ICCJ. Decizia nr. 1131/2010. Comercial

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr. 1131/2010

Dosar nr. 7579/2/2009

Şedinţa publică din 18 martie 2010

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Petenta SIF M. SA a chemat-o în judecată pe pârâta A.V.A.S. Bucureşti pentru ca prin hotărârea pe care va pronunţa instanţa să dispună întoarcerea executării silite în sensul restituirii sumei de 1.418.000 lei reprezentând contravaloarea în lei, la cursul de schimb din data de 23 iunie 2006, a unui bilet la ordin în valoare de 500.000 dolari S.U.A. emis la 29 octombrie 1996, de către SC S. SRL, scadent la această dată, sumă executată în mod nelegal prin poprire şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

A arătat în cererea sa că pârâta a emis la data de 19 iunie 2006 ordinul de plată prin care a ordonat înfiinţarea popririi până la acoperirea integrală a sumei de 7.857.967,19 dolari S.U.A., ordin care a fost comunicat terţului poprit B.T. SA, sucursala Bacău, la 21 iunie 2006 şi executat la 23 iunie 2006 prin virarea sumei de 22.285.194,95 lei calculată la cursul de schimb de 2,8360 ron/dolari S.U.A.

Urmare executării silite SIF M. SA a formulat contestaţia la executare, soluţionată irevocabil de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, prin Decizia nr. 3627 din 2 decembrie 2008, conform căreia a fost admis recursul acesteia, a fost admisă contestaţia la executare şi anulată executarea, constatând prescris dreptul la executare pentru suma de 500.000 dolari S.U.A. reprezentând executarea biletului la ordin emis de către SC S. SRL, a cărei valoare în lei, calculată la cursul din data de 23 iunie 2006, este 1.418.000 lei.

Prin sentinţa comercială nr. 120 din 20 octombrie 2009 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, a admis cererea de întoarcere a executării silite formulată de SIF M. SA în contradictoriu cu intimata A.V.A.S. Bucureşti, a dispus întoarcerea executării silite în sensul obligării pârâtei A.V.A.S. Bucureşti să restituie reclamantei suma de 1.418.000 lei reprezentând contravaloarea în lei la cursul B.N.R. a biletului la ordin în valoarea de 500.000 dolari S.U.A. emis de SC S. SRL la data de 29 octombrie 1996 în Bucureşti şi scadent la 29 octombrie 1997.

Împotriva acestei sentinţe intimata - pârâtă A.V.A.S. a formulat recurs prin care a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinţei recurate iar pe fond respingerea cererii privind întoarcerea executării silite pentru suma de 1.418.000 lei ca prematură şi neîntemeiată precizând că temeiul de drept al recursului este art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

A motivat cererea de recurs în sensul că la dosarul cauzei nu există nicio dovadă privind executarea silită, că instanţa nu a dispus ataşarea la această cauză a dosarului nr. 4328/180/2006 al Curţii de Apel Bucureşti privind contestaţia la executare formulată de SIF M. SA soluţionată prin Decizia nr. 3627 din 2 decembrie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, pentru a se verifica temeinicia celor susţinute de contestatoare şi că înscrisurile depuse de petentă nu au nicio legătură cu pretenţiile privind întoarcerea executării silite. A susţinut de asemenea că instanţa de fond în mod greşit a aplicat dispoziţiile art. 399 şi art. 4041 – art. 4042 C. proc. civ. atunci când a înlăturat apărările A.V.A.S. privind inadmisibilitatea şi netemeinicia cererii de întoarcerea executării silite formulată ca urmare a sentinţei nr. 248 din 20 decembrie 2007 a Curţii de Apel în dosarul nr. 4313/180/2006 prin care nu s-a dispus cu privire la anularea executării silite însăşi, astfel că cererea de întoarcerea executării silite formulată în baza acestei hotărâri este lipsită de obiect.

Recursul este nefondat.

Potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ., modificarea unei hotărâri este posibilă dacă aceasta este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.

Recurenta a invocat în calea de atac formulată împotriva sentinţei comerciale nr. 120 din 20 octombrie 2009 a Curţii de Apel, secţia a V-a comercială, aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 399 şi art. 4041 – art. 4042 C. proc. civ.

Art. 399 C. proc. civ. prevede că împotriva executării silite, precum şi împotriva oricărui act de executare se poate face contestaţie de către cei interesaţi sau vătămaţi prin executare.

Invocarea aplicării greşite a acestui temei de drept nu poate fi reţinută întrucât executarea silită a fost contestată de SIF M. SA prin contestaţia la executare care a făcut obiectul dosarului nr. 4328/180/2006 soluţionat irevocabil prin Decizia nr. 3627 din 2 decembrie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, prin care au fost anulate actele de executare silită pornită în baza titlurilor executorii menţionate în comunicarea din 2006.

Întoarcerea executării silite constă în obligaţia pentru creditor de a-i restitui debitorului tot ce a luat prin executarea silită, când după săvârşirea executării, intervine anularea titlului executoriu sau numai a executării.

Desfiinţarea titlului executoriu sau a executării îl obligă pe creditorul care a beneficiat de executare să-l repună pe debitor în situaţia anterioară fie de bună voie fie pe calea unei acţiuni de drept comun prin care să obţină o hotărâre, în temeiul căreia să-l poată urmări silit.

Motivele invocate de recurentă în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. în sensul inexistenţei dovezii privind desfiinţarea executării silite, aplicării greşite a dispoziţiile art. 399 şi art. 4041 – art. 4042 C. proc. civ., pronunţarea greşită asupra excepţiilor prematurităţii şi inadmisibilităţii cererii de întoarcerea executării silite dar şi a netemeiniciei acesteia, sunt nefondate faţă de împrejurarea că Decizia nr. 3627 din 2 decembrie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, irevocabilă, a anulat formele de executare în temeiul cărora A.V.A.S. Bucureşti a executat suma de 500.000 dolari S.U.A., conform ordinului din 19 iunie 2006 comunicat SIF M. SA cu adresa din 2 iunie 2006, ceea ce înseamnă desfiinţarea executării silite pentru această sumă.

Nici motivul referitor la interpretarea greşită a art. 4042 C. proc. civ. în sensul invocării greşite ca temei al întoarcerii executării silite a sentinţei civile nr. 248/2007 care ar lipsi de obiect cererea de întoarcere a executării silite, nu poate fi reţinut întrucât petenta intimată SIF M. SA a indicat ca temei al acţiunii sale Decizia irevocabilă nr. 3627 din 2 decembrie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, şi nicidecum sentinţa nr. 248/2007, iar prin cererea de faţă instanţa nu are a se pronunţa asupra obiectului contestaţiei la executare ci, urmează a soluţiona problema întoarcerii executării silite prin aplicarea dispoziţiilor unei hotărâri irevocabile prin care au fost anulate formele de executare, astfel că nu are relevanţă solicitarea privind ataşarea dosarului prin care a fost soluţionată contestaţia la executare.

Este adevărat că partea putea cere prin contestaţia la executare şi întoarcerea executării silite, dar nimic nu o împiedica să o ceară pe cale separată, printr-o acţiune de drept comun, astfel că nu se impune ataşarea dosarelor privind contestaţia la executare care s-au finalizat prin pronunţarea deciziei nr. 3627/2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială.

Având în vedere dispoziţiile art. 4041 alin. (1) conform căruia „în toate cazurile în care se desfiinţează titlul executoriu sau însăşi executarea silită, cel interesat are dreptul la întoarcerea executării, prin restabilirea situaţiei anterioare acesteia" precum şi art. 4042 potrivit căruia „dacă nu s-a dispus restabilirea situaţiei anterioare executării (...) cel îndreptăţit o va putea cere instanţei judecătoreşti competente potrivit legii", este obligatorie repunerea debitorului în situaţia anterioară care nu poate fi realizată decât aşa cum corect a stabilit prima instanţă prin admiterea cererii de întoarcerea executării silite şi restituirea sumei de 1.418.000 lei reprezentând contravaloarea în lei la cursul B.N.R. a biletului la ordin în valoarea de 500.000 dolari S.U.A. emis de SC S. SRL la data de 29 octombrie 1996 în Bucureşti şi scadent la 29 octombrie 1997.

Pentru aceste motive nu pot fi reţinute nici motivele de recurs privind prematuritatea şi inadmisibilitatea cererii de întoarcerea executării silite.

În acest context, Curtea constată că hotărârea atacată este legală, fiind la adăpost de orice critică, motiv pentru care în conformitate cu art. 312 C. proc. civ. recursul formulat de A.V.A.S. Bucureşti urmează a se respinge ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de A.V.A.S. Bucureşti împotriva sentinţei comerciale nr. 120 din 20 octombrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 martie 2010.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1131/2010. Comercial