ICCJ. Decizia nr. 433/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 433/2009
Dosar nr. 25419/3/2006
Şedinţa publică din 12 februarie 2009
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 2 februarie 2006 reclamanta S.C.M.R. SA Constanţa cheamă în judecată pe pârâta S.A.A.F. SA Bucureşti solicitând instanţei să oblige pe pârâtă la predarea cantităţii de 664,660 tone fier vechi.
Prin sentinţa civilă nr. 2841/COM din 18 mai 2006 Tribunalul Constanţa, secţia comercială, admite excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Constanţa invocată de pârâtă şi declină competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, reţinând incidenţa în cauză a art. 7.2 din contractul de vânzare-cumpărare încheiat de părţi raportat la art. 969 C. civ., părţile stabilind, prin voinţa lor comună, că este competentă să soluţioneze litigiile privind încheierea, interpretarea sau executarea contractului menţionat, ori în legătură cu acesta, instanţa judecătorească de la sediul vânzătorului, pârâta de faţă.
Prin sentinţa comercială nr. 7099 din 24 mai 2007 Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, respinge ca neîntemeiată acţiunea reclamantei, reţinând că, din interpretarea clauzelor art. 2 pct. 2.2, art. 2.1, art. 3 şi art. 4 din contractul de vânzare-cumpărare nr. C/135/118/R-C/2004, modificat prin actul adiţional încheiat la 30 martie 2005, în conformitate cu dispoziţiile art. 983 C. civ., rezultă că obiectul vânzării constă în 36 vagoane cu o greutate estimată de 770 tone şi cu un anume preţ estimat, ce se va determina prin cântărire, context în care rezultă că de fapt pârâta nu şi-a asumat expres obligaţia de a livra cantitatea de 770 tone fier vechi, că nu şi-a asumat obligaţia de a livra fier vechi în afara celor 36 vagoane, modul în care s-a calculat preţul şi faptul că reclamanta a plătit sau nu sume în plus, ori mai are încă de plătit neavând relevanţă faţă de obiectul cauzei, care constă în obligarea pârâtei de a-i livra reclamantei diferenţa de cantitate de fier vechi până la cantitatea totală de 770 tone.
Prin Decizia comercială nr. 495 din 26 octombrie 2007 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, respinge apelul reclamantei împotriva sentinţei primei instanţe, reţinând, în acest sens, că apelanta nu poate invoca faptul că nu a primit vagoanele de la pârâta intimată atât timp cât a semnat fiecare dintre procesele-verbale de predare-primire, chiar în situaţia în care la rubrica tara era menţiunea „indescifrabil", asumându-şi acest risc, şi a şi plătit contravaloarea mărfurilor livrate, dovedind, o dată în plus, că se află în posesia vagoanelor pentru care a semnat de primire, facturile plătite fiind emise de vânzător în baza notelor de cântar, a proceselor-verbale de predare-primire şi a avizelor de însoţire a mărfii.
Împotriva deciziei de mai sus reclamanta declară recurs, solicitând, cu invocarea motivelor prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., admiterea acestuia şi, pe cale de consecinţă, modificarea în tot a deciziei recurate în sensul admiterii apelului formulat împotriva sentinţei primei instanţe şi, pe fond, admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.
În fundamentarea recursului său recurenta critică instanţa de apel pentru încălcarea dispoziţiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. prin nemotivarea în drept a soluţiei pronunţate de respingere a motivului de apel prin care arăta că instanţa de fond a aplicat greşit dispoziţiile art. 983 C. civ., ignorând că în cauză erau incidente dispoziţiile art. 1312 C. civ.
Recurenta reproşează instanţei de apel şi reţinerea unei situaţii de fapt neconforme cu actele depuse la dosar referitoare la cantitatea de fier vechi efectiv predată de vânzător faţă de cea contractată şi achitată de cumpărător.
Prin întâmpinarea depusă la dosar pârâta intimată solicită respingerea recursului reclamantei ca nefondat, apreciind că Decizia recurată este legală şi temeinică, motivele de recurs invocate fiind neîntemeiate.
Examinând actele şi lucrările dosarului prin prisma motivelor de recurs formulate de recurentă se constată că acesta este fondat.
Se constată, în acest sens, că, deşi instanţa de fond a reţinut corect că există inadvertenţe între dispoziţiile contractului de vânzare-cumpărare dintre părţi, aşa cum a fost acesta modificat prin actul adiţional nr. 2, pentru a pronunţa soluţia, confirmată eronat de către instanţa de apel, a interpretat respectivele dispoziţii contradictorii cu aplicarea prevederilor art. 983 C. civ. ignorând incidenţa în cauză, faţă de natura contractului în litigiu, a dispoziţiilor art. 1312 C. civ. care prevăd că, orice clauză obscură sau îndoioasă dintr-un contract de vânzare-cumpărare „se interpretează în contra vânzătorului" şi nu în favoarea acestuia, cum au procedat instanţele criticate.
Mai mult, deşi actele depuse la dosar de către pârâtă, respectiv procesele verbale de predare-primire, prezentau iregularităţi cât priveşte semnătura primitorului, deşi unele copii ale proceselor verbale respective nu corespundeau originalelor, deşi pentru aceeaşi operaţiune procesele-verbale iniţiale au fost înlocuite cu unele noi nesemnate de reclamantă, deşi reclamanta recurentă a solicitat administrarea probei cu expertiza contabilă, singura care ar fi fost de natură să stabilească riguros cantităţile de fier vechi livrate de intimata pârâtă în executarea contractului în litigiu, instanţa de fond nu a acceptat o astfel de probă şi nu a analizat nici celelalte acte ale dosarului spre a putea stabili corect situaţia de fapt, situaţie necorectată nici de către instanţa de apel care, astfel, a pronunţat o hotărâre netemeinică şi nelegală.
Faţă de cele de mai sus, constatându-se întemeiate criticile formulate de recurenta reclamantă împotriva deciziei instanţei de apel, recursul promovat de aceasta urmează a fi admis şi, cu aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., Decizia recurată urmează a fi casată, iar cauza urmează a fi trimisă spre rejudecare aceleiaşi instanţe în vederea administrării de noi probe, inclusiv a probei cu expertiză în vederea corectei stabiliri a situaţiei de fapt şi pronunţării unei hotărâri legale şi temeinice.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta S.C.M.R. SA Constanţa împotriva deciziei nr. 495 din 26 octombrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Casează Decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 12 februarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 432/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 438/2009. Comercial → |
|---|
