ICCJ. Decizia nr. 1969/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
SECȚIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1969/2010
Dosar nr. 3504/90/2008
Ședința publică de la 27 mai 2010
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la 4 noiembrie 2008 reclamanta SC O. SRL Drăgășani cheamă în judecată pe pârâta SC B.C.R A. SA București - Sucursala Vâlcea s olicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată pârâta la plata sumei de 370.000 RON daune interese, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentința nr. 260 din 16 februarie 2009 Tribunalul Vâlcea, secția comercială și contencios administrativ și fiscal, admite excepția lipsei calității procesuale active, invocată de pârâtă, și respinge cererea reclamantei, reținând, în acest sens, că prin contractul de asigurare facultativă din martie 2006 încheiat de pârâtă, ca asigurator, cu SC R. L. SA, ca asigurat, în beneficiul SC BCR SA, reclamanta având calitatea de utilizator în contractul de leasing financiar din ianuarie 2006, modificat prin actul adițional nr. 4 din 19 aprilie 2007, încheiat cu finanțatorul SC R. L. SA - asiguratul, pârâta nu și-a asumat nici o obligație față de reclamantă, obligația de plată a indemnizației de asigurare pentru autovehiculul obiect al contractului de leasing, avariat, ființând față de asiguratul SC R. L. SA, care, având angajamente financiare față de SC BCR SA, a cerut ca aceasta din urmă să fie beneficiara asigurării, beneficiu la care renunță însă, împuternicirea dată de societatea asigurată reclamantei de a participa la întocmirea dosarului de daune și de a încasa despăgubirea fiind doar un mandat dat reclamantei ca mandatar și nefăcând ca reclamanta să devină titular al dreptului la despăgubire, astfel că reclamanta, nefiind titularul dreptului menționat, nu are nici calitate procesuală în acțiunea întemeiată pe răspundere contractuală pentru neexecutarea în termen rezonabil contractual a obligației de plată a despăgubirii, calitatea revenind proprietarului bunului asigurat.
Apelul declarat de reclamanta apelantă împotriva sentinței primei instanțe este respins ca nefondat prin Decizia nr. 97/A-C din 20 mai 2009 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, care reține, pentru a decide astfel, că, în conformitate cu contractul de leasing financiar coroborat cu contractul de asigurare, indemnizația de asigurare nu putea fi solicitată de către reclamantă, același regim aplicându-se și pentru eventuale daune interese rezultate din întârzierea executării acestei obligații.
Împotriva deciziei de mai sus reclamanta declară recurs solicitând, cu invocarea motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., admiterea acestuia și, în principal, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, iar în subsidiar, modificarea deciziei atacate, admiterea apelului său împotriva sentinței primei instanțe, desființarea acesteia și trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță, pentru soluționarea fondului, cu cheltuieli de judecată .
În fundamentarea recursului său recurenta critică instanța de apel pentru încălcarea dispozițiilor art. 156 alin. (1) C. proc. civ., aceasta respingându-i nelegal cererea de acordare a unui nou termen pentru lipsă de apărare, deși în cauză erau motive bine întemeiate referitoare la imposibilitatea angajării unui avocat, citația nefiind primită în termenul legal, iar reprezentantul legal al recurentei neaflându-se la sediul acesteia în perioada primirii citației, împrejurarea menționată făcând ca drepturile procesuale ale recurentei să fie grav încălcate, ea fiind practic lipsită de o apărare calificată.
Recurenta critică instanța de apel și pentru greșita interpretare a împuternicirii din data de 20 iulie 2008, care reprezintă confirmarea dreptului său de a încasa indemnizația de asigurare, drept recunoscut atât prin coroborarea clauzelor contractului de leasing și ale contractului de asigurare, cât și potrivit dispozițiilor O.G. nr. 51/1997 privind operațiunile de leasing și societățile de leasing. Susține recurenta că, potrivit art. 9.12 alin. (1) din contractul de leasing financiar încheiat cu asiguratul proprietar al bunului, acesta își rezervă dreptul de a nu-i valida utilizatorului - recurenta de față - dreptul de despăgubire decurgând din asigurare numai în cazul în care utilizatorul nu și-a respectat obligațiile de plată a ratelor de leasing, rezultând per a contrario - în opinia recurentei - că dreptul de despăgubire izvorât din contractul de asigurare aparține de drept utilizatorului, acesta urmând a fi obligatoriu validat de către proprietar, ceea ce a și făcut proprietarul prin împuternicirea arătată . Recurenta apreciază că dreptul său de despăgubire rezultă și din contractul de asigurare, față de faptul că în polița de asigurare facultativă a autovehiculelor calitatea de contractant o are utilizatorul, iar potrivit Condițiilor generale ale asigurării facultative, contractantul este persoana care încheie contractul de asigurare obligându-se să plătească prima de asigurare, astfel că recurenta fiind utilizatorul care a plătit primele de asigurare este și beneficiara despăgubirii, aspect în raport de care soluția instanței de apel este nelegală.
Recurenta reproșează instanței de apel și încălcarea dispozițiilor art. 969 C. civ. cu referire la interpretarea clauzelor contractului de leasing și ale contractului de asigurare, instanța stabilind eronat, și cu ignorarea clauzelor contractuale, că beneficiar al despăgubirii ar fi proprietarul autovehiculului și nu utilizatorul acestuia, respectiv recurenta, care este plătitorul primelor de asigurare, fiind totodată și persoana păgubită în sensul art. 1 pct. 3 din Legea nr. 136/1995.
Examinând recursul recurentei prin prisma motivelor de nelegalitate invocate se constată că acesta este nefondat, criticile avansate împotriva deciziei recurate neputând fi primite.
Cât privește critica vizând nerespectarea de către instanța de apel a dreptului la apărare al reclamantei apelante prin neacordarea unui nou termen, conform 156 alin. (1) C. proc. civ. se reține că în mod judicios a procedat instanța criticată față de faptul că reclamanta apelantă a înregistrat apelul său la 13 aprilie 2009, termenul de dezbatere a apelului fiind stabilit pentru 13 mai 2009 citația parvenind reclamantei la 5 mai 2009 (f.9 din dosarul de apel), astfel că aceasta a avut suficient timp pentru angajarea unui apărător, acordarea unui nou termen fiind o facultate și nu o obligație a instanței, care a fructificat-o refuzând solicitarea reclamantei, dar dând eficiență dispozițiilor art. 156 alin. (2) C. proc. civ. (fila 21 dosar de apel) și amânând pronunțarea tocmai pentru a da posibilitatea apelantei reclamante să depună la dosar concluzii scrise, dreptul acesteia la apărare fiind - deci - asigurat, iar critica avansată dovedindu-se neîntemeiată.
Față de specificitatea contractului de leasing financiar și de dispozițiile O.G. nr. 51/1997, modificate, utilizatorul este ținut - de regulă – să încheie contractul de asigurare facultativă a bunului care reprezintă obiectul contractului de leasing în beneficiul finanțatorului, utilizatorul plătind primele de asigurare, iar indemnizația de asigurare - eventual datorată - urmând a se plăti de către asigurător finanțatorului asigurat, proprietar al respectivului bun, asiguratul putând mandata expres pe utilizator doar să încaseze indemnizația de asigurare respectivă, ca în cazul de față, prin împuternicirea dată la 30 iulie 2007 de către finanțatorul asigurat utilizatorului, acesta din urmă fiind mandatat să participe la întocmirea dosarului de daune la asigurător, ca urmare a avariilor suferite de bunul asigurat și să încaseze drepturile bănești aferente (fila 78 dosar de fond), fără însă ca prin menționata împuternicire utilizatorul plătitor al primei de asigurare pentru asigurat să fi fost subrogat în poziția asiguratului proprietar al bunului față de asigurător, orice pretenție suplimentară decurgând din contractul de asigurare precum solicitarea de daune interese contractuale pentru executarea cu întârziere a obligațiilor contractuale de dezdăunare rezultate din contractul de asigurare facultativă, putând fi formulate numai de partenerul contractual în respectivul contract, respectiv de către asiguratul proprietar al bunului asigurat și nu de către utilizator - recurenta de față - a cărei împuternicire, respectiv mandat special, viza numai încasarea indemnizației de asigurare aferente, și nu și executarea vreunei alte acțiuni în justiție, astfel că în mod judicios instanța de apel, confirmând soluția primei instanțe, a stabilit că recurenta nu are calitate procesuală activă în cauza dedusă judecății.
Astfel fiind, cu aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul promovat de reclamanta recurentă împotriva deciziei instanței de apel urmează a fi respins ca nefundat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC O. SRL Drăgășani împotriva Deciziei nr. 57/A-C din 20 mai 2009 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1968/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1971/2010. Comercial → |
|---|
