ICCJ. Decizia nr. 342/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 342/2009
Dosar nr. 1999/118/2006
Şedinţa publică din 6 februarie 2009
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Reclamanta SC R. SRL a solicitat în contradictoriu cu SC C.G.M.R. SA să se dispună pe cale judecătorească încetarea de către pârâtă a faptelor ilicite de concurenţă neloială constând în producerea, importul, distribuirea de tuburi de ambalaje super glue inscripţionate P. din gama produselor P. provenind din Argentina, obligarea acesteia să nu mai importe asemenea produse, respectiv să repare daunele morale pricinuite prin delictul civil. A mai solicitat reclamanta ca pârâta să fie obligată să publice hotărârea judecătorească, pe cheltuiala sa în trei ziare de largă circulaţie.
Tribunalul Constanţa – secţia comercială a respins ca neîntemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei C.M.A. SC C.G.M.R. SA şi ca nefondată acţiunea promovată de SC R. SRL Bucureşti. Pentru a pronunţa această sentinţă, Tribunalul a reţinut că pârâta a avut calitatea de agent în portul Constanţa al transportatorului C.M.A. SC C.G.M. SA din Marsilia pentru marfa expediată din portul chinez C.S., pentru firma iordaniană B.L.I.T.
A mai reţinut instanţa de fond că în portul Constanţa, marfa a fost trecută sub supraveghere şi reţinută pe motivul că bunurile erau susceptibile de încălcarea dreptului de proprietate intelectuală. După notificarea agentului transportator care a comunicat că nu are drept de dispoziţie, printr-o adresă din 18 iulie 2006 firma încărcătoare Z.X.G.C.L. a notificat celor interesaţi că este de acord cu distrugerea mărfii. În acest context în care reclamanta a invocat prevederile art. 4 lit. d) şi e), art. 5 lit. g) din Legea nr. 11/1991, pentru a susţine că pârâta a depozitat marfă purtând menţiuni false privind mărcile, originea şi caracteristicile mărfii cu scopul de a induce în eroare cumpărătorii, tribunalul a constatat că pârâta era doar agent de shiping astfel că nu-i poate fi imputat faptul că a înscris pe tuburile de adeziv date de identificare fără drept, singurele operaţii care-i reveneau acesteia fiind înscrise în contractul încheiat cu transportatorul francez.
În speţă, a mai reţinut prima instanţă, marfa a fost distrusă din ordinul emitentului conosamentului astfel că, nefiind pusă în circuit nu se poate reţine că s-a produs un prejudiciu prin saturarea pieţei cu un produs contrafăcut.
Sentinţa fondului a fost confirmată de Curtea de Apel Constanţa care prin Decizia nr. 44 Com din 13 martie 2008, a respins ca nefondat apelul reclamantei. Instanţa de apel a reconfirmat faptul că pârâta nu este producător, importator sau distribuitor al bunurilor transportate şi că nu sunt aplicabile prevederile art. 4 lit. d) şi e din Legea nr. 11/1991.
Împotriva deciziei pronunţată de instanţa de apel a declarat recurs, reclamanta SC R. SRL Bucureşti prin care a invocat motivele prevăzute de art. 304 pct. 3, 7, 8, 9 C. proc. civ. în temeiul cărora a solicitat admiterea recursului şi trimiterea cauzei instanţei civile competente sau admiterea recursului şi modificarea soluţiilor anterior pronunţate în sensul admiterii acţiunii.
În argumentarea motivului prevăzut de art. 304 alin. (3) C. proc. civ., recurenta a susţinut că în cauză s-a nesocotit art. 2 pct. 1 lit. e) C. proc. civ. şi apărările sale în legătură cu temeiul legal al acţiunii care vizează proprietatea intelectuală motivat de faptul că a promovat acţiunea în calitate de titular al mărcii înregistrate „Picătura" în condiţiile în care avea informaţii, confirmate apoi prin importul reţinut în vamă, din care rezulta că pe piaţă au ajuns produse contrafăcute care îi aduc prejudicii prin concurenţa neloială, că acest fapt a îndreptăţit-o să formuleze cerere de intervenţie la organele vamale sub nr. 34939 din 14 iunie 2006. A mai susţinut recurenta că Biroul Vamal Constanţa a dat curs cererii de intervenţie, urmare căreia i-a comunicat că au fost reţinute în vamă un număr de tuburi super glue provenind din China inscripţionate cu marca P. al cărui titular este, aşa încât fiind unic importator pentru România al adezivului super glue de la producătorul original (Argentina) a mai arătat recurenta, prin acţiunea promovată a înţeles să-şi apere dreptul de proprietate intelectuală. Recurenta a mai arătat că produsele sosite din China aveau inscripţionată denumirea SC R. SRL şi toate datele sale de identificare aşa încât a considerat că este îndreptăţită să-şi apere acest drept, în faţa instanţei competente în conformitate cu Legea nr. 344/2005, art. 1 pct. 2 din Convenţia de la Paris şi a Directivei Europene nr. 89/104/CEE.
Motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 alin. (7), (8), (9) C. proc. civ. au fost argumentate de recurentă în sensul că soluţia pronunţată de instanţa de apel nu i-a examinat toate faptele care au fost invocate în sprijinul acţiunii, că actul dedus judecăţii a fost schimbat printr-o interpretare greşită a înţelesului său şi că a fost aplicată greşit legea, pentru că instanţa a judecat cauza din cu totul alte puncte de vedere decât faptele referitoare la proprietatea intelectuală/industrială care în final au dus la concurenţa neloială.
Recursul este fondat.
Înalta Curte va lua în examinare motivul prevăzut de art. 304 alin. (3) C. proc. civ. potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate solicita atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea competenţei altei instanţe. Din perspectiva acestui motiv s-a pus în discuţie încălcarea art. 2 pct. e C. proc. civ. care stabileşte că procesele şi cererile în materie de creaţie intelectuală şi de proprietate industrială sunt de competenţa secţiilor specializate ale instanţei civile. Pentru a răspunde acestui motiv, se vor lua în examinare pretenţiile reclamantei care şi-a întemeiat acţiunea pe încălcarea dreptului asupra mărcii înregistrate sub denumirea P., urmare practicilor anticoncurenţiale cât şi pe calitatea sa de importator unic al produsului original super glue de la producătorul din Argentina. În faţa instanţei de fond (filele 52-53), recurenta reclamantă a precizat că faptele pe care le-a invocat sunt în legătură directă cu dreptul de proprietate intelectuală cu privire la o marcă înregistrată, că invocarea art. 4 din Legea nr. 11/1991 se referă la încălcarea acestui drept.
Rezultă, deci, că recurenta reclamantă a înţeles să pună în discuţie în faţa instanţei, protecţia proprietăţii asupra mărcii precum şi reprimarea concurenţei neloiale, analiza acestui drept de a cere înlăturarea faptelor de concurenţă fiind subsecventă solicitării de a i se proteja proprietatea asupra mărcii aşa încât respectând principiul disponibilităţii exprimat în faţa instanţelor anterioare şi apoi în recurs, calificarea acţiunii trebuia să ţină seama de intenţia exprimată de reclamantă în legătură cu dreptul protejat. În alţi termeni s-a invocat un drept care, îi conferă recurentei, protecţie teritorială asupra mărcii în calitatea sa de unic importator. În acelaşi sens, se va reţine că prin cererea sa reclamanta recurentă a pus în discuţie în principal protecţia dreptului de proprietate, circulaţia şi importul mărfii, iar legătura cu faptele de concurenţă neloială a fost invocată în calitatea sa de deţinător al mărcii înregistrate asupra căreia s-au săvârşit acte de concurenţă prin importul mărfii şi prin „copierea" drepturilor sale. În acest context se va reţine faptul că protecţia proprietăţii industriale are ca obiect printre altele şi mărcile de fabrică sau de comerţ, indicaţiile de provenienţă sau denumirile de origine cât şi faptul că această protecţie în măsura în care obiectul protecţiei se dovedeşte întemeiat presupune şi înlăturarea concurenţei neloiale.
În consecinţă, motivul de nelegalitate invocat este întemeiat, astfel că în temeiul art. 304 alin. (3) şi art. 312 C. proc. civ. se va admite recursul reţinându-se că soluţionarea cauzei era în căderea instanţei civile în conformitate cu art. 2 lit. e) C. proc. civ.
Faţă de această concluzie, celelalte critici întemeiate pe art. 304 alin. (7), (8), (9) C. proc. civ. fiind subsecvente primului motiv se va reţine că examinarea lor distinctă nu se mai impune.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta SC R. SRL Bucureşti împotriva deciziei civile nr. 44/ COM din 13 martie 2008, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal.
Casează Decizia recurată şi sentinţa civilă nr. 4700/ COM din 19 septembrie 2007 a Tribunalului Constanţa, secţia comercială, şi trimite spre competentă soluţionare la Tribunalului Constanţa, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 februarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 30/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 345/2009. Comercial → |
|---|
