ICCJ. Decizia nr. 1466/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1466/2010
Dosar nr. 1221/114/2005
Şedinţa publică de la 29 aprilie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 244 din 13 februarie 2009 a Tribunalului Buzău, secţia comercială şi de contencios administrativ, a fost admisă acţiunea A.V.A.S. Bucureşti şi în contradictoriu cu pârâta Asociaţia A.G.S.P. s- a dispus rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare acţiuni din data de 31 martie 1997, cu obligarea pârâtei la 31.637,27 lei penalităţi contractuale calculate până la 31 octombrie 2008, precum şi la plata sumei de 1.764,16 lei cu titlu de dobânzi şi 1.500 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul expertului.
Pentru a hotărî astfel instanţa a reţinut că pârâta, reprezentată la încheierea contractului prin C.M.V., nu a reuşit să achite decât avansul pentru cele 2.247 acţiuni, în valoare totală de 56.175.000 lei (ROL), reprezentând 20% din capitalul social al SC A. SA Glodeanu Siliştea, nu şi cele 7 rate, eşalonate pentru perioada 28 aprilie 1998 - 28 aprilie 2005, deşi reclamanta i-a eliberat acţiunile la momentul încheierii contractului.
Luând în considerare culpa exclusivă a pârâtei în neexecutarea contractului şi dispoziţiile art. 1020, 1021 C. civ. precum şi concluziile expertizei contabile efectuate în cauză, instanţa a dispus rezoluţiunea contractului cu obligarea pârâtei la plata penalităţilor de întârziere, calculate până la 31 octombrie 2008, data expertizei, şi a dobânzilor aferente, plus 1.500 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariul expertului.
Această sentinţă a fost ulterior completată la cererea expertei P.M., prin sentinţa comercială nr. 456 din 20 martie 2009 a aceleiaşi instanţe, în sensul că reclamanta A.V.A.S. a fost obligată să achite expertei diferenţa de 3.900 lei (RON) rămasă neachitată din onorariul definitiv de 5.400 lei (RON), această hotărâre făcând parte integrantă din sentinţa comercială nr. 244 din 13 februarie 2009 şi fiind pronunţată în temeiul dispoziţiilor art. 2812 C. proc. civ.
Împotriva sentinţei completatoare a declarat apel reclamanta, apelul său fiind respins prin decizia nr. 89 din 2 iunie 2009 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal.
Instanţa de apel a reţinut că deşi experta depusese instanţei de fond (f. 196) o cerere privind majorarea onorariului la 5.400 lei, justificată cu decontul ataşat cererii, instanţa a omis să se pronunţe asupra acestei cereri cu ocazia soluţionării fondului, aşa încât, cererea expertei corect a fost admisă prin sentinţa completatoare apelată, ea fiind şi întemeiată deoarece a răspuns tuturor obiectivelor stabilite de instanţă şi la obiecţiunile reclamantei.
Împrejurarea că reclamanta nu este de acord cu aceste concluzii - deşi ea nu a apelat şi sentinţa de fond dată în concordanţă cu concluziile expertei - a fost apreciată de instanţa de apel ca nefondată şi a nu fi de natură să conducă la schimbarea soluţiei.
Nemulţumită de această decizie, reclamanta a declarat recurs solicitând modificarea ei pentru nelegalitate.
În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. recurenta critică decizia din apel pentru menţinerea soluţiei de majorare a onorariului expertei, arătând că aceasta nu a justificat un asemenea onorariu pentru munca prestată, în condiţiile în care ea a ajuns la aceleaşi valori pe care şi reclamanta le indicase în calculele sale, iar prin răspunsurile date la obiecţiunile sale în legătură cu O.G. nr. 25/2002, aceasta nu a identificat „alte prejudicii” în sensul art. 21 alin. (2) din ordonanţă şi nici nu a formulat răspunsuri concrete la obiectivele nr. 1-4 iniţiale.
Prin întâmpinare, intimata P.M. a solicitat respingerea recursului ca nefondat susţinând că onorariul său a fost justificat în raport de volumul de muncă de 178 ore determinat de verificarea documentelor pe perioada 1997-2002.
Recursul este nefondat, urmând a fi respins pentru considerentele ce se vor arăta:
Obiectul prezentului recurs îl formează cererea de majorare a onorariului unui expert, admisă de instanţa de fond printr-o hotărâre complinitoare, pronunţată în temeiul dispoziţiilor art. 2812 C. proc. civ., singura ce a format obiectul căilor de atac din partea reclamantei.
Câtă vreme reclamanta nu a înţeles să exercite calea de atac a apelului împotriva sentinţei de fond pronunţată în temeiul probelor administrate, coroborate şi cu expertiza efectuată în cauză Curtea apreciază că ea nu mai poate invoca, în recursul ce vizează exclusiv onorariul expertului, critici vizând fondul expertizei şi concluziile la care a ajuns expertul deoarece sentinţa comercială nr. 244 din 13 februarie 2009 a Tribunalului Buzău a intrat în puterea lucrului judecat.
Singurul aspect pe care recurenta l-ar fi putut pune în discuţie ar fi fost justificarea cuantumului onorariului în raport de munca prestată, aspect pe care instanţa de fond l-a avut în vedere în argumentarea soluţiei date, dar care vizează temeinicia soluţiei şi nu nelegalitatea ei, întrucât, potrivit art. 274 alin. (2) C. proc. civ. judecătorii nu pot micşora plata experţilor.
În consecinţă, Curtea va respinge recursul ca nefondat, urmând a menţine decizia din apel ca legală şi temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta A.V.A.S. împotriva deciziei civile nr. 89 din 2 iunie 2009 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 aprilie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1417/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1467/2010. Comercial → |
|---|
