ICCJ. Decizia nr. 1138/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.1138/2010
Dosar nr. 36259/3/2007
Şedinţa publică din 19 martie 2010
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constatată următoarele:
Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin sentinţa nr. 12399 din 17 noiembrie 2008 a respins acţiunea formulată de reclamanta SC N.R.E.I. SRL în contradictor cu pârâtele SC F.T. SRL şi V.S. având ca obiect constatarea încălcării de către pârâtă a clauzelor contractelor de prestări servicii din 27 februarie 2007 şi respectiv 5 martie 2007, ca inadmisibilă; a admis cererile reconvenţionale formulate de pârâte şi în consecinţă, a anulat art. 4 din contractele menţionate şi anexele la acestea.
Instanţa de fond prin încheierea din 10 martie 2008 a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii în raport de temeiul de drept al acesteia, art. 111 C. proc. civ., cu motivarea ca reclamanta, având în vedere obiectul cererii, poate solicita realizarea dreptului.
Cât priveşte cererea reconvenţională având ca obiect nulitatea art. 4 din contractele de intermediere pe care reclamanta le-a încheiat cu pârâtele în care reglementa preţul contractului, respectiv comisionul pentru perfectarea contractului de închiriere, instanţa de fond în raport de prevederile art. 1203 C. civ. şi pe baza probelor administrate a reţinut existenţa dolului în obţinerea consimţământului la semnarea celor două contracte şi, pe cale de consecinţă, şi pentru anexele la acestea.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a-V-a comercială, prin Decizia nr. 196 din 13 aprilie 2009 a admis apelul declarat de reclamantă, a schimbat în parte sentinţa şi a respins cererile reconvenţionale ca neîntemeiate.
Instanţa de apel reapreciind probele administrate a reţinut, că, în speţă, nu sunt întrunite condiţiile cumulative ale incidenţei dolului, pârâţii nefăcând dovada utilizării de către reclamantă, cu intenţie, a unor mijloace viclene menite să-i inducă în eroare la încheierea contractului de prestări servicii, situaţia de fapt reţinută de instanţa de fond fiind irelevantă din perspectiva art. 960 C. com.
Cu privire la critica nemotivării încheierii din 10 martie 2008 prin care s-a respins ca inadmisibilă acţiunea în raport de art. 111 C. proc. civ., instanţa de apel a reţinut că motivarea acesteia respectă prevederile art. 261 pct. 5 C. proc. civ.
În contra acestei decizii au declarat recurs pârâţii SC F.T. SRL şi V.S.
I. Recurenta pârâtă SC F.T. SRL critică Decizia atacată pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. în a cărui dezvoltare invocă:
- nerespectarea dreptului la apărare şi încălcarea principiului rolului activ al judecătorului;
- ignorarea caracterului devolutiv al apelului;
- interpretarea şi aplicarea greşită a art. 960 C. civ. în sensul că dolul nu se presupune ci trebuie dovedit, deoarece instanţa de apel deşi critică motivarea instanţei de fond nu analizează probele administrate.
Recurenta-pârâtă procedează la analiza minuţioasă a probelor administrate: înscrisuri, răspunsuri la interogatorii criticând reanalizarea probelor administrate de către instanţa de apel.
II. Recurenta pârâtă V.S. critică Decizia atacată tot pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi sub aceleaşi aspecte: încălcarea art. 960 C. civ., a dreptului la apărare, a principiului rolului activ al judecătorului, ignorarea caracterului devolutiv al apelului, făcând şi aceasta, ca şi precedenta, o critică a temeiniciei hotărârii atacate din perspectiva probelor administrate pe care le analizează în detaliu.
Intimata SC N.R.E.I. SRL a depus întâmpinare la dosar invocând insuficienta timbrare a recursurilor în raport de modificarea Legii nr. 146/1997 prin OUG nr. 212/2008, constatarea că acestea nu conţin motive de nelegalitate, solicitând apoi, respingerea recursurilor ca nefondate, exprimând şi aceasta propria variantă asupra situaţiei de fapt.
Recursurile declarate nu sunt fondate.
1. Faţă de faptul ca ambele recurente invoca acelaşi motiv de recurs: art. 304 pct. 9 C. proc. civ. sub aceleaşi aspecte, dezvoltând critici identice, Înalta Curte va proceda la o analiză comună a acestora.
2. Cu privire la motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. este de observat că recurentele deşi invocă încălcarea dreptului la apărare, lipsa rolului activ al judecătorului şi nerespectarea caracterului devolutiv al apelului, aceste critici sunt numai afirmate, neavând corespondent în dezvoltarea recursului care să facă posibilă o verificare a acestora, situaţie în care ele nu pot fi primite.
3. În ce priveşte interpretarea şi aplicarea prevederilor art. 960 C. civ., este de observat că recurentele nu obiectează asupra aspectelor de interpretare propriu-zisă a acestui text de lege, cât priveşte condiţiile ce trebuie a fi întrunite pentru a se reţine incidenţa dolului asupra consimţământului, de natură teoretică, expuse pe larg în Decizia atacată, ci critică aprecierea probelor şi stabilirea situaţiei de fapt în constatarea elementului de inducere în eroare la momentul încheierii contractului în speţă.
Or, sub acest aspect al aprecierii probelor în stabilirea situaţiei de fapt este de observat că potrivit art. 304 C. proc. civ. partea introductivă, controlul instanţei de recurs este circumscris numai la nelegalitatea hotărârii atacate pentru motivele limitativ prevăzut de acest text de lege, temeinicia hotărârii nefăcând obiectul verificării în recurs.
În cauza de faţă, instanţa de apel, de control devolutiv, de această dată, făcând aplicarea art. 295 C. proc. civ., corect a procedat la verificarea situaţiei de fapt de către prima instanţă şi la reaprecierea probelor în cauza de faţă, aşa încât criticile recurenţilor cu privire la ignorarea caracterului devolutiv al apelului sunt neîntemeiate, ca de altfel şi celelalte critici subsecvente.
Aşa fiind, Înalta Curte în raport de prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. în care se încadrează dezvoltarea în parte a criticilor formulate, va respinge recursurile declarate ca nefondate, neprimind susţinerea intimatei cu privire la nulitatea acestora.
În baza art. 274 C. proc. civ., vor fi obligate recurentele la plata sumei de 2.000 lei cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de pârâtele SC F.T. SRL şi V.S. împotriva deciziei comerciale nr. 196 din 13 aprilie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a-V-a comercială.
Obligă recurentele-pârâte la 2000 lei cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1137/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1140/2010. Comercial → |
|---|
