ICCJ. Decizia nr. 846/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 846/2009
Dosar nr. 5894/3/2007
Şedinţa publică din 12 martie 2009
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 18 aprilie 2006 reclamanţii D.V. şi C.A. cheamă în judecată pe pârâta SC S.S.I. SRL Bucureşti solicitând instanţei să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 1.000.000 euro, respectiv 3.653.000 lei, pentru neîndeplinirea culpabilă a obligaţiilor asumate prin antecontractul de vânzare - cumpărare autentificat din 14 decembrie 2005 încheiat cu pârâta.
La data de 23 mai 2006 pârâta formulează întâmpinare prin care solicită respingerea acţiunii reclamantei ca nefondată, şi cerere reconvenţională prin care solicită instanţei să oblige pe pârâţii reclamanţi la plata sumei de 64.500 lei reprezentând diferenţa dintre suma de 8.830.000 lei achitată de pârâtă pentru achiziţionarea la 28 martie 2006 a sumei de 2.500.000 euro, şi suma de 8.765.500 lei plătită de reclamanţi.
Prin încheierea din 24 octombrie 2006 Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, admite excepţia de necompetenţă funcţională a Secţiei civile a Tribunalului Bucureşti, invocată de pârâtă, şi declină competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, reţinând incidenţa în speţă a art. 56 C. com.
Prin Decizia civilă nr. 2 din 9 ianuarie 2007 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, admite excepţia inadmisibilităţii recursului declarat de reclamanţi împotriva încheierii de mai sus, invocată din oficiu şi respinge ca inadmisibil recursul reclamanţilor, reţinând că încheierea prin care, constatându-se încălcarea unei competenţe funcţionale, se înaintează dosarul instanţei considerate a fi competente sub aspect funcţional, nu întrerupe cursul judecăţii pentru a putea fi susceptibilă de recurs conform art. 282 alin. (2) teza a II-a C. proc. civ., astfel că încheierea recurată având un caracter premergător, ea neputând face obiectul unui recurs exercitat înaintea celor ce ar viza fondul litigiului.
Prin sentinţa comercială nr. 8629 din 25 iunie 2007 Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, respinge ca nefondată cererea principală formulată de reclamanţi, respinge ca nefondată cererea reconvenţională formulată de pârâtă, cu 29.858 lei cheltuieli de judecată în sarcina reclamanţilor - pârâţi către pârâta - reclamantă.
Pentru a decide astfel instanţa reţine, cu privire la cererea principală, că nu sunt întrunite condiţiile pentru antrenarea răspunderii civile contractuale a pârâtei, că prin art. 8.4 din antecontract este sancţionat refuzul promitentului cumpărător de a cumpăra bunul prin neprezentarea la data de 24 martie 2006 la notar pentru încheierea contractului de vânzare - cumpărare, că pârâta nu a refuzat să încheie respectivul contract prin neprezentare – cum rezultă şi din încheierea de certificare din 24 martie 2006, nefiind deci incidentă ipoteza prevăzută de art. 8.4 pentru obţinerea despăgubirii de către reclamanţi, contractul menţionat neîncheindu-se din cauza faptului că reclamanţii nu au putut înmâna pârâtei, prin reprezentant, planul de urbanism detaliat pentru realizarea construcţiei, plan ce nu fusese obţinut de reclamanţi la data de 24 martie 2006, cum se obligaseră, şi în considerarea căruia pârâta încheiase antecontractul; mai reţine instanţa că, faţă de condiţiile în care au fost asumate obligaţiile, obligaţia asumată de reclamanţi de a obţine P.U.D.-ul este o obligaţie de rezultat şi nu de diligenţă chiar dacă obţinerea acestuia depindea şi de o autoritate publică, că antecontractul nu s-ar fi încheiat dacă reclamanţii nu şi-ar fi asumat obligaţia obţinerii P.U.D.-ului, că, obligaţia asumată de reclamanţi fiind o obligaţie de rezultat, precizată sub aspectul obiectului şi scopului urmărit, validă şi urmărind predarea unui anumit document – respectiv a P.U.D.-ului, neîndeplinirea acesteia, adică neatingerea rezultatului, constituie o dovadă a culpei debitorului, deci a reclamanţilor, că nu se poate reţine culpa pârâtei care a predat planurile privind imobilul pe care intenţiona să-l ridice pe teren la 28 decembrie 2005 şi planşa oficială cu semnătura reprezentantului său la data de 24 februarie 2006, reclamanţii înşişi comunicând că sunt îndeplinite condiţiile încheierii contractului fiind confirmat un P.U.D. mai mare decât P.U.D.-ul principal. Reţine, de asemenea, instanţa că nu a fost încălcat principiul specializării ipotecii aceasta fiind determinată sub aspectul imobilului afectat de garanţie, conform art. 8.1, şi sub aspectul valorii creanţei garantate, suma de 2.500.000 euro reprezentând avansul achitat de pârâtă şi despăgubirile în caz de neperfectare a vânzării, astfel că nu poate fi invocată nulitatea ipotecii câtă vreme este permisă constituirea unei garanţii şi în considerarea eventualelor prejudicii ce ar putea fi produse, fără a se putea reţine o cauză ilicită şi imorală, în cauză neputându-se reţine o plată nedatorată, ca fapt juridic producător de efecte juridice, atâta timp cât plata sumei de 500.000 euro la 28 martie 2006 către pârâtă nu s-a făcut din eroare, ci în cunoştinţă de cauză, subzistând astfel culpa reclamanţilor în neperfectarea vânzării; mai reţine instanţa că reclamanţii nu şi-au îndeplinit nici obligaţia prevăzută de art. 5.4.3 din antecontract, terenul fiind ocupat încă de sere la data de 22 martie 2006, cu două zile înainte de data prevăzută pentru perfectarea contractului, dată la care terenul ar fi trebuit să fie liber.
Cu privire la cererea reconvenţională instanţa reţine că reclamanţii au restituit corect pârâtei suma de 8.765.500 lei, echivalent al sumei de 2.500.000 euro, întrucât la data de 28 martie 2006, data restituirii, cursul valutar B.N.R. era de 3,5062 lei pentru 1 euro, neputând fi angajată răspunderea reclamanţilor pentru achiziţionarea de către pârâtă a sumei în cauză la un curs de 3,5350 lei pentru 1 euro, precum şi că prejudiciile suferite de pârâtă ca urmare a neperfectării vânzării au fost acoperite prin plata despăgubirilor de 500.000 euro.
Prin Decizia comercială nr. 44 din 7 februarie 2008, îndreptată din oficiu prin încheierea dată în Camera de Consiliu la 10 aprilie 2008 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, respinge ca nefondat apelul declarat de apelanţii reclamanţi pârâţi împotriva sentinţei primei instanţe, reţinând că, prin raportare la prevederile din art. 9.2, art. 3 şi 5 din partea introductivă din antecontract, prima instanţă a calificat corect obligaţia promitenţilor vânzători de predare a P.U.D.-ului principal până la data de 9 martie 2006 ca fiind o obligaţie de rezultat, promitenţii vânzători declarând că sunt în măsură să obţină de la autorităţile române competente P.U.D.-ul principal, astfel că obligaţia în cauză este determinată şi validă atât ca obiect cât şi ca scopul urmărit, iar nu incertă cum pretind apelanţii, care s-au obligat prin antecontract să obţină un rezultat determinat – P.U.D.-ul şi nicidecum să depună doar diligenţe pentru obţinerea acestuia, că neînmânând promitentului cumpărător a P.U.D.-ului principal, în absenţa căruia antecontractul nu s-ar fi încheiat, aceasta semnifică neatingerea rezultatului urmărit, ceea ce reprezintă dovada clară a culpei apelanţilor, precum şi că apelanţii reclamanţi nu şi-au îndeplinit nici obligaţia prevăzută de art. 5.4.3, la data de 22 martie 2006 terenul în cauză fiind încă ocupat de serele acestora, că ipoteca constituită este determinată atât sub aspectul obiectului său cât şi a valorii creanţei garantate, neîncălcându-se nici principiul specializării ipotecii, care nu poate fi considerată nulă pentru cauză ilicită şi imorală câtă vreme este permisă constituirea unei garanţii şi în considerarea eventualului prejudiciu ce ar putea fi produs, contractul de ipotecă în cauză fiind astfel legal, încheiat cu respectarea condiţiilor de fond şi de formă prevăzute de lege, constituit asupra bunului imobil, teren proprietatea apelanţilor, şi nu asupra unei condiţii viitoare şi imprevizibile cum pretind reclamanţii, prin acesta executându-se o obligaţie existentă, născută din art. 7.1 lit. b) din antecontract.
Împotriva deciziei de mai sus reclamanţii declară recurs solicitând, cu invocarea motivelor prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., admiterea acestuia, casarea deciziei şi admiterea apelului cu consecinţa schimbării în tot a sentinţei primei instanţe în sensul admiterii cererii lor astfel cum a fost formulată.
În susţinerea recursului recurenţii critică instanţa de apel pentru a fi pronunţat o hotărâre nemotivată întrucât nu răspunde motivelor menţionate în apelul declarat de ei împotriva sentinţei primei instanţe, aceasta nejustificând înlăturarea aserţiunilor referitoare la neîndeplinirea de către intimată a obligaţiei de a înmâna planurile necesare aprobării P.U.D.-ului, respectiv memoriul şi planurile desenate cu referire specială la încadrarea în P.U.Z., regim înălţime, coeficient de utilizare a terenului şi de ocupare a acestuia, cu toate că intimata fusese notificată în acest sens, întrucât îndeplinirea obligaţiei menţionate până la 22 decembrie 2005 reprezintă condiţia sine qua non a eliberării P.U.D.-ului.
Recurenţii critică instanţa de apel şi pentru calificarea eronată a obligaţiei lor ca fiind o obligaţie de rezultat în condiţiile în care, în mod expres, au declarat în antecontract că pot obţine P.U.D.-ul, sintagmă ce nu poate fi interpretată că garantează obţinerea acestuia, obligaţia asumată fiind doar una de diligenţă şi de prudenţă, cum au şi notificat pârâtei.
Reluând criticile din apel, recurenţii reproşează instanţei greşita aplicare a legii întrucât aceasta nu a indicat precis care este obligaţia pe care recurenţii nu au îndeplinit-o pentru a fi putut reţine faptul că sunt în culpă, nu a reţinut că eliberarea terenului de construcţiile existente nu constituia o condiţie pentru încheierea contractului, intimata prevalându-se de propria culpă pentru obţinerea de despăgubiri, deşi ea a refuzat să încheie contractul impunând noi condiţii, instanţa apreciind incorect şi că, în cadrul ipotecii, se poate înscrie suma de 500.000 euro, instituindu-se astfel nelegal o ipotecă pentru o eventualitate, pentru un posibil prejudiciu suferit în lipsa oricărei culpe din partea lor şi a existenţei culpei exclusive a intimatei, o astfel de garanţie fiind – în opinia recurenţilor – întemeiată pe o cauză imorală şi ilicită, plata obligaţiei imorale sau ilicite fiind o plată nedatorată, lipsită de cauză, aspect eludat de instanţa de apel.
Prin întâmpinarea depusă la dosar intimata - pârâtă solicită respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată, arătând că Decizia apelată este temeinică şi legală.
Examinând criticile formulate de recurenţi prin prisma motivelor de recurs invocate se constată că acestea nu sunt fondate.
În acest sens se constată că instanţa de apel a motivat soluţia pronunţată, este adevărat într-o manieră succintă şi concentrată, dar nici nu se impunea o motivare detaliată în condiţiile în care instanţa de control judiciar a confirmat soluţia instanţei de fond, apreciind, în urma propriei examinări, că instanţa de fond a reţinut corect situaţia de fapt şi de drept, stabilind – pe această bază - că nu sunt îndeplinite condiţiile art. 8.4 din antecontract pentru angajarea răspunderii civile contractuale a intimatei - pârâte.
Nu se poate reţine ca întemeiată nici cea de-a doua critică a recurenţilor, întrucât instanţa de apel, ca şi instanţa de fond, a interpretat corect prevederile antecontractului, calificând judicios obligaţia asumată de recurenţi, ca promitenţi vânzători, de a obţine P.U.D.-ul ca fiind o obligaţie de rezultat.
Nici cea de a treia categorie de critici avansate de recurenţi nu poate fi primită întrucât instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a clauzelor antecontractului dintre părţi şi ale legii constatând că terenul în litigiu nu fusese eliberat de construcţii până la data la care ar fi urmat să se încheie, în formă notarială, contractul de vânzare - cumpărare între părţi, precum şi că ipoteca a fost legal constituită ca garanţie a întregii sume la care ar fi putut fi obligaţi recurenţii, promitenţi vânzători, în ipoteza neperfectării contractului de vânzare - cumpărare din vina acestora.
Într-o motivare comună a respingerii criticilor recurenţilor se reţine că, aşa cum corect au constatat şi instanţele de fond şi de apel, recurenţii - reclamanţi şi-au asumat - atât prin pct. 5 din preambulul antecontractului încheiat cu intimata, care conform art. 1.1 face parte integrantă din acesta, cât şi prin art. 5 - obligaţia de a obţine şi de a preda intimatei - promitente cumpărătoare până la data de 9 martie 2006 P.U.D.-ul principal, obligaţie a cărei executare reprezintă condiţia esenţială a încheierii viitorului contract de către promitenta cumpărătoare, cum se menţionează expres în art. 3.1 şi cum rezultă şi din art. 9.2 lit. c), şi a cărei neîndeplinire conduce la nulitatea contractului – în conformitate cu art. 71 lit. b) - şi pe care recurenţii nu au îndeplinit-o la data de 24 martie 2006 când ar fi urmat să se semneze contractul de vânzare - cumpărare şi când, aşa cum s-a constatat în încheierea de certificare din 24 martie 2005 a notarului public, recurenţii au pus la dispoziţia promitentei cumpărătoare doar avizul de urbanism din 1 martie 2006 şi certificatul de urbanism din 16 martie 2006 eliberat de Primăria Sectorului 1 Bucureşti şi nu şi P.U.D.-ul special în considerarea căruia a încheiat aceasta antecontractul, rezultând din avizul de urbanism menţionat, că în vederea promovării P.U.D. în cadrul Consiliului Local sector 1, mai era necesar Avizul Comisiei Tehnice de Circulaţie şi Avizul Comisiei de Precoordonare reţele P.U.D. pentru obţinerea cărora recurenţii nu au probat a fi făcut în termen demersurile necesare.
Din faptul că recurenţii au obţinut certificatul de urbanism din 16 martie 2006, avizul de urbanism din 1 martie 2006, documente ce nu ar fi putut fi eliberate de autorităţile competente decât pe baza depunerii documentaţiei necesare în acest sens, inclusiv a planurilor puse la dispoziţie de promitenta cumpărătoare, punere la dispoziţie confirmată şi de Încheierea de certificare din 24 martie 2005, rezultă că aceasta din urmă şi-a îndeplinit obligaţia asumată prin pct. 4 din preambulul antecontractului.
Se reţine, de asemenea, că, în conformitate cu art. 5.4.3, recurenţii promitenţi vânzători s-au obligat ca la data prevăzută pentru încheierea contractului de vânzare - cumpărare, respectiv 24 martie 2006, pe terenul în cauză să nu existe construcţii sau copaci, obligaţie neîndeplinită de către recurenţi, aşa cum rezultă din Raportul de consultanţă şi expertiză tehnică extrajudiciară întocmit la 23 martie 2006, la cererea promitentei cumpărătoare, şi cum s-a consemnat şi în încheierea de certificare din 24 martie 2005, promitenta cumpărătoare nefiind ţinută, conform antecontractului să fi verificat, la încheierea acestuia, starea terenului şi nici la verificarea veridicităţii declaraţiilor promitenţilor vânzători, presupuşi a fi fost de bună credinţă, avându-se în vedere şi prevederile art. 5.10 şi 5.11 din contract conform cărora „toate declaraţiile promitenţilor vânzători vor rămâne valabile şi adevărate" – deci şi cele menţionate la art. 5.4.3 şi 5.2 – „şi la data semnării contractului de vânzare - cumpărare final".
De altfel, chiar şi prin recursul declarat, recurenţii recunosc implicit că nu au eliberat terenul în litigiu de toate construcţiile aflate pe acesta, sugerând - neîntemeiat, faţă de declaraţia lor din art. 5.2 şi 5.4.3 - că eliberarea terenului ar reprezenta o nouă condiţie impusă de intimată, în afara celor stabilite prin antecontract.
Se reţine, tot astfel, că, potrivit art. 8.1 din antecontract, recurenţii promitenţi vânzători acceptă constituirea în favoarea promitentei cumpărătoare a unei ipoteci de rang I asupra imobilului în cauză, în vederea garantării sumei de bani ce va fi achitată de promitenta cumpărătoare cu titlu de avans şi anume echivalentul în lei al sumei de 2.000.000 euro şi a despăgubirilor în cuantum de 500.000 euro, precum şi că, prin contractul de garanţie ipotecară autentificat la 14 decembrie 2005, aceştia garantează suma de 2.500.000 euro reprezentând avansul preţului – 2.000.000 euro şi despăgubiri 500.000 euro, sume stabilite conform antecontractului, ipoteca în discuţie fiind încheiată şi cu respectarea dispoziţiilor art. 1769, art. 1772, art. 1774 şi art. 1776 C. civ., ea fiind încheiată în formă autentică, pentru garantarea unei sume determinate prin act, respectiv de 2.500.000 euro, asupra unui teren deasemeni identificat.
Astfel fiind, cu suplimentarea şi precizarea de motivare de mai sus, se reţine că Decizia recurată este legală şi temeinică, urmând ca, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat împotriva acesteia să fie respins ca nefondat.
Cu aplicarea dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ. recurenţii căzuţi în pretenţii urmează a fi obligaţi să achite intimatei suma de 6.066,30 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanţii D.V.T. şi C.A. împotriva deciziei nr. 44 din 7 februarie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, ca nefondat.
Obligă recurenţii la 6.066,30 lei cheltuieli de judecată către intimată.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 12 martie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 845/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 847/2009. Comercial → |
|---|
