ICCJ. Decizia nr. 787/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 787/2009
Dosar nr. 9230/1/2008
Şedinţa publică din 10 martie 2009
Asupra contestaţiei în anulare de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Prin contestaţia în anulare promovată la 7 noiembrie 2008 contestatorii A.G. şi A.E. au solicitat anularea deciziei nr. 3001 din 21 octombrie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în temeiul art. 317 şi urm. C. proc. civ.
2. Contestatorii motivează în fapt cererea susţinând că prin Decizia contestată Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, a respins cererea de revizuire pe care au formulat-o împotriva deciziei nr. 2106 din 24 martie 2005 pronunţată de această instanţă ca tardiv declarată dar în mod greşit. Aceasta deoarece deşi s-a reţinut că revizuienţii au avut cunoştinţă de actul nou invocat „dosarul de executare silită prin licitaţie" cu prilejul contestaţiei la executare soluţionată prin sentinţa nr. 84/2003 a Curţii de Apel Bucureşti, irevocabilă prin Decizia nr. 2106 din 30 ianuarie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cât şi prin Decizia nr. 460 din 30 ianuarie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cauzele respective au fost însă soluţionate fără ataşarea dosarului de licitaţie ca act nou.
3. Înalta Curte examinând Decizia a cărei anulare se solicită, constată că prin această decizie s-a respins cererea de revizuire formulată de contestatorii revizuienţi împotriva deciziei nr. 2106 din 24 martie 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, ca tardiv formulată.
În motivarea acestei decizii s-a reţinut că Decizia nr. 2106/2005 supusă revizuirii a mai făcut obiectul altor două cereri de revizuire pe acelaşi temei, art. 322 pct. 5 C. proc. civ. (Decizia nr. 754 din 21 februarie 2006 şi 1978 din 31 mai 2006) actul nou invocat fiind, succesiv: raportul de expertiză criminalistică extrajudiciară din 18 iulie 2005, mai multe hotărâri judecătoreşti şi respectiv „dosarul de licitaţie din data de 5 mai 2003" în condiţiile în care procesul - verbal de licitaţie din 5 mai 2003 a făcut obiectul litigiului finalizat prin Decizia supusă revizuirii dar şi a litigiului finalizat prin Decizia nr. 460 din 30 ianuarie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Este de observat că şi această din urmă decizie nr. 460 din 30 ianuarie 2007, a făcut obiectul unei revizuiri (Decizia nr. 1057 din 13 martie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială) şi, astfel cum a declarat contestatorul în şedinţa publică, pe rolul instanţelor româneşti el susţine peste 300 de procese generate de aceeaşi executare silită finalizată cu procesul - verbal de licitaţie încheiat de A.V.A.S. la 5 mai 2003 conform cu procedura specială prevăzută de OUG nr. 51/1998 (R).
4. Se observă că prin cererea formulată s-au invocat generic prevederile art. 317 şi urm. C. proc. civ., fără a se indica însă nici una din cele două cauze prevăzute de acest text de lege în mod limitativ, invocând la modul general, ceea ce echivalează practic cu o nemotivare în fapt, că Decizia atacată este greşită, susţinere ce ar putea face trimitere la incidenţa art. 318 C. proc. civ. în cauza de faţă.
Potrivit art. 318 C. proc. civ. pot fi atacate prin contestaţie în anulare numai hotărârile instanţelor de recurs, or Decizia contestată în cauza de faţă este o hotărâre pronunţată asupra unei cereri de revizuire nu a unei decizii pronunţată în recurs.
Cum şi din interpretarea coroborată a prevederilor art. 317 alin. (1) şi 320 alin. (3) C. proc. civ. rezultă că obiect al unei contestaţii în anulare îl poate forma numai o hotărâre irevocabilă prin care s-a soluţionat un recurs împotriva unei decizii dată în apel, contestaţia în anulare nu poate fi primită, ea fiind deci inadmisibilă.
5. Dacă s-ar accepta o altă interpretare decât, aceea conformă cu intenţia legiuitorului s-ar ajunge, teoretic, la o creştere a proceselor cu acest obiect în progresie geometrică, ceea ce ar contraveni evident, atât jurisprudenţei C.E.D.O. prin care aplică cu consecvenţă principiul securităţii raporturilor juridice cât şi jurisprudenţei naţionale.
Astfel, în cauza S.T. împotriva României, Hotărârea din 12 octombrie 2006, Curtea de la Strasbourg a decis că „admiterea contestaţiei în anulare, cale extraordinară de atac, constituie un argument suplimentar în sensul încălcării art. 1 din Protocolul nr. 1" şi continuă: „Supervizarea nu trebuie să devină un apel deghizat iar simplul fapt că ar putea exista două puncte de vedere diferite asupra subiectului nu reprezintă un motiv suficient pentru a rejudeca o cauză. Nu se poate deroga de la acest principiu decât atunci când o cer motive substanţiale şi imperioase", în acelaşi sens fiind şi: R. împotriva Rusiei, M.I.G. SA împotriva României, Hotărârea din 1 martie 2006; B. împotriva României, hotărârea din 12 octombrie 2006.
6. Din verificarea jurisprudenţei instanţei supreme în materie, se constată că şi alte cauze din cele promovate de contestatori sunt căi de atac de retractare: contestaţii în anulate şi revizuiri promovate împotriva unor decizii care la rândul lor au fost pronunţate în căi de atac de retractare şi care au fost respinse de instanţa supremă, ca inadmisibile, ca de exemplu: Decizia nr. 2982 din 21 octombrie 2008; 3000 din 21 octombrie 2008; 3618 din 2 decembrie 2008.
Cum, cu ignorarea acestor decizii care s-au pronunţat asupra admisibilităţii promovării unei căi de atac de retractare împotriva unei decizii pronunţată tot asupra unei căi de atac de retractare; aceiaşi contestatori au promovat în cauza de faţă tot o cale de atac de rectractare la o decizie pronunţată asupra unei alte căi de atac de retractare, Înalta Curte apreciază încălcarea de către aceştia a prevederilor art. 723 C. proc. civ. conform cărora: "Drepturile procedurale trebuie exercitate cu bună credinţă şi potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege".
Aşa fiind, faţă de cele ce preced, Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare de faţă, nefiind întrunite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 317 alin. (1) şi 318 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anulare formulată de A.G. şi A.E. împotriva deciziei nr. 3001 din 21 octombrie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 martie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 786/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 790/2009. Comercial → |
|---|
