ICCJ. Decizia nr. 3336/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3336/2009
Dosar nr. 21779/3/200.
Şedinţa publică din 11 decembrie 2009
Deliberând asupra recursului de faţă, din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti la data de 16 martie 2007, sub nr. 3136/300/2007, reclamanta SC R.C. SRL a chemat în judecată pe pârâta SC A&C SRL, solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 50.000 Euro din care suma de 20.000 Euro reprezentând preţ pentru mobilierul distrus, iar suma de 30.000 Euro cu titlu de prejudiciu suferit de reclamantă pentru pagubele economice cauzate reclamantei ca urmare a încălcării unor interese comerciale ale acesteia, care îşi crease o piaţă de desfacere timp de 10 ani cât a desfăşurat activitatea în spaţiile închiriate sub diverse forme de către pârâtă, pierderea clientelei datorită faptei ilicite a pârâtei, deteriorarea imaginii societăţii, la care se adaugă şi cheltuielile de publicitate pe care reclamanta le-a suportat, precum şi pentru confecţionarea certificatelor de garanţie şi a bunurilor de consum, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii reclamanta a arătat că între cele două societăţi s-a încheiat un contract de asociere la data de 15 iulie 1997 prin care pârâta subînchiria spaţiile pe care de deţinea în magazinul Bucur Obor reclamantei, iar în anul 2005, societatea pârâtă a propus o altă formă contractuală de încheiere a unui contract de mandat comercial, astfel încât s-a încheiat contractul de mandat comercial nr. 01 din 01 iunie 2005, potrivit căruia pârâta s-a angajat să prelungească fără condiţii mandatul cu perioade de 1 an prin acte adiţionale, însă pârâta nu a respectat clauzele acestui contract decât în anul 2006, iar în anul 2007 reclamanta a fost somată să evacueze spaţiul comercial, calificându-şi acţiunea pe tărâmul raspunderii civile delictuale.
Pârâta a formulat întâmpinare şi cerere reconvenţională prin care a solicitat obligarea reclamantei la plata sumei de 5.141. lei reprezentând venitul cuvenit pârâtei aferent lunii decembrie 2006 conform contractului de mandat comercial, 6543,84 lei reprezentând penalităţi de întârziere calculate pentru plata cu întârziere a venitului cuvenit pârâtei conform aceluiaşi contract, 600 Euro echivalent în lei la cursul oficial la data plăţii reprezentând lipsa de folosinţă a depozitului care face obiectul contractului de prestări servicii de depozitare pentru perioada ianuarie-martie 2007, 200 Euro lunar, echivalent în lei la cursul oficial ia data plăţii, în continuare, începând cu luna aprilie 2007 până la eliberarea depozitului care face obiectul contractului de prestări servicii de depozitare, 1.190 lei lunar începând cu data de 05 ianuarie 2007, până la data ridicării mobilierului reclamantei folosit în cele patru puncte ale Complexului Bucur Obor, în temeiul contractului de mandat comercial, 992 lei reprezentând cheltuieli efectuate cu prezenta convocare la conciliere, cu cheltuieli de judecată.
Prin cererea reconvenţională a susţinut că sumele solicitate sunt datorate de reclamantă conform contractului de prestări servicii de depozitare nr. 02 din 29 mai 2004 şi contractului de mandat comercial nr. 01 din 1 iunie 2005, toate aceste sume reprezentând venitul cuvenit pârâtei conform clauzelor contractuale.
Prin sentinţa civilă nr. 4018 din 18 mai 2007 a fost admisă excepţia necompetenţei materiale şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia comercială, pe rolul acestei instanţe cauza fiind înregistrată la data de 12 iunie 2007, cu nr. 21779/3/2007.
Prin sentinţa comercială nr. 8173 din 4 iulie 2008 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a Vl-a comercială, a fost respinsă cererea principală formulată de redamanta-pârată SC R.C. SRL şi a fost admisă cererea reconvenţională astfel cum a fost precizată formulată de pârâta-reclamantă SC A&C SRL.
A fost obligată reclamanta-pârâtă la plata către pârâta-reclamantă SC A&C SRL a următoarelor sume: 5.141 lei venit decembrie 2006, 6.543,84 lei penalităţi de întârziere, 600 Euro (în lei la cursul B.N.R. din ziua plăţii) contravaloare lipsă de folosinţă ianuarie - martie 2007, 7.998,72 lei contravaloare chirie 01 aprilie 2007 - 31 martie 2008, 18.410,45 lei contravaloare chirie 5 ianuarie 2007 - 01 aprilie 2008, precum şi la plata sumei de 7.779 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Tribunalul a reţinut că reclamanta şi-a întemeiat cererea de chemare în judecată pe dispoziţiile art. 998-999 C. civ. şi că între părţi s-au desfăşurat relaţii contractuale, în sensul că pârâta SC A&C SRL subînchiria către SC R.C. SRL spaţii pe care le deţinea în magazinul Bucur Obor, relaţiile materializându-se în mai multe contracte: la data de 15 iulie 1997, părţile au încheiat un contract de asociere în participaţiune, având ca obiect realizarea de activităţi comune, respectiv comercializarea cu amănuntul a obiectelor din metale preţioase şi semipreţioase, cu pietre preţioase şi semipreţioase, ceasuri şi cosmetice de lux, pe o perioadă de 2 ani, cu posibilitatea de prelungire, dacă nici una dintre părţi nu îl denunţă cu 30 de zile înainte de expirarea termenului.
S-a mai reţinut că la data de 29 mai 2004, între părţi s-a încheiat contractul de prestări servicii depozitare nr. 02, prelungit prin act adiţional nr.1 până la data de 31 decembrie 2006, având ca obiect depozitarea unor bunuri aparţinând SC R.C. SRL, preţul fiind de 200 Euro/lună.
În cursul anului 2005 a fost încheiat contractul de mandat comercial nr. 1 din 01 iunie 2005, având ca obiect conducerea de către coordonatorul SC R.C. SRL în nume propriu, dar pe seama beneficiarului SC A&C SRL a patru puncte distincte ale activităţii ce urma a se desfăşura în spaţiul situat în magazinul Bucur Obor, pe care beneficiarul îl deţinea în temeiul contractului de asociere încheiat cu Bucur Obor. Contractul de mandat s-a încheiat pe o perioadă de 7 luni, începând cu data de 01 iunie 2005, durata contractului prelungindu-se prin acte adiţionale, lucru care s-a întâmplat pentru anul 2006, prin actul adiţional nr. 1 până la data de 31 decembrie 2006. Prin contract, părţile au stabilit ca rezilierea contractului înainte de termen se putea face, de partea interesată, prin notificare transmisă cu minim 60 de zile înainte de data solicitată, pe toată această perioadă obligaţiile contractuale desfăşurându-se conform contractului. La data de 25 octombrie 2006, SC A&C SRL a invitat reclamanta în vederea renegocierii contractului, lucru care nu s-a întâmplat, astfel că pârâta a considerat că mandatul comercial ajunge la termen la data de 31 decembrie 2006. Deşi prin adresa nr. 300/26 decembrie 2006, SC R.C. SRL a comunicat pârâtei că doreşte prelungirea contractului de mandat, la data de 28 decembrie 2006, SC A&C SRL a reiterat încetarea contractului prin ajungerea la termen.
În considerentele sentinţei tribunalul a apreciat că nu sunt întrunite condiţiile art. 98-999 C. iv., neexistând prejudiciu, reclamanta ridicându-şi bunurile şi mobilierul în luna martie 2008, neexistând fapta ilicită, contractul de mandat şi contractul de depozit încetând la data de 31 decembrie 2006 prin ajungere la termen şi nefiind demonstrată culpa autorului prejudiciului.
Cu privire la cererea reconvenţională, s-a arătat că, potrivit dispoziţiilor Capitolului III - Preţul - din contractul de mandat comercial nr. 1/2005, venitul ce urmează a fi predat beneficiarului de către coordonatorul SC R.C. SRL este convenit de părţi la echivalentul în lei a sumei de 1700 dolari SUA/lună fără T.V.A., valoarea urmând a fi facturată de beneficiar până în ultima zi lucrătoare a lunii în curs, iar plata efectivă se efectua până cel mai târziu în ziua de 5 ale lunii următoare pentru luna în curs. Factura fiind scadentă la 05 ianuarie 2007, iar reclamanta nedemonstrând achitarea ei, în temeiul art. 969 C. civ., tribunalul a apreciat justificat acest petit.
Referitor la suma de 6543,84 lei reprezentând penalităţi de întârziere aferente achitării cu întârziere a facturilor fiscale aferente venitului cuvenit pentru lunile septembrie 2005 - noiembrie 2006, tribunalul a constatat că, prin contractul de mandat, părţile au inserat o clauză penală, în condiţiile ar. 1066 C. civ. Ca urmare, instanţa a considerat că reclamanta trebuie obligată la plata penalităţilor de întârziere pentru neachitarea la scadenţă a facturilor fiscale.
S-a arătat că suma de 600 Euro reprezentând contravaloare lipsă de folosinţă pe perioada ianuarie-martie 2007 este solicitată în baza contractului de prestări servicii depozitare nr. 02/2004 modificat prin act adiţional, valabilitatea acestuia fiind stabilită de părţi până la data de 31 decembrie 2006, dată la care SC R.C. SRL era obligată să ridice bunurile. în temeiul art. 969, art. 1591 şi art. 593 C. civ., reţinând că, potrivit art. 1618 C. civ., deponentul este îndatorit în a întoarce depozitarului toate spezele făcute pentru păstrarea lucrului depozitat şi a-l dezdăuna de toate pierderile căşunate lui din cauza depozitului, tribunalul a obligat pe reclamantă la plata sumei de 600 Euro contravaloare lipsă de folosinţă.
Prin petitul 4 al cererii reconvenţionale s-a solicitat obligarea reclamantei la plata sumei de 7998,72 lei contravaloare chirie pentru perioada 01 aprilie 2007 - 31 martie 2008. Tribunalul a reţinut că potrivit procesului verbal încheiat, SC R.C. SRL a ridicat bunurile depozitate în baza contractului de depozit nr. 02/2004 ( ce a încetat prin ajungerea la termen la data de 31 decembrie 2006) în luna martie 2008, astfel că au fost admise şi aceste pretenţii.
În ce priveşte suma de 18410,45 lei solicitată prin precizarea la cererea reconvenţională cu titlu de chirie pentru perioada 05 ianuarie 2007 - 01 aprilie 2008, s-a menţionat că întrucât SC R.C. SRL nu şi-a ridicat mobilierul la data încetării contractului de mandat, SC A&C SRL a închiriat un depozit unde a depozitat mobilierul. Potrivit contractului de închiriere nr. 28 din 05 ianuarie 2007, chiria lunară era în cuantum de 1000 lei plus T.V.A. Din procesele verbale încheiate rezultă că reclamanta şi-a ridicat mobilierul în luna martie 2008 (protocolul nr. 428 din 31 martie 2008), astfel încât, tribunalul, reţinând modul de calcul, a obligat pe pârâtă, în condiţiile art. 998-999 C. civ., la plata sumei de 18410,45 lei.
Împotriva sentinţei comerciale nr. 8173 din 04 iulie 2008 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a declarat apel reclamantă SC R.C. SRL în motivarea apelului a invocat următoarele excepţii:
- Excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Bucureşti, secţia comercială, şi trimiterea cauzei spre rejudecare la Judecătoria Sector 2 Bucureşti, în argumentarea căreia a susţinut că litigiul este de natură civilă, cu o valoare de până la 5 miliarde lei, iar competenţa de soluţionare aparţine Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti;
- Excepţia prematurităţii formulării cererii reconvenţionale a SC A&C SRL, faţă de prevederile art. 7201 C. proc. civ. în acest sens a arătat că pârâta a fost invitată la conciliere, pentru când nu s-a prezentat;
- Excepţia inadmisibilităţii formulării cererii reconvenţionale ce are ca obiect o răspundere civilă contractuală în cadrul unei cereri de răspundere civilă delictuală. Pentru a nu se produce confuzie asupra materiilor juridice deduse judecăţii este legal a se face distincţie şi asupra obiectului celor două cereri care au materii total diferite, care stabilesc şi competenţa materială de judecare a speţei.
Cu privire la fondul litigiului, a arătat că, iniţial SC R.C. SRL funcţiona în incinta magazinului Bucur Obor în baza contractului de asociere în participatiune, încheiat cu SC A&C SRL, la data de 15 iulie 1997, cu posibilitatea de prelungire. La data de 01 iunie 2005, SC R.C. SRL a încheiat şi un contract de mandat comercial pentru desfăşurarea de activităţi comerciale în cadrul spaţiului situat în Bucureşti, Sector 2, în magazinul Bucur Obor, cu aceeaşi SC A&C SRL Notificările pentru rezilierea contractului de mandat puteau fi făcute numai în scris cu minim 60 de zile înainte de data solicitată, pe toată această perioadă obligaţiile contractuale decurgând potrivit actului încheiat. La data de 28 decembrie 2008, orele 16, adică înaintea 29 decembrie 2006 - 02 ianuarie 2007, s-a primit prima notificare scrisă nr. 29 prin care se pune în vedere ca la data de 31 decembrie 2006 orele 12 să se prezinte pentru a da socoteală pentru mandatul acordat şi să returneze furnizorilor mărfurile nevândute, deşi până la acea dată se purtaseră discuţii în vederea încheierii unui act adiţional de prelungire a contractului de mandat. Dovada bunei credinţe a SC R.C. SRL este că faptul că până la sfârşitul zilei de 31 decembrie 2006 a reuşit să emită decizii şi să inventarieze cele 4 gestiuni, să ridice mărfurile, urmând a fi restituite furnizorilor. SC A&C SRL, deşi a notificat prin adresa nr. 30/12/2006, data de 30 ianuarie 2007 pentru ridicarea mobilierului, a trecut imediat la dezafactarea şi demolarea activelor deţinute de SC R.C. SRL, producând pagube acesteia. Dovada că SC A&C SRL a dezafectat mobilierul o constituie şi protocolul nr. 428 din 31 martie 2008 din care reiese că s-au ridicat bucăţi de pal şi nu mobilierul societăţii.
Apelanta a mai arătat că, urmare a acţiunii unilaterale întreprinse de SC A&C SRL, apelanta a înregistrat începând cu data de 01 ianuarie 2007, pierderi lunare din beneficiul nerealizat în suma de 58.400 lei pe lună, aşa cum reiese din raportul expertului contabil P.I. depus la dosarul cauzei.
Instanţa nu a verificat dacă sumele solicitate de SC A&C SRL corespund prevederilor Legii nr. 82/1992 şi celor ale Codului fiscal, în sensul că singura factură emisă pentru societatea apelantă este cea aferentă contractului de mandat comercial pentru luna decembrie 2006. Restul sumelor sunt nelegale şi încalcă prevederile legii disciplinei contractuale potrivit cărora "totalul penalităţilor pentru întârziere în decontare, prevăzute la alin. (1) şi (2), nu poate depăşi cuantumul sumei asupra căreia sunt calculate, cu excepţia cazului în care prin contract s-a stipulat contrariul". în lipsa unei dispoziţii referitoare ia depăşirea cuantumului penalităţilor, instanţa nu putea acorda decât maxim 5141 lei şi nu 6543,84 lei penalizări aferente facturii din luna decembrie.
De asemenea, s-a susţinut că suma de 600 Euro reprezentând lipsa de folosinţă pentru perioada ianuarie - martie 2007 este nedatorată, deoarece contractul de depozitare nr. 2 din 29 mai 2004 încetase la data de 31 decembrie 2006, aşa cum reiese din actul adiţional nr. 1 încheiat la 29 mai 2005, iar societatea SC R.C. SRL nu mai avea nici un obiect depozitat în spaţiul al cărui contract expirase. S-a constatat că sumele soliictate au fost soluţionate corect de prima instanţă.
Prin Decizia nr. 619 din 17 decembrie 2008 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a respins apelul reclamantei cu 4760 lei cheltuieli de judecată.
Au fost respinse excepţiile invocate de apelantă ca motive de recurs cu motivarea, în esenţă, că tribunalul în mod legal şi temeinic le-a analizat.
În ceea ce priveşte fondul cauzei, instanţa de apel a apreciat că între părţi s-a încheiat un contract intitulat „contract de mandat comercial nr. 01 din 01 iunie 2005, dar care reprezintă, în esenţă, un contract de închiriere a spaţiului comercial menţionat în acesta, iar durata pentru care s-a încheiat contractul a fost de 7 luni, începând cu data de 1 iunie 2005, iar prin actul adiţional nr. 1 la contract s-a mai prelungit până la data de 31 decembrie 2006.
Aşa cum a reţinut şi prima instanţă, părţile nu s-au mai înţeles să prelungească în continuare contractul, situaţie în care devin incidente dispoziţiile art. 1436 C. civ., potrivit cărora „locaţiunea făcută pentru un timp determinat încetează de la sine cu trecerea termenului, fără să fie trebuinţă de o prealabilă înştiinţare", precum şi prevederile art. 1431 C. civ., care dispun că „locatarul trebuie să restituie lucrul în starea în care l-a primit".
În cauză, apelanta-reclamantă. SC R.C. SRL, în calitate de locatar; nu şi-a ridicat din spaţiul închiriat, la expirarea termenului locaţiunii, mobilierul aflat în acesta, deşi avea această obligaţie legală de a preda locatorului, adică intimatei-pârâte SC A&C SRL, spaţiul în starea în care l-a primit.
Fapta intimatei-pârâte de a elibera spaţiul cu privire la care expirase durata închirierii, prin demontarea mobilierului proprietatea apelantei-reclamante şi depozitarea lui în alt loc, la dispoziţia acesteia, nu constituie o faptă ilicită, având în vedere obligaţia impusă de lege SC R.C. SRL, în calitate de locatar.
Ca urmare, în mod întemeiat a considerat prima instanţă că nu sunt întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 998 -999 C. civ., neexistând fapta ilicită şi, implicit nici celelalte condiţii ale acestei răspunderi, fapt pentru care nu poate fi obligată nici la plata beneficiului nerealizat, în suma de 58.400 lei pe lună, invocat de apelantă.
Referitor la penalităţile solicitate prin cererea reconvenţională nu sunt aferente unei singure facturi, respectiv celei pe luna decembrie 2006, ci se referă la neplata la scadenţă a facturilor aferente perioadei septembrie 2005 - noiembrie 2006, care au fost achitate parţial cu întârziere, iar factura aferentă lunii decembrie nu era achitată la data formulării cererii reconvenţionale şi a fost înlăturată susţinerea apelantei-reclamante în sensul că penalităţile solicitate ar depăşi debitul, întrucât ele nu sunt calculate numai asupra debitului solicitat prin cerere reconvenţională, ci şi asupra celorlalte debite achitate cu întârziere.
S-a constatat că reclamanta datorează suma de 600 Euro solicitată de intimata-pârâtă cu titlu de lipsă de folosinţă a spaţiului obiect al contractului de depozit.
S-a mai constatat că, potrivit contractului de închiriere nr. 28 din 5 ianuarie 2007, obiectul acestuia constă în închirierea unui spaţiu pentru depozit, însă, din coroborarea clauzelor acestui contract cu adresa nr. 1 din 5 ianuarie 2007 emisă de SC A&C SRL, în care se solicită închirierea spaţiului în vederea depozitării mobilierului aparţinând SC R.C. SRL, mobilierul proprietatea apelantei-reclamante a fost depozitat în spaţiul obiect al contractului de închiriere nr. 28 din 5 ianuarie 2007.
În contra celei din urmă hotărâri reclamanta a declarat recurs reiterând aceleaşi motive de recurs, ca în apel, mai puţin excepţia necompetenţei materiale a tribunalului de judecată în fond a acţiunii reclamantei.
Recursul este netimbrat.
Conform art. 1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, acţiunile şi cererile introduse la instanţele judecătoreşti sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ, taxe datorate atât de persoanele fizice cât şi de persoanele juridice, care se plătesc anticipat, sau în mod excepţional până la termenul stabilit de instanţă.
Având în vedere criticile formulate în recurs, raportat la soluţia instanţei, Înalta Curte în conformitate cu art. 11 din Legea nr. 146/1997 şi art. 1 din OG nr. 32/1995 a stabilit în sarcina recurentei obligaţia de a achita o taxă judiciară de timbru în sumă de 1030 lei şi 5 lei timbru judiciar, fiind citată cu această menţiune (fila 24 dosar recurs).
Potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 şi normelor de aplicare a acestui act normativ, în cazul în care partea nu achită taxa judiciară de timbru, cererea părţii se anulează ca netimbrată.
Constatând că recursul nu a fost timbrat anticipat, că recurenta nu s-a conformat obligaţiei de timbrare potrivit menţiunii din citaţia pentru termenul din 11 decembrie 2009, când procedura a fost legal îndeplinită, iar în cauză nu operează scutirea legală de la plata taxei judiciare de timbru, Înalta Curte, urmează să dea eficienţă dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, respectiv celor ale art. 35 alin. (5) din Normele metodologice de aplicare a legii şi ale art. 9 din OG nr. 32/1995 şi să dispună anularea recursului reclamantei ca netimbrat.
Avocatul intimatei, prezent la acest termen, a solicitat obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 4.760 lei, în temeiul art. 274 C. proc. civ., pe care Înalta Curte urmează să le respingă întrucât una din condiţiile de acordare a cheltuielilor de judecată este şi aceea prin care partea care le cere trebuie să depună înscrisuri doveditoare.
Cum apărătorul intimatei nu a depus înscrisuri doveditoare Înalta Curte va respinge cererea formulată de avocatul intimatei de acordare a cheltuielilor de judecată ca nedovedită.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de reclamanta SC R.C. SRL BUCUREŞTI împotriva deciziei nr. 619 din 17 decembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Respinge, ca nedovedită , cererea de acordare a cheltuielilor de judecată solicitată de intimata-pârâtă SC A & C SRL BUCUREŞTI.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 decembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3333/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3341/2009. Comercial → |
|---|
