ICCJ. Decizia nr. 2120/2010. Comercial. Obligatia de a face. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2120/2010
Dosar nr. 1891/30/2009
Şedinţa publică de la 4 iunie 2010
Asupra recursului de faţă :
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele :
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş, reclamantele Municipiul Timişoara prin Primar, Consiliul Local al Municipiului Timişoara şi Primăria Municipiului Timişoara au solicitat ca în contradictoriu cu pârâtul Oficiul Registrului Comerţului să înregistreze menţiunea suspendării activităţii SC V. SRL la punctul de lucru situat în Timişoara, Calea Martirilor, până la data autorizării de către Primăria Municipiului Timişoara.
În motivarea acţiunii, reclamantele au susţinut că prin procesul verbal de contravenţie din 11 noiembrie 2008 s-a dispus amendarea SC V. SRL ca măsură complementară, fiind dispusă suspendarea activităţii acestei societăţi la punctul de lucru situat în Timişoara, până la data autorizării de către Primăria Municipiului Timişoara. Societatea nu a contestat procesul verbal şi a continuat activitatea, situaţie în care s-a aplicat o nouă amendă contravenţională, prin procesul verbal din 26 ianuarie 2009.
Acţiunea a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 7 şi 25 din Legea nr. 26/1990, art. 5, 6, 80, 84, 89 din Legea nr. 650/2002 şi O.G. nr. 2/2001.
Tribunalul Timiş, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 464/ PI din 21 aprilie 2009 a respins cererea formulată de reclamante.
Pentru a dispune astfel tribunalul a reţinut că prin prezenta cerere reclamantele au solicitat obligarea pârâtului Oficiul Registrului Comerţului Timiş la înscrierea menţiunii privind suspendarea activităţii, în temeiul art. 7 şi 25 din Legea nr. 26/1990.
Dispoziţiile sus menţionate privesc menţiunile ce se impun a se înregistra din oficiu, în consecinţa statuării de către o instanţă asupra unei situaţii litigioase deduse judecăţii şi la procedura necontencioasă a radierii unei menţiuni.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamantele, iar Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială, prin decizia civilă nr. 135/A din 28 septembrie 2009 a respins apelul ca nefondat.
Analizând criticile invocate de către reclamante, Curtea a constatat că în mod corect prima instanţă a reţinut că dispoziţiile art. 7 şi 25 din Legea nr. 26/1990, invocate de către reclamante în susţinerea acţiunii nu pot întemeia o soluţie de admitere a cererii.
Refuzul Oficiul Registrului Comerţului de a înregistra menţiunea suspendării activităţii trebuie constatat prin încheiere pronunţată de judecătorul delegat, în condiţiile art. 6 din Legea nr. 26/1990, solicitantul putând să conteste încheierea pe calea recursului.
Pe de altă parte, Curtea a arătat că din actele depuse la dosar de Oficiul Registrului Comerţului rezultă că această societate nu este înregistrată în registrul comerţului Timiş, ci în Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Mehedinţi, astfel încât nici din acest punct de vedere acţiunea nu este întemeiată.
Decizia a fost recurată de către reclamantele Municipiul Timişoara prin Primar, Consiliul Local al Municipiului Timişoara şi Primăria Municipiului Timişoara în temeiul motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei în sensul admiterii apelului şi pe fond admiterea acţiunii.
Prin criticile formulate reclamantele au susţinut că instanţa de apel a interpretat eronat dispoziţiile art. 7 şi art. 25 din Legea nr. 26/1990, întrucât în conformitate cu prevederile invocate, Oficiul Registrului Comerţului poate efectua suspendarea activităţii, dacă această măsură este dispusă printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă.
Reclamantele apreciază acţiunea ca fiind admisibilă având în vedere că procesul verbal este un act administrativ jurisdicţional prin care s-au dispus sancţiuni obligatorii, iar înregistrarea acestora la Registrul Comerţului asigură opozabilitatea faţă de terţi.
Recursul este nefondat.
Prin acţiunea de faţă reclamantele au solicitat obligarea pârâtei Oficiul Registrului Comerţului la înregistrarea menţiunii privind suspendarea activităţii SC V. SRL, prin procesul verbal de contravenţie din 11 noiembrie 2008 încheiat de Primăria Municipiului Timişoara.
În raport de temeiul acţiunii, respectiv art. 7 şi art. 25 din Legea nr. 26/1990, în mod legal instanţa de apel a menţinut soluţia respingerii acţiunii.
Astfel, dispoziţiile art. 25 din Legea nr. 26/1990 reglementează acţiunea în radiere care poate fi exercitată de o orice persoană fizică sau juridică prejudiciată ca efect al unei înmatriculări sau menţiuni în registrul comerţului, acţiune pentru exercitarea căreia se cer îndeplinite trei condiţii: existenţa unei hotărâri anterioare irevocabile, prin care să fi fost desfiinţate sau modificate actele care au stat la baza înregistrării cu privire la care se solicită radierea, să nu se fi dispus prin acea hotărâre efectuarea de menţiuni în registrul comerţului privind desfiinţarea sau modificarea actului iar persoana interesată să facă dovada că i s-a cauzat un prejudiciu prin acea înregistrare.
Art. 7 din Legea nr. 26/1990 prevede obligativitatea pentru instanţele judecătoreşti să trimită Registrului Comerţului, copii legalizate de pe dispozitivul hotărârilor şi încheierilor care se referă la acte şi menţiuni a căror înregistrare este cerută de lege.
Rezultă că instanţele au dat o interpretarea corectă textelor legale invocate de către reclamante în susţinerea acţiunii pentru următoarele considerente:
Radierea unei menţiuni în condiţiile în care actele juridice care au stat la baza înregistrării nu au fost desfiinţate printr-o hotărâre judecătorească anterioară irevocabilă nu este posibilă decât pe calea acţiunii în anulare, în cadrul unei proceduri cu caracter contencios, iar nu pe calea acţiunii formulată în temeiul art. 25 din Legea nr. 26/1990.
Având în vedere aceste considerente, reclamantele solicită înregistrarea unei menţiuni în registrul comerţului, care să modifice înregistrarea menţiunii privind autorizarea activităţii unui punct de lucru, pe calea unei acţiuni vizând,, obligaţia de a face,, eludând dispoziţiile prevăzute de Legea 26/1990 privind formalităţile de înregistrare a comercianţilor, respectiv solicitarea înregistrării acestei menţiuni judecătorului delegat şi eventual exercitarea recursului împotriva încheierii pronunţată în condiţiile art. 6 din lege.
Criticile recurentelor privind menţionarea procesului verbal pentru asigurarea opozabilităţii faţă de terţi nu pot fi primite în condiţiile în care pentru operaţiunea tehnico materială de înregistrare a unei menţiuni în registrul comerţului, Legea nr. 26/1990 prevede mijloace procedurale specifice, neputând fi utilizată procedura de drept comun.
În ceea ce priveşte motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., întrucât criticile subsumate acestuia nu au fost prezentate, Înalta Curte urmează a constata că invocarea acestuia s-a făcut în mod formal, motiv pentru care nu poate fi analizat.
Având în vedere aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge prezentul recurs ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii Municipiul Timişoara prin Primar, Consiliul local al Municipiului Timişoara şi Primăria Municipiului Timişoara împotriva deciziei civile nr. 135/A din 28 septembrie 2009 a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2116/2010. Comercial. Nulitate act juridic.... | ICCJ. Decizia nr. 2121/2010. Comercial. Acţiune în anulare.... → |
|---|
