ICCJ. Decizia nr. 1137/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.1137/2010
Dosar nr. 27317/3/2007
Şedinţa publică din 19 martie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosarului,constatată următoarele:
1. Prin sentinţa comercială nr. 13097 din data de 12 noiembrie 2007 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a fost respinsă ca nefondată acţiunea, astfel cum a fost restrânsă şi precizată, formulată de reclamanta S.C. A.T. S.A. împotriva pârâtei C.S.A.D.F.G., având ca obiect obligarea pârâtei la plata sumei de 441.297,72 lei, sumă cu care reclamanta figurează în tabelul definitiv consolidat al creditorilor, în dosarul de faliment al debitoarei SC G.A.R.G. SA, aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VII-a comercială.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut în fapt şi în drept următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 752 din 8 aprilie 2003 Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a comercială, a admis cererea formulată de creditoarea C.S.A.D.F.G. şi a deschis procedura prevăzută de Legea nr. 64/1995 privind reorganizarea judiciară şi falimentul împotriva debitoarei SC G.A.R.G. SA, reclamanta figurând în tabelul definitiv consolidat al creditorilor cu o creanţă acceptată în valoare de 14.944.812.844 lei vechi.
La data de 8 februarie 2005 reclamanta s-a adresat C.S.A.D.F.G. în calitate de administrator al fondului de garantare şi i-a solicitat plata sumei de 15.444.615.850 lei din care 14.944.812.844 lei reprezenta suma cu care era înscrisă în dosarul de faliment al societăţii de asigurări SC G.A.R.G. SA, prevalându-se de dispoziţiile art. 48 din Legea nr. 503/2004 privind redresarea financiară şi falimentul societăţilor de asigurare, potrivit cărora „la data rămânerii irevocabile a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului în condiţiile legii, administratorul fondului de garantare este în drept să efectueze plăţi din disponibilităţile fondului, în vederea achitării sumelor cuvenite creditorilor de asigurări.
Reţine prima instanţă totodată că, în speţă, cauza litigiului s-a schimbat pe parcursul derulării sale, deoarece urmare efectuării parţiale a plăţilor de către pârâtă, se solicită instanţei, să verifice legalitatea controlului efectuat de pârâta asupra dosarelor de daună la care s-au refuzat creanţele admise în tabloul creditorilor, comportament pe care reclamanta îl apreciază ca abuziv.
Sub acest aspect tribunalul constată că în temeiul art. 60 alin. (2) din Legea nr. 136/1995 C.S.A.D.F.G. este în drept să emită norme, în baza legii, cu privire la procedura şi condiţiile de efectuare a plăţilor de la şi către Fondul de Garantare, iar prin norma din data de 26 iunie 2005 pârâta a reglementat condiţiile de constituire de administrare şi de utilizare a fondului, stabilind în art. 13 că pentru efectuarea plăţilor către creditorii de asigurări, un departament specializat va verifica dosarele de daună şi creanţe, context legal din care tribunalul apreciază că, pârâta aplicând procedura instituită prin norma din 20 iunie 2005 nu a acţionat abuziv, iar solicitarea reclamantei de plată a diferenţei de sumă neachitată de 441.297,72 lei noi este nefondată.
2. Împotriva acestei sentinţe reclamanta a declarat apel, criticile formulate vizând încălcarea dispoziţiilor art. 48 din Legea nr. 503/2004 şi ale art. 18 alin. (2) din Norma C.S.A. din 26 iunie 2005, în temeiul cărora creanţa reclamantei consfinţită printr-un titlu executoriu nu putea fi respinsă.
Prin Decizia comercială nr. 431 din 24 octombrie 2008 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, a admis apelul reclamantei şi a schimbat în tot sentinţa tribunalului în sensul că a admis acţiunea formulată de reclamanta astfel cum a fost precizată şi a obligat pârâta la plata către reclamanta a sumei cu care reclamanta figurează în tabelul definitiv consolidat al creditorilor SC G.A.R.G. SA.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de control devolutiv a reţinut că în raport de dispoziţiile art. 72 din Legea nr. 503/2004 cel în drept să plătească creditorilor de asigurări despăgubirile este C.S.A.D.F.G. în calitate de administrator al fondului de garantare iar verificarea creanţelor creditorilor nu poate avea loc în ipoteza existenţei unui titlu executoriu, cum este cazul în speţă, creanţa reclamantei astfel cum a fost înscrisă în tabelul definitiv al creanţelor este câştigată cauzei sub acest aspect; instanţa constată totodată că pârâta a efectuat plăţi pe parcursul judecării cauzei, în contul creanţei cu care reclamanta figurează în tabelul consolidat al creditorilor, rămânând o diferenţă de 441.297,72 lei pe care pârâta refuză să o plătească, considerând nejustificat că este îndreptăţită să analizeze titlul executoriu.
3. Împotriva acestei decizii pârâta C.S.A.D.F.G. prin Departamentul Fond de Garantare a declarat recurs la data de 12 decembrie 2008, în termen legal, solicitând în principal, casarea deciziei şi trimiterea dosarului spre competentă soluţionare, în primă instanţă judecătorului sindic din cadrul Tribunalului Bucureşti, secţia a VII-a comercială, iar în ipoteza respingerii excepţiei de necompetenţă materială a Secţiei comerciale, casarea deciziei cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceiaşi instanţă Curtea de Apel Bucureşti, secţia comercială, ca instanţă de recurs;
În subsidiar, recurenta pârâtă a solicitat modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii apelului şi menţinerii ca legală şi temeinică a hotărârii pronunţate de prima instanţă.
Recurenta a invocat în susţinerea recursului motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 3, pct. 1 şi pct. 9 C. proc. civ., în dezvoltarea cărora a susţinut următoarele:
- prin Decizia comercială nr. 2864 din 1 octombrie 2006 pronunţată în cauza de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a stabilit irevocabil competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea judecătorului sindic din cadrul Tribunalului Bucureşti precum şi caracterul prezentei acţiuni de cerere incidentală în procedura falimentului, dezlegări obligatorii care au fost încălcate atât de prima instanţă cât şi de instanţa de apel (motivul prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ.);
- calea de atac împotriva hotărârii pronunţate în primă instanţă era recursul în condiţiile în care natura cauzei de cerere incidentală în procedura falimentului fusese stabilită, iar conform art. 38 alin. (2) din Legea nr. 503/2004 – hotărârile tribunalului sunt definitive şi executorii şi pot fi atacate cu recurs;
- Decizia comercială nr. 431 din 24 octombrie 2008 a fost pronunţată de o instanţă care nu a fost alcătuită potrivit dispoziţiilor legale, respectiv în complet de recurs, format de 3 judecători în conformitate cu dispoziţiile art. 54 alin. (2) din Legea nr. 304 /2004 privind organizarea judiciară (motivul prevăzut de art. 304 pct. 1 C. proc. civ.);
-hotărârea instanţei de control a fost date cu încălcarea legii (motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.) respectiv a procedurii speciale şi derogatorii a Legii nr. 503/2004 privind redresarea financiară şi falimentul societăţilor de asigurare care reglementează modalitatea de efectuare a plăţilor de către fondul de garantare care implicit verifică condiţiilor prevăzute de lege specială pentru efectuarea plăţilor, în acest sens dispoziţiile art. 18 alin. (2) coroborate cu art. 21 alin. (1) din lege prevăd imperativ că „Fondul de Garantare verifică dosarele de daune şi înscrisurile aferente".
4. Înalta Curte verificând în cadrul controlului de legalitate Decizia atacată în raport de motivele invocate constată următoarele:
4.1.Motivul întemeiat pe ipoteza reglementată de art. 304 pct. 3 C. proc. civ. care vizează încălcarea competenţei alte instanţe este fondat.
În cauză, acţiunea introductivă formulată de reclamantă a fost înregistrată iniţial pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, care prin încheierea din data de 26 septembrie 2005 a admis excepţia necompetenţei sale materiale invocată de pârâtă prin întâmpinare, a scos cauza de pe rolul secţiei şi a trimis-o spre soluţionare secţiei comerciale din cadrul Curţii.
Secţia a V-a comercială din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, astfel investită, prin sentinţa comercială nr. 43 din data de 24 martie 2006 şi-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VII-a comercială – judecător sindic, apreciind, faţă de obiectul acţiunii, că reclamanta urmăreşte exercitarea drepturilor ce îi revin conform dispoziţiilor Legii nr. 503/2004, în cadrul procedurii de faliment a SC G.A.R.G. SA, cererea sa având un caracter incidental conform art. 17 C. proc. civ., fiind de competenţa judecătorului sindic desemnat în procedura falimentului societăţii debitoare.
4.2. Recursul declarat de societatea reclamantă împotriva acestei sentinţe de declinare de competenţă a fost respins ca nefondat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 2864 din 10 octombrie 2006 care a confirmat competenţa materială a judecătorului sindic şi caracterul incidental al cererii reclamantei în procedura falimentului societăţii de asigurare SC G.A.R.G. SA.
4.3. După înregistrarea cauzei pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VII-a comercială judecătorul sindic, desemnat din procedura falimentului debitoarei, prin Încheierea din 27 martie 2007 a invocat din oficiu necompetenţa funcţională a secţiei a VII- a comercială a Tribunalului Bucureşti şi a dispus scoaterea cauzei de pe rol şi înaintarea ei secţiei a VI-a comercială a Tribunalului Bucureşti.
Secţia a VI-a comercială a Tribunalului Bucureşti astfel investită, nu şi-a verificat propria competenţă materială şi totodată a ignorat în mod nepermis faptul că asupra acestei chestiuni se pronunţaseo hotărâre irevocabilă de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin care s-a statuat asupra competenţei materiale a cauzei în favoarea judecătorului sindic din cadrul Tribunalului Bucureşti, secţia a VII-a comercială, tribunal în a cărei rază teritorială se află sediul debitorului şi unde se derula procedura falimentului acestuia.
4.4. Instanţa de apel, la rândul său, a procedat în aceiaşi manieră, deşi, dat fiind natura competenţei materiale, absolute, statuate în favoarea altei instanţe printr-o hotărâre irevocabilă pronunţată de o instanţă de recurs, trebuia din oficiu să pună în discuţie necompetenţa sa.
4.5. Aşa fiind, hotărârile pronunţate, în cauză de prima instanţă şi de instanţa de apel sunt lovite de nulitate absolută, deoarece după art. 105 alin. (1) C. proc. civ. actele de procedură îndeplinite de instanţa necompetentă absolut sunt nule.
Pentru raţiunile mai sus înfăţişate Înalta Curte constatând întemeiat motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., motiv de ordine publică, în temeiul art. 312 alin. (1) şi (3) C. proc. civ. va admite prezentul recurs şi va casa Decizia şi sentinţa nr. 13097 din 12 noiembrie 2007 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, cu trimiterea cauzei la Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a – judecător sindic, a cărui competenţă în soluţionarea cauzei a fost irevocabil stabilită.
Faţă de natura de ordine publică a motivului de nelegalitate găsit întemeiat şi soluţia adoptată, examinarea celorlalte motive de recurs invocate nu se mai impune.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta C.S.A.D.F.G. Bucureşti împotriva deciziei comerciale nr. 431 din 24 octombrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a-V-a comercială.
Casează Decizia recurată şi sentinţa comercială nr. 13097 din 12 noiembrie 2007 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a comercială, şi trimite cauza la Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a judecător sindic, a cărei competenţă a fost irevocabil stabilită.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1135/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1138/2010. Comercial → |
|---|
