ICCJ. Decizia nr. 1966/2010. Comercial
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
SECȚIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1966/2010
Dosar nr. 8639/30/2007
Ședința publică de la 27 mai 2010
Asupra recursului de față:
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 117 din 19 februarie 2008, pronunțată în Dosarul nr. 8639/30/2007 al Tribunalului Timiș s-a admis acțiunea formulată de reclamanta B.I., în contradictoriu cu pârâta S.C. A. C. C. S.R.L., s-a constatat încetat mandatul de administrator al reclamantei la societatea pârâtă la data de 28 noiembrie 2006 și a fost obligată pârâta să înregistreze la O.R.C. modificarea privind revocarea din funcție a administratorului B.I. și numirea noului administrator, precum și cesiunea de părți sociale, respingându-se în rest acțiunea.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a stabilit că Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor societății pârâte a hotărât ca reclamanta să își cesioneze părțile sociale și să fie revocată din funcția de administrator, numindu-se un nou administrator, că s-a întocmit un act adițional în acest sens și că, fără a fi necesară încheierea unui alt act adițional, cum s-a solicitat de reclamantă, este necesară numai operarea hotărârii și a actului adițional în registrul comerțului, că însă reclamanta nu și-a motivat cererea de constatare a nulității absolute a biletelor la ordin, nu a invocat temeiul juridic al acestei cereri și nu a făcut dovezi în sensul existenței unor motive de nulitate absolută a acestora.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta B.I. și prin decizia nr. 105 din 27 mai 2008 Curtea de Apel Timișoara, secția comercială, a respins apelul.
Pentru a se pronunța astfel instanța de apel a reținut următoarele:
În ceea ce privește cererea formulată de reclamantă prin precizarea la acțiune înregistrată la data de 13 decembrie 2007, având ca obiect constatarea nulității absolute a biletelor la ordin emise drept garanție în cadrul contractului de credit din 27 octombrie 2006, încheiat cu Banca Transilvania SA se constată că deși în contractul de credit se menționează ca și garanții ale creditului, existența a două bilete la ordin emise în alb la sumă și scadență de către S.C. A. C. C. S.R.L., avalizate de asociatul și administratorul împuternicit al acesteia, la dosarul cauzei s-a depus de către reclamantă un singur astfel de document, emis de către societatea pârâtă în beneficiul Băncii Transilvania SA, avalizat de către reclamantă. Reclamanta, în calitatea sa de avalist, nu poate solicita pentru motive ce țin de persoana sa, invocând cauze de nulitate ce îi sunt proprii, constatarea nulității absolute a unuia sau a unor bilete la ordin, respectiv a obligației trăgătorului.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta B.I. invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. în temeiul cărora a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei recurate, admiterea apelului, desființarea sentinței și trimiterea cauzei aceleiași instanțe.
În dezvoltarea în fapt a recursului a susținut, în esență, următoarele:
- În urma precizării acțiunii, solicitând obligarea pârâtei la înregistrarea la ORC a modificărilor intervenite – revocarea din funcția de administrator și cesiunea de părți sociale – precum și constatarea nulității absolute a biletelor la ordin emise drept garanție în cadrul contractului de credit, reclamanta a formulat un interogatoriu pentru societatea pârâtă, care nici înaintea solicitării la interogatoriu, dar nici după această procedură legală nu s-a prezentat în instanță și nu a răspuns la întrebările formulate.
- Pasivitatea societății pârâte echivalează cu o recunoaștere a susținerilor reclamantei.
- Instanța de apel nu a luat în considerare dovada făcută în fața acestei instanțe că împotriva societății pârâte s-a formulat plângere penală de o altă societate comercială.
- Instanța de apel trebuia să caseze hotărârea primei instanțe și să trimită dosarul pentru rejudecare la instanța de fond în vederea îndeplinirii procedurii de citare cu creditorul și beneficiarul biletului la ordin.
La data de 13 octombrie 2009 recurenta a depus note de ședință prin care a arătat că din Decizia penală nr. 366/A din 4 octombrie 2006 rezultă că patronul societății pârâte este condamnat irevocabil la o pedeapsă penală de 3 ani pentru infracțiunea de înșelăciune cu suspendarea pedepsei pe o perioadă de 5 ani, și că a sesizat Inspectoratul Județean de Poliție Serviciul investigarea fraudelor cu o plângere împotriva acestuia, dar nu a primit răspuns, sens în care se impune suspendarea judecării cauzei până la finalizarea cercetărilor.
Recursul nu este fondat.
Din examinarea actelor de la dosar prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale incidente cauzei se apreciază că instanța de apel a pronunțat o hotărâre legală și temeinică care nu poate fi reformată prin recursul declarat de reclamantă.
Hotărârea instanței de apel este motivată cu respectarea cerințelor art. 261 alin. (1) C. proc. civ., cuprinzând în considerente motivele pe care se sprijină soluția dată, oferind posibilitatea verificării temeiniciei și legalității ei încât nu se constată existența cerințelor necesare pentru reținerea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Nu este întemeiat nici motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. pe de o parte pentru că sub acest motiv recurenta invocă aspecte care vizează aprecierea probelor și a situației de fapt de către instanța de apel iar, pe de altă parte pentru că instanța a reținut corect că reclamanta în calitate de avalist nu poate solicita pentru motive ce țin de persoana sa, invocând cauze de nulitate ce îi sunt proprii, constatarea nulității absolute a unui sau a unor bilete la ordin, respectiv a obligației trăgătorului.
Cadrul procesual atât sub aspectul obiectului cât și al părților între care se derulează litigiul este cel fixat de părți, nefiind permis instanței ca din oficiu să se pronunțe în afara limitelor în care a fost investită și să dispună introducerea în cauză a altor persoane, așa cum legal a procedat și instanța de apel.
Soluția introducerii în cauză a creditorului din inițiativa instanței nu-și găsește corespondent în dispozițiile art. 294 alin. (1), art. 295 alin. (1) C. proc. civ. și art. 129 alin. (6) C. proc. civ., instanța de apel fiind obligată să respecte limitele cererii de apel și cadrul procesual stabilit prin voința părților.
Chiar și referirile la forța probantă ce trebuie acordată unor probe, nu sunt susceptibil de a fi încadrate în vreunul din motivele de casare sau de modificare prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ.
Acestea se circumscriu aspectelor de netemeinicie, iar nu de nelegalitate a hotărârii atacate, încât nu pot fi cenzurate în recurs.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 C. proc. civ. Înalta Curte urmează a respinge recursul reclamantei ca nefondat .
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta B.I. împotriva deciziei nr. 105 din 27 mai 2008 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 mai 2010.
← ICCJ. Decizia nr. 1964/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1968/2010. Comercial → |
---|