ICCJ. Decizia nr. 2014/2010. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2014/2010
Dosar nr. 37368/3/2007
Şedinţa publică din 1 iunie 2010
Prin sentinţa comercială nr. 4146 din 13 martie 2009 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a comercială, s-au admis în parte cererile formulate de reclamanţii A.C., B.C., C.Ş., C.N., D.I., G.F.C., G.I.A., G.M.E., G.T.L., G.C., M.G., M.D., N.F., N.G., G.N., P.O., P.I., P.S., P.A., S.M. şi G.I. împotriva pârâţilor F.N.I. Bucureşti, A.V.A.S. Bucureşti, SC C.E.C.B. SA Bucureşti, SC S.O.V.I. SA Bucureşti, Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, şi în consecinţă s-a dispus obligarea pârâţilor SC S.O.V.I. SA Bucureşti şi A.V.A.S. la plata unor sume de bani în favoarea reclamanţilor, potrivit dispozitivului sentinţei.
S-au respins ca neîntemeiate cererile privind acordarea de dobânzi şi alte daune.
S-au respins ca neîntemeiate cererile formulate în contradictoriu cu pârâţii Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi F.N.I..
S-a respins cererea formulată de reclamanta C.E., ca nefondată.
Au fost anulate ca netimbrate cererile formulate de reclamanţii B.C. şi C.I.
Pârâtele au fost obligate la suportarea cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut în esenţă, că, în temeiul contractului de administrare şi a celui de fidejusiune/cauţiune din 25 octombrie 2000, SC S.O.V.I. SA s-a obligat să răscumpere şi să plătească unităţile de fond, să răspundă pentru daune în caz de administrare necorespunzătoare iar SC C.E.C.B. SA, la rândul ei să garanteze obligaţia administratorului FNI privind plata titlurilor de participare.
Prin Legea nr. 333/2001, A.V.A.S. s-a subrogat în toate drepturile şi obligaţiile SC C.E.C.B. SA existente la data intrării în vigoare a legii (subrogaţie legală).
Faţă de aceste aspecte acţiunea formulată în contradictoriu cu Statul Român şi cu F.N.I. este neîntemeiată.
Că SC C.E.C.B. SA şi Statul Român au atacat contractul de fidejusiune/cauţiune pe cale judecătorească, însă prin hotărâri rămase irevocabile acţiunile au fost respinse, confirmându-se astfel validitatea convenţiei din 25 octombrie 2000-sentinţa Tribunalului Bucureşti nr. 4516 din 25 iulie 2000 irevocabilă prin Decizia C.A.B. nr. 3030/2000 şi Decizia Curţii Supreme de Justiţie nr. 1323/2001; sentinţa Tribunalului Bucureşti nr. 3887 din 11 mai 2001 irevocabilă prin Decizia Curţii de Apel Bucureşti nr. 1769 din 17 decembrie 2002, sentinţa nr. 73 din 30 iunie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti irevocabilă prin Decizia nr. 5051 din 11 decembrie 2003 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Că reclamanţilor din prezenta cauză (cu excepţia acelora care nu au depus taxa de timbru) nu le-a fost contestată calitatea de investitor, dovedită prin carnetele de investitor depuse la dosar şi nici valoarea unităţilor de fond, astfel încât sunt îndreptăţiţi la restituirea sumelor de bani, actualizate în funcţie de indicii inflaţiei de la data de 25 octombrie 2000 (stabilită de Curtea de Apel Bucureşti ca dată a naşterii dreptului de acţiune) şi până la data plăţii, pentru ca sumele să reprezinte o valoare egală cu cea de la data scadenţei obligaţiei şi având în vedere principiul reparării integrale a prejudiciului.
Nu li s-a admis reclamanţilor plata dobânzilor şi a daunelor morale, deoarece prin acordarea sumelor reactualizate cu coeficientul de inflaţie se acoperă toate daunele produse acestora; în plus acordarea de dobânzi ar reprezenta o dublă reparare a prejudiciului cauzat prin efectuarea cu întârziere a plăţii.
Referitor la reclamantul P.I. care a cerut daune morale, cererea i-a fost respinsă ca nedovedită.
În ce priveşte cererea reclamantei C.E. şi cererea acesteia a fost respinsă ca nedovedită, deoarece nici la cererea iniţială şi nici în rejudecare nu a depus nici un act cu care să-şi dovedească pretenţiile conform carnetului de investitor F.N.I.
Prin Decizia comercială nr. 56 din 5 februarie 2010 şi respectiv Decizia nr. 69 din 12 februarie 2010 de îndreptare a erorii materiale, din oficiu, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a respins ca nefondate apelurile declarate de reclamanţii P.A., C.E. şi pârâta A.V.A.S. Bucureşti.
În considerentele deciziei Curtea a reţinut următoarele:
Referitor la apelul pârâtei A.V.A.S. Bucureşti, excepţiile prematurităţii şi a lipsei calităţii procesuale pasive şi active, au fost soluţionate corect în primă instanţă, prin motivări ample şi temeinice.
Pe fond s-a respins apărarea conform căreia A.V.A.S. Bucureşti nu ar răspunde pentru riscul de fraudă, iar obligaţia a fost corect stabilită ca fiind solidară. În privinţa cuantumului, nu l-a combătut, printr-o solicitare de administrare a probei cu expertize.
Apelul declarat de reclamantul P.A. a fost respins deoarece pretenţiile acestuia nu se justifică în euro, de vreme ce depunerile la F.N.I. au fost în lei, iar indicele de inflaţie acordat acoperă prejudiciul suferit, … nu se justifică acordarea de dobânzi, pentru că s-ar obţine o dublă reparaţie. Pe de altă parte, dobânzile nu sunt dovedite.
În privinţa apelului declarat de reclamanta C.E. s-a reţinut că aceasta nu a depus la dosar un certificat de investitor pentru dovedirea calităţii sale.
Împotriva deciziei au declarat recurs pârâta A.V.A.S. Bucureşti şi reclamantul P.A.
Criticile pârâtei A.V.A.S. Bucureşti circumscrise art. 304 pct. 8, 9 C. proc. civ. vizează greşita soluţionare a excepţiei lipsei calităţii sale procesuale pasive şi respectiv active a reclamanţilor.
Susţine că reclamanţii nu sunt parte în contractul de fidejusiune/cauţiune încheiat între SC C.E.C.B. SA şi F.N.I., precum şi administratorul acestuia SC S.O.V.I. SA, iar A.V.A.S. Bucureşti, pe de altă parte, nu şi-a asumat nici o obligaţie faţă de persoanele fizice care, prin aportul lor, au constituit F.N.I. şi nu răspunde solidar.
De asemenea, pârâta invocă greşita interpretare a contractului din 1999 dedus judecăţii, iar conform art. 42 C. com. şi art. 1662 C. civ. invocă beneficiul de discuţiune, precum şi lipsa garanţiei pentru fraudă.
Recurentul-reclamant P.A. susţine că cererea sa este în moneda naţională, iar nu în euro şi că, confuzia s-a creat deoarece a echivalat la 12.379 euro suma de 23.045,63 lei depusă în 2000, iar azi, solicită echivalentul în lei a sumei de 12.379 euro, aceasta re., în opinia sa, valoarea actualizată, iar nu indicele de inflaţie care s-a acordat.
Dobânzile le solicită începând cu mai 2003, data înregistrării acţiunii, până la plata efectivă, dobânda fiind de 60% pe an, care nu se confundă cu inflaţia.
Invocă art. 1073 C. civ., respectiv dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligaţiei.
La dosar au depus întâmpinări reclamanţii P.O. G.T.L., G.M.E., G.I.A., G.I., G.N., S.M., P.I., G.C., B.C. şi A.C. , solicitând respingerea recursului declarat de pârâta A.V.A.S.
Analizând recursurile prin prisma motivelor invocate se vor reţine următoarele:
În privinţa recursului declarat de pârâta A.V.A.S., reţine că, potrivit art. 14 din Legea nr. 333 din 4 iulie 2001 legiuitorul a schimbat fidejusorul SC C.E.C.B. SA cu pârâta A.V.A.S., care, prin lege, s-a subrogat în toate drepturile şi obligaţiile procesuale ale SC C.E.C.B. SA, inclusiv pentru contractul de fidejusiune (cauţiune din 6 decembrie 1999, text de lege care a fost declarat constituţional prin Decretul nr. 28 din 30 ianuarie 2002).
Din această perspectivă, în mod legal instanţa de apel a soluţionat excepţiile procesuale ridicate de A.V.A.S., stabilind că, în prezentul litigiu, atât reclamanţii, cât şi pârâta A.V.A.S. au calitate procesuală.
Corect s-a reţinut că, printre obligaţiile de răspundere instituite în sarcina A.V.A.S., intră şi riscul de fraudă care nu poate fi exclus din categoria celor la care sunt supuse fondurilor deschise de investiţii, iar, în ceea ce priveşte caracterul solidar al răspunderii sale, rezultă din prevederile art. 42 C. com. prezumţia de solidaritate a codebitorului şi contra fidejusorului, chiar necomerciant.
Dispoziţia art. 2.2 din contract invocată în recurs nu este de natură să înlăture caracterul solidar al răspunderii A.V.A.S.
Pentru aceste considerente, nefiind fondat, reţinând că motivele de recurs invocate, întemeiate pe art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. nu sunt incidente în cauză, recursul pârâtei A.V.A.S. se va respinge, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
Cât priveşte recursul reclamantului P.A., potrivit art. 1073 C. civ., care a fost legal aplicat, prejudiciul încercat de reclamant s-a reparat prin acordarea de către instanţă a actualizării sumei investite, cu rata inflaţiei, modalitate de despăgubire aplicată în privinţa tuturor reclamanţilor.
Algoritmul potrivit căruia recurentul solicită repararea prejudiciului suferit nu a fost prevăzut contractual astfel că, în lipsa unei atare echivalări valutare a sumei în lei constituite ca depozit, nu poate fi acordată.
În ceea ce priveşte cererea accesorie privitoare la dobânzi, se va reţine că instanţele de fond s-au pronunţat în limitele investirii, potrivit principiului disponibilităţii.
În baza acestor considerente, nefiind fondat, recursul reclamantului se va respinge potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ. neregăsindu-se nici un motiv de modificare ori casare a deciziei pronunţate în apel şi care este legală.
Cererea intimatei A.C. formulată prin întâmpinare, prin care solicită cheltuieli de judecată urmează a fi respinsă, ca nedovedită.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de reclamantul P.A. şi de pârâta A.V.A.S. Bucureşti împotriva deciziei nr. 56 din 5 februarie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca nefondate.
Respinge cererea de cheltuieli de judecată formulată de intimata-reclamantă A.C.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2001/2010. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2018/2010. Comercial → |
|---|
