanţă a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a intimatei reclamante, considerând că pârâta a încheiat cu reclamanta cu acordul A.N.C.C.S.R., contractul de închiriere pentru imobilul situat în incinta Casei de Cultură, întrucât intimata reclamantă nu avea mandatul expres emis de administratorul spaţiului pentru promovarea unei astfel de acţiuni, deşi din probatoriile administrate în cauză a rezultat că dreptul de administrare al Casei de Cultură a Sindicatelor, aparţine A.N.C.C.S.R.
Pe fond, a susţinut criticile formulate în cererea reconvenţională şi în întâmpinare, solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinţei şi respingerea acţiunii principale privind evacuarea şi admiterea în tot a cererii reconvenţionale formulată de apelantă.
La termenul de judecată din 6 mai 2009, apelanta-pârâtă S.C. S. S.R.L. a solicitat încuviinţarea probei cu acte în vederea stabilirii regimului juridic al imobilului, dacă acest imobil aparţine domeniului public sau privat al statului sau aparţine unui subiect de drept privat şi dacă imobilul figurează în evidenţele fiscale ca fiind proprietate publică ori privată a statului ori aparţine unei societăţi comerciale sau unei persoane fizice. Curtea a încuviinţat proba cu înscrisuri, iar Consiliul Local al Municipiului Ploieşti a comunicat prin adresa nr. 51434 din 20 mai 2009 că pentru imobilul din litigiu nu deţine acte de proprietate. Intimatul-pârât Consiliul Local al Municipiului Ploieşti a depus la dosar la termenul de judecată din 27 mai 2009 adresa nr. 1210/2008 întocmită de Primăria Municipiului Ploieşti din conţinutul căreia a rezultat că imobilul din litigiu nu aparţine patrimoniului privat al municipiului Ploieşti şi nu face parte din domeniul public al municipiului şi a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a sa, motivat de faptul că imobilul din litigiu nu aparţine domeniului public şi nici patrimoniului privat al municipiului Ploieşti.
Pârâta S.C. S. S.R.L. a solicitat respingerea excepţiei ca inadmisibilă, întrucât acest pârât nu a fost parte în proces.
Prin Decizia nr. 87 din 27 mai 2009 Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială, de contencios administrative şi fiscal, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale a pârâtului Consiliul Local al Municipiului Ploieşti şi a fost respins, ca nefondat apelul pârâtei SC S. SRL, cu 2.580 lei cheltuieli de judecată către intimata Casa de Cultură a Sindicatelor Ploieşti.
În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Consiliul Local al Municipiului Ploieşti a respins-o, cu motivarea că acest pârât a dobândit calitate de parte în proces, urmare a formulării cererii reconvenţionale de pârâta SC S. SRL figurând pe parcursul judecăţii cauzei la prima instanţă în această calitate, aşa încât trebuie să figureze în această calitate indiferent dacă imobilul din litigiu face sau nu parte din domeniul public, considerente în raport cu care a respins excepţia ca nefondată.
Pe fondul cauzei s-a reţinut, în esenţă, că legal şi temeinic tribunalul a dispus evacuarea pârâtei SC S. SRL din spaţiul din litigiu, precum şi capetele de cerere din cererea reconvenţională referitoare la constatarea dreptului de folosinţă al apelantei asupra spaţiului şi obligarea la respectarea contractului de închiriere încheiat la data de 01 noiembrie 2002, de către intimată şi ceilalţi intimaţi-pârâţi din cererea reconvenţională, atâta timp cât denunţarea contractului de închiriere de către locatorul contractului, respectiv reclamanta, dreptul de folosinţă nu mai subzistă, iar referitor la procedura obligatorie a licitaţiei publice în vederea atribuirii contractului de închiriere, respectiv a dreptului de folosinţă a imobilului, trebuia ca imobilul să aparţină domeniului public, şi, cum în cauză, acesta nu aparţine patrimoniului privat al municipiului Ploieşti, nu sunt incidente dispoziţiile art. 14 şi art. 15 din Legea nr. 213/1998.
În contra celei din urmă hotărâri pârâta SC S. SRL a declarat recurs criticând-o pentru nelegalitate reiterând aceleaşi critici, ca în apel, însă recurenta nu l-a timbrat conform dispoziţiilor legale în materie, situaţie în care Înalta Curte, din oficiu, invocă excepţia timbrării insuficiente a recursului şi rămâne în pronunţare pe această excepţie.
Conform art. 1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, acţiunile şi cererile introduse la instanţele judecătoreşti sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ, taxe datorate atât de persoanele fizice cât şi de persoanele juridice, care se plătesc anticipat, sau în mod excepţional până la termenul stabilit de instanţă.
Având în vedere criticile formulate în recurs, raportat la soluţia instanţei, Înalta Curte în conformitate cu art. 11 din Legea nr. 146/1997 şi art. 1 din OG nr. 32/1995 a stabilit în sarcina recurentei obligaţia de a achita o taxă judiciară de timbru în sumă de 4 lei în cont corect, punându-i în vedere recurentei, prezentă la termenul din 13 noiembrie 2009 prin avocat L.V.
Potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 şi normelor de aplicare a acestui act normativ, în cazul în care partea nu achită taxa judiciară de timbru, cererea părţii se anulează ca netimbrată.
Constatând că recurenta a achitat numai 0,50 lei timbru judiciar şi nu a depus 4 lei taxă judiciară de timbru, conformat obligaţiei legale de timbrare, Înalta Curte, urmează să dea eficienţă dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr.146/1997, republicată, urmează să aplice sancţiunea textului de lege precizat, în sensul anularea recursului pârâtei ca insuficient timbrat.
Întrucât intimate-reclamantă a solicitat cheltuieli de judecată, dovedite cu actul justificativ depus la dosarul cauzei la fila 23 dosar recurs, în temeiul art. 274 C. proc. civ., urmează ca recurenta să fie obligată la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1.000 lei către aceasta.
Aşa fiind.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Anulează, ca insuficient timbrat, recursul declarat de pârâta SC S. SRL Bucureşti împotriva deciziei nr. 87 din 27 mai 2009 a Curţii de apel Ploieşti, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal.
Obligă recurenta să plătească intimatei-reclamante Casa de Cultură a Sindicatelor Ploieşti suma de 1.000 lei cheltuieli de judecată.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 decembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3346/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3361/2009. Comercial → |
|---|
