ICCJ. Decizia nr. 3346/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3346/2009
Dosar nr. 8386/30/200.
Şedinţa publică din 11 decembrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 21 din 16 ianuarie 2009, Tribunalul Timiş, secţia comercială şi de contencios administrativ, a respins excepţiile inadmisibilităţii cererii şi autorităţii de lucru judecat ca neîntemeiate şi a admis în parte cererea reclamantei Primăria comunei Giroc, în contradictoriu cu pârâta SC S. SA Târgu Mureş, anulând actul adiţional nr. 4/2007 la contractul de lucrări nr. 1900 din 11 mai 2006.
Cererea în anularea facturii fiscale nr. 08863663 din 31 octombrie 2007 a fost respinsă.
Reclamanta a investit instanţa cu o acţiune în nulitatea absolută a actului adiţional nr. 4/2007 la contractul de lucrări nr. 1900 din 11 mai 2006, precum şi a facturii eliberată în temeiul acestuia nr. 08863663 din 31 octombrie 2008, invocând lipsa unui consimţământ valabil.
În considerentele sentinţei, prima instanţă a reţinut ca situaţie de fapt că, părţile au încheiat un contract de execuţie lucrări prin care pârâta s-a obligat să execute pentru reclamantă un obiectiv de investiţii, constând în „extindere reţele apă potabilă la localitatea Giroc, înfiinţare reţele apă potabilă localitatea Chişoda".
Că, la o dată imprecizată s-a întocmit actul adiţional nr. 4/2007 prin care reclamanta a agreat lucrările executate de către pârâtă, act semnat şi ştampilat exclusiv de către pârâtă care a emis la data de 31 ianuarie 2007 factura fiscală ce face obiectul judecăţii pentru suma de 205.562,25 lei.
De asemenea, instanţa a mai reţinut că pârâta a obţinut, în baza OG nr. 5/2001 – Ordonanţa nr. 303 din 23 mai 2008 şi, că cererea în anulare promovată de debitoare a fost respinsă prin sentinţa nr. 727/PI din 23 septembrie 2008.
Cu privire la excepţiile invocate de pârâtă s-a considerat că nu există niciun impediment pentru promovarea acţiunii unui înscris şi, respectiv că art. 11 din OG nr. 5/2001 prevede expres faptul că ordonanţa privind somaţia de plată nu are autoritate de lucru judecat cu privire la fondul raporturilor juridice dintre părţi.
Pe fondul cauzei instanţa a constatat că înscrisul a cărui nulitate se solicită nu întruneşte condiţiile de valabilitate ale unui act juridic lipsind consimţământul reclamantei exprimat în condiţiile art. 948 C. civ.
Cu privire la cererea în anularea facturii fiscale s-a considerat că nu poate fi primită, operaţiunea fiind la îndemâna exclusivă a părţilor, în condiţiile normelor contabile.
Prin Decizia nr. 60 din 26 martie 2009, Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială, a respins apelul pârâtei ca nefondat şi a dispus obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 3000 lei.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa apelului a reţinut că excepţia inadmisibilităţii şi cea a autorităţii de lucru judecat au fost soluţionate în mod corect.
S-a arătat că simpla trimitere a pârâtei la o serie de prevederi din codul de procedură civilă (art. 377, art. 372, art. 374 şi Capitolul XV) şi din OG nr. 5/2001 nu poate contura vreo concepţie de inadmisibilitate a prezentei acţiuni.
De asemenea, cu privire la excepţia autorităţii de lucru judecat s-a constatat că nu există îndeplinită cerinţa triplei identităţi de obiect, cauză şi părţi între acţiunea ce formează obiectul prezentei cauze şi hotărârile judecătoreşti pronunţate în procedura somaţiei de plată, lipsind identitatea de obiect.
S-au avut în vedere şi prevederile OG nr. 5/2001 care reglementează în mod expres că somaţia de plată nu constituie autoritate de lucru judecat cu privire la fondul raporturilor juridice dintre părţi.
Reanalizând condiţiile de valabilitate a raportat la prevederile art. 948 C. civ., instanţa apelului a ajuns la aceeaşi concluzie, aceea că lipseşte consimţământul reclamantei şi, în consecinţă, actul este nul.
Împotriva acestei decizii, pârâta SC S. SA a declarat recurs prin care a invocat motivele de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 8, 9 C. proc. civ., susţinând următoarele:
- În mod nelegal şi netemeinic au fost respinse excepţiile inadmisibilităţii cererii reclamantei şi cea a autorităţii de lucru judecat.
Recurenta susţine că demersul judiciar iniţiat de reclamantă este inadmisibil şi că nu poate fi întemeiat pe calea procesuală aleasă, fiind incidente în speţă atât condiţiile de inadmisibilitate de ordin subiectiv, precum şi cea a inadmisibilităţii de ordin obiectiv, (cererea venind în contradicţie cu art. 961, art. 948 şi art. 953 C. civ.), în speţă fiind incidente dispoziţiile art. 377, art. 372 şi art. 373 C. proc. civ., art. 10 alin. (2) din OG nr. 5/2001, precum şi dispoziţiile Capitolului XIV C. proc. civ.
De asemenea, recurenta consideră că nu se poate invoca în mod circumstanţial, pro causa, pretinsa nulitate absolută a unui act adiţional la contract care, între timp, şi-a produs efectele juridice astfel că, ambele instanţe au aplicat greşit dispoziţiile legale ce reglementează condiţiile de valabilitate ale actului adiţional.
- În funcţie de înscrisurile doveditoare, instanţele trebuiau să constate că actul adiţional nesemnat şi neparafat de reclamanta a fost însuşit fără rezerve de către aceasta prin atestarea şi recepţionarea fără obiecţiuni a lucrărilor executate.
Consideră că instanţa era datoare, în virtutea rolului activ statuat de art. 129 C. proc. civ. să ia în considerare hotărârile judecătoreşti anterioare şi prin imperative ale art. 942, art. 945, art. 947, art. 953, art. 958, art. 961, art. 977 şi art. 981-985 C. civ.
În fine, se arată că instanţele nu au făcut o legală şi temeinică interpretare a dispoziţiilor care reglementează interpretarea convenţiilor potrivit cu care ar fi putut să constate că actul adiţional a fost confirmat prin actele anterioare (contract), dar şi prin acte subsecvente.
- În soluţionarea temeinică şi legală a cauzei deduse judecăţii este incidentă excepţia autorităţii de lucru judecat, în considerarea hotărârilor judecătoreşti ce au fost pronunţate în mod irevocabil (somaţia de plată emisă de Tribunalul Timiş în dosarul nr. 3021/30/2008 şi confirmată prin sentinţa nr. 727/PI din 23 septembrie 2008 a Tribunalului Timiş prin care a fost respinsă acţiunea în anulare.
Prin întâmpinare, intimata a solicitat respingerea recursului ca nefundat şi menţinerea deciziei atacate ca legală.
Recursul este nefondat.
În esenţă, criticile recurentei vizează modul de soluţionare al celor două excepţii invocate reclamantă încă de la instanţa de fond, respectiv excepţia de inadmisibilitate a acţiunii în nulitatea actului adiţional la contractul părţilor şi excepţia autorităţii de lucru judecat.
Cu privire la soluţia dată excepţiei de inadmisibilitate a acţiunii în nulitate, instanţele anterioare au statuat în mod corect că pârâta nu a invocat şi nici nu există o reglementare care să se concretizeze într-un fine de neprimire a unei acţiuni în nulitatea absolută a unui act juridic.
De altfel, pârâta nu a concretizat temeiul juridic în baza căruia demersul juridic al reclamantei ar fi inadmisibil, ci s-a mulţumit doar să enumere mai multe dispoziţii ale Codului de procedură civilă ce vizează faza de executare silită, respectiv sesizarea organului de executare silită şi titlul executoriu (art. 372-374, art. 377), precum şi dispoziţiile cuprinse în capitolul XIV C. proc. civ. ce vizează soluţionarea litigiilor comerciale, făcând referire şi la art. 10 din OG nr. 5/2001.
Or, toate aceste dispoziţii, precum şi aspectele învederate în sensul că se află în posesia unui titlu executoriu obţinut în condiţiile OG nr. 5/2001 nu reprezintă un impediment în exercitarea dreptului la acţiune al reclamantei şi nu sunt de natură a contura inadmisibilitatea acţiunii în nulitatea absolută a actului adiţional la convenţia părţilor.
Nici criticile ce privesc modul de soluţionare a excepţiei autorităţii de lucru judecat nu pot fi primite, în condiţiile în care nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile triplei identităţi de obiect, cauză şi părţi între prezenta acţiune şi acţiunea anterioară soluţionată în procedura somaţiei de plată, lipsind identitatea de obiect.
Pe de altă parte, aşa cum corect au reţinut şi instanţele anterioare, OG nr. 5/2001 reglementează în mod expres că ordonanţa primind somaţia de plată nu are autoritate de lucru judecat cu privire la fondul raporturilor juridice dintre părţi.
Pentru considerentele expuse, urmează ca Înalta Curte să respingă ca nefondat recursul declarat de pârâtă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC S. SA Timişoara împotriva deciziei nr. 66 din 26 martie 2009 a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 decembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3341/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3357/2009. Comercial → |
|---|
