ICCJ. Decizia nr. 49/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 49/2009
Dosar nr. 94/1285/2006
Şedinţa publică din 15 ianuarie 2009
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 2861 din 28 mai 2007 a Tribunalului comercial Cluj, dată în fond după casarea dispusă prin Decizia nr. 4/A/2006 a aceleiaşi instanţe, a fost admisă acţiunea reclamanţilor R.I., R.M., ş.a, prin care solicitase, în contradictoriu cu SC B. SA, sucursala Turda, şi SC A.C. SRL Turda, prin lichidator SC S.P. SRL Cluj Napoca să se constate rambursarea creditului acordat în temeiul contractului nr. 20 din 24 februarie 2000, rambursare ce a avut loc la 14 decembrie 2000 precum şi radierea din cartea funciară a ipotecilor instituite în garantarea acestui credit.
De reţinut că la 5 decembrie 2006 reclamanţii C.S.N., D.M. şi T.L.M. au renunţat la judecata cererii făcute alături de ceilalţi reclamanţi, renunţare de care instanţa a luat act la termenul din 19 martie 2007.
În esenţă, instanţa de fond a reţinut că la 24 februarie 2000 reclamanţii R. au garantat în limita sumei de 600 milioane lei vechi, iar reclamanţii R.S. în limita sumei de 1 miliard lei vechi, împrumutul acordat de SC B. SA pârâtei SC A.C. SRL Turda prin contractul de credit nr. 20 din 24 februarie 2000, că ulterior banca a mai încheiat un nou contract nr. 21 din 14 decembrie 2001 pentru suma de 1.200 milioane lei vechi, împrumut prin care a fost achitat vechiul credit, operaţiune prin care s-a transformat şi natura creditului din credit acordat în temeiul Legii nr. 165/1998 într-un credit acordat din fondurile proprii ale băncii.
Dându-şi seama de greşeala făcută, banca a modificat numărul contractului de credit pe contractele de ipotecă încheiate în garantarea primului împrumut, încercând să susţină că ar fi fost vorba de o eroare materială, apărare neprimită de instanţa de fond, aşa încât, reţinând că primul credit s-a achitat din cel de-al doilea, iar pentru cel de-al doilea nu fuseseră încheiate contracte de garanţie imobiliară, a dispus radierea ipotecilor constituite de reclamanţi asupra imobilelor lor în garantarea primului credit, numărul corect al ipotecilor radiate fiind corectat prin încheierea dată în camera de consiliu la 27 august 2007.
Apelul declarat de pârâta SC B. SA, sucursala Turda, împotriva acestei sentinţe a fost admis prin Decizia civilă nr. 36 din 25 februarie 2008 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, soluţia instanţei de fond fiind schimbată în tot în sensul respingerii acţiunii reclamanţilor ca neîntemeiată.
Prin aceeaşi decizie au fost respinse excepţiile inadmisibilităţii acţiunii şi a prescripţiei dreptului la acţiune precum şi apelul declarat de reclamanţi împotriva aceleeaşi sentinţe.
Analizând apelul pârâtei instanţa de apel a reţinut, în considerarea art. 129 alin. (4) şi (5) C. proc. civ., că acţiunea reclamanţilor vizează de fapt radierea ipotecilor constituite în garantarea creditului acordat la 20 februarie 2000, aşa încât nu poate fi calificată drept o acţiune în constatare întemeiată pe dispoziţiile art. 111 C. proc. civ., condiţii în care excepţia inadmisibilităţii invocată de apelanta pârâtă a fost respinsă.
De asemenea, nu a fost primită nici critica privind nerespectarea dispoziţiilor art. 7201 C. proc. civ. întrucât acţiunea reclamanţilor nu este o acţiune evaluabilă în bani aşa încât procedura concilierii nu era necesară.
Cât priveşte prescripţia dreptului la acţiune instanţa de apel a reţinut că dreptul reclamanţilor s-a născut la 14 decembrie 2001, dată la care s-a încheiat actul adiţional nr. 4 la contractul de credit încheiat între bancă şi SC A. SRL aşa încât acţiunea formulată la 31 martie 2003 nu era prescrisă.
Pe fondul litigiului instanţa de apel a reţinut că împrumutul acordat pârâtei SC A. SRL la 21 februarie 2000 a avut o destinaţie specială, pentru lucrări agricole şi a fost acordat în temeiul Legii nr. 165/1998, fiind pus la dispoziţia pârâtei în tranşe, garantat fiind de către reclamanţi prin contractele de ipotecă nr. 1032 din 24 februarie 2000, încheiat cu D.M., T.L.M. şi C.S.N. precum şi cu nr. 1035 din 24 februarie 2000 încheiat cu R.I. şi M.
Împrumutul iniţial de 1.200.000.000 Rol a fost suplimentat prin actul adiţional nr. 1 din 15 martie 2000 (cu 300.000.000 Rol) prin actul adiţional nr. 2 din 19 mai 2000 (cu 200.000.000 Rol) prin actul adiţional nr. 3 din 15 decembrie 2000 (când s-a prelungit termenul de restituire) şi prin actul adiţional nr. 4 din 10 decembrie 2001 prin care s-a transformat creditul iniţial acordat în temeiul Legii 165/1998 în credit de afaceri şi s-a modificat dobânda la 47%.
Creditul acordat iniţial şi suplimentat ulterior a fost garantat şi prin contractul de ipotecă nr. 2938 din 17 mai 2000 încheiat cu familia Rusu, toate aceste garanţii fiind menţinute şi după încheierea actului adiţional nr. 4 din 10 decembrie 2001 privitor la suplimentarea creditului cu 1.200.000.000 Rol.
Întrucât expertiza efectuată în cauză a evidenţiat că pârâta, beneficiară a creditului în temeiul Legii 165/1998, transformat ulterior în credit de afaceri, nu a fost restituit decât în limita sumei de 18.503.030 lei (conform notei bilaterale din 25 iunie 2002) s-a apreciat că în mod greşit s-au radiat ipotecile.
Cât priveşte numărul contractului de credit instanţa de apel a apreciat că a fost corectat din 20 în 21 de către bancă, datorită unei erori de numerotare, banca descoperind ulterior încheierii contractului că mai exista un alt contract cu acelaşi număr.
Fiind admis apelul pârâtei şi schimbată sentinţa de fond în sensul respingerii acţiunii reclamanţilor, apelul reclamanţilor a fost respins ca nefondat.
Nemulţumiţi de această decizie reclamanţii R.I. şi R.M. precum şi R.M. şi R.M.C. au declarat recurs solicitând modificarea ei şi menţinerea soluţiei de fond, urmând a fi reapreciate cheltuielile de judecată acordate la fond.
În dezvoltarea criticilor, întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. recurenţii critică, în esenţă, respingerea apelului lor şi neacordarea în totalitate a cheltuielilor de judecată la fond, făcând un borderou al acestora în cuprinsul recursului, cu indicarea numărului chitanţelor şi al filelor din dosar, cheltuieli ce totalizează 17.020,6 lei.
De asemenea, recurenţii critică admiterea apelului băncii pârâte întrucât, potrivit art. 132 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ. cererea de chemare în judecată nu se consideră modificată atunci când se înlocuieşte cererea în constatare cu o cerere în realizare, caz în speţă.
Soluţia din apel este criticată şi în ceea ce priveşte soluţionarea fondului cauzei deoarece, aşa cum a recunoscut şi banca, este vorba de două contracte de credit, nr. 20 din 24 februarie 2000 şi nr. 21 din 14 decembrie 2001, şi nu de unul singur, numerotat din eroare cu numărul 20.
Recurenţii contestă existenţa actelor adiţionale nr. 3 din 15 decembrie 2000 şi nr. 4 din 10 decembrie 2001, acesta din urmă figurând în evidenţele băncii cu nr. 5, precum şi aprecierea contractelor de garanţie imobiliară ca fiind încheiate în garantarea unor alte credite decât cel acordat prin contractul nr. 20 din 24 februarie 2000, fiind imposibil de admis ca ei să fi încheiat contracte de garanţie la 13 martie 2000 pentru credite acordate anterior.
În final, recurenţii contestă şi veridicitatea actelor prezentate de bancă, acte ce conţin ştersături şi adăugiri de clauze suplimentare, ce nu le-au fost aduse la cunoştinţă şi care nu figurează şi în actele depuse la Judecătoria Turda pentru înscrierea ipotecilor în cartea funciară, fiind de altfel imposibil de admis ca să fie constituită ipoteca asupra unui imobil din Turda, proprietatea soţilor R., dar înscris în cartea funciară a localităţii Poiana.
Prin ultima critică recurenţii apreciază că Decizia din apel este şi nemotivată, cele cinci alineate din decizie nerăspunzând tuturor problemelor pe care le-a ridicat litigiul aflat pe rolul instanţelor din 2003 şi ignorând chiar şi concluziile expertizei care confirma achitarea unei părţi din debit (81.000 Ron la 7 iulie 2005).
Prin întâmpinare intimata pârâtă a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Recursul este întemeiat pentru considerentele ce se vor arăta:
Critica recurenţilor privind greşita respingere a apelului lor privind neacordarea în totalitate a cheltuielilor de judecată la fond este nefondată deoarece în apel s-a apreciat că acţiunea reclamanţilor este neîntemeiată şi a fost respinsă, aşa încât, reclamanţii au căzut în pretenţii în propria lor acţiune şi nu mai erau îndreptăţiţi la cheltuieli de judecată, conform art. 274 C. proc. civ., nici măcar parţiale. Neacordarea în totalitate a cheltuielilor nu mai putea fi luată în discuţie de către instanţa de apel faţă de soluţia dată în urma admiterii apelului pârâtei.
Nejustificată este şi critica reclamanţilor în legătură cu calificarea acţiunii lor deoarece excepţia inadmisibilităţii cererii lor, invocată de pârâta apelantă a fost respinsă de instanţa de apel, astfel încât recurenţii reclamanţi nu au interes să critice soluţia pe acest aspect.
Cât priveşte însă interpretarea contractelor şi motivarea soluţiei Curtea apreciază criticile ca fiind întemeiate deoarece instanţa de apel a îmbrăţişat susţinerile pârâtei fără a le interpreta şi corobora cu actele dosarului.
Într-adevăr, obiectul cererii reclamanţilor l-a constituit radierea ipotecilor constituite în garantarea creditului acordat prin contractul nr. 20 din 24 februarie 2000, credit acordat SC A. SRL în temeiul Legii 165/1998 pentru finanţarea unor lucrări agricole.
Întrucât în dosar s-au depus în copie xerox atât contractul de credit cât şi contractele de ipotecă încheiate în garantarea acestui credit de către părţi, copii în care sunt vizibile modificările şi corecturile, atât în ceea ce priveşte numărul contractului cât şi suma acordată instanţa nu a fost preocupată în a verifica originalele actelor, motivând soluţia pe eroarea materială din partea băncii privind numerotarea contractelor, deşi era lesne de observat că nici data contractului nu coincide (20 februarie 2000 pentru contractul 20, 28 februarie 2000 pentru contractul 21).
Mai mult, deşi acelaşi contract este depus în vol. I pag. 142-145 şi în vol. II pg. 193-197, conţinutul contractului este diferit în ceea ce priveşte garantarea creditului şi garanţii, în exemplarul din vol.I apar drept garanţi în rangul I reclamanţii R.S. şi R., cu contractele de garanţie 2938 din 17 mai 2000, nr. 1035 din 24 februarie 2000 şi nr. 1032 din 24 februarie 2000, în exemplarul din vol.II apar drept garanţi, în acelaşi rang D., T., C. şi R. cu contractele „1032, 1035 din 24 februarie 2000" şi „nr. 1941, 1940 din 24 februarie 2000".
Chiar şi exemplarele contractelor de garanţie depuse în vol. I (fila 170) şi vol. II (fila 219) nu corespund, deşi este vorba de acelaşi contract 1035 din 24 februarie 2000, unul fiind pentru contractul 20 din 24 februarie 2000 iar celălalt pentru contractul 21 din 24 februarie 2000.
În atare situaţie nu rezultă cu claritate dacă este vorba de unul şi acelaşi contract de credit, data la care s-a încheiat contractul sau dacă s-au încheiat două contracte de credit, cel de-al doilea fiind acordat pentru achitarea primului, deşi primul credit avea un regim special în temeiul dispoziţiilor Legii 165/1998.
Neputându-se stabili cu certitudine situaţia de fapt corectă, nu se poate face corect nici aplicarea normelor de drept privind încetarea garanţiilor, instanţa de apel ignorând şi faptul că o parte din creditul garantat fusese achitată conform dovezilor depuse şi în recurs (fila 72).
În consecinţă, recursul urmează a fi admis iar cauza trimisă spre rejudecare aceleiaşi instanţe pentru suplimentarea probelor, eventual prin efectuarea unei noi expertize, verificarea scriptelor, (compararea originalelor actelor din evidenţa băncii cu cele aflate în arhiva biroului de carte funciară şi în posesia reclamanţilor) şi stabilirea corectă a creditelor acordate către SC A. SRL.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanţii R.I., R.M., R.M., R.M.C. împotriva deciziei nr. 36 din 25 februarie 2008 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Casează Decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceiaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 15 ianuarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 446/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 50/2009. Comercial → |
|---|
