ICCJ. Decizia nr. 439/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 439/2009
Dosar nr. 6864/2/2007
Şedinţa publică din 12 februarie 2009
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 28 septembrie 2005 reclamanta SC A.B. SA Codlea prin lichidator judiciar SC C. SRL Braşov cheamă în judecată pe pârâta SC I. SRL Bucureşti solicitând instanţei să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 136.409,48 lei contravaloare chirie şi utilităţi pe perioadele august-septembrie 2004 şi ianuarie-iunie 2005 cu dobânda legală aferentă acestui debit calculată până la plata efectivă a debitului.
La data de 24 noiembrie 2004 reclamanta a intrat în procedura falimentului, iar lichidatorul judiciar a trecut, în baza Legii nr. 64/1995, la recuperarea debitului menţionat.
La data de 21 martie 2006 pârâta formulează cerere reconvenţională prin care solicită instanţei să constate încetarea de drept la data de 25 iulie 2005 prin confuziune a contractelor încheiate între părţi la data de 10 august 2002, respectiv a contractului de închiriere şi depozit din 10 august 2002, a convenţiei din 10 februarie 2002 şi a promisiunii de vânzare-cumpărare din 10 februarie 2002, să constate că pentru suma de 58.134,49 lei, pretinsă de reclamanta pârâtă cu titlu de chirie şi utilităţi pentru anul 2004 a operat compensarea în temeiul contractelor încheiate între părţi la data de 10 august 2002, să constate că a operat compensarea sumei de 78.275 lei pretinsă de reclamanta pârâtă cu titlu de chirie şi utilităţi pentru perioada ianuarie-iunie 2005 cu suma de 92.113,72 lei reprezentând rata a III-a din valoarea investiţiilor efectuate de pârâta reclamantă potrivit contractelor încheiate de părţi la data de 10 august 2002, conform facturii 1898575 din 26 octombrie 2005, să oblige pe reclamantă prin lichidator la executarea obligaţiilor contractuale, în sensul efectuării compensării menţionate la capătul 3 de cerere, respectiv întocmirea formalităţilor contabile pentru înregistrarea compensării în evidenţele contabile ale celor două societăţi, să fie obligată reclamanta prin lichidator la înscrierea pârâtei în tabloul definitiv al creditorilor cu creanţa pe care o are faţă de reclamanta pârâtă, stabilită în urma scăderii sumelor supuse compensării potrivit contractelor încheiate de părţi, să oblige pe reclamantă la efectuarea tuturor formalităţilor şi demersurilor necesare rectificării C.F. nr. 7258 a localităţii Codlea, în sensul înscrierii în C.F. a suprafeţei reale şi corecte a imobilului vândut prin contractul de vânzare-cumpărare, încheiat între părţi, având ca obiect Ferma 1 Vegetală Codlea, autentificat prin încheierea din data de 25 august 2005, pronunţată de judecătorul sindic în dosarul nr. 140/F/2002 al Tribunalului Braşov, să oblige pe reclamantă la daune cominatorii de 1.000 lei pe fiecare zi de întârziere în executarea obligaţiilor arătate la capetele 4 şi 6 din cererea reconvenţională, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 943/C din 22 noiembrie 2005 Tribunalul Braşov, secţia comercială şi de contencios administrativ, admite excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Braşov invocată de pârâtă, şi declină competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României, reţinând incidenţa art. 3434 alin. (3) C. proc. civ. faţă de clauza compromisorie inserată în pct.4.4 din contractul de închiriere şi depozit încheiat de părţi la data de 10 august 2002 în baza căruia s-a promovat acţiunea.
Prin sentinţa arbitrală nr. 123 din 30 mai 2007 Tribunalul arbitral admite acţiunea înregistrată la Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă C.C.I.R. formulată de reclamanta pârâtă prin lichidator judiciar şi, în consecinţă, obligă pârâta reclamantă la plata sumei de 136.409,48 lei reprezentând contravaloare chirie şi utilităţi, respectiv energie electrică, neachitate în intervalul de timp august-septembrie 2004 şi ianuarie-iunie 2005, cu cheltuieli de arbitrare în sumă de 12.756,35 lei; admite în parte cererea reconvenţională a pârâtei reclamante şi constată încetarea de drept începând cu data de 25 iulie 2005 a contractului de închiriere şi depozit f.n. din 10 august 2002, a Convenţiei f.n. din 10 februarie 2002 şi a promisiunii de vânzare-cumpărare f.n. din 10 februarie 2002, cu cheltuieli în sumă de 1.800 lei; respinge capetele de cerere de la 2 la 5 şi, respectiv, 7-8 din cererea reconvenţională a pârâtei reclamante şi respinge ca inadmisibil capătul nr.6 din cererea reconvenţională, obligând pe pârâta reclamantă şi la complinirea onorariului expertului pentru raportul de expertiză administrată în cauză.
Împotriva sentinţei Tribunalului arbitral pârâta formulează acţiune în anulare solicitând admiterea acesteia, anularea sentinţei atacate şi pe fond respingerea cererii reclamantei ca nefondată, susţinând că litigiul nu era susceptibil de soluţionare pe calea arbitrajului întrucât reclamanta era în faliment atât la momentul introducerii cererii cât şi la data încheierii convenţiei arbitrale, contractul în care a fost inserată clauza nefiind semnat de administratorul judiciar desemnat prin sentinţa nr. 175 din 5 iunie 2002 a Tribunalului Braşov şi nefiind aprobat de judecătorul sindic, ori de adunarea generală a creditorilor şi, deci, reclamanta neavând capacitate deplină de exerciţiu, fiind astfel încălcate dispoziţiile art. 340 C. proc. civ.
Susţine petenta şi că Tribunalul arbitral nu a fost constituit în conformitate cu convenţia arbitrală, acesta fiind compus din trei arbitrii şi nu din doi cum se convenise prin clauza compromisorie, arbitrii neconformându-se dispoziţiilor art. 349 şi art. 350 C. proc. civ., iar petenta neputând pune în discuţie problema componenţei tribunalului arbitral în termenul prevăzut de art. 35812 C. proc. civ. deoarece a luat cunoştinţă de existenţa unui supraarbitru după prima zi de înfăţişare.
Petenta critică sentinţa arbitrală şi pentru încălcarea dispoziţiilor imperative ale art. 72 şi art. 74 alin. (2) din OUG nr. 86/2006 întrucât lichidatorul reclamantei din acţiunea arbitrală, nemaiîndeplinind condiţiile stabilite de dispoziţiile evocate, reclamanta nu avea capacitatea procesuală activă şi nici capacitate procesuală de la data intrării sale în faliment, precum şi a dispoziţiilor imperative ale art. 67 şi art. 68 din Legea nr. 64/1995 faţă de care contractele în litigiu, executate în proporţie de două treimi, nu mai puteau fi denunţate, iar, investiţiile la imobilul închiriat reprezentând bunuri imobile prin destinaţie, intimata îi datorează preţul vânzării, lichidatorul neputând renunţa la operaţiunea de compensare fără a modifica unilateral contractul, ceea ce ar reprezenta o încălcare a prevederilor legale şi contractuale, respectiv ale art. 969 şi art. 970 C. civ.
Prin sentinţa comercială nr. 54 din 13 martie 2008 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, respinge ca nefondată acţiunea în anulare formulată de petentă, reţinând că la data de 10 august 2002, când părţile au încheiat contractul ce cuprinde clauza compromisorie, intimatei nu i se ridicase dreptul de administrare şi nici nu intrase în faliment, astfel că avea deplină capacitate de exerciţiu formulând o clauză de arbitraj ce nu mai trebuia a fi validată de administratorul judiciar, sau a fi supusă aprobării judecătorului sindic, ori comitetului creditorilor, că litigiul este arbitrabil întrucât are caracter patrimonial şi nu priveşte drepturi asupra cărora părţile nu ar putea tranzacţiona, caracter ce nu este influenţat de faptul că la data soluţionării sale reclamanta intimată se afla în procedura insolvenţei, că potrivit clauzei arbitrale litigiul urma să fie soluţionat conform Regulilor de Arbitrare ale C.C.I.R. de către doi arbitri desemnaţi în concordanţă cu aceste Reguli, că tribunalul arbitral s-a constituit în conformitate cu art. 22 şi art. 23 din menţionatele reguli, petenta pârâtă neridicând la nici un termen vreo excepţie cu privire la constituirea completului de arbitrare cum se prevede în art. 35812 alin. (1) C. proc. civ., astfel că neinvocând excepţia nelegalităţii constituirii tribunalului arbitral până la primul termen de înfăţişare, deşi luase cunoştinţă de desemnarea unui supraarbitru, petenta nu mai poate invoca acest aspect, nefiind incident motivul prevăzut de art. 364 alin. (1) lit. c); mai reţine instanţa că lichidatorul intimatei a procedat în termenul legal la efectuarea opţiunii prevăzute de art. 72 şi art. 74 alin. (2) din OUG nr. 86/2006, anterior datei de 31 decembrie 2006, organizându-se ca S.P.R.L., că lichidatorul are calitate de reprezentant al debitoarei falite ce poate formula cerere de chemare în judecată, având legitimitate procesuală, că ipoteza reglementată de art. 364 lit. i) C. proc. civ. nu permite examinarea temeiniciei hotărârii arbitrale cum tinde să obţină petenta prin invocarea încălcării de către tribunalul arbitral a dispoziţiilor art. 969, art. 970 C. civ. şi ale art. 67 şi art. 68 din Legea nr. 64/1995.
Împotriva sentinţei de mai sus petenta formulează recurs solicitând, cu invocarea dispoziţiilor art. 366 alin. (2) C. proc. civ. şi a motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., admiterea acestuia, modificarea în tot a sentinţei comerciale atacate în sensul admiterii acţiunii în anulare cu consecinţa anulării sentinţei arbitrale ca fiind nelegală, iar pe fondul cauzei să se respingă acţiunea reclamantei ca nefondată.
În susţinerea recursului său recurenta, reluând criticile formulate şi în faţa primei instanţe, critică instanţa pentru a fi stabilit eronat că litigiul era arbitrabil în condiţiile în care, la data introducerii cererii de chemare în judecată, reclamanta se afla în procedura colectivă şi legea, Legea nr. 64/1995 şi ulterior Legea nr. 85/2006, nu permite ca asupra drepturilor invocate de aceasta să se tranzacţioneze, iar la data încheierii convenţiei arbitrale reclamanta nu avea capacitate de exerciţiu deplină întrucât fusese numit un administrator judiciar care nu a semnat contractul în care fusese inclusă clauza compromisorie, contract ce nu a fost aprobat nici de judecătorul delegat ori de adunarea generală a creditorilor, fiind încălcate astfel dispoziţiile art. 340 C. proc. civ.
Recurenta critică prima instanţă şi pentru a nu fi observat că tribunalul arbitral nu a fost legal sesizat întrucât Tribunalul Braşov iniţial investit nu putea, prin declinare, să sesizeze un tribunal arbitral, investirea acestuia trebuind să se facă exclusiv conform art. 36 din Regulile de procedură arbitrală ale Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă C.C.I.R., prin formularea unei cereri de arbitrare.
Reluând alegaţiile din acţiunea în anulare, recurenta critică instanţa pentru a nu fi reţinut că tribunalul arbitral a încălcat dispoziţiile imperative ale art. 67 şi art. 68 din Legea nr. 64/1995 şi ale art. 969 şi art. 970 C. civ. în condiţiile în care acesta a admis pretenţiile reclamantei intimate contrar însăşi naturii unui contract sinalagmatic, critica vizând o problemă de drept şi nu o chestiune de temeinicie.
Prin întâmpinarea depusă la dosar intimata, prin lichidator judiciar, solicită respingerea recursului ca nefondat, sentinţa arbitrală fiind dată cu respectarea dispoziţiilor art. 340 C. proc. civ., tribunalul arbitral fiind legal investit conform art. 158 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 91 din Regulile de procedură arbitrală, acesta respectând dispoziţiile imperative ale legii.
Recursul petentei pârâte nu este fondat.
Aşa cum judicios a stabilit şi prima instanţă, clauza compromisorie, inclusă în contractul de închiriere şi depozit din 10 august 2002, a fost formulată de părţi având deplină capacitate de exerciţiu a drepturilor, ea fiind încheiată de petenta pârâtă şi reclamanta intimată căreia i s-a ridicat dreptul de administrare, ca urmare a intrării în procedura falimentului, abia la data de 24 noiembrie 2004, iar litigiul dintre părţi este un litigiu patrimonial, astfel că sentinţa primei instanţe s-a dat cu respectarea dispoziţiilor art. 340 C. proc. civ.
Din examinarea actelor dosarului se reţine că şi investirea tribunalului arbitral s-a făcut cu corecta aplicare a dispoziţiilor imperative ale legii, respectiv a dispoziţiilor art. 158 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., instanţa judecătorească iniţial investită desistându-se faţă de clauza compromisorie inclusă în art. 4.4 din contractul în litigiu, şi trimiţând cauza tribunalului arbitral, respectiv „organului cu activitate jurisdicţională competent" [art. 158 alin. (3) C. proc. civ.], aşa cum de altfel, petenta însăşi a solicitat prin întâmpinarea depusă la Tribunalul Braşov, în dosarul nr. 1642/2005, la 1 noiembrie 2005, astfel că şi a doua critică formulată de recurentă nu este fondată, aceasta fiind, de altfel, formulată direct în recurs.
În fine, corect a stabilit prima instanţă că invocarea aplicării greşite a legii de către tribunalul arbitral nu este o critică ce se poate încadra în prevederile art. 364 lit. i), prin hotărârea arbitrală atacată neîncălcându-se ordinea publică, bunele moravuri şi dispoziţiile imperative ale legii, astfel că reiterarea criticii în recurs urmează a fi respinsă, aceasta vizând, de altfel, modul în care tribunalul arbitral a soluţionat cauza, aspect ce nu poate fi cenzurat pe calea unei acţiuni în anulare.
Faţă de cele de mai sus, sentinţa recurată constatându-se a fi temeinică şi legală, cu aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul declarat de recurenta petentă urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta SC I. România SRL Bucureşti împotriva sentinţei nr. 54 din 13 martie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 12 februarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 438/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 446/2009. Comercial → |
|---|
