ICCJ. Decizia nr. 1790/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1790/2010
Dosar nr. 410/1285/2008
Şedinţa publică de la 19 mai 2010
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
p rin sentinţa comercială nr. 1417, pronunţată la data de 14 aprilie 2009, Tribunalul Comercial Cluj a admis, în parte, cererea formulată de reclamanta SC N. SRL, în contradictoriu cu pârâta SC L.B. SA România, fostă SC E.B. SA, pe care a obligat-o să plătească reclamantei suma de 190.689,37 lei, cu titlu de daune - interese, reprezentând dobânda legală practicată în materie comercială, în perioada 3 mai 2003 - 17 martie 2005 şi suma de 33.250 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Spre a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut, în principal, că dispoziţiile legale în materie comercială care reglementează modul în care se calculează dobânda sunt cuprinse în O.G. nr. 9/2000, iar, în speţă, sunt aplicabile dispoziţiile art. 3 alin. (1) din acest act normativ, având în vedere că ambele părţi sunt societăţi comerciale şi că debitul principal asupra căruia s-au calculat daunele - interese a rezultat dintr-un contract bancar; că reclamanta nu a formulat o cerere de obligare a pârâtei la plata dobânzii capitalizate şi a apreciat că dispoziţiile art. 1089 C. civ. nu sunt aplicabile în speţă.
Apelul formulat de reclamantă împotriva sentinţei tribunalului a fost respins, ca nefondat, de Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Cluj, prin decizia nr. 131, pronunţată la data de 7 octombrie 2009.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a reţinut, examinând motivele de apel care vizează neacordarea dobânzii capitalizate, pentru perioada 3 mai 2003 - februarie 2009, în cuantum de 92.258,09 lei, că reclamanta nu a învestit instanţa cu un petit vizând dobânzile capitalizate, aşa încât, în mod corect, tribunalul s-a pronunţat numai cu privire la dobânzile legale, respectând principiul disponibilităţii, consacrat de art. 129 alin. (6) C. proc. civ., iar apelanta - reclamantă nu a făcut dovada circumscrierii la textul prevăzut de art. 1089 C. civ., care condiţionează plata dobânzii capitalizate de existenţa unei convenţii între părţi sau de introducerea unei cereri de chemare în judecată.
Împotriva menţionatei decizii a formulat recurs apelanta - reclamantă, invocând, în drept, dispoziţiile art. 304 pct. 5 şi pct. 9 C. proc. civ.
În motivarea recursului s-a arătat, în esenţă, că instanţa de apel a încălcat principiul contradictorialităţii (art. 129 alin. (4) C. proc. civ.), întrucât nu a pus în discuţie, temeiul de drept pe care l-a invocat în hotărâre pentru respingerea apelului şi a calificat greşit cererea de capitalizare a dobânzii ca fiind o cerere nouă, nesocotind prevederile art. 132 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., întrucât dobânda la dobândă se înscrie în limitele sumei iniţial solicitată.
Intimata a solicitat respingerea recursului şi menţinerea deciziei atacate, apreciind neîntemeiate criticile aduse acestei hotărâri, întrucât instanţa a apreciat corect cererea de capitalizare a dobânzii ca fiind o cerere nouă, care îşi găseşte reglementarea în O.G. nr. 9/2000 - cu referire la art. 8 alin. (1).
Recursul este nefondat.
Potrivit art. 129 alin. (4) C. proc. civ., cu privire la situaţia de fapt şi motivarea în drept pe care părţile le invocă în susţinerea pretenţiilor şi apărărilor lor, judecătorul este în drept să le ceară acestora să prezinte explicaţii, oral sau în scris, precum şi să pună în dezbaterea lor orice împrejurări în fapt şi de drept, chiar dacă nu sunt menţionate în cerere sau în întâmpinare.
Este de observat că afirmaţia încălcării principiului contradictorialităţii de către instanţa de apel, cu referire la ultima teză a precitatului text legal, nu a fost dezvoltată de recurentă, iar examinarea actelor şi lucrărilor dosarului nu relevă o atare încălcare - prevederile art. 129 alin. (6) C. proc. civ. sau cele ale art. 1089 C. civ., evocate în considerentele deciziei atacate, neavând a fi puse în discuţia părţilor, atât timp cât fundamentau soluţia instanţei de control judiciar raportată la criticile cuprinse în chiar cererea de apel, cunoscută, nu doar de apelanta care a formulat-o, dar şi de partea potrivnică, conform cerinţelor principiului contradictorialităţii, aşa încât motivul prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. nu-şi găseşte incidenţa în speţă.
Cum instanţa de fond nu a fost învestită cu soluţionarea cererii privind obligarea pârâtei la plata sumei reprezentând capitalizarea dobânzii în perioada 3 mai 2003 - februarie 2009, în condiţiile prevăzute de art. 132 alin. (1) C. proc. civ. şi cum aceasta nu se circumscrie niciuneia dintre situaţiile prevăzute de art. 132 alin. (2) C. proc. civ., nu se poate reţine încălcarea precitatelor prevederi legale de către instanţa de apel, care a considerat, asemeni tribunalului, că reclamanta nu a învestit instanţa cu o astfel de cerere, apreciind, cu justeţe, că menţionarea acesteia în concluziile scrise sau în solicitarea de suplimentare a expertizei contabile, cu un obiectiv nou, acela de calculare a dobânzilor capitalizate, nu poate constitui o legală sesizare a instanţei, astfel că nu se poate reţine nici aplicarea dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Aşa fiind, în temeiul art. 312 alin. (1) teza 2 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC N. SRL Cluj-Napoca, împotriva deciziei Curţii de Apel Cluj nr. 131 din 7 octombrie 2009, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1788/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1792/2010. Comercial → |
|---|
