ICCJ. Decizia nr. 1788/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1788/2010
Dosar nr. 46850/3/2007
Şedinţa publică de la 19 mai 2010
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 12214 din 13 noiembrie 2008, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a fost respinsă ca nefondată acţiunea formulată de reclamanta SC G. SRL în contradictoriu cu pârâta SC I.G.F. SRL, de obligare la plata sumei de 123.682 lei, reprezentând chiria neachitată pe perioada martie - decembrie 2005, pentru spaţiul situat în imobilul din Otopeni şi penalităţi de întârziere, calculate conform contractului de închiriere până la 1 septembrie 2007.
Pentru a se pronunţa astfel, tribunalul a reţinut că la data de 1 octombrie 2004, între reclamantă, în calitate de locator, şi pârâtă, în calitate de locatar, s-a încheiat un contract de închiriere pe durată de 2 ani, cu privire la imobilul situat în Otopeni, Calea Bucureşti, judeţul Ilfov, în suprafaţă de 916 mp. Părţile au stabilit preţul chiriei lunare la 2.040 euro plus T.V.A. S-a expus că potrivit art. 6 lit. b) din contract, reclamanta s-a obligat să asigure folosinţa obiectului închirierii pe toată durata contractului, iar potrivit art. 8 lit. a) şi b, pârâta şi-a asumat obligaţia corelativă de a plăti chiria lunar.
Instanţa a reţinut că, în cauză, reclamanta nu şi-a îndeplinit obligaţia contractuală, prevăzută de art. 6 lit. b) din contract reglementată de dispoziţiile art. 1420 C. civ., respectiv obligaţia de a asigura chiriaşului folosinţa obiectului închirierii pe toată durata contractului, excepţia de neexecutare invocată de către pârâtă fiind întemeiată, astfel că în raport de dispoziţiile art. 969, 970 şi art. 1420 C. civ. acţiunea a fost respinsă, ca nefondată.
Împotriva hotărârii a formulat apel reclamanta, invocând nelegalitatea şi netemeinicia hotărârii.
Prin decizia comercială nr. 459 din 16 noiembrie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a admis apelul şi a schimbat în tot hotărârea în sensul că a admis acţiunea şi a obligat pârâta să plătească suma de 123.682 lei, reprezentând chirie aferentă perioadei martie 2005 - decembrie 2005 şi penalităţi de întârziere, calculate până la data de 1 septembrie 2007, respectiv la cheltuieli de judecată în fond şi la apel.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut ca întemeiată critica apelantei - reclamante potrivit căreia instanţa de fond nu a analizat toate probele administrate şi în urma analizării întregului material probator administrat în cauză, a concluzionat că nu se poate reţine excepţia de neexecutare, deoarece apelanta - reclamantă, în calitate de locator a depus diligente şi a reparat deficienţele părţilor comune ale imobilului cu privire la care intimata - pârâtă a susţinut, fără a dovedi în mod concludent, că i-ar fi împiedicat liniştita folosinţă a spaţiului închiriat.
În schimb, p entru folosirea spaţiului închiriat, intimata - pârâtă, în calitate de locatar, datorează apelantei - reclamante chiria pe perioada solicitată, potrivit calculului depus de aceasta la dosar, chirie în sumă de 123.682 lei, conform art. 4 coroborat cu art. 12 din contractul de locaţiune şi art. 1429 C. civ.
De asemenea, s-a reţinut că datorează şi penalităţi de întârziere, potrivit art. 4 alin. ultim din contract şi a prevederilor art. 1066 C. civ., penalităţi calculate până la data de 1 septembrie 2007, astfel că acţiunea trebuia admisă şi nu respinsă, cum netemeinic şi nelegal a hotărât prima instanţă.
Ca urmare, pârâta a formulat recurs, în termenul legal, în temeiul art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., solicitând admiterea acestuia şi modificarea hotărârii în sensul respingerii apelului, ca nefondat.
A susţinut, în esenţă, că instanţa de apel nu a reţinut că potrivit art. 6 lit. b) din contractul de închiriere reclamanta s-a obligat să asigure folosinţa obiectului închirierii pe toată durata contractului, garantând chiriaşul contra pierderii totale sau parţiale şi contra deranjării din folosinţa bunului închiriat, stabilind fără nicio motivare şi făcând abstracţie de anumite probe, că obligaţia a fost îndeplinită.
În acest sens, a arătat că însăşi reclamanta a depus la dosar adresa din 5 decembrie 2005 a Inspectoratului de stat în construcţii din care rezultă starea precară a imobilului, în acelaşi sens făcând dovadă şi adresa din 1 februarie 2008 emisă de SC M.S. SRL la solicitarea SC I.G.F. SRL.
Cât priveşte propria obligaţie, instanţa de apel a ignorat înştiinţarea din 21 martie 2005 din care rezultă că obligaţia de plată a chiriei a fost îndeplinită.
În concluzie, a arătat că hotărârea pronunţată este rezultatul unei aplicări greşite a dispoziţiilor art. 969 C. civ. care reglementează principiul forţei obligatorii a contractului, deoarece a considerat greşit că art. 6 lit. b) din contract nu ar fi obligatoriu pentru cel care şi-a asumat obligaţia.
Recursul este nefondat.
Criticile recurentei - pârâte subsumate motivelor de recurs, prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. cât şi a pct. 7 al aceluiaşi articol, care deşi nu a fost indicat expres, rezultă din conţinutul acestora, vizează interpretarea şi aplicarea art. 6 lit. b) pct. 5 din contract privitor la obligaţiile proprietarului din contract.
Potrivit acestei clauze proprietarul s-a obligat să asigure folosinţa obiectului închirierii pe toată durata contractului, garantând chiriaşului contra pierderii totale sau parţiale şi contra deranjării din folosinţa bunurilor închiriate.
Prima instanţă admiţând apărarea recurentei - pârâte privind excepţia neexecutării acestei obligaţii a respins acţiunea în plata chiriei restante, iar instanţa de apel a cărei hotărâre face obiectul prezentului recurs, a schimbat hotărârea re apreciind probele şi a concluzionat că recurenta - pârâtă trebuie să răspundă.
Sub aspectul nemotivării hotărârii, critică ce se subsumează art. 304 pct. 7 C. proc. civ., rezultă din hotărâre că aceasta este argumentată atât în fapt cât şi în drept prin raportare la toate probele administrate, inclusiv cele propuse de recurenta - pârâtă, aprecierea concludenţei acestora aparţinând instanţei care a pronunţat hotărârea, în recurs neputând face obiectul unei reaprecieri, faţă de caracterul non devolutiv al acestei căi de atac.
Aşa fiind, hotărârea îndeplineşte cerinţele art. 261 C. proc. civ., motivul de recurs neputând a fi primit.
Cât priveşte incidenţa art. 304 pct. 8 C. proc. civ., acest motiv de recurs priveşte denaturarea convenţiei dedusă judecăţii sau a conţinutului drepturilor şi obligaţiilor părţilor, ceea ce, de asemenea, nu se poate reţine, în cauză, deoarece instanţa de apel s-a pronunţat în legătură cu obligaţia asumată prin această clauză, reţinând-o fără a-i denatura conţinutul şi a stabilit în limitele acesteia că a fost respectată de către intimata - reclamantă.
Cât priveşte motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se constată, de asemenea, că nu este fondat deoarece prin respingerea excepţiei de neexecutare formulată de recurenta - pârâtă, ca mijloc de apărare ce nu mai poate face obiectul cenzurii în recurs, aceasta nu mai poate invoca suspendarea executării propriei sale obligaţii de plată a chiriei la scadenţă ca şi cum ar fi beneficiat de un alt termen, astfel încât în mod legal instanţa de apel a reţinut că se datorează atât preţul chiriei cât şi penalităţi de întârziere, conform principiului forţei obligatorii a contractului care operează faţă de ambele părţi.
Cât priveşte împrejurarea că suma la care a fost obligată a fost deja achitată, aceasta nu poate constitui o critică în recurs, ţinând de executarea silită, fază ulterioară procedurii de judecată în fond.
Aşa fiind, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat, urmând ca, în baza art. 274 C. proc. civ., recurenta - pârâtă să suporte cheltuielile de judecată aferente recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta SC I.G.F. SRL Corbeanca, împotriva deciziei Curţii de Apel Bucureşti nr. 459 din 16 noiembrie 2009, ca nefondat.
Obligă recurenta să plătească intimatei - reclamante SC G. SRL Arad suma de 4.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1786/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1790/2010. Comercial → |
|---|
