ICCJ. Decizia nr. 1973/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
SECȚIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1973/2010
Dosar nr. 437/120/2009
Ședința publică de la 27 mai 2010
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 4 februarie 2009, pe rolul Tribunalului Dâmbovița sub nr. 437/120/2009, reclamanta S. O. SA, acționar al pârâtei SC C.D. SA a solicitat instanței, în baza art. 136 din Legea nr. 31/1990, republicată desemnarea unui expert independent, în vederea întocmirii unui raport care să identifice și să analizeze operațiunile din gestiunea societății legate de raporturile dintre SC C. Dâmbovița SA și acționarul majoritar R. I. SA, precum și alte societăți afiliate acționarului majoritar.
Prin sentința nr. 270 din 16 aprilie 2009, Tribunalul Dâmbovița a respins cererea formulată de reclamantă, reținând că potrivit art. 136 din Legea nr. 31/1990 unul sau mai mulți acționari reprezentând, individual sau împreună, cel puțin 10% din capitalul social vor putea cere instanței să desemneze unul sau mai mulți experți, însărcinați să analizeze anumite operațiuni din gestiunea societății și să întocmească un raport, care să le fie înmânat și, totodată, predat oficial consiliului de administrație, respectiv directoratului și consiliului de supraveghere, precum și cenzorilor sau auditorilor interni ai societății, după caz, spre a fi analizat și a se propune măsuri corespunzătoare, onorariile experților urmând a fi suportate de societate, cu excepția cazurilor în care sesizarea a fost făcută cu rea credință.
Acest text de lege se completează cu dispozițiile art. 1361 din Legea nr. 31/1990 care prevede condițiile pe care trebuie să le îndeplinească o asemenea cerere, respectiv ca acționarii să își exercite drepturile cu bună-credință, cu respectarea drepturilor și a intereselor legitime ale societății și ale celorlalți acționari, ceea ce în cauză, însă, nu poate fi reținut față de obiectul cererii prin care se solicită verificarea întregii activități.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamanta S.I.F. Oltenia SA, criticând-o pentru motive de nelegalitate și netemeinicie.
Prin Decizia nr. 115 din 9 octombrie 2009, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a admis apelul, a desființat sentința și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Pentru a se pronunța astfel, a reținut că din interpretarea dispozițiilor legale mai sus menționate rezultă că instanța are atribuția de a desemna unul sau mai mulți experți, dar nu are posibilitatea de a aprecia oportunitatea analizării anumitor operațiuni din gestiunea societății.
Încuviințarea efectuării unei astfel de expertize nu este atributul instanței, numai acționarii care reprezintă, individual sau împreună, cel puțin 10% din capitalul social al societății putând aprecia asupra oportunității expertizei.
În consecință, în mod nelegal prima instanță a respins cererea de desemnare a unui expert formulată de către reclamantă, considerând că nu este oportună efectuarea expertizei, împrejurare care echivalează cu soluționarea procesului fără a intra în cercetarea fondului.
Ca urmare, în termenul legal, pârâta a declarat recurs, susținând că decizia a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., respectiv a dispozițiilor art. 136, art. 137, art. 1172, art. 184 și art. 1641 din Legea nr. 31/1990, republicată.
A arătat, în esență, că acceptarea motivării deciziei ar conduce practic la absolutizarea dispozițiilor art. 136 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, în situația respectării condițiilor formale, iar rolul instanței s-ar reduce doar la a verifica îndeplinirea acestor condiții, or din interpretarea textului de lege rezultă că instanța are și obligația verificării bunei-credințe a sesizării.
În cauză, pe de o parte, trebuie constatat că perioada propusă pentru verificare numai este de actualitate și s-a demonstrat că informarea acționarilor s-a realizat în mod legal, intimata-reclamantă și-a desemnat reprezentanții la adunările generale extraordinare și a participat la fiecare dintre acestea, exprimându-și punctul de vedere.
Intimata-reclamantă a solicitat prin întâmpinare, respingerea recursului, ca nefondat.
Analizând recursul se găsește nefondat.
Pe de o parte, se constată că temeiul acțiunii îl constituie dispozițiile art. 136 și 137 din Legea nr. 31/1990, republicată, astfel încât și legalitatea hotărârii trebuie verificată prin raportare la aceste texte de lege, privitoare la informarea cu caracter general realizată între adunările generale și nu la celelalte texte de lege, referitoare la situațiile concrete în care acționarii pot consulta anumite documente și registre ale societății comerciale sau la convocarea adunărilor generale cu privire la care, neconstituind cauza cererii de chemare în judecată, nu se poate reține nici pretinsa încălcare a acestora.
Pe de altă parte, dreptul la informare, astfel cum este reglementat prin textele de lege sus evocate, este un drept personal nepatrimonial, relativ, accesoriu dreptului de proprietate asupra acțiunilor, al fiecărui acționar, ce rezidă din principiul general al controlului exercitat de acționari asupra societății și asupra tuturor actelor juridice, nedeterminate exhaustiv de legiuitor, acest drept neputând avea, deci, decât un caracter permanent.
Prin urmare, legal instanța de apel nu a confirmat hotărârea primei instanțe de respingere a cererii intimatei-reclamante, întemeiat doar pe oportunitatea măsurii iar cât privește buna-credință a acționarilor, se prezumă, fiind în sarcina părții adverse să dovedească reaua-credință și abuzul de drept, în recurs, recurenta pârâtă nefăcând nicio referire concretă sub acest aspect cu privire la situații care să demonstreze din această perspectivă neîndeplinirea condițiilor legii.
Așa fiind, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul va fi respins, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta SC C.D . SA Târgoviște împotriva deciziei nr. 115 din 9 octombrie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1971/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1979/2010. Comercial → |
|---|
